ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7253/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

L.M., în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Bihor, a solicitat anularea hotărârii nr. 7208 din 5

septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea ei, la emiterea unei noi hotărâri

prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

fiind născută în refugiu.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 439/CA/PI din 20

octombrie 2003, a admis acțiunea.

S-a reținut că strămutarea din

localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de

persecuție etnică ce a durat pe toată perioada strămutării, constând în

privarea persoanei, de folosirea bunurilor din localitatea de domiciliu și

obligarea să accepte condițiile ce i s-au putut oferi în localitatea în care a

fost strămutată. De acest regim beneficiază și copilul născut în localitatea în

care părinții au fost strămutați, el având același statut, de refugiat.

Considerând hotărârea, nelegală,

pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în

fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamanta nu are un domiciliu din care să

fie strămutată; s-a adăugat la lege, legislația română nu recunoaște

capacitatea de folosință a fătului conceput, decât dacă s-a născut viu.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate

în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație,

ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din localitatea de

domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică,

ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal instanța a apreciat că

și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are

același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și data

retrocedării pământului românesc.

Împrejurarea că nu era născută la

data refugiului și că nu avea domiciliu de unde să fie strămutată, nu este

relevantă, atâta vreme, cât refugierea părinților a lipsit-o de dreptul de a

avea un domiciliu legal, iar potrivit art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954,

drepturile copilului se recunosc de la concepție, dacă se naște viu.

Soluția instanței, de admitere a

acțiunii, fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art.

312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 439/CA din 20

octombrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 septembrie 2004.