ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3976/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 210 din 14

iulie 2002, Tribunalul Dâmbovița, potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de înșelăciune din infracțiunea

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5), cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 C. pen. și, în baza acestui din urmă

text de lege, a condamnat pe inculpații:

M.L.D. și

J.S. la câte 5 (cinci) ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului J.S. și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, timpul arestării

preventive.

A menținut sechestrul asigurator

aplicat pe bunurile inculpatului M.L.D.

A obligat pe inculpați, în solidar,

la plata sumei de 1.261.625.320 lei despăgubiri către partea civilă S.C. A.C.

SA, plus dobânda la creditul acordat pentru achiziționarea cantității de 2.900

tone, porumb boabe (nelivrată).

Totodată, a obligat pe fiecare

inculpat, la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare, către stat.

S-a reținut următoarea situație de

fapt:

Prin contractul de credit nr. 81 din

8 octombrie 1996, încheiat cu B.A., sucursala Dâmbovița, S.C. A.C. S.A. a

obținut un credit total de 7.500.000.000 lei pentru constituirea unor stocuri

de nutrețuri, necesare creșterii păsărilor.

Deoarece societatea nu dispunea de

structuri interne și o bază materială suficientă pentru achiziționarea și

depozitarea furajelor, S.C. A.C. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare

nr. 3050 din 11 septembrie 1996, cu S.C. D., înlocuit ulterior cu contractul

nr. 3858 din 5 noiembrie 1996, cu S.C. C.A., societăți având ca asociat și

administrator pe R.L.

Întrucât aceasta din urmă nu avea

produse agricole (porumb, orz, ovăz) necesare prelucrării în furaje, a luat

legătura cu inculpatul M.L.D., asociat și administrator la S.C. A.I. S.R.L.,

care s-a oferit să procure produsele respective și, ulterior cu inculpatul

J.S., asociat și administrator la S.C. A.J. S.R.L., care s-a oferit, alături de

celălalt inculpat, să pună la dispoziție depozitul pe care aceștia îl aveau în

localitatea Felnac, din județul Arad.

După aceste înțelegeri, s-a încheiat

contract de vânzare-cumpărare, la data de 22 octombrie 1996, între S.C. A.I. și

S.C. D., în care inculpatul M.L.D. se obliga să procure și să livreze 10.000

tone porumb știulete și 5.000 kg de porumb boabe, iar printr-un contract de

prestări de servicii din 25 octombrie 1996, între S.C. A.C. și societățile

comerciale administrate de cei doi inculpați, aceștia se obligau să primească

în depozitul de la Felnac din județul Arad, cantitatea de porumb știulete,

arătată mai înainte, a părții civile S.C. A.C.

Ulterior, la data de 18 decembrie

1996, între aceasta din urmă societate și societățile comerciale ale

inculpaților, s-a încheiat un contract de custodie, în care s-a consemnat că

inculpații au primit în depozitul menționat cantitatea de 7069 tone, porumb

știulete, în valoare de 2.843.000.000 lei, pentru care garantau cu

contravaloarea acțiunilor deținute în patrimoniul social al S.C. S. S.A.

Felnac.

În realitate, inculpații nu au avut

în depozit această cantitate și nu au livrat către S.C. A.C., decât 1.900 tone

porumb boabe, în loc de 4.800 tone porumb boabe care trebuia să fie livrată.

Diferența de produse este consecința

faptului că evidențele scriptice, nu prezentau și funcția reală a stocurilor

din depozit, situație care a fost posibilă datorită faptului că inculpații

dețineau în același timp, atât calitatea de furnizori, cât și aceea de

depozitari.

S-a reținut că, prin acest procedeu,

inculpații au cauzat părții civile S.C. A.C., un prejudiciu de 1.261.625.320

lei reprezentând contravaloarea produselor nelivrate.

Totodată, s-a reținut că inculpații

răspund civil și pentru dobânda la creditul acordat pentru achiziționarea

cantității de 2.900 tone porumb boabe, dar nelivrată.

Sentința a fost apelată numai de

către inculpatul M.L.D. care a susținut că materialul probator nu este complet

și s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile și obținerea de relații de

la Serviciul de carte funciară Arad, iar dacă se consideră că nu este necesară

completarea probelor, să se pronunțe achitarea, deoarece fapta sa nu constituie

infracțiune.

Prin decizia penală nr. 446 din 30

septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul M.L.D.

Împotriva acestei decizii, acesta a

declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunțate în cauză pentru greșita

sa condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune în convenție, susținând că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind

intenția delictuoasă și a solicitat, în principal, să se admită recursul, să se

caseze ambele hotărâri și să se pronunțe achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, susținând că pedeapsa

aplicată este prea mare, injust individualizată, a solicitat să fie redusă și

să se suspende condiționat executarea sau să se dispună executarea la locul de

muncă.

Criticile sunt nefondate.

Intenția delictuoasă specifică

infracțiunii de înșelăciune în convenție a fost dedusă corect din modul în care

a acționat inculpatul M.L.D., confirmat de probele administrate, rezultând că

încheierea celor două contracte, s-a datorat inducerii în eroare de către

inculpat, a părții civile S.C. A.C., pretinzând mincinos că a livrat întreaga

cantitate de cereale contractată și se află depozitată în baza Felnac, deși a

existat și s-a livrat încă jumătate din cantitatea contractată, cauzând pagube

părții civile.

Fără această eroare, evident partea

civilă nu ar fi încheiat contractele.

Așadar, încadrarea juridică a

faptelor în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., este corectă.

Nefondată este și critica care

vizează individualizarea pedepsei.

Pedeapsa aplicată de 5 ani

închisoare nu este exagerată, fiind corespunzătoare în raport cu modul concret

în care a procedat inculpatul la săvârșirea infracțiunii, cu întinderea

prejudiciului cauzat și care a rămas neacoperit în totalitate și cu poziția de

nesinceritate adoptată de acesta.

Față de cuantumul pedepsei aplicate,

care se impune a se menține, nu se poate lua în discuție cererea de suspendare

condiționată a executării pedepsei.

Totodată, nu se poate admite nici

cererea de executare a pedepsei la locul de muncă, întrucât nu sunt temeiuri să

se considere că scopul pedepsei s-ar putea realiza fără executarea efectivă a

pedepsei.

Neconstatându-se nici motive care se

iau în considerare din oficiu, recursul examinat este nefondat, urmând a fi

respins ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

și a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul M.L.D. împotriva deciziei penale nr. 446 din 30 septembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 septembrie 2003.