ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3976/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 210 din 14 iulie 2002, Tribunalul Dâmbovița, potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de înșelăciune din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 C. pen. și, în baza acestui din urmă text de lege, a condamnat pe inculpații: M.L.D. și J.S. la câte 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului J.S.

și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, timpul arestării preventive. A menținut sechestrul asigurator aplicat pe bunurile inculpatului M.L.D. A obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 1.261.625.320 lei despăgubiri către partea civilă S.C. A.C. SA, plus dobânda la creditul acordat pentru achiziționarea cantității de 2.900 tone, porumb boabe (nelivrată). Totodată, a obligat pe fiecare inculpat, la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare, către stat. S-a reținut următoarea situație de fapt: Prin contractul de credit nr. 81 din 8 octombrie 1996, încheiat cu B.A., sucursala Dâmbovița, S.C. A.C. S.A. a obținut un credit total de 7.500.000.000 lei pentru constituirea unor stocuri de nutrețuri, necesare creșterii păsărilor.

Deoarece societatea nu dispunea de structuri interne și o bază materială suficientă pentru achiziționarea și depozitarea furajelor, S.C. A.C. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3050 din 11 septembrie 1996, cu S.C. D., înlocuit ulterior cu contractul nr. 3858 din 5 noiembrie 1996, cu S.C. C.A., societăți având ca asociat și administrator pe R.L. Întrucât aceasta din urmă nu avea produse agricole (porumb, orz, ovăz) necesare prelucrării în furaje, a luat legătura cu inculpatul M.L.D., asociat și administrator la S.C. A.I. S.R.L., care s-a oferit să procure produsele respective și, ulterior cu inculpatul J.S., asociat și administrator la S.C. A.J. S.R.L., care s-a oferit, alături de celălalt inculpat, să pună la dispoziție depozitul pe care aceștia îl aveau în localitatea Felnac, din județul Arad.

După aceste înțelegeri, s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare, la data de 22 octombrie 1996, între S.C. A.I. și S.C. D., în care inculpatul M.L.D. se obliga să procure și să livreze 10.000 tone porumb știulete și 5.000 kg de porumb boabe, iar printr-un contract de prestări de servicii din 25 octombrie 1996, între S.C. A.C. și societățile comerciale administrate de cei doi inculpați, aceștia se obligau să primească în depozitul de la Felnac din județul Arad, cantitatea de porumb știulete, arătată mai înainte, a părții civile S.C. A.C. Ulterior, la data de 18 decembrie 1996, între aceasta din urmă societate și societățile comerciale ale inculpaților, s-a încheiat un contract de custodie, în care s-a consemnat că inculpații au primit în depozitul menționat cantitatea de 7069 tone, porumb știulete, în valoare de 2.843.000.000 lei, pentru care garantau cu contravaloarea acțiunilor deținute în patrimoniul social al S.C.

S. S.A. Felnac. În realitate, inculpații nu au avut în depozit această cantitate și nu au livrat către S.C. A.C., decât 1.900 tone porumb boabe, în loc de 4.800 tone porumb boabe care trebuia să fie livrată. Diferența de produse este consecința faptului că evidențele scriptice, nu prezentau și funcția reală a stocurilor din depozit, situație care a fost posibilă datorită faptului că inculpații dețineau în același timp, atât calitatea de furnizori, cât și aceea de depozitari. S-a reținut că, prin acest procedeu, inculpații au cauzat părții civile S.C. A.C., un prejudiciu de 1.261.625.320 lei reprezentând contravaloarea produselor nelivrate. Totodată, s-a reținut că inculpații răspund civil și pentru dobânda la creditul acordat pentru achiziționarea cantității de 2.900 tone porumb boabe, dar nelivrată.

Sentința a fost apelată numai de către inculpatul M.L.D. care a susținut că materialul probator nu este complet și s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile și obținerea de relații de la Serviciul de carte funciară Arad, iar dacă se consideră că nu este necesară completarea probelor, să se pronunțe achitarea, deoarece fapta sa nu constituie infracțiune. Prin decizia penală nr. 446 din 30 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.L.D. Împotriva acestei decizii, acesta a declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunțate în cauză pentru greșita sa condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune în convenție, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind intenția delictuoasă și a solicitat, în principal, să se admită recursul, să se caseze ambele hotărâri și să se pronunțe achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. În subsidiar, susținând că pedeapsa aplicată este prea mare, injust individualizată, a solicitat să fie redusă și să se suspende condiționat executarea sau să se dispună executarea la locul de muncă. Criticile sunt nefondate. Intenția delictuoasă specifică infracțiunii de înșelăciune în convenție a fost dedusă corect din modul în care a acționat inculpatul M.L.D., confirmat de probele administrate, rezultând că încheierea celor două contracte, s-a datorat inducerii în eroare de către inculpat, a părții civile S.C. A.C., pretinzând mincinos că a livrat întreaga cantitate de cereale contractată și se află depozitată în baza Felnac, deși a existat și s-a livrat încă jumătate din cantitatea contractată, cauzând pagube părții civile.

Fără această eroare, evident partea civilă nu ar fi încheiat contractele. Așadar, încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este corectă. Nefondată este și critica care vizează individualizarea pedepsei. Pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare nu este exagerată, fiind corespunzătoare în raport cu modul concret în care a procedat inculpatul la săvârșirea infracțiunii, cu întinderea prejudiciului cauzat și care a rămas neacoperit în totalitate și cu poziția de nesinceritate adoptată de acesta. Față de cuantumul pedepsei aplicate, care se impune a se menține, nu se poate lua în discuție cererea de suspendare condiționată a executării pedepsei.

Totodată, nu se poate admite nici cererea de executare a pedepsei la locul de muncă, întrucât nu sunt temeiuri să se considere că scopul pedepsei s-ar putea realiza fără executarea efectivă a pedepsei. Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul examinat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul M.L.D. împotriva deciziei penale nr. 446 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2003.