ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3361/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3361/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1441/P/1997

din 15 mai 1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

1.

B.I.

pentru

săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1)

C. pen., art. 25, raportat la art. 289 C. pen. și de art. 248 C. pen.

2.

P.M.

pentru

săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., de art. 25,

raportat la art. 289 C. pen., de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. și de

art. 291 C. pen., în concurs real.

3.

S.A.

pentru

săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5)

C. pen. și de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 din același

cod.

4.

T.S.

pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (5) C.

pen. și de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42, art. 33 și art. 34

din același cod.

Prin același rechizitor s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului

T.F.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289

C. pen.

Tribunalul Argeș, secția penală,

investit prin strămutarea judecării cauzei penale de la Tribunalul Gorj, a

dispus, prin sentința penală nr. 242 din 19 octombrie 1999, pronunțată în

dosarul nr. 1428/1998, schimbarea încadrării juridice a faptelor, pentru toți

inculpații, după cum urmează:

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; din

infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen.; din

infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

246 C. pen.

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C.

pen.; din infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen.; din

infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. și de art. 291

C. pen., într-o singură infracțiune prevăzută de art. 290 C. pen.

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen.; din infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen., din infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

288 alin. (2) C. pen.

proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) din același cod a achitat pe inculpatul

B.I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art.

25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat, pe același inculpat,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

A constatat că inculpatul B.I. a

fost arestat preventiv în perioada 9 aprilie 1997, 6 iunie 1997.

4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de

art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74

și art. 76 lit. a) C. pen., la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25,

raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a)

C. pen. și la 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea

art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 a constatat grațiate în întregime pedepsele de 4 luni și, respectiv, 2

luni închisoare și a atras atenția inculpatei asupra nerespectării

dispozițiilor art. 10 din același act normativ.

A dedus din pedeapsă perioada 9

aprilie 1997, 19 septembrie 1997 executată în arest preventiv.

3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

a), art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen. și la 4 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de

art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74

și art. 76 lit. e) din același cod.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 a constatat grațiată în întregime pedeapsa de 4 luni, aplicată acestui

inculpat și a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 10 din aceeași

lege.

A dedus perioada executată în arest

preventiv de la 9 aprilie 1997, la 24 iulie 1997, din pedeapsa pronunțată.

3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

a), art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen. și la 4 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de

art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74

și art. 76 lit. e) din același cod.

A constatat că pedeapsa de 4 luni

închisoare este grațiată în întregime, în baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 din acest

act normativ.

Din pedeapsa pronunțată a dedus

timpul executat în arest preventiv în perioada 14 aprilie 1997, 7 august 1997.

3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în

înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

74 și art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 a constatat grațiată în întregime pedeapsa de 3 luni închisoare și a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 din același act

normativ.

A anulat actele false și anume:

factura din 6 decembrie 1996, procesul verbal din 11 decembrie 1996 și bonul de

intrare din 30 decembrie 1996.

A obligat pe inculpații P.M., S.A.

și T.S., în solidar, acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă

civilmente SC I.C. SRL București să plătească părții civile SC A. SA Târgu Jiu,

suma de 765.840.171 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum și dobânda

legală până la stingerea debitului prin plată.

A constatat că restul prejudiciului,

până la concurența sumei de 2.076.800.000 lei, a fost acoperit.

A luat act că partea vătămată SC B.A.

SA, Sucursala Târgu Jiu și Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Gorj, nu s-au constituit părți civile în cauză.

A respins cererea Parchetului de pe

lângă Tribunalul Argeș privitoare la înființarea sechestrului asigurator asupra

bunurilor inculpaților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că la data de 21 octombrie 1996, între SC A. SA Târgu Jiu și SC I.C.

SRL București, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, prin care aceasta

din urmă se obliga să livreze primei societăți comerciale cantitatea de 10.000

tone porumb, la prețul de 550 lei/kg.

Prin contractul menționat părțile au

stabilit ca loc al recepției mărfii SC A. SA Târgu Jiu, operațiune ce urma a se

consemna în scris, în act de recepție semnat de delegații celor două societăți

comerciale contractante.

Totodată, prin același contract,

părțile au stabilit că plata mărfii va avea loc la primirea mărfii.

Contractul de vânzare-cumpărare s-a

încheiat ca urmare a acordării SC A. SA Târgu Jiu, un credit în valoare de 12

miliarde lei, cu dobândă subvenționată, în baza convenției încheiată între

aceasta, la 16 octombrie 1996, în calitate de garantat și Ministerul finanțelor

Publice, în calitate de garant, în vederea constituirii stocului de porumb din

recolta anului 1996.

Vânzătorul SC I.C. SRL, în

executarea contractului menționat, a livrat o primă tranșă de porumb, de la

punctul de încărcare Vișina-Olt, pe calea ferată, al cărei preț a fost achitat

de cumpărător după recepția mărfii, în bazele proprii de depozitare.

În vederea asigurării întregii

cantități de porumb la a cărui livrare se obligase prin contract, vânzătorul SC

I.C. SRL București a încheiat, la data de 4 decembrie 1996, cu SC N. SRL

București, contractul având ca obiect vânzarea de către aceasta din urmă a

cantităților de 1000 tone porumb boabe și 3000 tone porumb știuleți, aflate în

Depozitul V.D., din județul Constanța.

Părțile, prin act adițional la

contract, intitulat „certificat de depozit”, au stabilit că SC I.C. SRL

București devine proprietar al mărfii în urma achitării integrale a prețului

acesteia.

Certificatul de depozit avea,

potrivit convenției părților, o valabilitate de 10 zile, începând cu data de 4

decembrie 1996.

Cum prin Ordinul de plată din 6

decembrie 1996, SC I.C. SRL nu a virat integral c/val. porumbului, SC N. SRL

București, cu Ordinul de plată din 23 ianuarie 1997 a restituit suma parțială

primită cu titlu de preț și a notificat cumpărătorului SC I.C. SRL, rezilierea

contractului.

În baza unei înțelegeri prealabile,

inculpatul T.S. a întocmit factura din 6 decembrie 1996, iar inculpatul S.A. a

semnat de primirea mărfii, în condițiile în care aceștia, inclusiv inculpata P.M.,

cunoșteau că prin actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare, calitatea

SC I.C. SRL de proprietar al porumbului depozitat în Depozitul V.D. era

condiționată de efectuarea plății către SC N. SRL, în termenul stabilit prin

certificatul de depozit menționat.

Reîntorși la Târgu Jiu, inculpații P.M.,

S.A. și T.F. au încunoștințat pe inculpatul B.I. cu privire la întocmirea

facturii, fără însă a-l informa pe acesta, că proprietarul porumbului facturat

nu este SC I.C. SRL.

În acest context, inculpatul B.I. a

fost de acord cu efectuarea plății prețului porumbului către SC I.C. SRL

București.

S-a reținut de către prima instanță

că factura este falsă, în raport de împrejurarea că porumbul nu fusese efectiv

livrat către SC A. SA și nici nu putea fi livrat de SC I.C. SRL, atâta timp cât

proprietar al cantităților menționate, depozitate la V.D., rămânea SC N. SRL.

Față de faptul că B.A. nu accepta

decontarea facturii fără recepția mărfii facturate, inculpatul S.A., din

dispoziția coinculpatei P.M., s-a deplasat, împreună cu inculpatul T.S., în

localitatea V.D., unde au încheiat un proces verbal de predare-primire a mărfii.

Potrivit celor înscrise în acest

proces verbal, inculpatul T.S., în calitate de reprezentant al SC I.C. SRL

preda, iar inculpatul S.A., în calitate de delegat al SC A. SA primea

cantitatea de 4000 tone porumb știuleți, cu mențiunea că porumbul se lasă în

custodia vânzătorului SC I.C. SRL.

Instanța de fond a reținut că și

procesul verbal menționat, întocmit în vederea inducerii în eroare a băncii, în

scopul decontării unei sume de peste 12 miliarde lei din cele 12 miliarde

credit angajat de SC A. SA Târgu Jiu, este de asemeni fals, pentru aceleași

considerente, pentru care s-a apreciat că factura emisă de SC I.C. SRL este

falsă.

În același proces verbal s-a făcut

mențiunea că expedierea porumbului va avea loc ulterior achitării prețului

acestuia.

Această mențiune, constituie o

modificare a contractului prin care s-a stabilit locul recepției, la SC A. SA

și autoritatea recepției față de plata prețului.

Ori, inculpatul S.A., prin statutul

avut în cadrul SC A. SA Târgu Jiu, nu avea competența modificării contractului

de vânzare – cumpărare și nici nu primise vreo dispoziție în acest sens de la

conducerea societății.

SC A. SA a emis Ordinul de plată din

12 decembrie 1996, semnat de inculpata P.M.

În baza ordinului de plată

menționat, însoțit de procesul verbal și factura emisă de vânzător, B.A. a procedat

la decontarea, către SC I.C. SRL a sumei înscrise în acesta.

Urmare neefectuării de către SC I.C.

SRL a prețului porumbului către SC N. SRL și rezilierii contractului, aceasta

din urmă a vândut porumbul aflat în Depozitul V.D., altor societăți comerciale.

Deși cunoștea că porumbul nu se mai

află în Depozitul V.D., inculpatul S.A. a întocmit, la data de 30 decembrie

1996, un bon de intrare a 4000 tone porumb, în baza furajeră a SC A. SA.

În raport de situația de fapt

rezultând din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că

fapta săvârșită de inculpata P.M. care, în calitate de director comercial la SC

A. SA Târgu Jiu, a dispus întocmirea de către ceilalți inculpați a unor

documente fictive, urmare cărora s-a virat către SC I.C. SRL suma de peste 2

miliarde lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și nu ale

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., pentru săvârșirea căreia

aceasta a fost trimisă în judecată.

Fapta aceleași inculpate, constând

în determinarea a o parte dintre ceilalți inculpați să întocmească acte false,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 25,

raportat la art. 288 alin. (2) C. pen. și nu cele ale infracțiunii prevăzute de

art. 25, raportat la art. 289 C. pen., reținută prin rechizitor.

Totodată, fapta aceleași inculpate

de a semna procesul verbal din 6 decembrie 1996, omițând cu bună știință să

însereze în acesta unele date esențiale, cu referire la împrejurarea că SC I.C.

SRL, nu este proprietara porumbului depozitat la V.D., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 C. pen. și nu cel al infracțiunii prevăzute de art. 26,

raportat la art. 289 C. pen. și respectiv cele ale infracțiunii, prevăzute de

art. 291 C. pen., reținute în actul de sesizare al instanței de judecată.

Pe de altă parte, faptele săvârșite

de inculpatul S.A. care, în calitate de delegat al SC A. SA, la care era

încadrat ca primitor-distribuitor, în înțelegere cu ceilalți inculpați și

cunoscând faptul că SC I.C. SRL București nu este proprietara porumbului aflat

în Depozitul V.D., a acceptat întocmirea de acte false, cu consecința ieșirii,

fără echivalent, a sumei de peste 2 miliarde lei, din patrimoniul SC A. SA,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute

de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din același

cod și nu ale infracțiunii, prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen., reținută

în actul de sesizare al instanței.

Fapta aceluiași inculpat de a

întocmi bonul de intrare din 30 decembrie 1996, prin care se atesta nereal

intrarea în depozitul SC A. SA a 4000 tone porumb, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nu ale infracțiunii prevăzute de art.

289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în rechizitor.

Totodată, fapta inculpatului T.S.

care, în calitate de angajat al SC I.C. SRL, în înțelegere cu alți inculpați, a

întocmit acte false, prin care atesta calitatea acestei societăți de proprietar

al cantității de 4000 tone porumb depozitat la V.D., urmare cărora s-a făcut

plata, de către SC A. SA Târgu Jiu, a peste 2 miliarde lei, cu titlu de preț,

fără echivalent în marfă efectiv intrată în patrimoniul acesteia din urmă,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor, prevăzute de art. 215

alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și de art.

288 alin. (2) C. pen. și nu ale infracțiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (5)

C. pen. și, respectiv, de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., pentru săvârșirea cărora acesta a fost trimis în judecată.

S-a mai reținut că fapta

inculpatului T.F. care, în calitate de angajat al SC A. SA Târgu Jiu, ca

jurisconsult, a omis înserarea în procesul verbal din 6 decembrie 1996 a unor

date esențiale, cu referire la împrejurarea lipsei calității de proprietar al

SC I.C. SRL asupra cantității de 4000 tone porumb făcând obiectul așa zisei

predări-primiri a acestuia, deși cunoștea conținutul actului adițional la

contractul încheiat între SC I.C. SRL și SC N. SRL, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen. și nu

ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., reținută în rechizitor.

Ca atare, instanța de judecată, în

baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptelor, pentru toți inculpații, în sensul precizat.

Reținând caracterul privat al

capitalului SC A. SA Târgu Jiu, instanța de fond a dispus, cu referire la

inculpatul B.I., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de

art. 248 C. pen., reținută în actul de sesizare, în infracțiunea prevăzută de

art. 246 C. pen.

În baza textelor amintite, instanța

de fond a condamnat pe inculpații P.M., S.A., T.S. și T.F. la pedepse privative

de libertate, ce se vor executa în condițiile art. 57 C. pen.

La individualizarea pedepselor,

instanța a avut în vedere pozițiile relativ sincere adoptate de inculpați pe

parcursul procesului penal, împrejurarea că aceștia sunt căsătoriți, au în

întreținere mai mulți copii, iar anterior nu au mai fost condamnați și a

reținut în favoarea acestora circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința

legală a coborârii pedepselor aplicate acestora sub minimul prevăzut de norma

incriminatoare s-a mai constatat, cu referire la parte din pedepsele aplicate,

că acestea sunt grațiate în întregime în baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997.

Cu referire la inculpatul B.I.,

instanța de judecată a constatat, în baza probatoriului administrat în cauză,

că acesta nu a instigat la întocmirea actelor neconforme cu realitatea, nu a

semnat ordinele de plată, privind virarea sumei de peste 2 miliarde lei SC I.C.

SRL.

Totodată, în perioada în care au

fost întocmite actele false, inculpatul B.I. se afla în concediu medical, iar

la data efectuării plății către SC I.C. SRL, acesta era în delegație în Olanda.

Ca atare, acesta nu se face vinovat

de săvârșirea infracțiunilor, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpații T.S., P.M.,

T.F. și partea civilă SC B.A. SA.

Parchetul a susținut că sentința

atacată este nelegală și netemeinică, criticile formulate privind următoarele

aspecte:

- lipsa de suport a achitării

inculpatului B.I. pentru toate infracțiunile, în raport de faptul că probatoriul

administrat în cauză a evidențiat cunoașterea, de către acesta, a activității

infracționale în ansamblul ei;

- neaplicarea pedepsei complementare,

prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., impusă de funcțiile deținute de inculpați

la data săvârșirii infracțiunilor, pentru care au fost trimiși în judecată;

- neaplicarea sechestrului

asigurator, măsură impusă de cuantumul prejudiciului rămas neacoperit;

- greșita aplicare a dispozițiilor

art. 191 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la inculpatul T.S., care nu a

fost obligat solidar la plata cheltuielilor judiciare către stat;

- reținerea nejustificată a

circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea inculpaților.

Inculpații au invocat caracterul

comercial al activităților reținute în rechizitor, lipsa intenției inducerii în

eroare și au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

Apelanta B.A. a invocat greșita

reținere de către prima instanță, prin sentința atacată, a opțiunii sale în

sensul neconstituirii de parte civilă în procesul penal.

Curtea de Apel Pitești, secția

penală, prin decizia penală nr. 106/ A din 11 mai 2000 a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpații T.S., S.A.,

P.M. și T.F. și a desființat în parte sentința atacată în sensul că a înlăturat

condamnarea inculpaților, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.

215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 și

art. 76 C. pen. și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d)

C. proc. pen., a achitat pe inculpații menționați pentru această infracțiune.

A înlăturat condamnarea inculpaților

P.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și pentru infracțiunea

prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., S.A. și

T.S., ambii pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 și T.F., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen. și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., a achitat pe inculpați pentru infracțiunile menționate.

În baza art. 7 din legea nr.

137/1997, a constatat că nu se mai aplică sancțiunea administrativă a amenzii.

A obligat pe inculpatul T.S., în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC I.C. SRL București, la 2.000.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Prin aceeași decizie, apelul

declarat de SC B.A. SA, Sucursala Coordonatoare Gorj Târgu Jiu, împotriva

aceleiași sentințe a fost respins, ca nefondat.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de control judiciar a reținut că numai printr-o interpretare greșită a

dispozițiilor art. 215 C. pen. și a situației de fapt dedusă judecății,

instanța de fond a condamnat pe inculpați, pentru această infracțiune.

Astfel, din conținutul dispozițiilor

menționate rezultă că sintagma „în scopul de a obține pentru sine sau pentru

altul un folos material” și „dacă s-a pricinuit o pagubă”, sunt legate prin

conjuncția copulativă „și”, ceea ce înseamnă că, pentru a fi întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni, trebuie îndeplinite ambele

condiții.

Atât în actul de trimitere în

judecată, cât și prin sentința apelată, se analizează în exclusivitate și se

reține numai unul din scopurile menționate de legiuitor ca o condiție a

îndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și anume

pricinuirea unei pagube.

Deși textul de lege care

incriminează înșelăciunea se referă și la un al doilea scop, cel al obținerii

pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, instanța de fond nu

se preocupă de acest aspect, iar parchetul, deși era datoria organului de

urmărire penală să dovedească obținerea de către inculpați, pentru ei, a

acestei sume, reține în ultima parte a rechizitoriului că modalitatea de

folosire a celor 2.076.800.000 lei, de către SC I.C. SRL București se va

verifica, în urma disjungerii materialului.

Ca atare, este cert că nu s-a făcut

dovada că inculpații au obținut pentru sine sau pentru altul un folos material

injust și prin aceasta nu s-a făcut dovada unei componente esențiale a laturii

obiective a infracțiunii de înșelăciune.

Pe de altă parte, nici sub aspectul

laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni.

Făcând referiri de ansamblul și

aducând în discuție elemente de esență ale faptelor deduse judecății, acestea

se rezumă la întocmirea unui contract de vânzare - cumpărare de porumb, în care

beneficiar a fost SC A. SA

Târgu Jiu, produsul contractat fiind absolut necesar pentru aceasta.

SC I.C. SRL București, care a avut

calitate de furnizor în acest contract, a încheiat, la rându-i, un contract de

vânzare – cumpărare a acestui produs cu o altă societate, SC N. SRL București.

Porumbul contractat a existat

efectiv în depozitul din V.D., Jud. Constanța dar, datorită unor date

neconcordante între contract, unde se condiționa plata prețului de primirea produsului

contractat și certificatul de depozit din 4 decembrie 1996, încheiat între

reprezentanții SC I.C. SRL și SC N. SRL, unde se condiționa livrarea produsului

de plata prețului, în final porumbul nu a fost livrat și a fost înstrăinat, de

această din urmă societate, deoarece banii trebuia să fie virați până la 14

decembrie 1996, iar aceștia au fost virați cu câteva zile întârziere, și anume

la data de 18 decembrie 1996.

La rândul său, acest fapt nu a fost

previzibil și cu atât mai mult, intenționat, nevirarea sumei datorându-se

faptului că actele contabile au fost făcute pentru B.A., în loc de B.A., unde

SC I.C. SRL își avea contul.

Mai mult, buna credință și mai ales

realitatea raporturilor contractuale și a realizării finalității acestor

raporturi rezultă din împrejurarea că, observând că produsul contractat nu este

livrat, beneficiara SC A. SA a făcut nenumărate atenționări, celor două

societăți comerciale.

De altfel, până în perioada

înstrăinării, porumbul a existat efectiv în depozit, iar reprezentanții

beneficiarei s-au convins de acest lucru, verificând existența efectivă a

acestui produs la baza de recepție V.D., sens în care a fost încheiat procesul

verbal din 6 decembrie 1996.

Ulterior, s-au făcut demersuri, la

datele de 7 februarie, 3 martie și 17 martie 1997, în vederea primirii

produsului contractat.

Dovada certă a realității și

seriozității demersului făcut este dată de virarea sumei de peste 2 miliarde

lei și, urmare constatării neprimirii porumbului contractat, formularea unei

plângeri penale, semnată de B.I., în calitate de director general al societății

beneficiare.

S-a mai reținut că, deși SC A. SA

este cea păgubită, în mod paradoxal salariații acesteia sunt trimiși în

judecată, iar salariații SC N. SRL, care a înstrăinat porumbul după numai patru

zile de întârziere a plății prețului, nu sunt cu nimic implicați. De asemenea,

deși directorul general al SC. A. SA Târgu Jiu a formulat plângere penală,

acesta este trimis în judecată pentru infracțiunea de tâlhărie. Ori, dacă ar fi

fost vorba de o activitate infracțională, în care acesta să fie implicat, ar fi

făcut orice pentru a nu fi descoperit și nicidecum nu ar fi fost acela care să

declanșeze urmărirea penală.

Alte argumente, prin care se

demonstrează buna credință a persoanelor implicate, privesc insistențele

acestora ca prima furnizoare, urmare cărora SC I.C. SRL a livrat produse în

valoare de 1.500.000.000 lei, de unde se desprinde și concluzia unor relații

contractuale onorate, susceptibile de a fi soluționate de instanța civilă și

nicidecum de raporturi de drept penal și de răspundere penală.

Aceste concluzii sunt susținute de

raportul de expertiză, concordant cu declarațiile martorilor L.A., T.A., C.A.,

M.M., T.I., R.V. și L.C.

Acești martori s-au referit și la

împrejurarea că inculpatul B.I. nu a avut nici o implicare, care să-i atragă

răspunderea penală, concluzie confirmată și de faptul că la finele anului 1996

s-a deplasat în Olanda, în interes de serviciu.

În ceea ce îl privește pe acest

inculpat, din actele dosarului rezultă că, în ceea ce privește angajarea lui T.F.,

actele întocmite nu conțineau mențiunea funcției acestuia, de jurisconsult,

motiv pentru care, în mod corect, a fost achitat și pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen.

În concluzie, instanța de apel a

reținut, pentru considerentele expuse, că în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, nici sub aspectul laturii

obiective și nici a celei subiective.

Cu referire la infracțiunile de fals

reținute în sarcina inculpaților, instanța de apel a reținut că, în lipsa unei

predări efective a porumbului contractat, bonul de intrare și procesul verbal

de primire – predare sunt false.

Cum însă inculpații trimiși în

judecată pentru fals nu au antecedente penale, au studii superioare și au

întocmit actele respective numai în scopul folosirii creditului acordat de stat,

până la finele anului 1996, dată după care acesta s-ar fi pierdut, faptele

acestora sunt lipsite de pericolul social al infracțiunii.

Cu privire la factură, instanța de

apel a reținut că aceasta nu constituie un act fals, deoarece plata prețului

porumbului contractat a constituit o operație efectivă care, la primul demers,

nu s-a putut realiza dintr-o eroare asupra băncii și nu că așa s-a dorit.

Deoarece privitor la acest înscris

s-a reținut că este un act material component al infracțiunii continuate de

fals material în înscrisuri oficiale, nu se poate dispune separat asupra

acestui act în sensul achitării inculpaților.

S-a mai reținut că, în raport de

cele arătate, solicitarea privind înlăturarea prevederilor art. 74 și art. 76

C. pen., nu poate fi primită.

Totodată, cu referire la solicitarea

privind instituirea sechestrului asigurator, s-a reținut că această cerere este

lipsită de suport din moment ce, în principal, subzistă răspunderea

contractuală a SC I.C. SRL de a livra furaje către SC A. SA Târgu Jiu, în baza

contractului din 21 octombrie 1996.

Pentru a respinge apelul declarat de

către B.A., instanța de apel a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă,

în mod greșit prima instanță reținând că aceasta nu a avut această calitate în

procesul penal.

Însă, instanța nu a fost investită

cu o faptă de natură penală comisă în dauna acesteia, așa încât nu există temei

ca inculpații să fie obligați la despăgubiri către B.A.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a declarat recurs, criticile

privind:

laturii civile.

S-a susținut că achitarea de către

instanța de apel, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., a inculpaților P.M.,

S.A. și T.S., pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin.

(1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 și art. 76 C.

pen., înfrânge întregul material probator administrat în cauză, apreciindu-se

că raționamentul instanței de apel se bazează pe calificarea greșită a

contractelor încheiate, între SC A. SA și SC I.C. SRL, precum și dintre aceasta

din urmă și SC N. SRL.

În consecință, problema cardinală a

acestei cauze este aceea a justei calificări juridice a contractelor și

celorlalte acte încheiate, deoarece nu se poate prelua necritic o denumire dată

de părți unui act și prin aceasta să se tragă concluzia că automat s-au produs

consecințele specifice.

În acest sens, sub un prim aspect

sunt de reținut dispozițiile art. 3 și art. 10 din contractul de vânzare -

cumpărare comercială încheiată la 21 octombrie 1996, între SC A. SA Târgu Jiu

și SC I.C. SRL București, privitoare la transferul dreptului de proprietate,

momentul nașterii obligației de plată a prețului și termenul de executare,

pentru cantitatea de 10.000 tone porumb.

Aceste clauze sunt în concordanță cu

dispozițiile O.U.G. nr. 7/1996 și normelor metodologice de aplicare a acestui act

normativ.

Pentru a evita rigorile acestui act

normativ, cu referire la creditul de 12 miliarde lei, inculpații trimiși în

judecată au întocmit acte fictive, care au condus la plata nedatorată a sumei

de 2.076.800.000 lei, din contul SC A. SA Târgu Jiu.

Așa fiind, procurorul a apreciat că

s-a demonstrat existența cumulativă a celor două condiții la care face referire

instanța de apel: prejudiciul pentru A., care s-a transformat în beneficiar de

peste 2 miliarde lei, pentru I.C.

Pe de altă parte, în raport de

contractul de vânzare – cumpărare dintre SC I.C. SRL și SC N. SRL și

certificatul de depozit, ce constituie un tot unitar, cantitatea de 1000 tone

boabe și 3000 tone știuleți porumb, aflată în Silozul V.D. au făcut obiectul

unei promisiuni de vânzare sub condiție rezolutorie și nu au făcut niciodată

obiectul dreptului de proprietate al SC I.C. SRL.

S-a susținut că, demonstrându-se

existența plenară a tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin folosirea corectă a

criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., se impunea

înlăturarea circumstanțelor atenuante, prin admiterea apelului parchetului, în

caz contrar, prin aplicarea dispozițiilor art. 80 C. pen., era necesar să se

majoreze pedepsele aplicate inculpaților.

Ca o consecință a condamnării se

impune aplicarea pedepsei complementare, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

Totodată, achitarea inculpaților P.M.,

S.A., T.S. și T.F., prin aplicarea beneficiului art. 18

1

C. pen.,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 și art. 290 C. pen., cu aplicarea

art. 74 și art. 76 C. pen. este netemeinică, așa cum se poate constata din

materialul probator administrat în cauză, deoarece acestea au avut consecințe

de ordinul milioanelor.

În fine, toate probele administrate

în faza de urmărire penală atestă faptul că inculpatul B.I. a avut un rol major

la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, creând condițiile favorabile și apoi

coordonând întreaga activitate.

Ca atare, achitarea acestuia pentru

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în temeiul art. 10

lit. c) C. proc. pen., este greșită.

Cu privire la soluționarea laturii

civile s-a susținut că, în raport de concluziile raportului de expertiză și

suplimentul la această expertiză, neacordarea către partea civilă a diferenței

dintre prejudiciul efectiv și dobânzile înregistrate, constituie o rezolvare

incompletă a acțiunii civile în procesul penal.

În concluzie, procurorul a solicitat

admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și deciziei și condamnarea

inculpaților.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate, se constată următoarele:

I. Cu privire la achitarea

inculpaților P.M., S.A. și T.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 și art. 76

C. pen.

Prin rechizitoriu s-a reținut că

fapta inculpatei P.M., director comercial la SC A. SA Târgu Jiu, de a accepta,

cu bună știință, și de a dispune întocmirea unor documente fictive, în baza

cărora s-a virat sume de peste 2 miliarde lei SC I.C. SRL București, deși

aceasta nu avea cantitatea de porumb, așa cum prevedeau clauzele contractuale,

iar inculpata a avut cunoștință că porumbul nu aparține acestei societăți decât

dacă achită prețul, integral, înainte de 14 decembrie 1996, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 215 alin. (5) C.

pen.

S-a mai reținut că fapta

inculpatului S.A., inginer în cadrul biroului aprovizionare al SC A. SA Târgu

Jiu, care, în calitate de delegat al acestei societăți, în înțelegere cu

ceilalți inculpați și cunoscând că SC I.C. SRL București nu este proprietara

porumbului, a acceptat să întocmească în fals documente în baza cărora s-a scos

de la bugetul statului suma de peste 2 miliarde lei, întrunește elementele

constitutive ale aceleași infracțiuni.

Aceleași fapte, ca întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave, au fost reținute și în sarcina inculpatului T.S.

Reținând faptele ca atare, schimbând

încadrarea juridică din infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și reținând circumstanțe atenuante judiciare

în favoarea inculpaților menționați, prima instanță a condamnat pe aceștia la

pedepse privative de libertate cu executare în locuri de deținere, în

condițiile art. 57 C. pen.

Pentru a achita pe inculpații

menționați pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen., instanța de apel a reținut că:

- nu s-a făcut dovada că inculpații

au obținut pentru sine sau pentru altul un folos material injust și, ca atare,

nu s-a făcut dovada unei componente esențiale a laturii obiective a

infracțiunii de înșelăciune;

- nici sub aspectul laturii

subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, cu referire la faptul că în cauză în discuție sunt puse două

contracte de vânzare – cumpărare privitoare la o cantitate de porumb, care a

existat efectiv în Silozul V.D.

Criticând decizia pronunțată în

apel, cu referire la soluția achitării inculpaților menționate, pentru

infracțiunile de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen., parchetul a susținut, prin recursul declarat împotriva acesteia, că

raționamentul instanței de control judiciar se bazează pe calificarea greșită a

contractelor încheiate între A. și I.C., respectiv între aceasta din urmă și N.

Ca atare, se susține prin recurs,

problema cardinală a acestei cauze este aceea a justei calificări a

contractelor și celorlalte acte.

În această ordine de idei,

procurorul a supus examinării în recurs a clauzei din contractul de vânzare –

cumpărare încheiat între SC A. SA Târgu Jiu și SC I.C.” SRL București

privitoare la momentul nașterii obligației de plată a mărfii, precum și natura

juridică a certificatului de depozit, cu referire strictă la dreptul de

proprietate asupra mărfii contractate, aflată în Silozul V.D.

S-a susținut că acest din urmă

contract este tot o promisiune de a vinde sub condiție rezolutorie.

Cum SC I.C. SRL nu a îndeplinit

condițiile prevăzute de contract, aceasta nu a devenit nici un moment

proprietara cantității de porumb depozitate la Silozul V.D.

Prin urmare, actele prin care

inculpații constatau existența cantității de porumb în depozitul menționat, în

proprietatea SC I.C. SRL sunt contrare adevărului.

Din dispozițiile art. 17 alin. (1)

C. pen., rezultă că infracțiunea este o faptă care constituie o manifestare a

făptuitorului, în sfera relațiilor sociale, împotriva valorilor ocrotite de

legea penală, aptă a le vătăma sau a le pune în pericol.

Singurul temei al răspunderii

penale, potrivit art. 17 alin. (2) C. pen., este infracțiunea.

Ca atare, când fapta nu este

infracțiune, nu există răspundere penală.

În raport de textele legale

menționate, se poate conchide că nu există infracțiune, dacă o persoană nu a

vătămat sau nu a pus în pericol, printr-o faptă săvârșită cu vinovăție, una din

valorile sociale ocrotite de legea penală.

Prin rechizitoriu, punerea în

mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților menționați a

fost fundamentată, pe lipsa dreptului de proprietate al SC I.C. SRL asupra

porumbului contractat cu SC N. SRL, depozitat la V.D.

În lipsa dreptului de proprietate,

procesul verbal de primire – predare a cantității de porumb aflată în silozul

menționat, încheiat între reprezentanții vânzătorului I.C. și cumpărătorului A.,

nu corespunde adevărului.

Pentru a achita pe inculpați,

instanța de apel a reținut un impediment rezultând din lipsa de temei a

acțiunii penale, în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii.

Din probatoriul administrat în cauză

a rezultat încheierea unui contract de vânzare – cumpărare între SC A. SA Târgu

Jiu și SC I.C. SRL, având ca obiect achiziționarea de porumb din recolta anului

1996, plata valorii acestuia urmând a fi făcută de cumpărător deci fonduri

atrase, respectiv creditul cu dobândă subvenționată acordat în temeiul O.U.G. nr.

7/1996.

Este de reținut că potrivit actului

normativ menționat și normelor metodologice de aplicare a acestuia, creditul

contractat nu alimenta contul cumpărătorului ci se acorda eșalonat, pe măsura

constituirii stocului de furaje.

Convenția de garantare nr. 245/067

din 16 octombrie 1996, încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și SC A.

SA Târgu Jiu, precum și contractul de creditare încheiat între aceasta din

urmă, în calitate de împrumutat, și B.A., în calitate de împrumutător, excede

examinării, în prezenta cauză, sub aspectul sumelor rulate efectiv, în limita

plafonului de credit, în raport de împrejurarea că, potrivit actelor normative

menționate, nerespectarea condițiilor de creditare, plată produse și rambursare

credit este sancționată specific prin trecerea creditului la dobânda

penalizatoare, pentru creditele overdraft.

Ori, acest raport privește exclusiv

raporturile dintre împrumutat și împrumutător.

Este adevărat că, în măsura în care

aplicarea acestei sancțiuni specifice, cu rezultate păgubitoare pentru societatea

comercială, este urmarea culpei salariaților acesteia, se naște un raport între

societăți și proprii angajați, având ca obiect angajarea răspunderii acestora

din urmă.

Evident că, în raport de natura

fapt