ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 178 din 24

februarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza

prevederilor art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.E. la

pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza prevederilor art. 86

1

C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 7

ani.

A atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 83 C. pen., ce privesc revocarea suspendării sub

supraveghere.

A admis în parte cererea de

despăgubiri civile.

În baza prevederilor art. 14 și art.

346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat la plata

sumei de 50.000.000 lei, despăgubiri către partea civilă P.N.

În baza prevederilor art. 178 din

Legea nr. 3/1978, a obligat pe inculpat la plata sumei de 10.012.400 lei către

Spitalul Clinic Dr. Bagdasar, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive

a hotărârii la completa achitare a debitului.

A pus în vedere inculpatului,

respectarea dispozițiilor art. 86

3

lit. a), b), c) și d) C. pen., pe

perioada termenului de încercare.

În baza prevederilor art. 350 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

A constatat că inculpatul a fost arestat

preventiv de la 18 ianuarie 2002 la data punerii efective în libertate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că în după amiaza zilei de 27 ianuarie

2002, după ce anterior, inculpatul, în timp ce efectua serviciul în calitate de

agent de pază la SC T.G. SRL, îl admonestase pe partea vătămată P.N., care se

deplasa prin zonă cu o armă de vânătoare, ulterior, după ce acesta s-a întors

la domiciliul său, inculpatul a plecat după el, iar în dreptul imobilului

părții vătămate, după o altercație verbală, inculpatul l-a lovit cu un cuțit în

mai multe locuri, iar apoi a plecat la punctul său de lucru.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv: procesele verbale de sesizare și de cercetare la fața locului,

planșe foto, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile părții vătămate P.N.,

declarațiile martorilor P.E., P.A., P.S. și C.D., precum și declarațiile

inculpatului M.E.

Fiind audiat, în faza cercetării

judecătorești, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că, în timpul

conflictului, partea vătămată a încercat să îl lovească cu o rangă metalică,

moment în care, vrând să se apere a lovit-o pe aceasta cu cuțitul, apărare ce

nu a fost reținută de tribunal, nefiind susținută de nici o probă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, vizând individualizarea

pedepsei sub aspectul cuantumului prea blând al pedepsei, dar și al modalității

de executare în regim de suspendare sub supraveghere, apreciind că nu

corespunde scopului instituit de legiuitor, solicitând majorarea pedepsei și

executarea ei în regim de detenție, în subsidiar, criticând omisiunea instanței

de a indica măsurile cărora ar fi trebuit să se conformeze inculpatul pe

perioada termenului de încercare.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 496/ A din 2 septembrie 2003 a admis

apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

A desființat, în parte, sentința

penală nr. 178 din 24 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală, în dosarul nr. 5073/2002 și rejudecând, în fond:

A înlăturat dispozițiile art. 86

1

și art. 83 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

dispus arestarea inculpatului.

A menținut celelalte dispoziții.

Instanța de control judiciar a

reținut că apelul Parchetului este întemeiat, însă numai în ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei și a procedat în consecință.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând

aplicarea pedepsei complimentare, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și

majorarea pedepsei aplicate inculpatului prin înlăturarea dispozițiilor art. 74

lit. a) C. pen., reținute în favoarea sa și inculpatul M.E., care a cerut

menținerea sentinței instanței de fond, susținând că pedeapsa aplicată își

atinge scopul prin suspendarea sub supraveghere a executării ei.

Examinând decizia atacată în raport

de cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 14 teza II C. proc.

pen., respectiv omisiunea aplicării pedepsei complimentare, prevăzută de art. 64

lit. a) și b) C. pen.,

în baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, Curtea constată recursul fondat, urmând a fi admis, pentru

următoarele considerente:

- inculpatul M.E. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și

art. 175 lit. i) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 175 C.

pen., omorul calificat se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și

interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 65 alin. (2) și (5) C.

pen., aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi este

obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar pedeapsa principală

stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.

În ceea ce privește al doilea motiv

de recurs al Parchetului, respectiv majorarea pedepsei aplicată inculpatului,

prin înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., Curtea constată că

acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare, întrucât ambele instanțe

au avut în vedere la individualizarea pedepsei împrejurările comiterii faptei,

gradul de pericol social concret al acesteia, dar și persoana inculpatului,

aflat la primul conflict cu legea penală, cu o conduită sinceră pe parcursul

procesului, considerente în raport de care pedeapsa aplicată a fost corect

stabilită, justificându-se aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Examinând decizia atacată în raport

de motivul de recurs invocat de inculpat, respectiv menținerea soluției

instanței de fond prin aplicarea suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei, se constată că în mod corect instanța de apel a înlăturat

dispozițiile art. 86

1

și art. 83 C. pen., având în vedere că

sancțiunea inițială era prea blândă, în raport de gravitatea faptei comise,

împrejurările și modalitățile de săvârșire, urmările produse victimei, astfel

că puse în balanță cu circumstanțele atenuante corect reținute de prima

instanță, executarea pedepsei aplicată va avea eficiență maximă în atingerea

scopului educativ preventiv, numai prin privarea inculpatului de libertate,

motiv pentru care recursul urmează a fi respins.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchet, numai cu privire la

omisiunea aplicării dispozițiilor art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul M.E.

ca nefondat și va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 496/

A din 2 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe inculpatul M.E.

Casează parțial decizia atacată,

numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii

unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Rejudecând, conform art. 65 alin.

(2) C. pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 4 ani

închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.E., împotriva aceleiași decizii.

Constată că inculpatul a fost arestat

în perioada 18 ianuarie 2002, 25 februarie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 martie 2004.