ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 178 din 24 februarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza prevederilor art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.E. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza prevederilor art. 86 1 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 7 ani. A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., ce privesc revocarea suspendării sub supraveghere. A admis în parte cererea de despăgubiri civile. În baza prevederilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat la plata sumei de 50.000.000 lei, despăgubiri către partea civilă P.N.

În baza prevederilor art. 178 din Legea nr. 3/1978, a obligat pe inculpat la plata sumei de 10.012.400 lei către Spitalul Clinic Dr. Bagdasar, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii la completa achitare a debitului. A pus în vedere inculpatului, respectarea dispozițiilor art. 86 3 lit. a), b), c) și d) C. pen., pe perioada termenului de încercare. În baza prevederilor art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 18 ianuarie 2002 la data punerii efective în libertate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în după amiaza zilei de 27 ianuarie 2002, după ce anterior, inculpatul, în timp ce efectua serviciul în calitate de agent de pază la SC T.G.

SRL, îl admonestase pe partea vătămată P.N., care se deplasa prin zonă cu o armă de vânătoare, ulterior, după ce acesta s-a întors la domiciliul său, inculpatul a plecat după el, iar în dreptul imobilului părții vătămate, după o altercație verbală, inculpatul l-a lovit cu un cuțit în mai multe locuri, iar apoi a plecat la punctul său de lucru. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesele verbale de sesizare și de cercetare la fața locului, planșe foto, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile părții vătămate P.N., declarațiile martorilor P.E., P.A., P.S. și C.D., precum și declarațiile inculpatului M.E.

Fiind audiat, în faza cercetării judecătorești, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că, în timpul conflictului, partea vătămată a încercat să îl lovească cu o rangă metalică, moment în care, vrând să se apere a lovit-o pe aceasta cu cuțitul, apărare ce nu a fost reținută de tribunal, nefiind susținută de nici o probă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, vizând individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului prea blând al pedepsei, dar și al modalității de executare în regim de suspendare sub supraveghere, apreciind că nu corespunde scopului instituit de legiuitor, solicitând majorarea pedepsei și executarea ei în regim de detenție, în subsidiar, criticând omisiunea instanței de a indica măsurile cărora ar fi trebuit să se conformeze inculpatul pe perioada termenului de încercare.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 496/ A din 2 septembrie 2003 a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. A desființat, în parte, sentința penală nr. 178 din 24 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 5073/2002 și rejudecând, în fond: A înlăturat dispozițiile art. 86 1 și art. 83 C. pen. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a dispus arestarea inculpatului. A menținut celelalte dispoziții. Instanța de control judiciar a reținut că apelul Parchetului este întemeiat, însă numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și a procedat în consecință.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând aplicarea pedepsei complimentare, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și majorarea pedepsei aplicate inculpatului prin înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., reținute în favoarea sa și inculpatul M.E., care a cerut menținerea sentinței instanței de fond, susținând că pedeapsa aplicată își atinge scopul prin suspendarea sub supraveghere a executării ei. Examinând decizia atacată în raport de cazul de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 teza II C. proc. pen., respectiv omisiunea aplicării pedepsei complimentare, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată recursul fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente: - inculpatul M.E.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. Conform dispozițiilor art. 175 C. pen., omorul calificat se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi. Potrivit art. 65 alin. (2) și (5) C. pen., aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs al Parchetului, respectiv majorarea pedepsei aplicată inculpatului, prin înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare, întrucât ambele instanțe au avut în vedere la individualizarea pedepsei împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia, dar și persoana inculpatului, aflat la primul conflict cu legea penală, cu o conduită sinceră pe parcursul procesului, considerente în raport de care pedeapsa aplicată a fost corect stabilită, justificându-se aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Examinând decizia atacată în raport de motivul de recurs invocat de inculpat, respectiv menținerea soluției instanței de fond prin aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se constată că în mod corect instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 86 1 și art. 83 C. pen., având în vedere că sancțiunea inițială era prea blândă, în raport de gravitatea faptei comise, împrejurările și modalitățile de săvârșire, urmările produse victimei, astfel că puse în balanță cu circumstanțele atenuante corect reținute de prima instanță, executarea pedepsei aplicată va avea eficiență maximă în atingerea scopului educativ preventiv, numai prin privarea inculpatului de libertate, motiv pentru care recursul urmează a fi respins.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchet, numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul M.E. ca nefondat și va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 496/ A din 2 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul M.E. Casează parțial decizia atacată, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Rejudecând, conform art. 65 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 4 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E., împotriva aceleiași decizii.

Constată că inculpatul a fost arestat în perioada 18 ianuarie 2002, 25 februarie 2003. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2004.