ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1673/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1495 din 16 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaților: 1. M.N. zis N. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2000. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Conform art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. și art. 13 C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2000, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 23 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2000, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare. S-a dispus anularea suspendării condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1772 din 30 noiembrie 2000 definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 24 aprilie 2001 a Curții de Apel București.

S-a constatat că faptele pentru care a fost trimis în judecată sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2555 din 3 decembrie 2001, definitivă prin Decizia penală nr. 1069 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care a fost respins recursul inculpatului. Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 6 ani închisoare, 5 ani închisoare, 2 ani închisoare aplicate în cauza de față, cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru care s-a dispus anularea suspendării condiționate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2555 din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în pedepsele componente, respectiv 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de fals privind identitatea, 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1772 din 3 noiembrie 2000 a Judecătoriei Sector 1 București definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 24 aprilie 2001 a Curții de Apel București pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate, repuse în individualitatea lor.

Pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, a fost contopită cu pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de fals privind identitatea, de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1772 din 3 noiembrie 2000 a judecătoriei Sectorului 1 București pentru care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate prin sentința penală nr. 2555 din 3 decembrie 2001 a Judecătoriei Sector 1 București, urmând să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare. Conform art. 350 C. proc. pen. și 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se reținerea de la 29 mai 2001, arestul preventiv executat de la 20 ianuarie 2000 la 22 ianuarie 2000, și de la 30 mai 2001-3 iunie 2001, de la 30 aprilie 2007 la zi.

În temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă și perioada cât inculpatul a fost arestat provizoriu în vederea extrădării din Spania, de la 7 decembrie 2005 la 15 ianuarie 2006. A fost anulat M.G.P.I. nr. 6041 – emis în baza sentinței penale nr. 2555 din 3 decembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București, dispunându-se emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 6 ani închisoare. 2. C.M. zis M., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. În baza art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., text în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute în total 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus conform art. 88 C. pen., din pedeapsa principală durata reținerii și arestării preventive executată de la 28 septembrie 2002 la 27 octombrie 2002. În temeiul art. 346, 347 C. proc.

pen., raportat la art. 998 – 999 C. civ. inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 40.000 DOLARI SUA (echivalent) în lei către partea civilă A.D.R. și la 2.648,36 lei cu dobânda legală către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență S.P. Pentru a hotărî astfel, prima instanță coroborând probele administrate în cursul procesului a stabilit următoarea situație de fapt: Între inculpați există relații de prietenie, ambii locuind în București, Cartier Chitila. În seara zilei de 12 februarie 2001, inculpații s-au deplasat din Cartierul Chitila cu autoturismul D., condus de M.C.M., vărul inculpatului M.N., până în apropierea imobilului situat în București, sector 3, imobil ocupat de partea vătămată, cetățean american A.D.R.

în vârstă de 71 ani. Cei doi inculpați, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului, însă, fiind observați de o vecină a părții vătămate, martora C.A., care a strigat, s-au îndepărtat în fugă, tot prin escaladarea gardului. Constatând că partea vătămată nu se află în locuință, inculpații au revenit în locul unde erau așteptați de M.C.M. Ulterior, în timpul nopții, inculpații s-au reîntors la locuința părții vătămate, unde au așteptat sosirea acesteia. Imediat ce partea vătămată a sosit și a coborât din autoturism, a fost atacată de inculpați, fiind lovită în mod repetat la nivelul capului cu o bară metalică, lovituri urmare cărora a suferit grave leziuni cranio-cerebrale, pierzându-și cunoștință.

Cu ajutorul cheilor găsite asupra părții vătămate, inculpații au intrat în imobil de unde au sustras sume importante de bani, respectiv 25.000 DOLARI SUA, 20.000 mărci germane cum și alte bunuri și valori. Apoi, inculpații au revenit la autoturismul în care învinuitul M.C.M. îl aștepta, după care au părăsit locul faptei. În cursul urmăririi penale inculpatul M.N. a negat participarea sa la săvârșirea faptelor, ca ulterior, în cursul cercetării judecătorești să recunoască că a însoțit pe inculpatul C.M., susținând că acesta a pătruns în locuința părții vătămate, a sustras bunurile, singura sa contribuție constând în aceea că l-a așteptat la autoturism, activitate pentru care a primit 4.000 DOLARI SUA.

O poziție procesuală asemănătoare a avut și inculpatul C.M., care la urmărirea penală a relatat că în curtea părții vătămate a pătruns doar M.N., el l-a așteptat la autoturism, fără să cunoască, activitatea infracțională a acestuia. Coroborând probele strânse la urmărirea penală și administrate în cursul cercetării judecătorești prima instanță a reținut dovedită vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Relevante în acest sens sunt, declarațiile martorilor M.C. ce confirmă transportarea inculpaților în apropierea locuinței părții vătămate, solicitarea acestora de a-i aștepta, o primă revenire precipitată la autoturism, înapoierea lor la imobil; C.A.

ce confirmă prezența a două persoane în curtea imobilului, care au fugit în momentul când aceasta a încercat să alarmeze vecinii. La acestea se adaugă depoziția martorului G.V.R. care la urmărirea penală filele 49-55 a relatat că a însoțit martorul C.R. la o întâlnire pe care acesta a avut-o cu inculpatul M.N. împrejurare în care a constatat că avea asupra sa „un teanc gros” de dolari și câteva bancnote de 500 sau 1000 mărci germane. Martorul a arătat că l-a întrebat pe inculpat de unde deține aceste importante sume, iar inculpatul i-a povestit că împreună cu C. l-a deposedat pe un cetățean american de 40.000 dolari și niște medalii ce păreau a fi din aur.

Cu privire la declarațiile acestor martori indirecți, de remarcat, că au aflat de la inculpatul M., detalii confirmate prin alte mijloace de probă administrate, respectiv că partea vătămată este o persoană învârstă, de cetățenie americană cunoscută în cartier ca obișnuind să întrețină relații sexuale cu minori, faptul că s-au sustras dolari și mărci germane, existența unei camere de supraveghere la imobil. Împotriva sentințe inculpații au declarat apel, inculpatul M.N. solicitând reducerea pedepsei, să se dea o mai mare eficiență scuzei legale reținută în favoarea sa în acest sens, respectiv dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2000. Inculpatul C.M. a solicitat să se constate contribuția sa minimă la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., text în baza căruia a solicitat schimbarea încadrării juridice.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 46 din 3 martie 2009, a admis apelul inculpatului M.N., desființând parțial sentința și, în fond, menținând descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare. S-au constatat grațiate pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen. și 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 326/1966 aplicate prin sentința penală nr. 2555 din 3 decembrie 2001 a Judecătoriei Sector 1 București, punându-se în vedere inculpatului prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002. S-a contopit pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului M.N.

în prezenta cauză cu cea de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1772 din 3 noiembrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București pentru care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate prin sentința penală nr. 2555 din 3 decembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București, dispunându-se să execute în total 6 ani închisoare. Prin aceeași sentință, s-a respins, ca nefondat, recursul inculpatului C.M. În termen legal, inculpații au declarat recurs. M.N., solicitând reducerea pedepsei, iar C.M. schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea de favorizarea infractorului. Într-o teză subsidiară, inculpatul C.M. a solicitat reducerea pedepsei. Examinând criticile formulate prin prisma cazurilor de casare invocate prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc.

pen., Înalta Curte constată nefondate recursurile inculpaților pentru considerentele care vor fi expuse. Potrivit art. 63 alin. (2) C. pen. probele nu au valoare prestabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de organele judiciare potrivit convingerii formate prin coroborarea tuturor. Altfel spus, criteriul determinant în aprecierea probelor administrate în cauză și implicit soluționarea acțiunii penale, îl constituie forța acestora de a exprima adevărul indiferent de momentul procesual căruia îi aparține sau de organul care l-a administrat. Probele administrate în prezenta cauză și analizate pe larg în considerentele hotărârii, dovedesc cert, dincolo de orice dubiu, temeinicia acuzațiilor aduse inculpaților, vinovăția acestora ca temei al răspunderii penale motivat și legal stabilită de instanța de fond cât și cea de prim control judiciar.

Astfel, în ce privește critica de netemeinicie invocată de inculpatul M.N., care a solicitat reducerea pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată. Pedeapsa principală la care a fost condamnat inculpatul a fost dimensionată ținându-se cont de pericolul concret al infracțiunii săvârșite, fapte de violență, cu consecințe grave asupra sănătății părții vătămate, persoană în vârstă de 71 ani, cum și consecințele cauzei legale de reducere a pedepsei reținută în sarcina inculpatului, respectiv art. 19 din Legea nr. 682/2002. Neîntemeiate sunt și criticile invocate de inculpatul C.M., expuse în precedent. Astfel, conform art. 264 C. pen., constituie infracțiunea de favorizarea infractorului, ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere prealabilă sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărire penală, judecata, executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

În cauză, s-a probat că ambii inculpați au agresat partea vătămată cu intenția cel puțin indirectă de a o ucide, intenție ce rezultă din intensitatea loviturilor, zona vitală în care au fost receptate cum și obiectul apt de a ucide folosit. După consumarea agresiunilor și deposedarea de chei au pătruns și sustras din imobil bani și bunuri ce aparțineau părții vătămate. Relevantă în acest sens este chiar declarația inculpatului C.M. care a relatat în cursul urmăririi penale că s-a dezorientat, s-a despărțit de M.N., s-au îndepărtat pe străzi diferite, situație confirmată chiar de câinii urmă folosiți la cercetarea locului faptei, declarație ce contrazice actuala susținere în sensul reducerii activității sale doar la așteptarea inculpatului M.N.

în autoturism. Astfel, din procesul-verbal de folosirea câinelui urmă, rezultă că una din persoanele care au ieșit din locuința părții vătămate, persoană a cărei urmă a fost luată de câine, s-a deplasat pe strada X, apoi pe str. Y, unde a intrat și a ieșit dintr-o curte, după care și-a schimbat direcția de deplasare pe str. Z, zonă unde a fost găsită o carte de vizită inscripționată B.I.Ț., care avea urme de culoare brun roșcată. Raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică 190105/I din 1 martie 2001 al I.G.P. a constatat că urma de sânge uman identificată aparține grupei 0I, grupă avută de partea vătămată. În raport de probele coroborate, apărarea inculpatului C., în sensul că l-a ajutat pe inculpatul M., după ce acesta săvârșise faptele nu poate fi interpretată decât una de circumstanță prin care se tinde la diminuarea răspunderii penale.

Referitor la pedeapsa principală, aceasta nu se impune a fi redusă sub limita stabilită de prima instanță, cuantumul fiind orientat către minimul prevăzut de textul încriminator pentru cea mai gravă infracțiune, respectiv art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. d) C. pen. Circumstanțele de timp și loc în care s-au consumat infracțiunile, leziunile grave produse părții vătămate cu consecințe greu de anticipat la vârsta acestuia sunt criterii care motivează cuantumul pedepsei principale stabilit, nejustificându-se reducerea acesteia. Concluzionând, recursurile inculpaților vor fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare statului. Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului C. M. perioada corectă executată în arest preventiv, fără ca această operațiune obligatorie a fi făcută de instanța să justifice reformarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.M. și M.N. împotriva Deciziei penale nr. 46 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din cuantumul pedepselor aplicate recurentului inculpat C.M.

durata reținerii și a arestării preventive de la 28 septembrie 2002 la 24 februarie 2003, iar recurentului inculpat M.N., durata reținerii de 24 de ore de la 29 mai 2001, a arestării preventive de la 18 ianuarie 2000 la 22 ianuarie 2000, de la 30 mai 2001 la 3 iunie 2001 și de la 30 aprilie 2007 la 7 mai 2009 și menținerea stării de arest, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, deduce și perioada cât inculpatul a fost arestat provizoriu în vederea extrădării din Spania, de la 7 decembrie 2005 la 15 ianuarie 2006. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.M.

și 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat M.N., se vor avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2009.