ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1465/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1387

din 3 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor

din dispozițiile art. 13 alin. (4) teza finală, cu referire la art. 2 lit. b)

și c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

dispozițiile art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) și (3) și art.

12 lit. a) și art. 2 lit. b) teza II și lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001

și în dispozițiile art. 26 C. pen., raportat la art. 13 alin. (4), cu referire

la art. 13 alin. (2) și (3) și art. 12 lit. a) și art. 2 lit. b) teza II și

lit. c) teza I din aceeași lege, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Instanța de fond l-a

condamnat, prin aceeași sentință, pe inculpatul ȘT.N. la 7 ani și 6 luni

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii, prevăzute de art. 13 alin.

(4), cu referire la art. 13 alin. (2) și (3) și art. 12 lit. a) și art. 2 lit.

b) teza a II și lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001 și la 7 ani închisoare și

4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 26, raportat la art. 13

alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) și (3) și art. 12 lit. a) și art. 2

lit. b) teza a II și lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001.

Conform art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, sporită cu un an

închisoare dispunându-se, în final ca Șt.N. să execute 8 ani și 6 luni

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen.,

i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din

momentul rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării

pedepsei.

Conform art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen.,

s-a computat arestarea preventivă a acestuia începând cu data de 6 mai 2003 la

zi.

Tribunalul a luat act că

părțile vătămate C.M. și V.N., nu s-au constituit părți civile.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 8.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, la data de 12 iulie 2002, partea vătămată V.N., în

vârstă de 14 ani, a fost răpită de pe stradă de doi bărbați, neidentificați,

care, după ce au ținut-o într-o casă din zona Ghencea unde au întreținut

raporturi sexuale cu aceasta, după trei zile au vândut-o lui D.I. pentru suma

de 200 dolari S.U.A. Acesta a cazat-o într-o locuință închiriată, din

București, unde a fost obligată să se prostitueze, împreună cu alte femei,

fiind păzită de mai multe persoane printre care se aflau D.I., B.N. și

inculpatul Șt.N.

La sfârșitul lunii august

2002, motivează instanța, partea vătămată a fost văzută de T.C., în momentul în

care a fost scoasă din casă, martorul anunțând pe mama părții vătămate P.T. și

pe unchiul acesteia P.Șt., care au reușit s-o recupereze și s-o ducă acasă,

ulterior sesizând organele de poliție.

Tribunalul a mai constatat

că, în luna martie 2002, C.M., în vârstă de 14 ani, a cunoscut un tânăr la care

s-a mutat de bunăvoie, care, ulterior a dus-o la o adresă din Oltenia unde a

fost obligată să practice prostituția. După ce a reușit să fugă, partea

vătămată a întâlnit un alt proxenet care a vândut-o de mai multe ori, ultima

oară unuia poreclit N. care, după două săptămâni a vândut-o lui C.D. și C.L.

În ziua de 17 septembrie

2002, inculpatul Șt.N., însoțit de D.I., s-au deplasat în comuna Frumușani,

județul Călărași de unde, în urma unei înțelegeri anterioare cu martorul C.D.,

au luat-o pe C.M. și au transportat-o cu un taxi în București. Partea vătămată

a fost cazată într-un apartament în care se afla și martora O.E. unde a fost

obligată, împreună cu aceasta, să practice prostituția până când, la adresa

respectivă a avut loc o descindere a poliției.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia nr. 9/ A din 11 ianuarie 2005, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva deciziei primei instanțe.

Hotărârea sus menționată a

fost recurată de inculpatul Șt.N., care, invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., a susținut că nu a comis

infracțiunile pentru care a fost condamnat solicitând, în principal achitarea

sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen.

În subsidiar inculpatul a

cerut reducerea pedepsei aplicate deoarece nu a mai fost condamnat și are în

întreținere cinci copii, invocând drept motiv de casare prevederile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Din examinarea lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei se constată că instanțele au stabilit corect

situația de fapt și au reținut în mod just vinovăția inculpatului, în

concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești.

Vinovăția recurentului

inculpat rezultă din declarația părții vătămate V.N. care a precizat că acesta

o ținea sechestrată în apartamentul din zona Pieții Reșița, din București, o

bătea și o obliga să se prostitueze.

Martora O.E. a declarat că

în cursul lunii iulie 2002, D.I. a cumpărat-o pe V.N. pe care a obligat-o să se

prostitueze și că inculpatul Șt.N. îi aducea clienți și o obliga să aibă cu

aceștia raporturi sexuale.

Mama părții vătămate P.T. a

arătat că fiica sa V.N. a fost răpită de cei doi bărbați care au vândut-o lui

D.I. care a sechestrat-o și a obligat-o să se prostitueze, iar inculpatul îi

aducea clienți cu care era obligată să aibe relații intime. Martora a reușit să

o recupereze pe partea vătămată, după ce T.C. a văzut-o întâmplător și cu

această ocazie inculpatul a fost prezent și a participat la discuții.

Ulterior, astfel cum a

precizat martorul P.Șt., unchiul părții vătămate, au fost vizitați de Șt.N.

însoțit de D.I. și B.N., iar aceștia au pretins că V.N. era căsătorită cu un

nepot de-al făptuitorului. Partea vătămată i-a relatat că a fost obligată de

inculpat să se prostitueze cu diferiți bărbați.

Așadar din probele analizate

rezultă cu certitudine că inculpatul Șt.N. i-a ajutat pe D.I. și B.N. la

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prin racolarea de clienți și

constrângerea părții vătămate V.N. de a întreține relații sexuale cu aceștia în

folosul făptuitorilor.

În ceea ce privește fapta

comisă împotriva părții vătămate C.M., în mod just, în cauză s-a reținut că

Șt.N. a recrutat-o din comuna Frumușani, jud. Călărași, a dus-o la București, a

cazat-o într-un apartament unde a fost obligată să se prostitueze. Vinovăția

inculpatului pentru comiterea acestei fapte rezultă fără nici un dubiu din

declarațiile părții vătămate care se coroborează cu cele ale martorilor C.D. și

C.L. de la care inculpatul a cumpărat-o și a obligat-o să se prostitueze în

apartamentul din București de unde a fost liberată la data de 18 septembrie

2002 când a avut loc o descindere a organelor de cercetare penală.

În raport de probele

administrate se constată că faptele inculpatului sunt dovedite cu prisosință,

fiind corect reținute, iar condamnarea acestuia este legală.

Referitor la pedepsele

aplicate pentru fiecare infracțiune se constată că instanțele au făcut o justă

individualizare a sancțiunilor având în vedere, potrivit art. 72 C. pen.,

pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii lor și persoana

inculpatului.

La stabilirea cuantumului

pedepselor instanțele au ținut seama de faptul că cele două părți vătămate care

au fost recrutate în scopul exploatării, fiind obligate să se prostitueze,

aveau doar 14 ani, iar inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor

pentru care a fost trimis în judecată.

Totodată pedeapsa rezultantă

de 7 ani și 6 luni închisoare sporită cu un an închisoare, în total 8 ani și 6

luni închisoare, este de natură să asigure, conform art. 52 C. pen., atât

constrângerea și reeducarea inculpatului cât și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Întrucât criticile formulate

de inculpat nu sunt întemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care por fi luate în considerare din oficiu, urmează

ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii preventive începând cu data de

6 mai 2003, la zi.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Șt.N. împotriva deciziei penale nr. 9 din 11 ianuarie

2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 6 mai 2003 la 28 februarie 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 februarie 2005.