ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1465/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1387 din 3 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din dispozițiile art. 13 alin. (4) teza finală, cu referire la art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în dispozițiile art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) și (3) și art. 12 lit. a) și art. 2 lit. b) teza II și lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001 și în dispozițiile art. 26 C. pen., raportat la art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) și (3) și art. 12 lit. a) și art. 2 lit. b) teza II și lit. c) teza I din aceeași lege, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Instanța de fond l-a condamnat, prin aceeași sentință, pe inculpatul ȘT.N. la 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii, prevăzute de art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) și (3) și art. 12 lit. a) și art. 2 lit. b) teza a II și lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001 și la 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 26, raportat la art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) și (3) și art. 12 lit. a) și art. 2 lit. b) teza a II și lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, sporită cu un an închisoare dispunându-se, în final ca Șt.N. să execute 8 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a computat arestarea preventivă a acestuia începând cu data de 6 mai 2003 la zi.

Tribunalul a luat act că părțile vătămate C.M. și V.N., nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 8.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 12 iulie 2002, partea vătămată V.N., în vârstă de 14 ani, a fost răpită de pe stradă de doi bărbați, neidentificați, care, după ce au ținut-o într-o casă din zona Ghencea unde au întreținut raporturi sexuale cu aceasta, după trei zile au vândut-o lui D.I. pentru suma de 200 dolari S.U.A. Acesta a cazat-o într-o locuință închiriată, din București, unde a fost obligată să se prostitueze, împreună cu alte femei, fiind păzită de mai multe persoane printre care se aflau D.I., B.N.

și inculpatul Șt.N. La sfârșitul lunii august 2002, motivează instanța, partea vătămată a fost văzută de T.C., în momentul în care a fost scoasă din casă, martorul anunțând pe mama părții vătămate P.T. și pe unchiul acesteia P.Șt., care au reușit s-o recupereze și s-o ducă acasă, ulterior sesizând organele de poliție. Tribunalul a mai constatat că, în luna martie 2002, C.M., în vârstă de 14 ani, a cunoscut un tânăr la care s-a mutat de bunăvoie, care, ulterior a dus-o la o adresă din Oltenia unde a fost obligată să practice prostituția. După ce a reușit să fugă, partea vătămată a întâlnit un alt proxenet care a vândut-o de mai multe ori, ultima oară unuia poreclit N. care, după două săptămâni a vândut-o lui C.D.

și C.L. În ziua de 17 septembrie 2002, inculpatul Șt.N., însoțit de D.I., s-au deplasat în comuna Frumușani, județul Călărași de unde, în urma unei înțelegeri anterioare cu martorul C.D., au luat-o pe C.M. și au transportat-o cu un taxi în București. Partea vătămată a fost cazată într-un apartament în care se afla și martora O.E. unde a fost obligată, împreună cu aceasta, să practice prostituția până când, la adresa respectivă a avut loc o descindere a poliției. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 9/ A din 11 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva deciziei primei instanțe. Hotărârea sus menționată a fost recurată de inculpatul Șt.N., care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., a susținut că nu a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat solicitând, în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar inculpatul a cerut reducerea pedepsei aplicate deoarece nu a mai fost condamnat și are în întreținere cinci copii, invocând drept motiv de casare prevederile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursul este nefondat. Din examinarea lucrărilor și materialului din dosarul cauzei se constată că instanțele au stabilit corect situația de fapt și au reținut în mod just vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. Vinovăția recurentului inculpat rezultă din declarația părții vătămate V.N.

care a precizat că acesta o ținea sechestrată în apartamentul din zona Pieții Reșița, din București, o bătea și o obliga să se prostitueze. Martora O.E. a declarat că în cursul lunii iulie 2002, D.I. a cumpărat-o pe V.N. pe care a obligat-o să se prostitueze și că inculpatul Șt.N. îi aducea clienți și o obliga să aibă cu aceștia raporturi sexuale. Mama părții vătămate P.T. a arătat că fiica sa V.N. a fost răpită de cei doi bărbați care au vândut-o lui D.I. care a sechestrat-o și a obligat-o să se prostitueze, iar inculpatul îi aducea clienți cu care era obligată să aibe relații intime. Martora a reușit să o recupereze pe partea vătămată, după ce T.C. a văzut-o întâmplător și cu această ocazie inculpatul a fost prezent și a participat la discuții.

Ulterior, astfel cum a precizat martorul P.Șt., unchiul părții vătămate, au fost vizitați de Șt.N. însoțit de D.I. și B.N., iar aceștia au pretins că V.N. era căsătorită cu un nepot de-al făptuitorului. Partea vătămată i-a relatat că a fost obligată de inculpat să se prostitueze cu diferiți bărbați. Așadar din probele analizate rezultă cu certitudine că inculpatul Șt.N. i-a ajutat pe D.I. și B.N. la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prin racolarea de clienți și constrângerea părții vătămate V.N. de a întreține relații sexuale cu aceștia în folosul făptuitorilor. În ceea ce privește fapta comisă împotriva părții vătămate C.M., în mod just, în cauză s-a reținut că Șt.N. a recrutat-o din comuna Frumușani, jud. Călărași, a dus-o la București, a cazat-o într-un apartament unde a fost obligată să se prostitueze.

Vinovăția inculpatului pentru comiterea acestei fapte rezultă fără nici un dubiu din declarațiile părții vătămate care se coroborează cu cele ale martorilor C.D. și C.L. de la care inculpatul a cumpărat-o și a obligat-o să se prostitueze în apartamentul din București de unde a fost liberată la data de 18 septembrie 2002 când a avut loc o descindere a organelor de cercetare penală. În raport de probele administrate se constată că faptele inculpatului sunt dovedite cu prisosință, fiind corect reținute, iar condamnarea acestuia este legală. Referitor la pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune se constată că instanțele au făcut o justă individualizare a sancțiunilor având în vedere, potrivit art. 72 C. pen., pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii lor și persoana inculpatului.

La stabilirea cuantumului pedepselor instanțele au ținut seama de faptul că cele două părți vătămate care au fost recrutate în scopul exploatării, fiind obligate să se prostitueze, aveau doar 14 ani, iar inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Totodată pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare sporită cu un an închisoare, în total 8 ani și 6 luni închisoare, este de natură să asigure, conform art. 52 C. pen., atât constrângerea și reeducarea inculpatului cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Întrucât criticile formulate de inculpat nu sunt întemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care por fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii preventive începând cu data de 6 mai 2003, la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Șt.N. împotriva deciziei penale nr. 9 din 11 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 6 mai 2003 la 28 februarie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2005.