ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1135/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1135/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor declarate de partea civilă A.N.A.F. și de inculpatul S.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 186/A din 12 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 307 din data de 29 martie 2013 a Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au hotărât următoarele: 1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.M.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea 39/2003. În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe inculpatul S.M.R., la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.
În temeiul art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În temeiul art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. d) C. pen.
a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În temeiul art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. 2. În baza art. 53 1 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata SC M.T.A.I. SRL la o amendă de 300.000 RON sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 53 1 alin. (3) lit. a) C. pen.
a dispus dizolvarea inculpatei SC M.T.A.I. SRL. 3. În baza art. 53 1 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata SC R.G. SRL, la o amendă de 300.000 RON sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 53 1 alin. (3) lit. a) C. pen. a dispus dizolvarea inculpatei SC R.G. SRL. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul S.M.R. a sumei de 670.000 USD. S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța din 5 noiembrie 2012 asupra întregii cantități de prăjini de sondă (521 de bucăți, aproximativ 65 tone în valoare de aproximativ 2.000.000 RON) bunuri mobile aparținând inculpatei SC M.T.A.I.
SRL, în vederea garantării executării pedepsei amenzii aplicate și a confiscării speciale. S-a respins ca neîntemeiată, acțiunea civilă promovată de partea civilă A.N.A.F. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că: Prin Rechizitoriul nr. 210/D/P/2010 din 10 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală au fost trimiși în judecată inculpatul S.M.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de crimă organizată, art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003, spălare a banilor, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune fiscală, art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, uz de fals, art. 291 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen, cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen., inculpata SC M.T.
& I. SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., SC R.G. SRL pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, că în cursul lunii ianuarie 2010, S.M.R., asociat unic și administrator de drept al SC M.T. & I. SRL și administrator de fapt al SC R.G. SRL, societate de tip fantomă, la solicitarea S.K.D. și pentru Y.A., a transferat din contul SC M.T. & I. SRL în contul unor persoane fizice și juridice din străinătate, folosind înscrisuri false (facturi, contracte și adrese-solicitări) emise în numele SC R.G.
SRL, peste 600.000 USD, cunoscând că provin din infracțiuni, prin aceste operațiuni ascunzându-se originea infracțională a acestor sume. De asemenea, pentru o bună înțelegere și soluționare a cauzei, procurorul care a emis rechizitoriul a precizat și înserat în acest sens că infracțiunile puse pe seama inculpatului S.M.R. sunt în strânsă legătură cu infracțiunile săvârșite de către inculpații S.K.D. și Y.A., care au fost trimiși anterior în judecată prin Rechizitoriul nr. 357/D/P/2007 din 9 august 2010, rechizitoriu înregistrat pe rolul acestei instanțe și aflat în curs de soluționare sub nr. 38014/3/2010, solicitându-se în acest sens reunirea prezentei cauze la cea menționată anterior.
Astfel, prin Rechizitoriul nr. 357/D/P/2007 din 9 august 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați (printre care se află și cei doi menționați mai sus) pentru săvârșirea infracțiunilor de: 1. crimă organizată, prevăzută în art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că începând cu anul 2007 până în prezent a constituit un grup infracțional organizat cu ramificații internaționale (Turcia, Siria, Liban, Iordania) cu scopul de a transfera bani în valută, în și din România, atât în numerar cât și prin sistemul H., banii provenind din săvârșirea de către alte persoane a unor infracțiuni,cum ar fi contrabandă și evaziune fiscală. 2. contrabandă cu numerar, prevăzută de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, constând în aceea că după data de 4 octombrie 2009, împreună cu inc.
A.A., M.M., M.M.I., a scos din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, P.C.T.F. O., prin sustragere de la controlul vamal, (nedeclararea numerarului) bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase fiind mai mare de 40.000 RON. Au fost identificate următoarele sume în data de 19 octombrie 2009, inc. A.A. a fost surprins de către autoritățile turce cu suma de 560.000 USD; la data de 26 octombrie 2009, inc. M.M., a declarat în fața autorităților din Turcia, suma de 300.165 euro și 179.986 USD; în 28 octombrie 2009, inc. M.M.I. a fost surprinsă în Aeroportul O. cu suma de 590.000 USD și 121.000 euro. 3. spălare a banilor prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic.
art. 41, alin. (2) din C. pen. constând în aceea că în perioada 2007 până momentul arestării, a efectuat mai multe schimburi valutare și transferuri de bani în numerar, în cuantum de peste 7 milioane dolari, proveniți din infracțiuni, cu scopul de a ascunde adevărata origine infracțională a sumelor respective. 4. fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., constând în aceea că în perioada octombrie - noiembrie 2009, a atestat, în mod nereal, într-un înscris sub semnătură privată, denumit contract de împrumut că a împrumutat suma de 150.000 euro și 600.000 USD de la S.K.D., pe care, împreună cu soția sa M.M. l-a depus la instanțele judecătorești în scopul producerii de consecințe juridice, respectiv restituirea sumei confiscate.
S.K.D., zis D., pentru săvârșirea infracțiunilor de: 1. crimă organizată, art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada 2009 - ianuarie 2010 a sprijinit grupul infracțional organizat, constituit de inc. Y.A., pe teritoriul României (acesta făcând parte dintr-un grup infracțional organizat constituit la nivel internațional), în scopul săvârșirii infracțiunilor de spălare de bani; 2. spălare de bani, art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că în aceeași perioadă a efectuat pentru inc. Y.A. schimburi valutare, și transferarea de sume de bani în străinătate, în scopul ascunderii adevăratei origini infracționale ale acestor sume.
Sumele certe, transferate (rezultate din interceptările faxurilor), sunt de peste 600.000 USD Din convorbirile interceptate rezultă că sumele rezultate din schimburile valutare depășesc 3.000.000 USD. 3. spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002; 4. fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., constând în aceea că în perioada octombrie - decembrie 2009, a atestat într-un înscris sub semnătură privată, denumit contract de împrumut cu că a împrumutat suma de 150.000 euro și 600.000 USD lui Y.A., pe care acesta din urmă, împreună cu soția sa M.M.I. l-a depus la instanțele judecătorești în scopul producerii de consecințe juridice, respectiv restituirea sumei confiscate, ascunzând astfel originea infracțională a sumelor menționate.
Ministerul Public a arătat că inculpatul Y.A., împreună cu inc. M.M., M.M.I., A.A., au desfășurat, în mod organizat, pe teritoriul României și la nivel internațional, activități specifice sistemului de transfer H., respectiv, colectarea sumelor de bani de la cetățeni de origine chineză și arabă, obținuți din contrabandă și evaziune fiscală, bani pe care îi schimba în mod ilegal cu ajutorul unor persoane, care fie dețin la vedere case de schimb valutar, fie nici măcar nu dețin astfel de case de schimb valutar, dar dispun de suficiente resurse financiare pe care le rulează pe piața neagră financiară, după care sumele sunt înmânate unor curieri care pleacă din România cu destinația Siria sau Turcia, de unde sunt transferați în altă țară.
Dat fiind faptul că suma de bani negri aflată în circulație era foarte mare, deoarece inc. Y.A. a reușit să capteze o mare cotă din piața neagră și avea foarte mulți clienți, în special cetățeni asiatici, acuzația reține că trebuia să găsească o sursă suplimentară pentru a spăla acești bani, chiar din România. Pentru aceasta avea nevoie de persoane care să dețină o afacere legală cu rulaj foarte mare, astfel că a încercat o asociere cu inc. S.M.R., care era asociat și administrator al SC M.T. & I. SRL, societate comercială cu puternică forță financiară și cu o multitudine de operațiuni de import-export între care se ascundeau cu ușurință și operațiunile de spălare de bani. Întrucât cei doi inculpați nu s-au înțeles, deoarece nu aveau încredere unul în celălalt, inc.
Y.A. a apelat la inc. S.K.D., cu care colabora și în schimbul valutar ilegal și care avea și o sursă legală de proveniență a banilor și în scopul acoperirii activității infracționale, (vânduse anterior un imobil de valoare). Inc. S.K.D., efectua pentru inc. S.M.R. și operațiuni ilegale de schimb valutar și împrumuturi pe termen scurt, ceea ce presupunea o relație de încredere între aceștia, astfel că a acceptat să garanteze pentru operațiunile de spălare a banilor ce se desfășurau pentru inc. Y.A. Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din notele declasificate, efectuate în baza mandatului de siguranța națională, necontestate de către cei doi inculpați, în baza căruia au fost interceptate convorbirile telefonice ale inc.
Y.A., rezultând că, la data de 16 iulie 2009 la ora 21.25, inc. S.M.R., ia legătura cu inc. Y.A. și îi transmite că are, "lucruri" acolo în țară, inc. Y. îl întreabă: câte "cutii", acesta îi transmite că are "trei mari". Y. îl întreabă dacă este vorba de 300 de cutii, și îi transmite că nu este nicio problemă, și îi va da numele omului ca să îi dea ce are. La întrebarea inc. Y.A. dacă, "sunt de fabricație europeană", inc. S.M.R. îi precizează că acolo are, "de fabricație centrală", îi are pregătiți, dar are nevoie a doua zi, în România, de 500. Inc. Y.A. îi transmite că nu are decât 250. Apoi, între cei doi au loc discuții cu privire la modalitatea de predare, dar fiecare are rețineri în a preda primul, întrucât nu există o încredere reciprocă.
La ora 21:50, cei doi reiau discuția, stabilind ca a doua zi să efectueze predarea. Din discuția din data de 17 iulie 2009, ora 11:15, dintre inc. Y.A. și inc. S.K.D., rezultă că tranzacția nu s-a efectuat, datorită lipsei de încredere reciprocă, inc. S.K.D. recunoscând că are mai mulți bani împrumutați inc. S.M.R., despre aceste împrumuturi știind (fără a cunoaște și cuantumul sumelor împrumutate) și inc. Y.A. întrucât inc. S.K.D. îi spune inc. Y.A. că nu și-a recuperat mare parte din banii împrumutați, îi amintește acestuia că i-a atras atenția să nu facă afaceri cu inc. M.R.S., iar dacă dorește va plăti el pe cineva cu 10.000 și îl va lua pe inc. M.R.S. în portbagaj și îl va forța să plătească.
S-a stabilit că inc. S.M.R., după ce partenerul său de afaceri J.Y., fost asociat al SC R.G. SRL, a cesionat la data de 15 aprilie 2008, părțile sociale către inc. H.A.S. și M.W.A., a intrat în posesia ștampilelor și documentelor SC R.G. SRL, pe care le-a folosit pentru falsificarea unor contracte în vederea creării unor dovezi necesare justificării transferurilor sumelor de bani care proveneau din infracțiuni. Cu ajutorul acestor ștampile, inc. M.R.S. a falsificat contractul de vânzare-cumpărare, datat 10 decembrie 2008, dintre SC R.G. SRL, reprezentată de H.A.S., și SC M.T. & I. SRL, reprezentată de inc. S.M.R., având ca obiect cumpărarea de către SC M.T. & I. SRL, a 3.000 de condensatori electrici, de fabricație germană.
Prețul a fost stabilit la 25.180,67 RON + TVA, valoarea totală fiind de 75.542.010 RON + TVA, adică 89.894.980 RON. În același scop, a fost emisă de către SC R. SRL, factura fiscală din 29 decembrie 2008. Ulterior, la fiecare tranzacție care urmărea spălarea banilor, se emitea o adresă din partea SC R.G. SRL, care solicita ca, în temeiul contractului sus-menționat, SC M.T. & I. SRL să plătească către persoana fizică sau juridică în contul căreia trebuiau transferați bani, suma prevăzută și scopul plății. În acest mod se ascundea originea infracțională a sumelor transferate și se crea o justificare legală pentru sumele transferate. În același sens a concluzionat și constatarea tehnico-științifică efectuată de specialiștii D.I.I.C.O.T., care în urma analizei documentele bancare, vamale, financiare și comerciale identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, au constatat că nu s-au desfășurat relații comerciale între SC R.G.
SRL București și beneficiari externi și nici relații comerciale desfășurate între SC M.T. & I. SRL București și beneficiari externi din care să rezulte obligația de plată către aceștia. Întrucât numerele de telefon folosite de către inc. S.K.D. au fost interceptate numai începând cu data de 11 ianuarie 2010, în baza ordonanței procurorului, din 11 ianuarie 2010, confirmată prin autorizația emisă la 15 ianuarie 2010 de Tribunalul București din data de 11 ianuarie 2010, nu există convorbiri interceptate anterior acestei date între inc. S.K.D. și inc. S.M.R., dar cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inc. S.K.D., care se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice dintre inc.
S.K.D. și inc. S.M.R., și cu transferurile efectuate de inc. S.M.R. din contul SC M.T. & I. SRL, a fost identificat un swift datat 3 decembrie 2009, care atestă transferul sumei de 200.000 USD, din contul SC R. SRL deschis la R.B. în contul SC N.J.T.C., China. Din comunicarea R.B., rezultă că în perioada menționată SC R.G. SRL nu a efectuat operațiuni bancare, în schimb transferul sumei de 200.000 USD s-a efectuat la data de 22 decembrie 2009, din contul SC M.T. & I. SRL, în contul SC N.J.T.C., China, în baza swift-ului nr. x, cu mențiunea inv. (invoice) din 19 noiembrie 2009. Trebuie precizat că atunci când nu avea disponibil în contul SC M.T. & I. SRL, inc. S.M.R., emitea swift-uri false, cu aceeași formă și conținut ca și cele reale, dar banii erau transferați efectiv, la circa o săptămână, în baza unui swift autentic.
Astfel, la faxul utilizat de inc. Y.A. în data de 6 ianuarie 2010 la ora 14.05, se trimite la inc. S.K.D., un înscris cu următoarele mențiuni: "I.B.: B.N.Y.B., - SWIFT CODE: x, BENEFICIARY: B.I.C.B.C.B.B., - SWIFT CODE: y; - BENEFICIARY: N.S.,
- ÎNSEMNE CHINEZEȘTI
și o scriere de mână 120.000 USD". Din probele administrate rezultă că inc. S.K.D., a solicitat inc. S.M.R. să efectueze acest transfer din contul inculpatei SC M.T. & I. SRL, deschis la R.B., iar transferul, s-a realizat în baza swift-ului din 8 ianuarie 2010, cu data transferului 11 ianuarie 2010, cu motivarea inv. (invoice) din 2 decembrie 2009. Această tranzacție se coroborează cu convorbirea din data de 11 ianuarie 2010, la ora 13:32:46, în care inc. S.K.D. este apelat de inc. S.M.R. și are cu acesta următorul dialog, în limba română: S.K.D. - Zii! S.M. - S-a rezolvat. Amândouă .. Da! S.K.D. - Perfect. Vorbim diseară, da? S.M. - Da. S.K.D. - Te aștept. A doua zi, 12 ianuarie 2010, la ora 09:27:47, inc.
S.K.D. este apelat de inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog, în limba română: - S.M. - Ești pregătit? - S.D. - Da, cu RON da! Vino, vino! - S.M. - Nu vino, că am treabă. Dacă ai vin, dacă nu mai târziu. - S.D. - Vii și îți dau și hârtie! - S.M. - Poți să dai și prin fax! - S.D. - Nu vii să iei lei, 50 RON acum, 50 euro mai târziu și 100 euro mai târziu. - S.M. - Bine, vino în față! În aceeași zi (12 ianuarie 2010), ora 12:48:16, inc. Y.A. primește un mesaj cu următorul conținut" "B.S.P.D./B.O.B.U.\SWIFT L.I.L.". La ora 13:49, din aceeași zi, mesajul este retransmis, de către inc. Y.A. de la același număr către inc. S.K.D. care îl primește la ora 13:49:23. La scurt timp, la ora 13:51:30, inc.
Y.A. îl apelează pe inc. S.D., care îi răspunde," am luat" iar Y. îi transmite,"cum am vorbit, cât vrea, nu e problemă''. Spre seară, în aceeași zi, inc. S.K.D., la ora 18:22:13 îl apelează pe inc. S.M.R. și îl întreabă "alea de 250, poți să le faci mâine, să ai dovada să le fac fax, că mă înnebunește". Inc. S.M.R. îi răspunde că, "mâine încerc, dar nu am cum, dar am pe astea, care le am la mine". A doua zi, în data de 13 ianuarie 2010, la ora 18.57 de la faxul utilizat de Y.A., are loc o corespondență cu un număr ascuns, care cuprinde un swift prin care SC M.T. & I. SRL, din contul deschis la R.B. transferă în contul SC H.X.C.L., deschis la B.C., suma de 100.000 USD, data transferului fiind trecută 19 ianuarie 2010, iar la informații privind transferul este menționat doar inv./proformă, fără număr.
Din cercetări a rezultat că swiftul menționat mai sus este fals, iar din înscrisurile transmise de banca R.B. rezultă că swiftul (într-o altă formă decât cel interceptat, dar cu aceleași elemente principale) prin care solicita transferul sumei, cu aceeași dată a transferului (value data) a fost creat la data de 18 ianuarie 2010, ora 16:15:06, iar la informații privind transferul este menționat inv. din 8 decembrie 2009. La scurt timp, în aceeași zi (data de 13 ianuarie 2010), la ora 18.58 de la faxul utilizat de Y.A. are loc o corespondență cu un număr ascuns, care cuprinde un swift prin care SC M.T. & I. SRL, din contul deschis la R.B. transferă în contul SC L.I.L. deschis la B.S.P.D./B.O.B.U.
suma de 50.000 USD, data transferului fiind 19 ianuarie 2010, iar la informații privind transferul este menționat doar inv./proformă, fără număr. Și swiftul sus-menționat este fals, iar din înscrisurile transmise de banca R.B. rezultă că swiftul (într-o altă formă decât cel interceptat, dar cu aceleași elemente principale) prin care solicita transferul sumei, cu aceeași dată a transferului (value data) a fost creat la data de 18 ianuarie 2010, ora 16:11:45, iar la informații privind transferul este menționat inv. din 8 decembrie 2009. Același procedeu infracțional se repetă și în zilele următoare. Astfel, în data de 16 ianuarie 2010, la ora 14.22 la faxul utilizat de Y.A. are loc o corespondență cu un număr ascuns, care cuprinde un swift prin care SC M.T.
& I. SRL, din contul deschis la R.B. transferă în contul SC L.I.L. deschis la B.S.P.D./B.O.B.U. suma de 150.000 USD Data de transfer menționată în swift este 21 ianuarie 2010, iar la informații privind transferul este menționat doar inv./proformă, fără număr. Și acest swift este fals, iar din înscrisurile transmise de banca R.B. rezultă că swiftul (într-o altă formă decât cel interceptat, dar cu aceleași elemente principale) prin care solicita transferul sumei, cu aceeași dată a transferului (value data) a fost creat la data de 21 ianuarie 2010, ora 16:24:48, iar la informații privind transferul este menționat inv. din 14 decembrie 2009. Legăturile zilnice dintre inc. Y.A. și inc. S.K.D. și dintre inc.
S.K.D. și inc. S.M.R. rezultă și din convorbirile, care se coroborează cu transferurile menționate mai sus, relevându-se o dificultate în a transfera o sumă mare de bani, datorită elementelor insuficiente menționate pe ordinul de transfer, care era olograf. Astfel, în data 18 ianuarie 2010, la ora 17:47:37, inc. S.K.D. este apelat de inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog, în limba română: S.M. - La ce oră vin la tine? S.D. - Vrei bani? S.M. - Nu faci mie din astea. Normal că în fiecare zi vreau S.D. - Ai făcut alea 2 (două)? S.M. - Da. S.D. - .. inteligibil. Dacă vii mâine este vreo problemă? S.M. - La ce oră? S.D. - La 9:30! S.M. - Bine. S.D. - Când ai făcut value data? S.M. - Ia faxul .. hai pa.
În data de 19 ianuarie 2010, la ora 13:48:45, inc. Y.A. îl apelează pe inc. S.D. și îl întreabă dacă, "a mai făcut ceva băiatul". Inc. S.D. îi răspunde că astăzi, nu a făcut, dar joi (a doua zi, n.n.) face sigur. Inc. Y. îl întreabă, când ajung, normal, pe 21 sau 22, inc. S.D. îi răspunde că unul ajunge pe 21 iar celălalt pe 19, mâine se vede sigur." În aceeași zi, la ora 17.30, inc. S.D. îl apelează pe inc. Y.A. și îi transmite că, "mâine când are gata, îi spun sa îți facă alea, mâine este value data. Inc. Y.A. îi răspunde că el știe că astăzi este, însă inc. S.D. îl contrazice, că el și-a notat 20". Subliniem că din discuție rezultă că în acel moment, inc. S.D. avea la inc. Y.A. suma de 150.000 USD, în timp ce inc.
Y. avea la inc. S.D. 102.030 USD Din această discuție, reiese încă odată sumele mari de bani negri rulate de cei doi inculpați, împreună, precum, și relațiile de încredere dintre aceștia se împrumutau reciproc cu sume mari de bani, fără a încheia înscrisuri cu privire la aceste sume, ci doar și le menționau, fiecare în agendă. A doua zi, la data de 20 ianuarie 2010, la ora 10:53:00, inc. Y.A. îl apelează pe inc. S.D. și îi transmite că, "a ajuns asta de 150". Inc. S.D. îl întreabă dacă, "a ajuns și cea de 100", pentru că are aceeași dată, inc. Y. îi răspunde că încă nu a ajuns. La ora 10:59:36, inc. Y. îl anunță pe inc. S.D. că, "au ajuns și cei 100". Inc. S.D. îi transmite că "mâine îi va face alea". În aceeași zi, (20 ianuarie 2010), la ora 11:32:08, inc.
S.K.D. este apelat de inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog în limba română: S.M. - Plata aia de 100, swiftul pe care mi l-ai dat, nu există nicăieri și s-a transferat la aceeași bancă, dar în alt oraș, Hangzhou. S.D. - Adică este greșit. S.M. - Nu, nu este greșit, dar s-a dus la alt oraș și poate să-i ridice de acolo. S.D. - Frate, îmi spui tu mie și nu înțeleg, cum să le spun eu lor. S.M. - Eu îți trimit ție hârtia lui și o să vezi swiftul. S.D. - Bine, trimite-o ai și roșu? S.M. - Am. S.D.- Trimitem și roșu și o să-mi dau eu seama din roșu. La ora 11:49:26, din aceeași zi, (20 ianuarie 2010) inc. S.K.D. îl apelează din nou pe inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog în limba română: S.D.
- Frate, poți să-mi dai și swiftul? S.M. - Ți l-am dat. S.D. - Astea care mi le dai de fiecare dată, nu ăsta, dispoziția de plată, swiftul. S.M. - Swiftul pentru 100? S.D. - Da. S.M. - Hai că ți-l dau. S.D. - Trimite-l te rog. La scurt timp, la ora 11:50:37, inc. S.K.D. este apelat de inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog, în limba română: S.M. - Dacă aștepți, primesc de la bancă corespondența - răspunsul. S.D. - Bine aștept. S.D. - Eu citesc, totul este bine, de ce nu primesc banii. S.M. - Așa este, dar nu știu de ce nu poate să îi ia. S.D. - Pe dispoziția de plată, eu nu văd nicio dată, dacă vedeam, îmi dădeam seama, value date este gol. S.M. - Nu scrie nimic la value date pe dispoziția de plată.
S.D. - Scrie că nu a efectuat: data 11 octombrie. S.M. - Nu 11 octombrie ci 11 ianuarie. S.D. - Totul este ok, ce este roșu, cu dispoziția. S.M. - Uită-te pe hârtie scrie x, la mine la bancă este y, și nu există alt y. Eu am acest y nr. x nu are nicio bancă y are C.B. din Hangzou. Eu am intrat pe internet la bancă nu există. În C.B.H.B. S.D. - Am înțeles perfect. S.M. - Bine. Pa. La ora 16:15:54 din aceeași zi, inc. S.K.D. este apelat de inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog în limba română: S.M. - Omul nostru își cere scuze că nu a venit la birou. Mi-a explicat mie ce e de făcut și eu îți voi explica. S.D. - Nu-i problemă. S.M. - Vin la tine astăzi? S.D. - Mâine .. S.M. - Hai că îți trimit așa!
S.D. - Trimite, trimite. S.M. - Ai rezolvat aia de 100? S.D. - Am trimis pe cineva să-i povestesc lui! S.M. - Bine. Referitor la același subiect, la ora 16:25:52, inc. S.K.D. este apelat de inc. S.M. care îi transmite că "i-a trimis și "ăla vechi" și i-a explicat fiecare ce este". D. îi mulțumește. Dat fiind faptul că transferul de 100.000 nu s-a efectuat, iar inc. Y.A. făcea presiuni, deoarece și el la rândul său era presat de către "clienți", a doua zi, în data de 21 ianuarie 2010, la ora 09:18:33, inc. S.K.D. îl apelează pe inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog, în limba română: S.D. - Frate, poți să vorbești, cu ăsta, pentru alea 100 să vedem ce facem. S.M. - Încă nu a venit. S.D. - Pentru alea care s-au dus greșit, în altă parte că m-a înnebunit ăsta astăzi.
S.M. - Cum să fie greșit, că hârtia este corectă sută la sută. Vezi, în fața ta sunt hârtiile sau nu. S.D. - Da sunt frate, corect dar nu crezi că swiftul care a dat el este corect, nu. S.M. - Auzi, nu mai vorbi cu mine așa. Astea sunt hârtiile, așa facem. Astea sunt hârtiile este corect sută la sută. Și când vin la tine îți aduc una la fel. Este făcută înainte la fel. S.D. - Adu una așa ca să mă duc eu .. Uite iarăși a sunat. S.M. - Pa. Probe importante care stabilesc continuitatea relațiilor infracționale dintre inc. S.K.D. și inc. S.M.R. și inc. Y.A., rezultă și din convorbirile din aceeași zi dintre inculpați. (21 ianuarie 2010). Astfel, la ora 09:29:08, inc. S.D. îi transmite inc. S.M.R.
că i-a trimis două faxuri și să-1 facă pe cel 15, nu pe cel de 7, iar la ora 10:43:23, inc. S.K.D. îl anunță pe inc. S.M.R., că i-a mai trimis "un băiețel de 50 de ani". La ora 12:08:33, inc. S.D. îi transmite inc. Y.A. că "sigur îi face ale mâine, că astăzi nu a putut acela", fapt ce confirmă încă odată că inc. S.M.R., efectua transferurile pentru inc. Y.A., prin intermediul inc. S.K.D. Convorbirea din aceeași zi, (21 ianuarie 2010) de la ora 16:45:33, dintre inc. S.K.D. care îl apelează pe inc. S.M. și îl cheamă să îi dea "asta" și îi solicită să îl aducă și pe "ăla" dacă l-a făcut", confirmă frecvența cu care au au loc tranzacțiile, fiind vorba de multiple tranzacții într-o zi. Se are în vedere că de multe ori, inculpații se vedeau și față în față și își transmiteau înscrisurile în baza cărora se efectuau tranzacțiile, astfel că acestea nu au putut fi supravegheate de către organele de urmărire penală.
Fiind presat de clienți, la ora 17:40:30 din aceeași zi (21 ianuarie 2010) inc. S.K.D. i-a legătura cu inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog, în limba română: S.D. - Vino încoace să vedem ce facem cu nenorocita aia de chinezoaică, că m-a înnebunit de câte ori m-a sunat. S.M. - Care? S.D. - Aia de 100. S.M. - Și ce să fac eu cu 100? S.D. - Să iei o hârtie de la bancă, o comunicare (pe un ton scăzut). S.M. - Hai că vin, pa. A doua zi, 22 ianuarie 2010, discuția cu privire la transferul de 100.000 se reia la ora 09:26:10, între inc. S.K.D. care este apelat de inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog, în limba română: M.S. - Să-mi pregătești diseară. S.D. - Să îmi iei de la bancă o scrisoare, că asta mi-a spus că nu a ajuns.
M.S. - Eu ți-am dat dovada, corect sau nu. S.D. - Eu i-am arătat-o, nu avea value data. S.D. - Ia comunicarea de la bancă, plătesc eu 30 de dolari, să nu ne certăm cu oamenii și după aceea nu mai lucrăm cu ei. M.S. - Bine. După discuția cu inc. S.M., la ora 09:54:48, inc. S.D. îl apelează pe inc. Y.A. și îi solicită, "o confirmare de la celelalte, că ieri trebuiau să ajungă", fapt ce confirmă preocuparea inc. S.K.D. ca sumele de bani să ajungă la destinație, pentru a-și putea încasa comisionul. Inc. Y.A. îi transmite că astăzi ar trebui să ajungă, dar value date este de ieri. După această convorbire, la ora 09.55 inc. Y.A., transmite un mesaj, în care îi solicită să verifice dacă a intrat la H. 150 D. La ora 10:08, răspunsul primit este negativ, iar la ora 10:09:19, inc.
Y.A. îl anunță pe inc. S.D., că, "nu a ajuns". Convorbirea se coroborează cu mențiunile din agenda inc. Y.A. În aceeași zi (22 ianuarie 2010) la ora 10:03:01, inc. S.K.D. este apelat de inc. S.M. care îi solicită "să-i trimită, scrisoarea prin fax, iar nu prin SMS, numărul, pentru că a găsit și este cu 47 și vrea să știe exact". D. îi confirmă că cifra este 47, astfel că S. îi solicită să nu mai trimită nimic. De asemenea și inc. S.M.R. era preocupat ca sumele de bani transferate să ajungă la destinație, astfel că acesta era informat de către inc. S.K.D., după ce la rândul său era informat de către inc. Y.A., cu privire la finalizarea fiecărei tranzacții.în acest sens exemplificăm cu convorbirea din data de 22 ianuarie 2010, ora 10:48:32, în care inc.
S.D. îi transmite inc. S.M.R., că "alea de 100 s-au rezolvat" iar acesta îi răspunde că, "mâine îi trimite". A doua zi, în data de 23 ianuarie 2010, la ora 11:46:08, inc. S.D., îl întreabă pe inc. Y.A., dacă să-i trimită, "ăla acolo". Inc. Y.A. îl întreabă ce dată are, iar inc. S.D. îi răspunde 28, miercuri. Inc. Y. îi solicită să îl trimită și îi dictează numărul de fax. În momentul în care convorbirea dintre cei doi inculpați se încheie, la ora 11.46:16, inc. S.D. îi solicită inc. M.M.I., un ton de fax, iar la faxul utilizat de Y.A. se interceptează un fax de la un număr ascuns, care cuprinde un swift prin care SC M.T. & I. SRL, din contul deschis la R.B. transferă în contul SC L.I.L. deschis la B.S.P.D./B.O.B.U.
suma de 100.000 USD, iar la informații privind transferul este menționat doar inv./proformă, fără număr. Din listingul postului telefonic xxx, rezultă că numărul ascuns era yyy și este înregistrat pe numele S.K., fratele inc. S.K.D., adresa București bld. C.C., sector 3. La data de 25 ianuarie 2010, la ora 10:48:02, inc. Y.A., primește un mesaj în care este anunțat că "au intrat cei 150.000 de la H., minus 50". Subliniem că această convorbire se coroborează cu mențiunile din agenda inc. Y.A. În aceeași zi, la ora 10:52:31, inc. Y.A., îi transmite inc. S.D. că au ajuns, "ăia de 15 au ajuns" și îl întreabă dacă astăzi ceva, inc. S.D. îi răspunde afirmativ și îi comunică că îi va face fax după aceea.
În data de 27 ianuarie 2010, la ora 18:54:06, inc. S.K.D. este apelat de inc. S.M., care îi solicită "să-i pregătească pentru mâine euro și îl întreabă dacă să-i trimită "asta prin fax" sau să vină mâine. D. îi răspunde că va da comandă acum pentru mâine la 10:30. Se subliniază că tranzacțiile între inculpați au fost oprite a doua zi, 28 ianuarie 2010, datorită intervenției organelor de urmărire penală și a măsurilor preventive luate față de inculpați. Se reține că atunci când aveau loc tranzacții între inculpați numai cu referire la schimb valutar, aceste era expres menționate în convorbirile telefonice interceptate. În acest sens exemplificăm cu convorbirile : - din data de 26 ianuarie 2010, la ora 15:55:47, dintre inc.
S.K.D. care este apelat de inc. S.M. și care îi solicită "să-i pregătească 470.000 RON și se vor înțelege la preț". Din această convorbire rezultă și puterea financiară a inc. S.D. și a inc. S.M.R., cei doi efectuând numai la o singură tranzacție peste 150.000 USD - din data de 27 ianuarie 2010, la ora 18:33:05, inc. S.K.D. este apelat de inc. S.M. și are cu acesta următorul dialog, în limba română: M.S. - Vin la tine ăia sau ce fac? S.D. - Dacă vrei RON, pot să te servesc. Lei vrei? M.S. - Ă .. să văd, nu știu. O să întreb pe el. S.D. - Jur că am numai RON, pe cuvânt. RON că .. știi de ce? M.S. - De ce? S.D. - Frate, cred că ne ascultă nouă cineva, îmi bag .. că ne ascultă!!! Pentru că azi mi-am dat seama că o să fie RON .. M.S.
- Dacă ne-ascultă, nu mai vorbim! S.D. - Nu, frate, ascultă-mă: azi mi-am dat seama că o să crească RON și am rămas cu RON! Vezi dacă vrea RON! M.S. - Am înțeles! S.D. - Sună-mă repede, bine! Că te-aștept! M.S. - Acum te sun. Acum. S.D. - Dacă nu, plecăm acasă! M.S. - Te sun, te sun! S.D. - Ai grijă băiatul să f.. pe ăla? Acolo? M.S. - Da, da, da! S.D. - A, bravo! îmi bag .. Hai, bine .. M.S. - Hai! Din această convorbire rezultă și faptul că inculpații aveau ceva de ascuns, din momente ce erau hotărâți să nu mai vorbească la telefon, dacă erau se știau interceptați. Din cele expuse mai sus, rezultă în mod cert că inc. Y.A. efectua activități de spălare a banilor, prin intermediul inc. S.D., care apela mai departe la inc.
S.M.R., sumele descoperite, depășind 600.000 USD, numai în cursul lunii ianuarie 2010. Se reține în acuzație că din conținutul convorbirilor telefonice, coroborate între ele și cu înscrisurile descoperite, precum și din faptul că transferurile s-au efectuat în baza unor înscrisuri false, create în acest scop, rezultă în mod indubitabil că inc. S.M.R. cunoștea cu certitudine originea infracțională a sumelor transferate. Referitor la societatea inculpată SC M.T. & I. SRL, aceasta are administrator și asociat pe inc. S.M.R., iar transferurile menționate s-au efectuat, așa cum am arătat mai sus în baza unor documente false, respectiv solicitarea SC R.G. SRL, asociați fiind inc. M.W.A. și H.A.S., persoane pe numele cărora mai sunt înregistrate peste 100 de societăți comerciale, această societate având, până la data cesionării aceleași puncte de lucru ca și SC M.T.
& I. SRL. De la data cesionării, 21 aprilie 2008, societatea R.G. SRL, nu a mai funcționat la sediul social sau punctul de lucru declarat, astfel că nu au putut fi identificate actele contabile ale SC R.G. SRL, singurele acte fiind cele înregistrate în contabilitatea SC M.T. & I. SRL. Referitor la cesiunea părților sociale ale SC R. a fost identificat inc. M.W.A., care a declarat că în anul 2007, a fost chemat în România de către unchiul său F.A.O., împreună cu verișorii săi, iar acesta i-a spus că trebuie să semneze niște acte pentru a beneficia de viză de ședere, astfel că,în perioada 2007 - 2008, a semnat mai multe documente la notariat, necunoscând limba română, a căror, conținut, la data respectivă nu l-a cunoscut.
În momentul în care a fost chemat la parchet pentru audieri, a constatat că pe numele său sunt înregistrate peste 100 de societăți comerciale și că nu are nicio viză valabilă, astfel că a fost internat la Centrul pentru Străini O. Despre numele de H.A.S., inc. M.W.A., declară că această identitate a fost folosită de către M.A., dar la momentul semnării actelor nu a cunoscut identitatea reală a acestuia ci doar după ce a fost chemat la parchet. În ceea ce privește documentele contabile și ștampila SC R.G. SRL, inc. M.W.A., declară că această denumire nu o cunoaște și că nu au primit niciodată niciun document sau vreo ștampilă a vreunei societăți comerciale, nici măcar a societății comerciale în baza căreia a obținut viza de intrare în România.
Subliniem că aspectele, privind obținerea vizelor de către cetățenii irakieni, au făcut obiectul Dosarului nr. 345/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, finalizat cu rechizitoriu. Așa cum am subliniat, convorbirile telefonice interceptate între inc.Y.A., S.K.D. și S.M.R. se coroborează cu mențiunile rezultate în urma traducerii agendelor inc. Y.A. și M.M.: "Stânga S.D. În numele Lui A.M.I. 100.000 USD pentru mine cu tine 12/15 100.000 USD în mâna lui A. 19/12 Pentru tine cu mine 120.000 USD schimbat în 7 ianuarie 2010 D5, magazin 150 fratele lui 120.000 USD în mâna lui D. 12 ianuarie 2010 100.000 USD transfer în 13/1 A.S. 50.000 USD transfer în 13/1 H. 150.000 USD pentru tine 150.000 USD plată cu mine pentru tine 12/1 100.000 USD plată garanție în mâna lui D. 14/1 150.000 USD transfer H. 15/1 50.000 pentru tine cu mine 2.030$ în mâna lui D. în firma H. 47.970 USD pentru tine cu mine mutat Stânga În numele Lui A.M.I.
Cont D. 48.970 USD pentru tine cu mine x 500.00 euro 50.000 euro în mâna lui D. 19/1 (* semnătură ilizibilă) Mutat caiet nou Dreapta În numele Lui A.M.I. Cont A.A. 269.046 USD pentru mine cu tine 26.040 euro pentru tine cu mine 150.000 USD transfer H. de la D. 419.046 USD pentru mine cu tine 26.040 pentru tine 16/1 Stânga În numele Lui A.M.I. Cont A.A. 444.828 USD pentru mine cu tine + 950 lire (* semnătură ilizibilă) 50.000 USD transfer D. 13/1 H. 100.248 USD + nu au mers au mers la D. 13/1 Din cele de mai sus, a rezultat că datele și sumele menționate în agenda inc. Y.A. în contul D. coincid cu sumele menționate în swift-urile false interceptate la faxul inc. Y.A. și transmise de la faxul de la biroul folosit de către inc.
S.K.D., exact aceleași sume care au fost transferate ulterior, prin contul SC M.T. & I. SRL, la ordinul SC R.G. SRL. S-a subliniat că mențiunea, "100.248 USD + nu au mers au mers la D. 13/1" se coroborează cu convorbirile telefonice, dintre inc. S.K.D. și inc. S.M.R., din datele de 20 ianuarie 2010, ora 11:33:40; 11:53:44; 16:16:57, 21 ianuarie 2010, ora 09:18:45; 22 ianuarie 2010, ora 09:27:17, în care ce doi discută despre faptul că ordinul de transfer este greșit, iar banii au ajuns, într-o sucursală a aceleiași bănci din orașul Hangzhou. În ultima convorbire dintre inc. S.D. și inc. S.M.R., inc. S.D. îi solicită inc. S.M.R., să obțină de la bancă o comunicare, că va plăti el 30 de dolari, cât costă acest înscris, "ca să nu se certe cu oamenii''.
Existența relațiilor dintre inc. S.K.D. și inc. S.M.R. sunt conturate și de alte înscrisuri identificate, în original, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inc. S.K.D., care se coroborează cu transferurile efectuate de inc. S.M.R. din contul SC M.T. & I. SRL, după cum urmează: - ordin de transfer a sumei de 80.000 USD în contul unei societăți comerciale, scrisă cu scriere în limba chineză, care tradusă înseamnă "M.A.''; - SWIFT care atestă transferul sumei de 80.000 USD, din contul SC E.T.O. SAL, deschis la L.C.B., din Liban, în contul SC S.G.A.T.C.L., Jiangsu China Cu privire la aceste înscrisuri, inc. S.K.D., declară că nu cunoaște împrejurările în care înscrisurile menționate au ajuns în locuința sa.
Martorul G.S.M.R., asociatul inc. S.K.D. declară că nu cunoaște nimic despre activitatea acestuia și nici nu cunoaște vreun cetățean libanez cu numele de M. (precizăm că inc. S.M.R. i se spunea M.). În schimb, în declarația din 28 iunie 2010, inc. Y.A. declară că el primea ordinele de transfer de la cetățenii chinezi, prin fax sau direct de la standuri și le. transmitea mai departe inc. S.K.D. iar când inc. S.K.D. îi transmitea swift-ul prin fax, el îl înmâna clientului chinez, de la care primea banii, în echivalent. Inc. Y.A. declară că, nu a avut o înțelegere cu inc. S.K.D. sau cu inc. S.M.R., referitor la transferuri și de aceea nu cunoaște nimic despre transferurile din contul SC M.T. & I. SRL.
Din conținutul convorbirilor interceptate dintre inc. Y.A. și inc. S.K.D., rezultă însă în mod clar că între cei doi exista o înțelegere cu privire la transferurile de bani, așa cum rezultă înțelegerea dintre inc. S.M.R. și inc. S.K.D. S-a subliniat că sumele și societățile menționate mai sus, respectiv E.T.O. SAL, S.G.A.T.C.L., se regăsesc și în extrasul de cont al SC M.T. & I. SRL, iar transferurile au fost efectuate tot în baza "solicitării" SC R.G. SRL (din contul SC SC M.T. & I. SRL, se transferă, în baza swift-ului din data de 2 decembrie 2009, în contul G.A.T.C.L. suma de 100.000 USD, cu mențiunea inv. din 28 octombrie 2009). Revenindu-se la înscrisurile menționate mai sus, inc. S.M.R.
declară că nu cunoaște nimic, dar firma E.T.O. SAL este partenerul său de foarte mult timp, este o firmă mare din Liban. Despre celelalte societăți inc. S.M.R. declară că, transferurile le-a efectuat din dispoziția SC R.G. SRL, la ordinul acesteia. Din înscrisurile bancare (extrasele de cont) transmise de R.B. a rezultat că swift-urile identificate la percheziția inc. S.K.D., cel privind R.G. SRL și cele interceptate prin fax, privind SC M.T. & I. SRL nu au fost emise de către R.B., dar aceste mesaje îndeplinesc cerința de formă a mesajelor emise de banca R. în schimb se reține că din contul SC M.T. & I. SRL au fost transferate sumele menționate în swift-urile descrise mai sus, dar la alte date, de circa o săptămână.
De altfel, după data cesionării părților sociale, SC R.G. SRL nu a mai desfășurat nicio operațiune prin conturile deschise la R.B., în schimb, așa cum rezultă din constatarea tehnico-științifică în cauză, în perioada de referință a emis un număr de 66 de facturi fiscale către SC M.T. & I. SRL în valoare totală de 331.222.637,45 RON din care TVA în cuantum de 52.884.284,99 RON, în timp ce, din documentele puse la dispoziție de serviciul de contabilitate al SC L.A. SRL (care asigura întocmirea evidenței contabile și pentru SC M.T. & I. SRL, rezultă că în perioada 1 ianuarie 2009 - 28 ianuarie 2010 (data percheziției domiciliare efectuată la sediul societății) SC M.T. & I. SRL a efectuat importuri numai de la SC E.T.
SAL din Beirut - Liban. Tot în data de 28 ianuarie 2010 s-a efectuat o percheziție și la adresa din com. Petrăchioaia, șos. M., jud. Ilfov, unde erau declarate puncte de lucru al SC M.T. & I. SRL și SC R.G. SRL, dar nu au fost identificate niciun înscris emis de SC R.G. SRL. Cu privire la SC M.T. & I. SRL au fost ridicate, în copie registrele de intrări și ieșiri marfă. S-a constatat că printre furnizorii de marfă nu se regăsește SC R.G. SRL, astfel că și această probă duce la concluzia că nu se justifică ordinele de transfer a sumelor de bani, așa cum au fost descrise în partea expozitivă. În vederea exonerării de răspundere penală, cu privire la swift-urile, inc. M.R.S. a depus o plângere, în vederea identificării persoanelor care au falsificat swift-urile menționate și care s-au folosit de numele societății.
S-a constatat că, între inc. S.M.R. și inc. S.K.D. existau relații anterioare, în sensul că inc. M.R.S. împrumutase de la inc. M.R.S. mai multe sume de bani, și în schimbul acestui ajutor, inc. M.R.S. a acceptat să efectueze transferurile menționate. Aceasta deoarece, între inc. M.R.S. și inc. Y.A. nu existau relații de încredere. Această constatare rezultă din coroborarea probelor administrate, în lipsa unor poziții sincere a celor trei inculpați. Astfel, inc. S.M.R. a recunoscut doar faptul că a apelat la inc. S.K.D. pentru împrumuturi sau schimburi valutare, iar inc. S.K.D. nu a recunoscut, inițial, nici măcar că îl cunoaște pe inc. S.M.R., deși, din listingul posturilor, telefonice utilizate de către inc.
S.M.R., rezultă că, între acesta, și inc. S.K.D., au loc convorbiri aproape zilnice, de mai multe ori în cursul aceleiași zile, iar în zilele în care au avut loc transferurile, mai multe convorbiri au avut loc, în preajma orelor menționate. În acest sens exemplificăm cu convorbirile din data de 13 ianuarie 2010, la ora 17:36:48; la ora 17:52:47; la ora 18:59:13; 19:26:21; din data de 23 ianuarie 2010, la ora 10:22:28; la ora 13:38:43. Inc. S.K.D. a recunoscut doar faptul că inc. Y.A. i-a solicitat un transfer în contul firmei L., și s-a interesat la banca O.T.P.B., însă datorită faptului că banca a refuzat acest transfer în lipsa unor documente justificative, nu a efectuat niciun transfer, în timp ce inc.
Y.A. neagă că ar fi transferat bani la extern. Nici cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală și ascultarea convorbirilor menționate mai sus inc. S.D. nu și-a schimbat poziția de nerecunoaștere a infracțiunilor reținute în sarcina sa, poziție care a fost adoptată încă de la începutul urmăririi penale și a fost menținută până la finalizarea urmăririi penale. Nici inc. S.M.R. nu a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, în prima declarație nerecunoscând nici că îl cunoaște pe inc. Y.A. iar despre swifturile emise de SC M.T. & I. SRL, care au fost interceptate la faxul folosit de inc. Y.A. declară că nu își explică cum au ajuns la acesta. Despre transferurile efectuate la ordinul SC R.G.
SRL, inc. S.M.R. a declarat că această firmă era furnizor intern, reprezentatul societății era un cetățean arab, H., iar legătura era ținută prin șoferul acestuia. Într-o declarație ulterioară, după ce i s-a prezentat transcrierea convorbirilor dintre el și inc. Y.A., interceptate în baza mandatului de siguranță națională, inc. S.M.R. a declarat că îl cunoaște pe inc. Y.A., a apelat la acesta să-i transfere suma de 300.000 USD din Liban, respectiv el să primească banii în România, iar Y. (partenerul său din Liban) să-i primească în Liban, dar tranzacția nu s-a efectuat din lipsă de încredere, deoarece tranzacția urma să se efectueze a doua zi, în România și după aceea inc. Y.A. să primească banii în Liban.
Inc. S.M.R. a negat că ar cunoaște că swift-urile prin care s-au transferat sumele de bani din contul SC M.T. & I. SRL în conturile SC L.I.L., SC G.A. și celelalte societăți comerciale din China ar fi ajuns la inc. S.K.D., precizând că a aflat aceasta cu ocazia anchetei, deoarece el le-a înmânat numai reprezentantului SC R.G. SRL. Referitor la clienții SC M.T. & I. SRL, inc. S.M.R. a declarat că principalul client este SC L.A. SRL. Probe importante, care stabilesc că inc. S.M.R. a fost administratorul de fapt al SC R.G. SRL, rezultă și din actele transmise de D.N.A. S-a subliniat că după emiterea Rechizitoriului nr. 349/D/P/2007 din 9 august 2010, la data de 29 noiembrie 2010, D.N.A., efectuând urmărirea penală în Dosarul nr. 309/P/2010, a identificat, în parcarea hipermarketului K., un autoturism-furgonetă, documente, înscrisuri, dischete și ștampile ale mai multor societăți comerciale, printre care ale societăților străine E.T.
SAL, U.G. SAL, B.L. precum și cele ale SC M.T. & I. SRL, SC R.G. SRL. Conform C. proc. pen., aceste probe au fost solicitate și de D.I.I.C.O.T., pentru a fi folosite și în Dosarul nr. 210/P/2010. Din cercetări a rezultat că autovehiculul a fost condus și parcat de către martorul C.L., conducător auto la SC L.A. SRL, administrată de martorul B.S., care a declarat că a fost solicitat pentru această activitate de către numitul M. (așa i se spunea inc. S.M.R.) să le transporte la sediul societății din str. M.V., dar dat fiind faptul că acesta nu a mai răspuns la telefon (între timp se desfășura anchete D.N.A. în dosarul rambursării de TVA în cauza U.C.M. Reșița) și înainte de a parca autovehiculul în parcarea menționată, cu o seară înainte a dus lăzile în care erau ambalate înscrisurile, dus la domiciliul martorului M.M., care era șoferul personal al martorului B.S.
Aceste declarații au fost confirmate de către martorul M.P., fiul martorului și de către martorul M.M. Fiind audiat martorul B.S., administratorul SC L.A. SRL, acesta a declarat că îl cunoaște pe inc. S.M.R. de mai mult timp, iar firma sa este principalul distribuitor al mărfurilor importate de SC M.T. & I. SRL, și din acest motiv i-a închiriat acestuia o cameră în sediul SC L.A. SRL, pentru un punct de lucra, și a încheiat cu acesta și un contract de prestări servicii de contabilitate, pentru a facilita relațiile dintre aceste firme. Martorul B.S. a mai declarat nu îl cunoaște nici pe inc. Y.A. și nici pe inc. S.K.D.
În urma percheziționării sistemelor informatice identificate în autospecială nu au rezultat probe suplimentare, ci doar acte datate anterior anului 2008. Au rezultat însă scanări de ștampile cu însemnele unor societăți comerciale partenere, rezultând indicii că acestea erau folosite la falsificarea fie a contractelor fie a documentelor de proveniență, în scopul obținerii unor valori diminuate în vamă și sustragerea de la plata taxelor vamale. Din cele de mai sus a rezultat că inc. R.M.S. administra în fapt și SC R.G. SRL, fără ca asociații de drept să cunoască aceste activități iar societatea nu funcționa de data cesiunii la sediul social declarat, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Constatarea tehnico-științifică efectuată în cauză a stabilit că S.G.A.T.C.L., figurează cu exporturi în România numai începând cu data de 27 aprilie 2010, SC G.A.I. SRL este societatea care a efectuat importuri, 39 de produse importate de la S.G.A.T.C.L., cu o valoare statistică de 1.075.819 RON iar SC L.I.L. nu a derulat operațiuni de comerț internațional cu firme românești. Aceasta a însemnat că inculpații nu efectuau numai transferuri a unor sume de bani provenite din infracțiuni săvârșite pe teritoriul României ci și a unor sume de bani care provin din infracțiuni săvârșite în alte țări de către persoane care au apelat la rețeaua infracțională organizată constituită de inc. Y.A. și sprijinită de inc.
S.K.D. și inc. S.M.R. În cauză s-au extins cercetările cu privire la toate operațiunile de transfer a sumelor de bani, care au fost efectuate de către SC M.T. & I. SRL în conturile unor societăți comerciale din afara României și la ordinal SC R.G. SRL, rezultând că următoarele societăți comerciale au efectuat importuri în România. 1. S.H.G.L.I. & E.C.L. A efectuat un număr de 78 operațiuni de export către următoarele societăți românești: SC P.B. SRL, și SC R.F. SRL. SC P.B. SRL a efectuat de la S.H.G.L.I. & E.C.L. un număr de 75 oper
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.