ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1432/2014

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 63 din 26 iunie 2013, Tribunalul Ilfov, secția penală, a hotărât următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 80 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.M.,  cunoscut cu antecedente penale, arestat în baza M.A.P. nr. x/UP/2013 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.x/3/2013, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 53 pct. 2 lit. a) și a art. 66 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

1

alin. (7) C. proc. pen. și a art. 80 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 9 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit cele două pedepse principale mai sus indicate, în final, inculpatul R.M., având de executat o pedeapsă principală, rezultantă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante, în condițiile art. 53 pct. 2 lit. a) și a art. 66 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus, din cuantumul pedepsei principale rezultante de 5 ani de închisoare aplicate inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive a acestuia în această cauză, respectiv de la 12 martie 2013 la zi.

În baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.M.

În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantităților de 81,99 grame de heroină, 5,01 grame de heroină și 0,27 grame de heroină, indisponibilizate la I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O, potrivit dovezii din 11 aprilie 2013, existentă la Dosarul de urmărire penală nr. 704/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial București.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 400 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 704/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de mare fisc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în esență, s-a reținut că în data de 12 martie 2013 inculpatul R.M. a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod "P.I." cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 euro. De asemenea, cu același prilej inculpatul a fost prins în flagrant în timp de deținea cantitatea de 0,40 grame heroină pe care o deținea în vederea consumului propriu.

În faza de urmărire penală, pentru conturarea situației de fapt mai sus menționate, au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de redare a declarației colaboratorului "S.G.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a declarației colaboratorului "P.I.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire "S.C.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul "P.I.'' cu inculpatul R.M. din data de 11 martie 2013; proces-verbal întocmit ca urmare a supravegherii operative a inculpatului R.M. din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a declarației a colaboratorului "P.I." din data de 12 martie 2013; proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, cu ocazia activităților desfășurate în data de 12 martie 2013; proces-verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul P.I.". cu inculpatul R.M. din data de 12 martie 2013; proces-verbal de prindere în flagrant a inculpatului R.M.; declarație martor asistent P.M.; raportul de constatare tehnico-științifică nr. 708452 din 04 aprilie 2013; declarații inculpat R.M.; copia fișei de cazier judiciar al inculpatului.

La primul termen de judecată, din 24 mai 2013, inculpatul a arătat că recunoaște faptele imputate, solicitând aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

Tribunalul, având în vedere poziția procesuală a inculpatului, precum și ansamblul materialului probatoriu administrat, a constatat că situația reală de fapt, în speță, este următoarea:

La data de 07 martie 2013 numita I.N., în temeiul art. 16 din Legea nr. 143/2000 a formulat un denunț cu privire la inculpatul R.M., de la care se aproviziona cu heroină. Astfel, pentru, obținerea datelor și. informațiilor privind existența infracțiunilor și mijloacelor de probă în condițiile legii, prin Ordonanța nr. 22Al din 11 martie 2013, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu nume de cod "S.C." și a colaboratorilor acestuia "P.I." și "S.G." și autorizarea lor în vederea cumpărării de heroină de la inculpatul R.M.

Prin Ordonanța nr. 80 din 01 martie 2013 s-a dispus interceptarea și înregistrarea provizorie a convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și interceptarea și înregistrarea, audio/video în mediu ambiental a întâlnirilor și discuțiilor pe care colaboratorii urmau să le poarte cu inculpatul, ordonanță care a fost confirmată de Tribunalul București, prin încheierea nr. 253/A.I/2013.

În data de 11 martie 2013, în jurul orelor 14:30, colaboratorul cu nume de cod "S.G." l-a contactat telefonic pe inculpatul R.M., ocazie cu care aceștia au stabilit să se întâlnească în cursul aceleiași zile în vederea stabilirii detaliilor cu privire la o tranzacție cu droguri.

După aproximativ o oră, inculpatul R.M. l-a contactat telefonic pe colaborator, aducându-i la cunoștință un nou loc de întâlnire, împrejurare în care colaboratorul i-a comunicat inculpatului imposibilitatea de prezentare, totodată, cerându-i acordul ca la întâlnire să se prezinte celălalt colaborator, respectiv "P.I.". Față de împrejurările invocate, inculpatul R.M. a fost de acord să se întâlnească cu colaboratorul "P.I.", întâlnire care a avut loc în cursul aceleiași zile la ora 15:00, în orașul Pantelimon, ocazie cu care cei doi au stabilit să se întâlnească a doua zi pentru a încheia o tranzacție privind cantitatea de 100 grame heroină în valoare de 3.200 euro. La întâlnire, inculpatul R.M. s-a oferit să îi vândă "pe loc" colaboratorului o cantitate mare de heroină, însă, datorită faptului că acesta din urmă nu avea suma necesară, au amânat tranzacția.

Însă, în baza înțelegerii dintre cei doi, a doua zi, la data de 12 martie 2013, a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului R.M. În acest sens, colaboratorului cu nume de cod "P.I." i s-a efectuat un control corporal, ocazie cu care asupra sa nu au fost găsite droguri sau sume de bani și i-a fost înmânată suma de 3.200 euro, sumă care reprezenta contravaloarea cantității de 100 grame heroină. Astfel, pentru a se întâlni cu inculpatul, în vederea finalizării tranzacției cu heroină, colaboratorul "P.I.", împreună cu investigatorul sub acoperire, s-au deplasat în orașul Pantelimon. La intrarea în oraș, investigatorul sub acoperire a coborât din autoturismul în care se afla cu colaboratorul, acesta din urmă continuându-și deplasarea până în centrul orașului, unde, în jurul orelor 15:30, s-a întâlnit cu inculpatul R.M. Inculpatul a urcat în autoturism și, împreună cu colaboratorul, s-a deplasat pe str. S., unde au stat aproximativ 10 minute, timp în care au stabilit detaliile legate de cantitatea de heroină și contravaloarea acesteia. Apoi cei doi s-au îndreptat pe str. L., unde inculpatul a intrat la adresa sa de domiciliu, de unde a luat heroina, iar după aproximativ 3 minute inculpatul s-a reîntors la autoturismul în care se afla colaboratorul. Inculpatul a dat colaboratorului o pungă din celofan ce conținea o substanță pulverulentă (proba nr. 1), ce ulterior s-a constatat că este heroină, iar colaboratorul a dat inculpatului suma de 3.200 de euro.

Apoi a intervenit echipa operativă ce supraveghea de la distanță tranzacția, s-a procedat la imobilizarea inculpatului și a colaboratorului, ocazie cu care asupra colaboratorului a fost găsită o pungă din celofan ce conținea o substanță pulverulentă (proba nr. 1) iar lângă el, pe scaun, suma de 2.200 euro. Asupra inculpatului R.M. a fost găsită suma de 1.000 euro, iar la picioarele acestuia punguță din celofan ce conținea o substanță pulverulentă (proba nr. 2).

Ulterior, din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 708452 din 04 aprilie 2013 (efectuat în cauză) a rezultat că proba nr. 1 este constituită din 88,05 grame pulbere care conține heroină, iar proba nr. 2 este constituită din 0,40 grame pulbere care conține aceiași substanță.

Pentru conturarea situației de fapt mai sus menționate, instanța de fond a avut în vedere totalitatea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală. S-a reținut că toate aceste mijloace de probă s-au coroborat între ele, coroborându-se, de asemenea, și cu declarațiile date în fața instanței de fond de către inculpatul R.M.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului R.M. care, în data de 12 martie 2013 a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod "P.I." cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 euro întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare. risc, faptă prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a constatat că fapta inculpatului R.M. care, în data de 12 martie 2013 a fost prins în flagrant în timp ce deținea cantitatea de 0,40 grame heroină pe care o deținea în vederea consumului propriu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, faptă prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Ambele infracțiuni mai sus amintite au fost comise prin acte materiale distincte, astfel încât s-a reținut săvârșirea celor două infracțiuni în "concurs real", respectiv cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pe de altă parte, și combătând argumentele avocatului ales al inculpatului, Tribunalul a constatat că nu se poate reține în încadrarea juridică a celor două fapte comise de către inculpat incidența art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece, chiar dacă ulterior începerii urmăririi penale față de inculpat, acesta a făcut un "denunț" legat de presupuse activități infracționale legate de Legea nr. 143/2000, acest "denunț" nu a putut să ducă la începerea urmăririi penale față de o terță persoană, într-un dosar distinct (astfel cum rezultă din înscrisul de la dosar). Prin urmare, cerința art. 16 din Legea nr. 143/2000 (în sensul că "denunțul" făcut de inculpat - ulterior începerii urmăririi penale împotriva sa - să conducă la "identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane"), nu se regăsește în speță.

Dat fiind faptul că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni (astfel cum au fost acestea arătate în fapt și în drept, mai sus), s-a considerat că acestuia trebuie să îi fie aplicate pedepse pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, iar apoi o pedeapsă rezultantă.

La stabilirea pedepselor, față de art. 52 C.pen, s-a ținut cont de scopurile pedepsei, ce constau în restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnatului cât și a altor persoane.

1

alin. (7) C. proc. pen., dată fiind poziția procesuală a inculpatului precum și voința sa în acest sens. Prin urmare, Tribunalul a redus cu o treime limitele de pedeapsă indicate în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Făcând această "reducere", Tribunalul a constatat că "minimul special legal" al pedepsei aplicabile este de 6 ani și 8 luni închisoare.

În continuare, s-au avut în vedere incidența unor circumstanțe atenuante, față de dispozițiile art. 73 - 74 C. pen.: atitudinea constant sinceră a inculpatului, inclusiv pe toată durata urmăririi penale, faptul că inculpatul provine dintr-o familie organizată cu doi copii minori în întreținere, cu un loc de muncă și o conduită socială conformă cu "bunele moravuri".

Însă, instanța de fond a avut în vedere și incidența unor circumstanțe agravante, față de dispozițiile art. 75 C. pen.: cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de "doze" care ulterior vor fi injectate altor persoane), antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei.

În consecință, instanța de fond a aplicat art. 80 alin. (1) și (2) C. pen., "compensând" circumstanțele agravante cu cele atenuante și, apreciind că "greutatea" circumstanțelor atenuante este mai mare (dat fiind și numărul lor mai mare decât al circumstanțelor agravante), a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special mai sus amintit (soluție permisă de art. 80 alin. (2), teza finală, C. pen., în interpretare "per a contrario").

În concluzie, instanța de fond a aplicat o pedeapsă principală în cuantum de 5 ani de închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (teza finală), precum și cuantumul pedepsei principale aplicate, în temeiul art. 65 C. pen. instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 53 pct. 2 lit. a) și a art. 66 C. pen.

De asemenea, în temeiul art. 71 C. pen., i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., legea fiind expresă în acest sens.

1

alin. (7) C. proc. pen., dată fiind poziția procesuală a inculpatului precum și voința sa în acest sens. Prin urmare, Tribunalul a redus cu o treime, minimul și maximul special prevăzute în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În continuare, instanța de fond a avut în vedere incidența unor circumstanțe atenuante, față de dispozițiile art. 73 - 74 C. pen.: atitudinea constant sinceră a inculpatului, inclusiv pe toată durata urmăririi penale, faptul că inculpatul provine dintr-o familie organizată cu doi copii minori în întreținere, cu un loc de muncă și o conduită socială conformă cu "bunele moravuri".

Însă, instanța de fond a avut în vedere și incidența unei circumstanțe agravante, față de dispozițiile art. 75 C. pen.: antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei.

În consecință, instanța de fond a aplicat și de această dată art. 80 alin. (1) și (2) C. pen., "compensând" circumstanța, agravantă cu cele atenuante și, apreciind că "greutatea" circumstanțelor atenuante este mai mare (dat fiind și numărul lor mai mare) instanța de fond a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (soluție permisă de art. 80 alin. (2), teza finală, C. pen., în interpretare "per a contrario").

În concluzie, instanța de fond a aplicat o pedeapsă principală în cuantum de 9 luni de închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, în temeiul art. 71 C. pen., i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., legea fiind expresă în acest sens.

Având în vedere că cele două infracțiuni, comise sunt în concurs real, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. și a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., instanța de fond a contopit cele două pedepse, principale aplicate prin această sentință, inculpatul având de executat, în final, o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani de închisoare.

Tribunalul a considerat că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, având în vedere pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea mai gravă (și care este într-un cuantum de aproximativ de 6 ori mai mare decât pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea, mai puțin gravă). Prin urmare, s-a apreciat că neaplicarea unui spor de pedeapsă nu înseamnă, în acest caz, că inculpatul ar beneficia de impunitate relativ la cealaltă infracțiune comisă în speță.

Față de prevederile imperative ale legii, în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante (mai sus indicată), în condițiile art. 53 pct. 2 lit. a) și a art. 66 C. pen, iar, în temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, combătând argumentele avocatului ales al inculpatului, instanța de fond a constatat că în cauză nu se impune aplicarea art. 86

1

alin. (2) C. pen., deoarece incidența acestui articol de lege ar fi posibilă doar dacă pedeapsa principală rezultantă ar fi de cel mult 3 ani de închisoare, ceea ce ar însemna coborârea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 mult sub minimul special (deja redus conform art. 320

1

C. proc. pen.).

Astfel cum am arătat mai sus, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere sub acest aspect incidența unor circumstanțe atenuante, față de dispozițiile art. 73 - 74 C. pen., dar și incidența unor circumstanțe agravante, față de dispozițiile art. 75 C. pen.: cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de "doze" care ulterior vor fi injectate altor persoane), antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei.

În consecință, instanța de fond a aplicat art. 80 alin. (1) și (2) C. pen., "compensând" circumstanțele agravante cu cele atenuante și, apreciind că "greutatea" circumstanțelor atenuante este mai mare (dat fiind și numărul lor mai mare decât al circumstanțelor agravante), a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special mai sus amintit. Dar Tribunalul a constatat că coborârea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 mult sub minimul special (deja redus conform art. 320

1

C. proc. pen.) nu este o soluție temeinică, deoarece asta ar însemna "ignorarea" tuturor circumstanțelor agravante mai sus enumerate și analizate.

Prin urmare, s-a apreciat că scopul pedepsei rezultante, astfel cum este acesta reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen., poate fi atins în ceea ce îl privește pe inculpat doar cu executarea acesteia în regim de detenție.

În baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Pentru a dispune astfel, Tribunalul a avut în vedere că, dacă această măsură preventivă s-a impus pe parcursul întregului proces penal (pentru motivele arătate de către alt judecător prin încheierea de ședință din 30 aprilie 2013, când instanța a dispus prin raportare la art. 300

1

C. proc. pen.), cu atât mai mult se impune acum, când instanța nu se mai "bazează" doar pe indicii temeinice, ci, după analiza pe fond a tuturor probelor administrate, a ajuns să constate vinovăția inculpatului, dar, în același timp, să constate, prin raportare la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., și că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol concret pentru ordinea publică se întemeiază pe gravitatea concretă deosebită a infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 comise de către inculpat, în acest sens reținându-se cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de "doze" care ulterior vor fi injectate altor persoane), dar și antecedentele penale ale inculpatului.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme se fondează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Totodată, Tribunalul a constatat că menținerea în stare de arest a inculpatului vine și în întâmpinarea prevederilor art. 136 C. proc. pen., știut fiind că o măsură preventivă nu mai poate fi considerată legitimă atunci când nu se învederează a fi necesară pentru buna desfășurare a procesului penal sau pentru a preîntâmpina sustragerea inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei.

În privința duratei măsurii arestării preventive deja dispuse față de inculpat, s-a observat faptul că verificarea respectării exigențelor art. 5 alin. (1) lit. c) Convenția Europeană a Drepturilor Omului se realizează în concret, prin raportare la circumstanțele cauzei (principiu stipulat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Van der Tang c Espagne, 13 iulie 1995; Pantano c Italiei, 06 noiembrie 2003). Pentru a decide în sensul menținerii arestării preventive în speță, având în vedere faptul că, atunci când decide asupra necesității prelungirii duratei măsurii, arestării preventive, judecătorul are obligația de a cumpăni între circumstanțele personale ale inculpatului și interesele sociale, generale, iar în cauză gravitatea concretă deosebită a infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 comise de către inculpat, în acest sens reținându-se cantitatea relativ mare de heroină vândută, dar și antecedentele penale ale inculpatului, toate acestea relevând un pericol concret sporit ce reclamă cercetarea inculpatului, în continuare, în stare de arest preventiv.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul R.M., pentru motivele invocate oral, prin avocat ales, și consemnate, in extenso, în practicaua prezentei decizii.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 10 iulie 2013, sub nr. 1610/93/2013.

Astfel, apelantul-inculpat a solicitat instanței de prim control judiciar redozarea pedepsei aplicate, în sensul coborârii acesteia sub minimul special prevăzut pentru concursul de infracțiuni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit art. 86

1

C. pen., cu un termen de încercare îndreptat spre maximul prevăzut de lege, avându-se în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen., respectiv circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.

La dosar a fost atașată adresa nr. 2432/1; 1/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. din care rezultă că apelantul a formulat două denunțuri în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele denunțate.

Prin Decizia penală nr. 210/A din 27 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de apelantul inculpat R.M. împotriva Sentinței penale nr. 63 din 25 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția penală. S-a desființat în parte sentința apelată și, rejudecând în fond:

S-a făcut aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 75 alin. (2) C. pen. cu privire la infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, art. 74 lit. a), art. 76 lit. d), art. 75 alin. (2) C. pen. cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Potrivit disp. art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului R.M.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 12 martie 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea, a apreciat apelul ca fiind întemeiat, dar pentru alte motive decât cele arătate de apelant:

În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului R.M. care, în data de 12 martie 2013 a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod "P.I." cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 euro și a deținut cantitatea de 0,40 grame heroină în vederea consumului propriu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, faptă prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Săvârșirea faptelor rezultă din procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului "S.G.", din data de 11 martie 2013; procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului "P.I.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire "S.C.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul "P.I." cu inculpatul R.M. din data de 11 martie 2013; proces-verbal întocmit ca urmare a supravegherii operative a inculpatului R.M. din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a declarației a colaboratorului "P.I." din data de 12 martie 2013; proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, cu ocazia activităților desfășurate în data de 12 martie 2013; proces-verbal de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul "P.I." cu inculpatul R.M. din data de 12 martie 2013; proces-verbal de prindere în flagrant a inculpatului R.M.; declarație martor asistent P.M.; raportul de constatare tehnico-științifică nr. 708452 din 04 aprilie 2013; declarații de recunoaștere ale inculpatului R.M.

Art. 72 C. pen. stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 C. pen.: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

S-a arătat că în cauza de față, instanța de fond a stabilit pentru inculpat pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc de 6 ani și 8 luni închisoare, respectiv de 1 an și 4 luni pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în raport de limitele micșorate potrivit art. 320

1

C. proc. pen., fără a menționa în minută sau în dispozitiv reținerea unor circumstanțe atenuante.

Prin urmare, Curtea a constatat că prima instanță a aplicat o pedeapsă nelegală, sub minimul prevăzut de lege, fără a reține circumstanțe atenuante în dispozitiv (chiar dacă judecătorul fondului a motivat în considerentele hotărârii reținerea unor circumstanțe atenuante, acestea nu apar menționate în dispozitiv).

Curtea a apreciat că, în raport de circumstanțele faptelor; organizând întâlnirea cu ocazia căreia s-a realizat transferul, de cantitatea de droguri vândută și deținută, dar și luând în considerare extinderea fenomenului infracțional din acest domeniu pe întreg teritoriul țării, amplificarea și diversificarea criminalității asociate, consumului de droguri, creșterea numărului de consumatori de droguri, și de circumstanțele personale ale inculpatului care are 6 clase, nu are loc de muncă și nici un alt mijloc licit de obținere a veniturilor, a recunoscut săvârșirea faptelor, cooperând cu organele judiciare, a fost condamnat anterior, dar pedepsele aplicate nu și-au atins scopul prevenției speciale, fiind insuficiente pentru îndreptarea inculpatului, pedepsele aplicate, reținând în concurs circumstanțe atenuante și agravante, sunt de natură să corespundă gravității faptelor și periculozității sociale a inculpaților.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a avut în vedere că suspendarea executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului și pe supunerea lui la încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.

În vederea aplicării acestei instituții, instanța trebuie sa cerceteze și să cunoască cât mai amănunțit personalitatea infractorului și numai dacă în urma acestei analize și-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracționale, va putea dispune suspendarea executării pedepsei. Elementul esențial pentru aplicarea acestor dispoziții este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalitățile și deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanța de judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar și la comportarea după săvârșirea faptei, la atitudinea față de muncă, față de regulile de conviețuire în general.

Curtea a apreciat că în condițiile în care inculpatul a dat dovadă de o periculozitate sporită (relevată de cantitatea de droguri și de antecedente), de gravitatea faptelor, nu se poate afirma că simpla pronunțare a condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat și că acesta nu va mai săvârși infracțiuni, chiar și în lipsa executării pedepsei în regim închis, nefiind suficientă o libertate supravegheată.

În raport de aceste considerente, în lipsa altor elemente pozitive care să caracterizeze persoană, inculpatului, Curtea a apreciat că în cauză nu se impunea aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei, fiind necesară executarea în regim închis, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actelor antisociale și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Față de cele reținute, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de apelantul inculpat R.M. împotriva Sentinței penale nr. 63 din 25 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția penală. A desființat, în parte, sentința apelată și, rejudecând în fond:

A aplicat art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 75 alin. (2) C. pen. cu privire la infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1), 2 din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, art. 74 lit. a), art. 76 lit. d), art. 75 alin. (2) C. pen. cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Potrivit disp. art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului R.M. apreciind că temeiurile avute în vedere la luare măsurii se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată în timpul reținerii și arestării, preventive de la 12 martie 2013.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs inculpatul R.M., criticând-o cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o consideră exagerată.

A solicitat, acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante prev. de art. 74, 76 C. pen. (1969) și redozarea pedepselor, precum și aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968, cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385

1

- 385

19

din C. proc. pen. anterior având în vedere în acest sens, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Raportându-se la criticile formulate sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată se află în limitele prevăzute de lege și că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 2/2013 intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse. În alte limite decât cele prevăzute de lege, iar în ce privește cazul de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., deși nu a fost modificat, vizează situații în care hotărârea atacată este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare, a legii, ceea ce nu este cazul în speță.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale,- se aplică legea mai favorabilă.

În opinia Înaltei Curți, dispozițiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen. trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri și stabilirea aceleia care este mai favorabilă în ansamblul ei, întrucât combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale, succesive, ar conduce la crearea unei lex tertia, ceea ce contravine art. 61 din Constituția României care stabilește că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a țării.

Astfel, pentru o soluționare corectă a cauzei se impune aplicarea unitară a legii mai favorabile și nu aplicarea, unor dispoziții mai favorabile din ambele legi penale, întrucât în acest fel s-ar încălca principiul separației, puterilor în stat și s-ar, înfrânge principiul indivizibilității legilor.

Având în vedere aceste considerații, se constată că în cauza de față, legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, care în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptei ce formează obiectul, acuzației penale, precum și de instituțiile incidente, în cauză, care influențează răspunderea penală, a inculpatului, creează, acestuia o situație mai avantajoasă.

Avându-se în vedere că s-au reținut dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt reduse cu 1/3 pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului.

Astfel, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, sunt de 6 ani și 7 luni închisoare, și respectiv 13 ani și 3 luni închisoare, iar pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, de 1 an și 4 luni închisoare, și respectiv 3 ani și 4 luni închisoare.

Ca efect al circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și d) C. pen., acordate inculpatului potrivit vechilor dispoziții, limitele de pedeapsă pot fi reduse până la 1 an închisoare, în cazul infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și până la minimul general de 15 zile în cazul infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

Prin acordarea acestor circumstanțe, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și la 9 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, ambele pedepse fiind sub limitele minime prevăzute de lege.

Potrivit art. 81 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sunt cuprinse între 5 ani și 12 ani închisoare, iar pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din aceeași lege, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 6 luni și 3 ani închisoare.

Procedând la reducerea acestor limite cu 1/3, ca urmare a aplicării art. 320

1

C. proc. pen., rezultă, pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/200, o pedeapsă de la 3 ani și 4 luni închisoare la 8 ani închisoare, iar pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, o pedeapsă de la 4 luni la 2 ani închisoare.

Este adevărat că limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă sunt mai reduse decât cele prevăzute de legea veche, însă față de faptul că circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și d C. pen. (1968) de care a beneficiat inculpatul, nu se mai regăsesc în noile dispoziții, Înalta Curte constată că legea veche este mai favorabilă acestuia, în condițiile în care pe legea nouă, pedepsele care i-ar putea fi aplicate pentru fiecare infracțiune nu ar mai putea fi coborâte sub minimul special, iar conform tratamentului sancționator aplicabil concursului de infracțiuni prev. lit. b) C. proc. pen, sporul de 1/3 din totalul pedepselor stabilite, este obligatoriu.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen., astfel că recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen. să fie respins.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea și arestarea preventivă la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 219 A din 27 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 martie 2013 la 24 aprilie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2014.

Procesat de GGC - NN