ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 85/2014

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penala nr. 68 din 27 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, în temeiul art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și a art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.D. la pedeapsa principală a închisorii de 10 ani. În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 53 pct. 2 lit. a) și a art. 66 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. În temeiul art. 203 C. pen.., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. si a art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.D. la pedeapsa principală a închisorii de 3 ani. În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale mai sus indicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare, la care s-a aplicat un spor de un an de închisoare, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa principală rezultantă de 11 (unsprezece) ani de închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 53 pct. 2 lit. a) și a art. 66 C. pen. În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante de 11 ani închisoare aplicate inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive a acestuia în prezenta cauză, respectiv de la 10 mai 2013 la zi și în baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului C.A.D. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea, de la inculpat, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. (în redactarea ulterioară Legii nr. 287/2009 și a. Legii nr. 71/2011), a fost admisa acțiunea civilă promovată de partea civilă C.G.C.M. prin reprezentant legal P.A.A. și a fost obligat inculpatul C.A.D. să plătească părții civile C.G.C.M., prin reprezentant legal P.A.A., suma de 50.000 de lei (ron) cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de. stat, onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 200 de lei, urmând a fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției. S-a reținut ca, la data de 01 august 2010 mama părții vătămate minore C.G.C.M. a murit, iar după această dată, minora a fost internată în Centrul de plasament minori din Periș. În luna aprilie 2012 (cu aproximație) minora a fost luată spre creștere și educare de către tatăl său, inculpatul C.A.D., minora locuind împreună cu acesta din urmă precum și cu părinții inculpatului într-o casă situată în satul Dărăști.

Din cauza lipsei de spațiu locativ, minora dormea în aceeași cameră și în același pat cu tatăl său, acea încăpere fiind folosită de către familie și ca bucătărie. În contextul mai sus menționat, într-una din zilele de la începutul lunii ianuarie 2013, într-o noapte, fiind sub influența băuturilor alcoolice, după ce a încuiat ușa camerei pentru a nu fi „deranjat", prin exercitare de acte de violență și amenințare, inculpatul a întreținut un raport sexual cu fiica sa, C.G.C.M., minoră în vârstă de 11 ani, la acel moment minora fiind virgină.

În perioada ianuarie - mai 2013, de asemenea prin exercitare de acte de violență și amenințare, inculpatul a întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu fiica sa minoră, respectivele acte materiale de viol consumându-se doar noaptea, în respectiva cameră, inculpatul fiind mereu sub influența băuturilor alcoolice și, de regulă, inculpatul obligand-o în prealabil pe victimă să vizioneze împreună filme cu caracter pornografic. Ultimul act material de viol s-a consumat în noaptea de 04 - 05 mai 2013, când inculpatul a fost și mai agresiv decât de obicei, bătând-o pe victimă cu cureaua pe spate. În dimineața de 05 mai 2013 martorul G.E., bunica victimei, i-a surprins pe cei doi relativ dezbrăcați, victima arătând foarte speriată.

In acest context, bunica a întrebat-o pe victimă ce a pățit, iar victima, de rușine, nu a avut puterea de a-i povesti bunicii ce i-a făcut în mod repetat inculpatul, așa că i-a relatat bunicii doar în scris, într-un bilet redactat „telegrafic", ceea ce a pățit de luni de zile. Martora G.E., bunica victimei, a priceput ce se întâmplase, așa că i-a cerut inculpatului să o ducă pe minoră să locuiască la locuința numitei P.A., sora vitregă a victimei, iar inculpatul să nu se mai întoarcă la domiciliu, că altfel va anunța poliția. Inculpatul a dus-o pe victimă la locuința numitei P.A. (din București), unde a lăsat-o, zicându-i numitei P.A. că minora rămâne „în vizită" cu ocazia sărbătorilor de Paști.

în dimineața de 08 mai 2013 P.A. a întrebat-o pe victimă când se întoarce acasă, așa că minora a fost nevoită să îi relateze surorii sale vitrege ce i-a făcut inculpatul. în acest context, la data de 08 mai 2013, în jurul orei 14, P.A. s-a prezentat împreună cu sora sa vitregă la Secția nr. 5 de Poliție, relatând tot ceea ce s-a întâmplat. Între timp, inculpatul a locuit câteva zile prin București, ascunzându-se, iar la data de 10 mai 2013, în jurul orelor 00,15, a fost depistat de către doi lucrători de poliție din cadrul S.P.T.F. în Gara de Nord, inculpatul declarându-le ulterior ceea ce a făcut. Lucrătorii de poliție din cadrul S.P.T.F. din Gara de Nord au făcut de urgență verificări telefonice la Poliția comunei Măgurele, unde cele relatate de către inculpat au fost confirmate.

În consecință, inculpatul a fost condus la Poliția comunei Măgurele, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, apoi reținut și arestat preventiv (de către Tribunalul Ilfov) sub acuzațiile de viol și incest, infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen. și de art. 203 C. pen., ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. Având in vedere faptul ca inculpatul a recunoscut in fata instanței de fond faptele pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea art. 320 1 C.p.p., situația de fapt a fost reținuta de prima instanța in baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile martorilor G.E.

și P.A., procesul -verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului, declarațiile pârtii vătămate minore, expertiza medico-legală traumatologică a părții vătămate, copie după fișa de cazier a inculpatului. Prima instanța a apreciat ca, in drept, faptele inculpatului C.A.D., care în perioada ianuarie - aprilie 2013, prin exercitare de acte de violență și amenințare, a întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu fiica sa, C.G.C.M., minoră în vârstă de 11 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului C.A.D., care în perioada ianuarie - aprilie 2013, prin exercitare de acte de violență și amenințare, a întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu fiica sa, C.G.C.M., minoră în vârstă de 11 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a apreciat ca, inculpatul a comis ambele infracțiuni cu vinovăție sub forma intenției directe deoarece, știind că victima este fiica sa naturală, a urmărit în repetate rânduri să o violeze, folosind în realizarea rezoluțiunii delictuale violențe de natură fizică precum și de natură psihică. Prin raportare la deciziile de Recurs în interesul Legii nr. 2/2005 și 17/2008 și prin raportare la disp.

art. 33 lit. a) C. pen., prima instanța a constatat că inculpatul a comis ambele infracțiuni în concurs real. La individualizarea pedepsei prima instanța a reținut că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen. trebuie să fie reduse conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., dată fiind poziția procesuală a inculpatului și prin urmare, s-a redus cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen. Au mai fost avute in vedere la individualizarea judiciară a pedepsei incidența unor circumstanțe atenuante, față de dispozițiile art. 73-74 C. pen.: atitudinea sinceră a inculpatului în fața instanței de judecată, disponibilitatea sa teoretică în a recupera în totalitate prejudiciul creat, lipsa de antecedente penale a inculpatului, așa cum rezultă din copia fișei de cazier judiciar (fila 34 dos.

Tribunalului București). Au fost avute in vedere și incidența unor circumstanțe agravante, față de dispozițiile art. 75 C. pen.: lipsa de regret activă efectivă, în sensul că până în prezent nu a despăgubit partea civilă, recunoașterea parțială a activității infracționale în faza de urmărire penală (fază procesuală în care inculpatul a recunoscut doar episodul infracțional din noaptea de 04 - 05 mai 2013, pretinzînd, în plus, că victima i-a spus că fusese dezvirginată cu aproximativ un an în urmă - adică la zece ani -de către un coleg) repetabilitatea elementului material - acte materiale de viol și de incest pe durata a 4 luni de zile, inculpatul încetând activitatea infracțională nu din proprie inițiativă, ci datorită faptului că a fost surprins în activitatea infracțională de către mama sa, bunica victimei.

De asemenea, tot ca circumstanță agravantă s-a reținut și conduita inculpatului după ce a fost depistat, în acest sens, inculpatul a locuit câteva zile prin București, ascunzându-se, iar la data de 10 mai 2013, în jurul orelor 00,15, a fost depistat de către lucrători de poliție din cadrul S.P.T.F. în Gara de Nord, încercând în continuare să „se facă nevăzut" până când „se vor mai liniști apele"(fila 59 DUP.). În consecință, instanța de fond a aplicat disp. art. 80 C. pen. și a orientat cuantumul pedepsei principale spre jumătatea cuantumului dintre minimul special și maximul special mai sus amintite, aplicând o pedeapsă principală în cuantum de 10 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1),alin.

(2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen. Având în vedere prevederile art. 197 alin. (3) C. pen., precum și cuantumul pedepsei principale aplicate, în temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 53 pct. 2 lit. a) și a art. 66 C. pen.

De asemenea, în temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen, legea fiind expresă în acest sens . Prin raportare la decizia de Recurs în interesul legii nr. 74/2007, prima instanța a considerat că se impune în speță, atât ca pedeapsă complementară cât și ca pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen (interzicerea drepturilor părintești precum și a dreptului de a fi tutore sau curator), având în vedere specificul infracțiunilor săvârșite de către inculpat, faptul că acesta a comis viol și incest tocmai împotriva fiicei sale, profitând și de ascendentul său patern în fața victimei, ascendent pe care l-a pervertit în sens infracțional.

Prin urmare, inculpatului i-au fost interzise ca pedeapsă complementară cât și ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen (interzicerea drepturilor părintești precum și a dreptului de a fi tutore sau curator). La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de incest, prima instanța a apreciat că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 203 C. pen. trebuie să fie reduse conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., dată fiind poziția procesuală a inculpatului si a constatat ca^minimul special legal" al pedepsei aplicabile în speță este de un an și 4 luni de închisoare, iar „maximul special legal" al pedepsei aplicabile în speță este de 4 ani și 8 luni de închisoare.

S-au avut in vedere la individualizarea judiciară a pedepsei incidența acelorași circumstanțe atenuante și circumstanțe agravante reținute in cazul infracțiunii de viol. În consecință, prima instanța a aplicat art. 80 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a orientat cuantumul pedepsei principale spre jumătatea cuantumului dintre minimul special și maximul special, aplicând o pedeapsă principală în cuantum de 3 ani de închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 203 C. pen. De asemenea, in temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen, legea fiind expresă în acest sens . Având în vedere că cele două infracțiuni comise în speță sunt în concurs, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen.

și a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., prima instanța a contopit cele două pedepse principale aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare, la care s-a aplicat un spor de un an de închisoare, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa principală rezultantă de 11 ani de închisoare. Instanța de fond a considerat că fată de activitatea infracțională gravă, multiplă (repetate acte materiale de tentativă de viol, dar și acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al altei infracțiuni - incestul -, neaplicarea unui spor de pedeapsă (de un de Închisoare), ar însemna, practic, că inculpatul ar beneficia de impunitate relativ la infracțiunea de incest comisă în speța de față, aceasta din urmă fiind cu atât mai gravă cu cât victima era fiica sa „naturală" și, în plus, actele materiale de incest nu au fost comise o singură dată, ci în repetate rânduri, timp de aproximativ 4 luni de zile.

Fata de prevederile art. 65 C. pen., prima instanța a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 53 pct. 2 lit. a) și a art. 66 C. pen., iar în temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.b) C. pen. S-a apreciat ca, scopul pedepsei rezultante, astfel cum este acesta reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen., poate fi atins în ceea ce îl privește pe inculpat doar cu executarea acesteia în regim de detenție.

S-a dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante finale aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 mai 2013 la zi și în baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. S-a apreciat ca, pericolul concret pentru ordinea publică se întemeiază pe gravitatea concretă deosebită a infracțiunilor comise de către inculpat, în special a infracțiunii de viol : acțiunea violentă a inculpatului a fost îndreptată' împotriva unora dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală și anume libertatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane, premeditarea de care inculpatul a dat dovada - faptul că anterior primului act material acesta a încuiat ușa camerei, repetabilitatea actelor materiale pe o perioadă de 4 luni.

Față de prevederile exprese ale legii, în temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 instanța de fond a dispus prelevarea, de la inculpat, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanța a constatat ca faptele de viol și incest întrunesc, sub aspect obiectiv și subiectiv, condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., în redactarea ulterioară Legii nr. 287/2009 și a Legii nr. 71/2011. Această „versiune" a C. civ. trebuie să fie avută în vedere în speță, prin raportare la data săvârșirii faptelor imputate inculpatului. În fața instanței de fond, înainte de citirea actului de sesizare, reprezentantul legal al părții vătămate, P.A.

Alexandra, având cuvântul, după consultări cu partea vătămată minoră, a arătat că se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 500 de milioane de lei vechi, reprezentând daune morale pentru suferințele fizice și psihice îndurate de către partea vătămată. Cu privire la acest aspect, instanța de fond a constatat că sunt întrunite în acest caz condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, în ceea ce privește prejudiciul suferit de partea vătămata minoră prin incălcarea drepturilor subiective nepatrimoniale (dreptul la integritate fizică și psihică), acesta este de natura morală. Existența acestui prejudiciu moral a fost dovedita cu înscrisurile de la filele 50 și 53 și 54 ale dosarului de urmărire penală.

Cu privire la cuantumul acestui prejudiciu moral, s-a apreciat că acesta nu se poate dovedi, astfel incat despăgubirile civile nu reprezintă o modalitate de repunere in situația anterioara săvârșirii faptelor de viol și incest, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa echitabil valorile nepatrimoniale de care victima a fost privata, in raport de modalitatea in care a resimțit impactul acțiunilor inculpatului, ținând cont că orice durere fizica sau psihică este resimțita, astfel incat orice durere fizica sau psihică presupune și o suferință psihică. Față de aceste considerente, văzând și disponibilitatea inculpatului de a repara integral prejudiciul creat (fila 40 la dos.

Tribunalul București), având în vedere că practica judiciară în materie este constantă în a aprecia cuantumul daunelor morale ce se acordă ce trebuie apreciat în echitate, văzând și art. 41, teza finală, din C.E.D.O., a fost admisa în totalitate acțiunea civilă cu caracter alăturat promovată de partea civilă C.G.C.M., prin reprezentant legal P.A. Alexandra și, în consecință, a obligat inculpatul Ciocârlan Alexandru Dorian să plătească părții civile C.G.C.M., prin reprezentant legal P.A. Alexandra, suma de 50.000 de lei (ron) cu titlu de daune morale. S-a apreciat ca suma cerută de către partea civilă ca daune morale -50.000 de lei - nu este exagerată ca și cuantum, având în vedere argumentele mai sus arătate.

Prin urmare, s-a apreciat ca admiterea în totalitate a daunelor morale cerute de către partea civilă nu înseamnă o îmbogățire fără justă cauză a acesteia, respectându-se așadar art. 1, 14, 15, 16 1 , și 346 C. proc. pen., dar și art. 41, teza finală, din C.E.D.O. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul și a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, având in vedere faptul ca inculpatul a recunoscut și regretat sincer comiterea faptei. Prin Decizia penală nr. 213/ A din 5 august 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.A.D. împotriva sentinței penale nr. 68 din 27 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 10 mai 2013 la zi și în baza art. 383 alin. (1) 1. C. proc. pen. rap la art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C.A.D. și a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că, în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.., la stabilirea pedepsei ținându-se seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispozițiile părții generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate prin lege pentru infracțiunile reținute in sarcina inculpatului, de gradul de pericol social al acestor fapte, dat de împrejurările si modalitățile comiterii (în perioada ianuarie - aprilie 2013, prin exercitare de acte de violență și amenințare inculpatul a avut repetate raporturi sexuale cu fiica sa, minoră în vârstă de 11 ani), urmările care s-au produs asupra victimei, rezonanța negativă pe care astfel de fapte le au în comunitatea în care trăiesc părțile dar și persoana inculpatului care a nu era cunoscut cu antecedente penale si a avut o atitudine procesuală sinceră.

S-a constatat că atitudinea sincera a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor a fost valorificata prin aplicarea disp. art 320 1 C. proc. pen. și în raport de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite de inculpat si de împrejurările comiterii acestora, s-a apreciat ca scopul educativ și preventiv al pedepsei, poate fi atins numai cu executarea pedepsei în regim privativ de liberate, astfel incat si modalitatea de executare aleasă de prima instanța corespunde scopului pedepsei. S-a constată că pedeapsa aplicată inculpatului este proporțională cu gravitatea ridicată a faptelor și cu împrejurările concrete de comitere a acestora, astfel cum au fost evidențiate, corespunzând scopului legal, punitiv și educativ-preventiv, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.

Cu privire la latura civilă, s-a apreciat că, în mod legal în temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost admisa acțiunea civila formulata de partea civila minora prin reprezentant legal, suma de 50.000 de lei acordata de prima instanța acesteia cu titlu de daune morale fiind proprotionala cu suferințele fizice și psihice suferite de partea vătămată. Astfel, cuantumul daunelor morale a fost apreciat corect de către instanța de fond, inculpatul declarandu-se de acord sa plătească despăgubirile acordate pârtii civile. Împotriva acesteia decizii a declarant recurs inculpatul C.A.D.I., a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate si reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpatul Ciocârlan Alexandru Dorian Ioan prin raportare la dispozițiile art 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 5 C. proc. pen. stabilește în alineatul 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 5 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, iar potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că inculpatul C.A.D.I. a transmis un memoriu la dosarul cauzei, la data de 18 decembrie 2013, iar apărătorul desemnat din oficiu oral în fața instanței, la data judecării recursului, a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei. Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia, nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol. Astfel, în cauză, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicată, respectiv dacă acesta se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator.

În realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs. În consecință, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse și constatând că nu sunt incidente cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 213/ A din 05 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală. În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată pedeapsa aplicată recurentului inculpat prevenția de la 10 mai 2013 la 13 ianuarie 2014. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 213/ A din 05 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat prevenția de la 10 mai 2013 la 13 ianuarie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.