ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 1195/2014

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 348 de la 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului - ca pedeapsă complementară - exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului - ca pedeapsă accesorie - drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

Prin aceeași sentință, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului - ca pedeapsă complementară - exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Tot, prin aceeași sentință, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpați a: o furcă cu trei coarne, o furcă cu două coarne și o coadă din lemn, folosite la săvârșirea faptei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații A., B. și C., în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă D. Craiova și au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească părții civile D. Craiova suma de 3.620,47 RON, actualizată față de coeficientul de inflație de la data producerii prejudiciului, până la data plății efective.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă E.

Au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească părții civile E. sumele de 5.000 RON daune materiale și 20.000 RON daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumelor de câte 350 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților A., B. și C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., constând, în fapt, în aceea că în seara de 22 august 2011, pe fondul consumului de alcool, între inculpatul A. și partea civilă E. a izbucnit un conflict, ca urmare a faptului că inculpatul a înjurat-o pe partea vătămată, iar aceasta i-a dat o palmă peste față.

Ulterior, la fața locului au venit și inculpații B. și C., care împreună cu A. au lovit-o pe partea vătămată E., atât peste corp, cât și în zona capului, cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat 75 - 80 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor și care au pus în primejdie viața părții vătămate.

De asemenea, inculpații au lovit și pe martora F., în momentul în care aceasta a încercat să apere pe partea civilă E., cauzându-i și acesteia o fractură la mâna stângă ce au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile îngrijiri medicale.

La termenul de judecată din data de 19 martie 2012, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i), 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului A.

Prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 23 mai 2012, I.M.L. Craiova a precizat că inculpatul A. prezintă tulburări de comportament de tip impulsiv-exploziv și are discernământul faptelor și al consecințelor acestora păstrat.

De asemenea, prin suplimentul la acest raport de expertiză s-a menționat că inculpatul a avut discernământ la data săvârșirii faptelor, respectiv 22 august 2011.

Astfel, instanța de fond a constatat că faptele comise de inculpații B. și C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20/174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care au fost condamnați, iar la individualizarea pedepselor, s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor comisie, de persoana infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În acest sens, instanța de fond a reținut că inculpații B. și C. au înțeles să uzeze de procedura reglementată de art. 320

C. proc. pen., astfel că limitele de pedeapsă, ca urmare a reducerii, sunt de la 5 ani la 8 ani și 4 luni închisoare.

De asemenea, instanța a reținut că inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, că nu au antecedente penale, că nu au mai avut conflicte în familie și în societate, iar față de toate aceste aspecte a apreciat că se impune aplicarea pedepselor de câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. ca fiind în măsură să realizeze scopul preventiv educativ al pedepsei.

Față de gravitatea deosebită a faptelor, dar și a împrejurării că acestea au fost săvârșite de 3 persoane împreună, prima instanță a reținut circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen. și față de dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen. coroborate cu art. 175 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpaților B. și C., ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, față de gravitatea infracțiunii comise.

De asemenea, s-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., prima instanță a constatat că fapta comisă de acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20/174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și procedând la individualizarea pedepselor la care a fost condamnat, a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză, ținând cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor (în stare de ebrietate, prin aplicarea de multiple lovituri), de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, de urmările produse (vătămarea părții civile), precum și de alte circumstanțe personale ale inculpatului - recidivist, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen., acesta fiind condamnat definitiv prin Decizia penală nr. 109 din 24 aprilie 1997 a Curții de Apel Craiova pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 C. pen. și liberat condiționat la data de 3 ianuarie 2001, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20/174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., ca fiind în măsură să realizeze scopul preventiv educativ al pedepsei.

Față de gravitatea deosebită a faptelor, dar și a împrejurării că acestea au fost săvârșite de 3 persoane împreună, s-a reținut circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen.

Prima instanță a arătat că, în cauză, nu poate fi avută în vedere circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece susținerile inculpatului - în sensul că ar fi fost înțepat în cap cu un cuțit de partea vătămată - nu pot fi reținute, fiind confirmate doar de martorul G., dar infirmate de depozițiile martorilor H., I. și F., care de altfel nici nu au confirmat prezența la fața locului a martorului G.

De asemenea, instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen. coroborate cu art. 176 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului A. - ca pedeapsă complementară - exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, față de gravitatea infracțiunii comise și, totodată, s-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a apreciat că acțiunea civilă formulată de partea civilă D. Craiova este întemeiată față de dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 14 alin. (3) C. pen. și 346 C. proc. pen., motiv pentru care a fost admisă și a obligat pe inculpați, în solidar, să plătească suma de 3.620,47 RON actualizată față de coeficientul de inflație de la data producerii prejudiciului până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile E.

De asemenea, în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen rap. la art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă E. și au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească părții civile sumele de 5.000 RON - daune materiale - și 20.000 RON - daune morale -, prima instanță având în vedere acordul inculpaților în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații A., B. și C.

Inculpatul C. a apreciat că încadrarea juridică dată faptei nu a fost motivată de instanța de fond, care nu a evidențiat în considerentele sentinței circumstanțele de fapt și de drept ce conduc la ideea că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., și nu ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. (de exemplu).

Sub acest aspect, a apreciat că nu a avut intenția și nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, astfel că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare și însușită de instanța de fond, este nelegală.

Sub acest aspect, a pus concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței și schimbarea încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a susținut că, în mod nelegal, instanța de fond nu a evaluat în mod corespunzător materialul probator administrat în cauză și nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., deși rezulta în mod cert că atitudinea apelantului a fost generată de atitudinea părții vătămate, care a exercitat acte de violență fizică asupra tatălui inculpatului, constând în aceea că i-a aplicat o palmă și o lovitură cu un corp tăietor-înțepător.

Critica de netemeinicie vizează circumstanțele reale în care s-a săvârșit infracțiunea, dar și circumstanțele personale ale inculpatului C., apărătorul apreciind că se puteau reține, alături de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și prevederile art. 74 lit. b) și c) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special, iar ca modalitate de executare a acesteia, să se facă aplicația dispozițiilor art. 86

C. pen.

A concluzionat în sensul admiterii apelului, desființării sentinței, schimbării încadrării juridice conform celor mai sus arătate, reținerii de circumstanțe legale atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei.

Aceleași critici au fost formulate și în apelul declarat de inculpatul A., respectiv greșita încadrare juridică dată faptelor de instanța de fond, apreciindu-se că încadrarea juridică legală este cea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reținerea circumstanței legale atenuante a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., dar și a dispozițiilor art. 74 lit. b) și c) C. pen., în sensul coborârii pedepsei sub minimul special, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea sub supraveghere, conform art. 86

C. pen.

În completarea motivelor de apel, s-a susținut că sentința este lovită de nulitate, constând în aceea că au fost încălcate dispozițiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei.

În mod concret, s-a apreciat că prima instanță a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice și a pus în discuție acest aspect, într-o infracțiune mai gravă, fără însă să i se atragă atenția că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.

Sub acest aspect, învederează instanței că sentința este lovită de nulitate, pune concluzii de admitere a apelului, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru rejudecare.

Inculpatul B. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cadrul primului motiv de apel, care vizează nelegalitatea sentinței, se arată că, deși a solicitat în fața instanței de fond aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., în sensul de a se reține circumstanța legală a scuzei provocării determinată de atitudinea părții vătămate, nu s-a motivat nereținerea acestei circumstanțe atenuante, deși s-au administrat probe în acest sens.

Cea de-a doua critică privește netemeinicia sentinței, sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia. În mod concret, este evidențiată o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii infracțiunii, dar și ulterior, constând în aceea că a depus stăruință pentru a repara paguba pricinuită, s-a prezentat în fața autorității, a avut o atitudine sinceră, iar pe planul circumstanțelor personale se arată că este integrat social, are în întreținere doi copii minori și este unicul susținător din punct de vedere material al familiei sale.

Sub acest aspect, inculpatul a apreciat că se puteau reține circumstanțe legale atenuante, în sensul dispozițiilor art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special, conform art. 76 C. pen., coroborat cu art. 73 lit. b) C. pen., iar ca modalitate de executare, să se dispună suspendarea condiționată conform art. 81 C. pen., sau suspendarea sub supraveghere conform art. 86

C. pen.

Prin Decizia penală nr. 124 de la 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2011 au fost respinge apelurile inculpaților A., B. și C., declarate împotriva Sentinței penale nr. 348 de la 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2011, ca nefondate.

Au fost obligați apelanții inculpați la câte 400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 300 RON reprezentând onorariu pentru apărătorii din oficiu, va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 133 RON cheltuieli judiciare în apel, către partea civilă E.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, criticile formulate de apelantul-inculpat A. nu pot fi primite, constatând legalitatea și temeinicia sentinței în raport cu circumstanțele real comisive și cu circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, s-a constatat că a fost evaluat în mod corespunzător materialul probator administrat în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, instanța apreciind că apelantul a acționat cu intenție directă, aplicând lovituri repetate victimei cu un corp contondent și într-o zonă vitală, ceea ce pune în evidență faptul că a urmărit suprimarea vieții acesteia.

În aceste condiții, în mod legal, s-a constatat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor.

Inițial, prin actul de sesizare a instanței, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b), 73 lit. b) și art. 75 lit. a) C. pen.

Ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești s-a constatat că încadrarea juridică este nelegală, starea de recidivă postexecutorie constând într-o pedeapsă de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 C. pen., prin Sentința penală nr. 26 din 5 februarie 1997 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 109 din 24 aprilie 1997 a Curții de Apel Craiova, în executarea căreia inculpatul a fost arestat la 27 decembrie 1995 și liberat condiționat la 3 ianuarie 2001, rămânând un rest de 1084 zile închisoare.

În aceste condiții, în mod legal, la termenul din 20 februarie 2012, s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului A., s-a amânat cauza la 19 martie 2012, când s-a acordat cuvântul părților sub acest aspect, inculpatul fiind prezent la dezbateri, fără a solicita administrarea de probe suplimentare sub aspectul noii infracțiuni ce urma sentința penală fie reținută, respectiv infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

Mai mult, instanța de fond a pus în discuția părților oportunitatea aplicării dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. cu privire la acest inculpat, cu referire la noua încadrare juridică schimbată, cu respectarea prevederilor art. 334 C. proc. pen., la termenul din 19 martie 2012.

În aceste condiții, s-a constatat că sunt nefondate criticile formulate vizând încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. și pretinsa nulitate a sentinței, cu consecința desființării acesteia și trimiterea pentru rejudecare la instanța de fond.

Și celelalte critici au fost considerate neîntemeiate.

În ceea ce privește motivul de apel vizând nereținerea circumstanței legale atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., și acesta este nefondat.

Astfel, deși prin actul de sesizare a instanței este reținută această circumstanță în beneficiul apelantului A., ca urmare a administrării nemijlocite a probelor de către instanța de fond pe parcursul cercetării judecătorești, s-a apreciat în mod legal că aceasta nu poate fi aplicată, susținerile inculpatului fiind confirmate doar de martorul G. și infirmate de martorii H., I. și F.

De altfel, acești din urmă martori au precizat nemijlocit în fața instanței de fond că martorul J. nici nu a fost prezent la locul incidentului.

În consecință, în mod legal a fost înlăturată această circumstanță atenuantă, critica invocată în apel fiind nefondată.

Raportat la încadrarea juridică dată faptei de instanța de fond și de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, avându-se în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, în mod evident singura modalitate de executare a pedepsei este cea stabilită prin sentința apelată, având în vedere dispozițiile art. 86

lit. a), b) și c) C. pen.

În aceste condiții, apelul inculpatului A. urmează să fie respins ca nefondat, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceleași critici au fost invocate și în apelul declarat de inculpatul C., Curtea constatând că inculpatul a recunoscut integral situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței, cauza fiind soluționată potrivit dispozițiilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen.

Totuși, și în aceste condiții s-a constatat că este neîntemeiată critica vizând încadrarea juridică dată faptei, inculpatul acționând - de asemenea cu intenție directă, constând în aplicarea de lovituri repetate, cu un corp contondent apt să provoace moartea, într-o zonă vitală a victimei, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală depus la dosar.

Prin urmare, nu s-au putut reține dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nefăcându-se dovada că inculpatul a acționat sub imperiul unei puternice emoții generată de atitudinea victimei, nu s-au putut reține nici circumstanțe legale atenuante, având în vedere gradul foarte ridicat de pericol social al infracțiunii și incidența dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. reținute de instanța de fond, astfel că nici critica de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei, nu a putut fi primită.

De asemenea, raportat la limitele pedepsei pentru infracțiunea reținută, dar și cu referire la prevederile art. 52 și 72 C. pen., modalitatea de executare a pedepsei este temeinică.

Apelul declarat de inculpatul B. a fost considerat, de asemenea, neîntemeiat, susținerile acestuia privind faptul că nu a aplicat mai multe lovituri victimei și nici în zone vitale, fiind neîntemeiate, având în vedere declarațiile constante ale părții vătămate, proba testimonială administrată în cauză și concluziile raportului medico-legal de constatare a leziunilor.

Este evident faptul că și acest inculpat a acționat împreună cu ceilalți în exercitarea de agresiuni asupra părții vătămate, situație de fapt reținută integral în fața instanței de fond, inculpatul recunoscând integral și solicitând soluționarea cauzei în condițiile art. 320

C. proc. pen.

În mod cert s-a constatat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii la omor calificat, pentru considerentele expuse anterior, critica de nelegalitate sub acest aspect urmând a fi respinsă.

Implicit, raportat la dispozițiile art. 320

alin. (7) C. proc. pen., nu s-a putut reține aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. și având în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptei comise, nu sunt incidente nici prevederile art. 74 și 76 C. pen., pedeapsa aplicată fiind la minimul special prevăzut de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Corespunzător, modalitatea de executare a pedepsei este cea legală, singura posibilitate de reeducare a inculpatului fiind privarea acestuia de libertate.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat legalitatea și temeinicia sentinței, urmând ca în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să dispună respingerea apelurilor, ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpații A., C. și B.

La termenul de judecată de la 5 decembrie 2013, în recurs, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen. a constatat întemeiate cererile de amânare formulate de către recurenții inculpați A., B. și C. pentru a le da posibilitatea să-și angajeze apărători și să-și pregătească apărarea, cauza fiind la primul termen de judecată, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată.

La dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs formulate în scris și trimise la 6 februarie 2014, de către inculpatul C. prin apărător, în mai multe exemplare, motivele fiind primite prin fax la 6 februarie 2014 și aflate la dosarul Înaltei Curți, arătând că instanța nu a motivat de ce fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Astfel, instanța s-a mărginit doar a afirma întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, dar instanța trebuia să motiveze că fapta săvârșită de inculpat a fost săvârșită cu intenția de a omorî partea vătămată, de ai suprima viața, deoarece cu intenție directă poate fi săvârșită și infracțiunea de vătămare gravă prevăzută de art. 182 lit. b). A apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive a infracțiunii de vătămare gravă și nu pe cea de tentativă de omor, deoarece raportat la obiectul folosit de inculpat și anume o furcă, acesta nu a fost folosit de inculpat printr-o acțiune de împungere ce putea duce la un rezultat posibil de pierdere a vieții de către partea vătămată. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că inculpatul a avut o puternică tulburare datorată de faptul că l-a văzut pe tatăl său plin de sânge pe față după ce fusese lovit de partea vătămată cu un cuțit în zona capului. Nu în ultimul rând a învederat instanței că inculpatul a întrerupt singur lovirea părții vătămate, dacă ar fi avut hotărârea de ai suprima viața părții vătămate l-ar fi lovit în continuare și poate l-ar fi împuns cu furca.

Un al doilea motiv vizează faptul că instanța ar trebui să rețină circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., considerând că inculpatul a săvârșit fapta de lovire a părții vătămate sub o puternică tulburare, deoarece l-a văzut plin de sânge pe față pe tatăl său care fusese agresat de partea vătămată. S-a apreciat că faptul că inculpatul A. înjurase partea vătămată nu justifică acțiunea de lovire a tatălui inculpatului de către partea vătămată, lovirea și imaginea tatălui cu fața plină de sânge a produs inculpatului C. o tulburare care l-a determinat pe acesta să aibă o reacție violentă și să-l lovească la rândul lui pe partea vătămată, fapt ce poate duce la reținerea în favoarea acestuia a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. Instanța nu a motivat de ce sunt mai credibile depozițiile martorilor I. și F. care sunt fiul, respectiv concubina părții vătămate, decât martorul J. care nu are legătură cu niciuna dintre părți și care a declarat că partea vătămată l-a lovit pe inculpatul A. cu un cuțit în zona capului.

De asemenea, instanța, deși a reținut că inculpatul a recunoscut și regretat fapta și și-a exprimat acordul de a despăgubi partea vătămată cu sumele solicitate de acesta, nu a reținut această atitudine procesuală ca circumstanță atenuantă. Toate acestea constituie împrejurări care pot fi reținute ca circumstanțe atenuante nefiind de neglijat în desfășurarea procesului penal și îndeplinirea scopului educativ al pedepsei, prin această atitudine inculpatul dând dovadă că a înțeles că a greșit.

Recurentul inculpat prin apărător a solicitat în temeiul art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursului, desființarea deciziei instanței de apel și pronunțarea unei noi hotărâri prin care: într-o primă teză să se schimbe încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. apreciind că inculpatul nu a avut intenția și nu a urmărit să omoare partea vătămată și nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul și să fie condamnat inculpatul la o pedeapsă coborâte sub minimul special al pedepsei, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. b), c), iar ca modalitate de executare să se aplice prevederile art. 86

C. pen.

Într-o a doua teză să fie condamnat inculpatul la o pedeapsă coborâtă sub minimul special al pedepsei, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. b), c), iar ca modalitate de executare să se aplice prevederile art. 86

C. pen.

La dosarul cauzei au fost depuse în mai multe exemplare motivele de recurs formulate de inculpatul A., prin apărător, aflate la dosarul Înaltei Curți, motive ce au trimise prin fax la data de 6 februarie 2014.

Un prim motive de recurs constă în faptul că instanța de fond a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice și a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, într-o infracțiune mai puțin gravă, fără însă să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.

Astfel, s-a invocat art. 334 C. proc. pen. și Decizia penală nr. 1.050 din 24 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridice al răspunderii penale și totodată a felului și a limitelor pedepsei aplicabile. Având în vedere consecințele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice, legea de procedură penală prevede că în fața primei instanțe schimbarea nu poate avea loc decât în anumite condiții a căror îndeplinire constituie o garanție, atât a dreptului la apărare al părților și în primul rând al inculpatului, cât și a soluționării corecte a cauzei.

Aceste condiții sunt prevăzute în art. 334 C. proc. pen. și se referă, așa cum s-a arătat, la obligația instanței de a pune în discuția părților noua încadrare, procurorul și părțile, urmând să-și expună concluziile cu privire la necesitatea și temeiurile schimbării încadrării juridice, însăși instanța fiind datoare să atragă atenția asupra consecințelor acestei schimbări și să explice drepturile inculpatului și anume de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea în raport cu noua încadrare. Nu are relevanță dacă schimbarea încadrării juridice privește o infracțiune mai ușoară sau mai gravă, deoarece în ambele cazuri inculpații sunt privați de posibilitate de a formula o apărare în raport cu noua ei încadrare juridică.

Aceste exigențe procesuale și procedurale privind garantarea și asigurarea dreptului la apărare al inculpatului în situația schimbării încadrării juridice a faptei corespunde și exigențelor art. 6 § 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil "orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat în termenul ce mai scurt (...) și în mod amănunțit asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa; și b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale") exprimate ca atare în Cauza Sadak și alții contra Turciei (Hotărârea din 17 iulie 2001) și cu precădere în Cauza Adrian Constantin contra României (Hotărârea din 12 aprilie 2011), în cuprinsul căreia este statuat că dispozițiile § 3 al art. 6 recunosc dreptul acuzatului de a fi informat nu numai cu privire la fundamentul acuzațiilor ce i se aduc, adică a faptelor materiale ce îi sunt reținute în sarcină, dar și cu privire la încadrarea juridică dată respectivelor fapte, și aceasta într-o manieră detaliată. Curtea nu contestă dreptul Curții Supreme de Justiție de a schimba încadrarea juridică a unor fapte penale cu judecarea cărora a fost legal învestită. Cu toate acestea, Curtea observă că acest drept al instanței naționale trebuie însoțit de garanții procedurale în favoarea inculpatului. Ca atare, după dreptul intern, instanța care consideră că este necesară o schimbare de încadrare juridică trebuie să pună acest aspect în discuția părților și să indice inculpatului că este în drept să ceară timp să-și pregătească apărarea și să propună probe. Garanțiile procedurale mai sus menționate sunt aplicabile tuturor reîncadrărilor juridice, indiferent care este elementul infracțional în cauză.

Un alt doilea motiv de recurs constă în faptul că instanța de apel a respins cererea de probatorii solicitată fără să motiveze concret.

Astfel, a solicitat efectuarea unui supliment de expertiză psihiatrică de către I.M.L. Craiova prin care să dea lămuriri suplimentare și să se răspundă la următoarele obiective: dacă boala, care a fost stabilită prin expertiză, a contribuit la reacția violentă a inculpatului pe fondul agresării și aducerii de injurii de către partea vătămată provocându-i acestuia puternice emoții și tulburării și chiar reacții patologice; dacă agresarea sa de către partea vătămată i-au indus inculpatului posibilitatea unui pericol iminent și grav și care au declanșat la acesta un mecanism de apărare, care s-a concretizat prin reacția sa violentă; dacă abuzul de alcool (așa cum reiese din probatoriul administrat la urmărirea penală) poate duce la declanșarea de complicații a bolii care să determine reacții violente ca mecanism de apărare din partea inculpatului.

Această solicitare era în interesul cauzei pentru aflarea adevărului și putea determina schimbarea încadrării juridice a faptei și reținerea eventual a circumstanțelor atenuante prin respingerea acestei cereri de probatorii s-a prejudiciat inculpatul de o apărare efectivă.

O altă critică se referă la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i), 176 alin. (1) lit. c) C. pen., ci cele ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., instanțele nemotivând de ce faptele reținute inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i), 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și nu pe cele ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. (de exemplu), limitându-se a motiva că fapta inculpatului a fost săvârșită cu intenție directă, deși ambele infracțiuni pot fi săvârșite cu intenție directă.

Se consideră că instanța trebuia să motiveze de ce fapta săvârșită de inculpat a fost comisă cu intenție de a omorî partea vătămată, de ai suprima viața, deoarece cu intenție directă poate fi săvârșită și infracțiunea de vătămare gravă prevăzută de art. 182 lit. b).

Recurentul prin apărător apreciază că fapta sa întrunește elementele constitutive a infracțiunii de vătămare gravă și nu pe cea de tentativă de omor, deoarece raportat la obiectul folosit de inculpat și anume o furcă, acesta nu a fost folosit de inculpat printr-o acțiune de împungere ce putea duce la un rezultat posibil de pierdere a vieții. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că inculpatul împreună cu partea vătămată au stat de vorbă și au consumat împreună băuturi alcoolice într-un bar cu câteva minute înainte de săvârșirea faptelor deduse judecății. Nu în ultimul rând a învederat instanței că inculpatul a întrerupt singur lovire părții vătămate, dacă ar fi avut hotărârea de ai suprima viața părții vătămate l-ar fi lovit în continuare și poate l-ar fi împuns cu furca.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța a făcut o aplicare greșită a legii și nu a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) și anume că faptele au fost săvârșite sub o puternică tulburare și stare emotivă determinată de lovirea inculpatului cu o palmă și un cuțit de către partea vătămată anterior săvârșirii de către inculpat a faptei incriminate și deduse judecății, precum și a împrejurărilor care pot constitui circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. b), c) și anume atitudine sinceră a inculpatului pe tot cuprinsul procesului penal, regretul privind rezultatul produs, nu în ultimul rând starea sa de ebrietate în momentul săvârșirii faptei, precum și dorința acesteia de a repara într-un fel prejudiciul produs, fiind de acord cu despăgubirea cerută de partea vătămată.

S-a arătat că instanța, deși a reținut că partea vătămată i-a dat o palmă inculpatului nu a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) deoarece anterior îl înjurase. S-a apreciat că faptul că inculpatul l-a înjurat nu justifică acțiunea de lovire a inculpatului de către partea vătămată și această acțiune de lovire poate fi considerată circumstanță atenuantă mai ales în condițiile în care așa cum a reieșit din Expertiza medico-legală psihiatrică din 23 mai 2012 de către I.M.L. Craiova inculpatul suferă de o tulburare de comportament impulsiv-explosiv. Astfel, se poate trage concluzia că palma dată de partea vătămată (deși, atât inculpatul, cât și martori au susținut că partea vătămată l-a lovit și cu un cuțit în cap, inculpatul având fața plină de sânge) coroborată cu boala de care suferă inculpatul a produs acestuia o tulburare care l-a determinat pe acesta să aibă o reacție violentă și să-l lovească la rândul lui pe partea vătămată, fapt ce poate duce la reținerea în favoarea acestuia a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. Instanța nu a motivat de ce sunt mai credibile depozițiile martorilor I. și F. care sunt fiul, respectiv concubina părții vătămate, decât martorul J. care nu are legătură cu niciuna dintre părți și care a declarat că partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu un cuțit în zona capului.

Instanța, deși a reținut că inculpatul a acționat pe fondul consumului de alcool nu a reținut această împrejurare ca circumstanță atenuantă.

Astfel, art. 49 alin. (2) prevede că starea de beție voluntară poate constituii, după caz, circumstanță atenuantă sau agravantă, prevedere, care coroborată cu art. 76 lit. e) C. pen. care reglementează că starea de beție voluntară poate fi circumstanță agravantă numai dacă starea de beție este provocată în scopul săvârșirii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat în această cauză, impune reținerea stării de beție ca circumstanță atenuantă.

În concluzii, recurentul inculpat prin apărător a solicitat, în temeiul art. 385

pct. 2 C. proc. pen. admiterea recursului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care într-o teză principală în temeiul art. 385

pct. 2 lit. c) să desființeze hotărârile instanței de fond și instanței de apel și să se dispună trimiterea cauzei la rejudecare la instanța de fond. Într-o teză secundară în situația în care se va trece peste această apărare în temeiul art. 385

pct. 2 lit. d) să se dispună rejudecarea cauzei și să se schimbe încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., apreciind că inculpatul nu a avut intenția și nu a urmărit să omoare partea vătămată și să se condamne inculpatul la o pedeapsă coborâtă sub minimul special al pedepsei, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. b), c), iar ca modalitate de executare să aplice prevederile art. 86

C. pen. Într-o teză subsidiară să se desființeze hotărârile atacate și rejudecând cauza să se condamne inculpatul la o pedeapsă coborâtă sub minimul special al pedepsei, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. b), c), iar ca modalitate de executare să se aplice prevederile art. 86

C. pen.

La termenul de judecată în recurs de la 6 februarie 2014, Înalta Curte a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurenților inculpați A. și C. să pregătească apărarea.

La dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat B., prin apărător, ce au transmise prin fax la data de 13 martie 2014, aflate la dosarul Înaltei Curți.

Astfel, a solicitat pe cale de excepție schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece el nu a acționat cu intenția de a ucide, neaplicând mai multe lovituri părții vătămate și nici în zone vitale.

Astfel, a solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă, cu toate consecințele în ceea ce privește individualizarea pedepsei ori, în subsidiar reducerea prin acordarea unei eficiente mai mari circumstanțelor atenuante.

A recunoscut în întregime fapta săvârșită, dar că încadrarea juridică dată acesteia este incorectă, deoarece nu a avut niciun moment intenția de a curma viața părții vătămate, astfel că încadrarea juridică corectă a faptei ar fi aceea de vătămare corporală gravă. De asemenea, s-a arătat că raportat la conduita sa anterioară și la faptul că a recunoscut în întregime săvârșirea se impunea reducere mai semnificativă a pedepsei prin acordarea de circumstanțe atenuante.

În cauză, raportat la numărul loviturilor aplicate, la intensitatea acestora reflectată în leziunile create, a apreciat că, în mod nelegal și netemeinic instanța de apel a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

De asemenea, instanța de apel nu a motivat în concret și efectiv respingerea cererii de schimbare de încadrare juridică.

Pe fondul cauzei a solicitat la instanța de fond aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în sensul de a se reține scuza provocării de către partea vătămată.

Recurentul inculpat a considerat că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond nu a făcut nicio analiză asupra cererii sale, ci numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A., instanța de fond a analizat cererea privind scuza provocării, respingând-o cu o motivare confuză, în sensul că "anterior inculpatul o înjurase pe partea vătămată, iar lovitura aplicată a fost o ripostă la această înjurătură". A considerat că în nici un caz nu poate fi pusă pe plan de egalitate o înjurătură cu o lovitură. În plus, se solicită a se avea în vedere chiar recunoașterea inculpatului.

Instanța de apel prin hotărâre a respins cererea formulată de recurent de a se reține art. 73 lit. b) C. pen., cu motivarea nelegală că a solicitat aplicarea art. 320

C. proc. pen., astfel încât nu mai pot solicita schimbarea încadrării juridice și nici reținerea art. 73 lit. b) C. pen.

De asemenea, a solicitat în temeiul art. 73, 74 C. pen. a se reține de către instanța de fond și de apel circumstanțele atenuante de care beneficiază, precum și a împrejurărilor care pot constitui circumstanțe atenuante și anume: conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii; stăruința depusă pentru a repara paguba pricinuită; atitudinea după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului; are 2 copii minori în întreținere; este unicul întreținător al familiei; nu a mai săvârșit alte infracțiuni, nici înainte, nici după săvârșirea infracțiunii pentru care sunt judecat.

Instanța de fond nu a reținut nicio circumstanță atenuantă sau împrejurare care poate constitui circumstanța atenuantă, încălcând astfel disp. art. 74 și 76 C. pen.

Raportat la conduita sa anterioară și la faptul că a recunoscut în întregime săvârșirea faptei - se impunea o reducere mai semnificativă a pedepsei prin acordarea de circumstanțe atenuante.

Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 385

pct. 17

, art. 385

alin. (1), pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se solicită admiterea recursului, desființarea în parte a hotărârilor atacate, pronunțând o nouă hotărâre, în sensul de a se schimba încadrarea juridică a faptei și de a fi reținute circumstanțele atenuante și împrejurările care pot constitui circumstanțele atenuante, prev. de art. 73 lit. b), art. 74, art. 76 C. pen., stabilind o pedeapsă sub minimul special, iar ca modalitate de executare a pedepsei se solicită a se dispune aplicare art. 81 C. pen. sau 86 C. pen.

Recurentul inculpat A. prin cel de-al doilea apărător a arătat că instanțele au făcut o aplicare greșită a legii, caz prevăzut de art. 385

pct. 17

C. proc. pen. de la 1968, în sensul că instanța de fond și instanța de apel au considerat că nu se impune aplicarea prevederilor art. 320

alin. (1) - (6) C. proc. pen. inculpatului, considerând că sunt aplicabile prevederile art. 320

alin. (7) ultimul parag. în sensul că acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață și nu se poate reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzută de lege.

Instanța de fond a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice și a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, într-o infracțiune mai gravă, fără însă să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea, iar instanța de apel a motivat la acest motiv de apel invocat că nu se poate reține ca motiv de trimitere la rejudecare, întrucât instanța a pus în discuție schimbarea de încadrare juridică.

Instanța a făcut o aplicare greșită a legii și nu a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) și anume că faptele au fost săvârșite sunt o puternică tulburare și stare emotivă determinată de lovirea inculpatului cu o palmă și un cuțit de către partea vătămată anterior săvârșirii de către inculpat a faptei incriminate și deduse judecății, deși s-a reținut aceste aspecte, atât la urmărirea penală, cât și la instanțele de judecată, precum și a împrejurărilor care pot constitui circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. b), c) și anume atitudinea sinceră a inculpatului pe tot cuprinsul procesului penal, regretul privind rezultatul produs, nu în ultimul rând starea sa de ebrietate în momentul săvârșirii faptei, precum și dorința acestuia de a repara într-un fel prejudiciul produs, fiind de acord cu despăgubirea cerută de partea vătămată.

Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i), 176 alin. (1) lit. c) C. pen., caz prevăzut de art. 385

pct. 12 C. proc. pen., ci eventual cele ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. sau ale altei infracțiuni, dar instanța de fond prin administrarea probatoriului nu a stabilit care dintre inculpați a lovit partea vătămată și a cărei lovitură a pus în pericol viața părții vătămate, deoarece din certificatul medico-legal dispus în cauză nu toate loviturile au pus în pericol viața părții vătămate, ci numai una și astfel numai unul din inculpați putea fi acuzat ori de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. ori de infracțiune prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ceilalți inculpați putând fi acuzați și eventual condamnați dacă s-ar stabili printr-un supliment de expertiză medico-legală câte zile de îngrijiri medicale ar necesita celelalte lovituri care nu au pus în pericol viața. De asemenea, instanța de apel a respins cererea de probatorii solicitată fără să motiveze concret, deși aceasta din punctul de vedere al apărării contribuia la stabilirea concretă a încadrărilor juridice.

Instanțele nu au motivat de ce faptele reținute în sarcina inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i), 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și nu pe cele ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., limitându-se a motiva că fapta inculpatului a fost săvârșită cu intenție directă, deși ambele infracțiuni pot fi săvârșite cu intenție directă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanța de fond și instanța de apel au considerat că nu se impune aplicarea prevederilor art. 320

alin. (1) - (6) C. proc. pen., inculpatului considerând că sunt aplicabile prevederile art. 320

alin. (7) ultimul parag., în sensul că acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață și nu se poate reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege. S-a apreciat că instanțele au greșit pentru că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prevede pe lângă pedeapsa închisorii cu detențiunea pe viață alternativ pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Această aplicare a textului (art. 320

alin. (7) ultimul parag.) de mai sus se putea face în situația în care instanțele s-ar fi orientat" către o pedeapsă cu detențiunea de viață orientându-se apoi către o pedeapsă cuprinsă și prevăzută expres de lege la art. 21 alin. (2) C. pen. în limitele de 10 la 25 de ani având în vedere că se află în situația unei tentative la acea infracțiune, și chiar în acest caz a apreciat că inculpatului i se putea reduce limitele de pedeapsă (de la 10 la 25 ani) cu o treime.

Dar instanța nu a motivat că s-ar fi orientat către o pedeapsă prevăzută de lege a detențiunii pe viață, ci către pedeapsă alternativă prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 lit. c) și anume cea a închisorii în limitele de 15 la 25 de ani, ceea ce impunea reținerea art. 320

și reducerea limitelor de pedeapsă și anume de 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni cu o treime.

De asemenea, instanța de apel a făcut prin hotărâre o aplicare greșită a legii când a respins motivul de apel invocate în sensul trimiterii la rejudecare a cauzei la instanța de fond pentru că instanța de fond, deși a pus în discuție schimbarea încadrării juridice nu a atras atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

Astfel, la termenul din data de 20 februarie 2012 instanța a repus cauza pe rol după ce cauza rămăsese în stare de judecată și se puseseră concluzii pe fond și a

§ Cauze similare