ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1213/2003

HOTĂRÂRE
11.03.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1213/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 536 din 4

decembrie 2001, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul D.C. la 3 ani

închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4)

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, în baza art. 14 și

a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost

obligat să plătească părții civile S.C. O.B.I. S.R.L. Cluj Napoca, suma de

125.488.000 lei reprezentând despăgubiri civile și suma de 85.314.650 lei dobânda

legală aferentă, cursul acesteia întinzându-se pe perioadele 10 noiembrie 1999

– 22 octombrie 2001 și 22 octombrie 2001, până la achitarea integrală a

prejudiciului.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, administrator al S.C.

D.C. S.R.L. Reghin, la datele de 6 august 1999 și 13 septembrie 1999, s-a

prezentat la S.C. O.B.I. S.R.L. Cluj Napoca, de aici el achiziționând făină,

pentru panificație.

Pentru achitarea prețului

cantităților cumpărate, inculpatul a prezentat fila C.E.C., știind că nu avea

disponibil în contul bancar și nici ulterior acest cont nu a fost alimentat cu

bani, deși produsele fabricate din făina cumpărate au fost vândute, banii fiind

însă folosiți în alte scopuri.

S.C. vânzătoare s-a constituit parte

civilă pentru sumele de 125.488.000 lei c/v cantităților de făină și 85.314.650

lei penalități de întârziere pentru neplata, în termenul legal, a produselor

achiziționate.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 80 din 28

martie 2002, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat, a desființat sentința

numai cu privire la soluționarea laturii civile, inculpatul fiind obligat să

plătească părții civile suma de 125.488.000 lei cu titlu de despăgubiri civile

și dobânda legală calculată conform O.G. nr. 9 din 21 ianuarie 2000, de la

rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea totală a sumei.

Nemulțumit și de această hotărâre

pronunțată în apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, cale de atac

motivată pe netemeinicia pedepsei aplicate, în cadrul acestui motiv el

susținând că se impune suspendarea condiționată a executării, astfel cum

prevede art. 81 C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Conform art. 72 C. pen., text de

lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Procedând la individualizarea

pedepsei, instanța, orientându-se la aplicarea pedepsei de 3 ani închisoare cu

executare în regim de privare de libertate, a considerat pericolul social grav

al faptei, aceasta aducând atingere patrimoniului societății comerciale

păgubite prin cele două acte de livrare, neurmate de achitarea cantităților de

marfă de care a beneficiat inculpatul, împrejurările în care fapta s-a

săvârșit, respectiv prin folosirea unei file C.E.C. fără ca aceasta să aibă

corespondent privind acoperirea, în contul bancar al firmei lui D.C., el

neachitând-o nici ulterior scadenței, dar și persoana inculpatului, fără

antecedente penale.

Pentru aceste considerente, se

apreciază că scopul pedepsei, respectiv prevenția generală nu poate fi atins

decât prin executarea ei în regim de detenție, situație în care, în cauză, nu

se poate dispune suspendarea condiționată a executării, așa cum prevede art. 81

Ca atare, recursul declarat de inculpat

nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., el va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către

stat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 80 din 28 martie 2002

a Curții de Apel Cluj.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2918/2003
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2465 din 14 decembrie 2001 a Judecătoriei Brașov, inculpatul C.S.G.V. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentr
ÎCCJ 2005-07-08
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4210/2005
ridicând marfa, așa cum rezultă din declarațiile administratorului H.D.V., și confirmat de declarațiile de inculpat. Conform adresei din 9 septembrie 2003 din prejudiciul creat de 141.132.305 lei, SC E. SRL nu a recuperat nimic și s-a const
ÎCCJ 2005-03-02
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1519/2005
. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., a obligat inculpații, în solidar cu părțile responsabile civilmente SC M.M.V. SRL Timișoara, să plătească părții civile SC D. SRL Iași, reprezentată prin M.O., suma de 329.089.161 lei, cu titlu de
ÎCCJ 2003-10-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4229/2003
inculpatul să fie obligat la despăgubiri în sumă de 1.049.397 lei, cuprinzând suma datorată și penalități de întârziere. - la 9 ianuarie 1998, inculpatul, în calitate de asociat unic la SC M. Brașov a cumpărat de la SC A. S.A., o cantitate
ÎCCJ 2005-03-28
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2114/2005
V., administrator al SC E.I.E. Deva, solicitându-i furnizarea mai multor cantități de făină pentru care urma să facă plata prin fila C.E.C. scadentă în termen de 10 zile de la data livrării mărfii. În data de 24 octombrie 2001, SC E.I.E. a
Sursă