Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1754/2003

HOTĂRÂRE
04.04.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1754/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1001 din 4 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.D., la două pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, în concurs. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. S-a menținut liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 91 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 136/2002. Conform art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost dedusă din pedeapsa aplicată, detenția de la 17 iunie 2001, la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a constatat recuperat prin restituire prejudiciul cauzat părții vătămate S.F. Inculpatul a fost obligat la 4 milioane lei despăgubiri civile către S.S. În sfârșit, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 11 mai 2002, în jurul orelor 14,00, în timp ce partea vătămată S.F. se afla împreună cu nepotul său, sora sa, B.M.

și cumnatul B.D., în parcul din cartierul Drumul Taberei, inculpatul P.D. și învinuitul D.C.I., au trecut în fugă, pe lângă partea vătămată, iar inculpatul P.D., i-a smuls, de la gât lănțișorul din aur, cu medalion, în greutate de 29 grame. La data de 8 mai 2002, în jurul orei 14,10, în timp ce partea vătămată S.S. se deplasa pe aleea din fața blocului M. 2, din față, s-a apropiat inculpatul P.D. care, în momentul în care a ajuns în dreptul părții vătămate, i-a smuls de la gât, lănțișorul din aur, cu cruciuliță. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 4 milioane, contravaloarea lănțișorului.

Apelul declarat de inculpatul P.D., împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat de către Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 811 din 13 decembrie 2002. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul P.D., crticând hotărârea pentru netemeinicie, pedeapsa stabilită și aplicată fiind prea mare, impunându-se, reducerea ei, pentru a corespunde criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. Recursul nu este fondat.

Instanța de fond, pe baza probelor administrate, a reținut corect nu numai situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpatului, dar și cuantumul pedepselor, inclusiv, a celei aplicate, ținându-se seama de gravitatea faptelor, pericolul social deosebit, fapte, în concurs, ca urmare a pluralității lor, înainte ca inculpatul să fi fost judecat definitiv, pentru vreuna dintre ele, lucru ce arată și consecvența inculpatului în încălcarea legii, acesta fiind condamnat anterior, pentru furt. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să constate netemeinicia criticii invocate, cu consecința privirii recursului de față, ca nefondat și, al respingerii sale, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 811 din 13 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 17 iunie 2002, la 4 aprilie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2505/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 44 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. p
ÎCCJ 2003-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 544 din 4 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, au fost condamnați inculpații: 1. S.I.R. la 2 pedepse de câte 5 a
ÎCCJ 2004-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4554/2004
art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 4 martie 2003 la 19 mai 2003 și a reținerii arestului preventiv de la 29 ianuarie 2004 la zi. S-a menținut starea d
ÎCCJ 2006-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 859 din 14 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6142/2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b)
ÎCCJ 2003-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3763/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33 din 28 februarie 2003, Tribunalul Neamț, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă