ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 605/2010

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 7 septembrie 2009, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în temeiul art. 149

alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoașterii hotărârii pronunțate

de Tribunalul Torino, confirmată de Curtea de Apel Torino și punerii acestuia

în executare în sensul transferării condamnatului T.S. în vederea continuării

pedepsei aplicate.

S-a reținut că, prin hotărârea nr. 923

din 13 septembrie 2003 Tribunalul Ordinar din Torino a dispus condamnarea inculpatului

T.S. la 7 ani închisoare în regim de detenție și plata amenzii de 30.000 Euro

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 81 alin. (1) C. pen., art. 3 și art.

4 din Legea nr. 757/1958, art. 385 C. pen. italian și art. 12 alin. (3) din

Decretul Legislativ nr. 286/1998. Prin aceeași hotărâre luându-se și măsura expulzării

de pe teritoriul italian pe durată nedeterminată. Hotărârea nr. 923/2003 a

rămas definitivă prin sentința penală nr. 1824 din 28 aprilie 2008 a Curții de Apel din Torino.

Pentru a fi astfel condamnat s-a reținut

de instanța italiană că în noiembrie 2003, T.S. a facilitat intrarea ilegală pe

teritoriul Italiei a numitei A.L.I., a favorizat și exploatat activitatea de

prostituție a acesteia, iar la data de 16 decembrie 2003 a evadat din executarea măsurii de arest domiciliar aplicată de Tribunalul de reexaminare

Torino.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin sentința penală nr. 297 din 27 octombrie 2009 a admis sesizarea formulată, a recunoscut sentința penală de Tribunalul Ordinar Torino, rămasă

definitivă și a dispus transferarea condamnatului T.S. pentru executarea

pedepsei de 4 ani închisoare, într-un Penitenciar din România, deducând durata

arestului preventiv (22 noiembrie 2003 la 16 decembrie 2003) și durata executată

de la 24 septembrie 2008.

S-a interzis condamnatului dreptul de a

ocupa și exercita funcții publice prev. de art. 64 lit. b) C. pen., pe durata

executării pedepsei închisorii și emiterea unui mandat de executare a pedepsei

la data rămânerii definitive a sentinței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând sentința sub

aspectul omisiunii menținerii în dispozitiv a pedepsei aplicate prin hotărâre

și a incidenței actului de grațiere, cât și cu privire la cuantumul amenzii

aplicate.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 122 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, hotărârile penale străine recunoscute și executate în România, produs

aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române.

Potrivit art. 122 alin. (4) din aceeași

lege amnistia și grațierea pot fi acordate atât de statul străin ca și cel

român.

Or, așa cum rezultă din actele emise de

autoritățile judiciare italiene, condamnatul a beneficiat de 3 ani de grațiere în

baza Legii nr. 241/2006. Astfel, fiind incident acest act de grațiere cu

privire la 3 ani din durata pedepsei de 7 ani închisoare, urmează a se constata

că persoana transferabilă mai are de executat 4 ani de închisoare.

Potrivit, art. 145 din Legea nr. 302/2004,

când se optează pentru

continuarea executării

pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și

durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Or, persoana transferabilă a

fost condamnată la 7 ani închisoare și 30.000 Euro amendă, iar în urma aplicării

actului de grațiere, acesta având de executat 4 ani de închisoare și 20.000

Euro.

Astfel, potrivit art. 122

alin. (6) din Legea nr. 302/2004, începerea executării pedepsei în România are

ca

efect

renunțarea statului

străin la executarea pe teritoriul său, exceptând cazul când condamnatul se

sustrage. În cazul amenzii, însă statul străin redobândește dreptul la

executare în momentul în care este informat asupra neexecutării, totale sau

parțiale, a acestei pedepse.

Prin urmare, în cazul

transferării persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei în

România se impune recunoașterea și executarea pedepsei amenzii, în caz contrar

nemaiputând fi executată de statul străin.

Or, motivarea instanței potrivit

dispozițiilor Secțiunii a IV-a din Legea nr. 302/2004 privind aplicarea

prescripției recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, se constată că

acestea sunt incidente doar situația în care se solicită recunoașterea și executarea

hotărârilor cu referire doar la sancțiunea amenzii.

Ca atare, Înalta Curte, în

baza art. 149 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 și a art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București împotriva sentinței penale nr. 297 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul persoană transferabilă T.S.

Casează sentința penală sus-menționată și,

rejudecând:

Recunoaște Hotărârea nr. 923 din 13 septembrie 2003 a Tribunalului Ordinar din Torino, definitivă prin sentința penală nr. 1824 din 28 aprilie 2008 a Curții de Apel din Torino, prin care inculpatul T.S. a fost condamnat la 7 ani închisoare și

amendă 30.000 Euro, pedeapsă grațiată parțial.

Dispune transferarea persoanei T.S. în vederea

continuării executării pedepsei rămase negrațiate de 4 ani închisoare și 20.000

Euro amendă.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

arestării preventive de la 22 noiembrie 2003 la 16 decembrie 2003 și durata

executată de la 24 septembrie 2008 la zi.

Interzice condamnatului dreptul de a ocupa și de a

exercita funcții publice, prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen., pe durata

executării pedepsei.

Dispune emiterea mandatului de executare conform

prezentei hotărâri.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.