ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 605/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în temeiul art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoașterii hotărârii pronunțate de Tribunalul Torino, confirmată de Curtea de Apel Torino și punerii acestuia în executare în sensul transferării condamnatului T.S. în vederea continuării pedepsei aplicate. S-a reținut că, prin hotărârea nr. 923 din 13 septembrie 2003 Tribunalul Ordinar din Torino a dispus condamnarea inculpatului T.S. la 7 ani închisoare în regim de detenție și plata amenzii de 30.000 Euro pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 81 alin. (1) C. pen., art. 3 și art. 4 din Legea nr. 757/1958, art. 385 C. pen.

italian și art. 12 alin. (3) din Decretul Legislativ nr. 286/1998. Prin aceeași hotărâre luându-se și măsura expulzării de pe teritoriul italian pe durată nedeterminată. Hotărârea nr. 923/2003 a rămas definitivă prin sentința penală nr. 1824 din 28 aprilie 2008 a Curții de Apel din Torino. Pentru a fi astfel condamnat s-a reținut de instanța italiană că în noiembrie 2003, T.S. a facilitat intrarea ilegală pe teritoriul Italiei a numitei A.L.I., a favorizat și exploatat activitatea de prostituție a acesteia, iar la data de 16 decembrie 2003 a evadat din executarea măsurii de arest domiciliar aplicată de Tribunalul de reexaminare Torino. Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 297 din 27 octombrie 2009 a admis sesizarea formulată, a recunoscut sentința penală de Tribunalul Ordinar Torino, rămasă definitivă și a dispus transferarea condamnatului T.S.

pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, într-un Penitenciar din România, deducând durata arestului preventiv (22 noiembrie 2003 la 16 decembrie 2003) și durata executată de la 24 septembrie 2008. S-a interzis condamnatului dreptul de a ocupa și exercita funcții publice prev. de art. 64 lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii și emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinței. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând sentința sub aspectul omisiunii menținerii în dispozitiv a pedepsei aplicate prin hotărâre și a incidenței actului de grațiere, cât și cu privire la cuantumul amenzii aplicate.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit art. 122 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, hotărârile penale străine recunoscute și executate în România, produs aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române. Potrivit art. 122 alin. (4) din aceeași lege amnistia și grațierea pot fi acordate atât de statul străin ca și cel român. Or, așa cum rezultă din actele emise de autoritățile judiciare italiene, condamnatul a beneficiat de 3 ani de grațiere în baza Legii nr. 241/2006. Astfel, fiind incident acest act de grațiere cu privire la 3 ani din durata pedepsei de 7 ani închisoare, urmează a se constata că persoana transferabilă mai are de executat 4 ani de închisoare.

Potrivit, art. 145 din Legea nr. 302/2004, când se optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. Or, persoana transferabilă a fost condamnată la 7 ani închisoare și 30.000 Euro amendă, iar în urma aplicării actului de grațiere, acesta având de executat 4 ani de închisoare și 20.000 Euro. Astfel, potrivit art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, începerea executării pedepsei în România are ca efect renunțarea statului străin la executarea pe teritoriul său, exceptând cazul când condamnatul se sustrage. În cazul amenzii, însă statul străin redobândește dreptul la executare în momentul în care este informat asupra neexecutării, totale sau parțiale, a acestei pedepse.

Prin urmare, în cazul transferării persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei în România se impune recunoașterea și executarea pedepsei amenzii, în caz contrar nemaiputând fi executată de statul străin. Or, motivarea instanței potrivit dispozițiilor Secțiunii a IV-a din Legea nr. 302/2004 privind aplicarea prescripției recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, se constată că acestea sunt incidente doar situația în care se solicită recunoașterea și executarea hotărârilor cu referire doar la sancțiunea amenzii. Ca atare, Înalta Curte, în baza art. 149 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 și a art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 297 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul persoană transferabilă T.S. Casează sentința penală sus-menționată și, rejudecând: Recunoaște Hotărârea nr. 923 din 13 septembrie 2003 a Tribunalului Ordinar din Torino, definitivă prin sentința penală nr. 1824 din 28 aprilie 2008 a Curții de Apel din Torino, prin care inculpatul T.S. a fost condamnat la 7 ani închisoare și amendă 30.000 Euro, pedeapsă grațiată parțial. Dispune transferarea persoanei T.S. în vederea continuării executării pedepsei rămase negrațiate de 4 ani închisoare și 20.000 Euro amendă.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 22 noiembrie 2003 la 16 decembrie 2003 și durata executată de la 24 septembrie 2008 la zi. Interzice condamnatului dreptul de a ocupa și de a exercita funcții publice, prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. Dispune emiterea mandatului de executare conform prezentei hotărâri. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.