ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 817/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus admiterea sesizării procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și recunoașterea sentințelor penale din 12 aprilie 2002 și 7 noiembrie 2002 ale judecătorului pentru anchete preliminare de pe lângă Tribunalul din Torino și ordinului nr. 759 din 14 mai 2003 R.E.S. al Procuraturii Republicii – Parchetul din Torino privind pe inculpatul B.G.I. Totodată, s-a dispus punerea în executare a acestor hotărâri, respectiv a pedepsei de 11 ani închisoare și 30.000.000 lei amendă. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul B.G.I. a fost condamnat de Tribunalul civil și penal din Torino, prin sentința penală nr. 976 din 12 aprilie 2002, definitivă și executorie la 31 decembrie 2002, la pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare și 2.900 Euro amendă pentru infracțiunile de favorizare a imigrației clandestine, proxenetism și lovire prevăzute de art. 12 alin. (1) și (3) din Decretul legislativ nr. 286/1998, art. 600 bis și 600 sexies alin. (4), art. 605 alin. (1), art. 629 alin. (1) și (2), raportat la art. 628 alin. (3) nr. 1, art. 582 și art. 585 raportat la art. 576 alin. (1) nr. 1 C. pen. italian, dispunându-se expulzarea sa.

De asemenea, prin sentința penală nr. 2924 din 7 noiembrie 2002, definitivă și executorie la 25 februarie 2003, aceeași instanță, l-a condamnat pe inculpat la 4 ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunile de proxenetism și viol prevăzute de art. 3 nr. 8, art. 4 nr. 7 din Legea nr. 75/1958 și art. 609 bis alin. (1) C. pen. italian și a dispus expulzarea sa. Cele două pedepse au fost cumulate prin ordinul nr. 759 din 14 mai 2003 R.E.S. al Procuraturii Republicii – Parchetul din Torino, urmând ca inculpatul să execute în final 11 ani închisoare și 2.900 Euro amendă, cu menținerea măsurii expulzării. Faptele pentru care inculpatul a fost condamnat corespund infracțiunilor de proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, viol, organizarea trecerii frauduloase a frontierei de stat, prevăzute de art. 329 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 189 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 197 alin. (1) C. pen.

român, art. 171 din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, aflate în concurs real. Instanțele de judecată italiene au reținut că, în perioada iulie – septembrie 2000, inculpatul și alte persoane constituite în grup organizat au facilitat intrarea ilegală în Italia a cinci imigranți clandestini. În aceeași perioadă, inculpatul a constrâns-o pe minora N.M. să practice prostituția, a facilitat această activitate și a tras foloase de pe urma ei. În luna octombrie 2000, inculpatul și alte persoane au lipsit-o de libertate pe minora N.M. La datele de 16, 18 și 22 septembrie 2000, inculpatul și alte persoane au constrâns trei femei să practice prostituția în localitatea Moncalieri și au tras foloase de pe urma acestei activități.

În luna septembrie 2000, inculpatul a lovit repetat două femei cu pumnii și picioarele, cu un corp contondent și o armă, provocându-le un traumatism cranian și, respectiv, contuzii și fractura coronariană a doi dinți centrali superiori. La 26 septembrie 2000, inculpatul a refuzat nejustificat să prezinte pașaportul sau ofițerilor de poliție din localitatea Moncalieri. La 29 noiembrie 2000, inculpatul și alți făptuitori au favorizat practicarea prostituției de către două femei în localitatea Carmagnola și Loggia. În perioada decembrie 2000 – februarie 2001, inculpatul și alte persoane au înlesnit mai multor femei practicarea prostituției și au tras foloase materiale de pe urma acestei activități.

În luna februarie 2001, inculpatul a constrâns o femeie să întrețină raport sexual cu el. Inculpatul a fost arestat la 20 februarie 2001, fiind depus în Penitenciarul din Saluzzo, iar la 9 iunie 2003, și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale la un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. Curtea de Apel București a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele Legii nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate și, în consecință a admis sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus recunoașterea hotărârilor judecătorești italiene, precum și a ordinului nr. 759 din 14 mai 2003 R.E.S.

al Procuraturii Republicii – Parchetul din Torino și punerea în executare a pedepsei de 11 ani închisoare și 30.000.000 lei amendă. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs condamnatul B.G.I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate și contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate, potrivit dispozițiilor art. 34 C. pen. român, dar și dispozițiile legii penale italiene. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, în cazul în care statul român este stat de executare, autoritățile sale competente sunt obligate: a) fie să continue executarea condamnării imediate sau în baza unei hotărâri judiciare, în condițiile enumerate în art. 21. b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile enunțate la art. 22. Art. 21 alin. (1) din actul normativ arătat, statuează că, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte natura juridică și durata prevăzute în hotărârea de condamnare.

În alin. (2) se prevede că dacă natura sau durata acestei pedepse este incompatibilă cu legislația română sau dacă această legislație o impune, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de propria lege pentru infracțiuni de aceeași natură. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce privește natura sa, celei aplicate prin hotărârea din statul de condamnare. Ea nu poate să agraveze, prin natura sau durata ei, pedeapsa pronunțată în statul de condamnare, nici să depășească maximul prevăzut de legea română pentru infracțiunile în discuție. Curtea constată că instanța de fond a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicate inculpatului B.G.I.

în statul de condamnare, Republica Italia, împrejurare în care nici natura juridică și nici durata pedepsei nu puteau fi afectate, ci preluate necondiționat. De altfel, prin declarația dată în baza art. 3 paragraful 3 al Convenției privind transferul persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, la care România este parte, Republica Italiană a exclus procedura de schimbare a pedepsei în cazul în care este statul de condamnare, iar această prevedere a fost inserată în cererea de transfer în România a inculpatului B.G.I. formulată de Ministerul Justiției italian, precum și în cererea acestuia. Inculpatul B.G.I., în deplină cunoștință cu privire la aceste dispoziții, și-a motivat cererea pe motive familiale, asumându-și respectarea executării integrale a pedepsei stabilite de statul italian.

Codul penal și Codul de procedură penale italiene prevăd cumulul aritmetic al pedepselor aplicate, pedeapsa unică astfel dispusă a fi executată fiind egală cu durata cumulată a pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune în parte; pedeapsa pecuniară se execută distinct și integral (art. 73 și următoarele C. pen. italian, art. 655 și următoarele C. proc. pen. italiană).

Când aceeași persoană a fost condamnată prin mai multe sentințe penale pentru infracțiuni diferite, Ministerul public determină pedeapsa ce urmează a fi executată, având în vedere dispozițiile referitoare la concursul de pedepse (art. 663). Inculpatul a suferit numeroase condamnări penale în România, în prezent având de executat restul de 4 ani și 29 zile, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 669/2000 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 8499/1999, rămasă definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 410/A/2000 a Tribunalului Mehedinți. Prin sentința penală sus-menționată, inculpatul B.G.I.

a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., pedeapsă care a fost contopită cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3147/1998 a Judecătoriei Craiova pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., și cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 2968/1998 a Judecătoriei Craiova: 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen.; 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen.; un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 privind circulația pe drumurile publice, 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen.; 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen.; 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen.; 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen.; 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 a contabilității. În baza sentinței penale nr. 669/2000 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă și executorie, aceeași instanță a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 965/2000 din 12 iulie 2000. Prin sentința penală nr. 979 din 14 aprilie 1999 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, s-a dispus întreruperea executării pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 669/2000 a aceleiași instanțe, pe o perioadă de 3 luni.

La expirarea perioadei de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul a părăsit țara astfel încât a fost dat în urmărire internațională. Curtea constată că instanța de fond a avut la dispoziție toate documentele și informațiile cerute de dispozițiile art. 17, 18 și 19 din Legea nr. 756/2001, astfel că hotărârea dispusă se dovedește a fi legală și temeinică, ea făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legii speciale române în vigoare la data judecării cauzei. În baza ei, Curtea de Apel București, secția I penală, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 5 din 3 februarie 2004 prin care a dispus transferarea condamnatului B.G.I. în România, în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare și 30.000.000 lei amendă, cu deducerea perioadei executate de acesta în Penitenciarul din Saluzzo, de la 20 februarie 2001 la zi și până la predarea efectivă către autoritățile judiciare române.

Prin adoptarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală (M. Of. nr. 594/1.07.2004) și intrată în vigoare la 60 zile de la data publicării, Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, precum și dispozițiile art. 519 – art. 521 C. proc. pen. ,referitoare la recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine au fost abrogate. La data judecării recursului inculpatului, normele procedurale și procesual-penale arătate mai sus nu mai erau în vigoare, fiind aplicabile doar dispozițiile Legii nr. 302/2004. În conformitate cu prevederile art. 144 lit. a) și b) și art. 145 C. proc.

pen., ale acestei legi autoritățile române, fie că optează pentru continuarea executării condamnării, fie că schimbă această condamnare, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislația română, sunt obligate să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. Potrivit principiului tempus regit actum, dispozițiile procesual-penal fiind de imediată aplicabilitate, Curtea constată că cererea formulată în recurs de către inculpat de a i se aplica dispozițiile art. 521 C. proc. pen., și a se dispune să execute pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate de instanțele de judecată este nefondată.

Pentru aceste considerente, și constatând că în cauză nu există alte motive de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.G.I. împotriva sentinței penale nr. 4 din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2006.