ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1992/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 3/ F din 19

ianuarie 2006, Curtea de Apel Galați, secția penală, a admis excepția formulată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și a constatat inadmisibilă

cererea de recunoaștere a sentinței penale nr. 1368 din 17 septembrie 2003 a

Curții de Apel din Veneția (Italia) depusă de petentul A.L.

A mai constat că sus-numitul a fost

condamnat, la 3 ani și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 1368 din 17

septembrie 2003 a Curții de Apel din Veneția (Italia) din care a executat

efectiv 3 ani (16 iulie 2001 – 10 iulie 2004) fiind liberat anticipat prin

Ordinul nr. 87 din 26 mai 2004 emis de Magistratul pentru Supraveghere din

Verona, Italia.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea din 4 aprilie 2005,

petentul A.L. a solicitat recunoașterea unei hotărâri străine de condamnare,

respectiv sentința penală nr. 1368 din 17 septembrie 2003 pronunțată de Curtea

de Apel din Veneția și contopirea acesteia cu altă pedeapsă pronunțată de

instanțele românești, sentința penală nr. 295 din 11 martie 2003 a Judecătoriei

Galați prin care petentul a fost condamnat, la 3 ani și 8 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C.

pen.

Înainte de începerea executării

acestei pedepse petentul comisese alte infracțiuni similare pe teritoriul

Italiei pentru care a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare, prin sentința penală nr. 1368 din 17 septembrie 2003 a Curții de

Apel din Veneția.

Din pedeapsa de 3 ani și 6 luni

petentul a executat 3 ani de la 16 iulie 2001 la 19 iulie 2004 dată când a fost

liberat anticipat ca urmare a Ordinului nr. 87/2004 emis de Magistratul pentru

Supraveghere din Verona, Italia.

În dovedirea celor susținute

petentul a atașat la cerere Ordinul de executare pentru detențiune nr. 445 din 6

decembrie 2003 a Biroului de executări penale din cadrul P.G.R.V. precum și

Ordinului nr. 87/2004 a Magistratului pentru Supraveghere din Verona.

Întrucât petentul nu s-a aflat în

posesia hotărârii de condamnare din Italia pronunțată la 17 septembrie 2003 a

solicitat ca prin intermediul autorităților competente ca și alte acte, să se

solicite pe cale oficială și în final să fie recunoscută hotărârea străină și

contopită apoi cu pedeapsa aplicată petentului de instanțele românești și pe

cale de consecință, deducerea perioadei executate în Italia de la data de 16

iulie 2001 la 19 iulie 2004.

În urma demersurilor efectuate de

instanță prin Ministerul de Justiție s-a obținut de la autoritățile judiciare

italiene sentința penală nr. 3168 din 17 septembrie 2003 și alte înscrisuri .

La termenul din 7 decembrie 2005

petentul a renunțat la capătul de cerere privind contopirea celor două pedepse,

menținându-și doar recunoașterea hotărâri de condamnare (3 ani și 6 luni) pronunțate

de către autoritățile judiciare italiene.

Din probele și actele existente la

dosar rezultă într-adevăr că petentul A.L. a fost condamnat prin sentința

penală nr. 1368 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel din Veneția la 3 ani și

6 luni închisoare pentru infracțiunea comisă pe teritoriul Italiei.

Pedeapsa a fost executată în

perioada 16 iulie 2001 până la 19 iulie 2004 fiind liberat anticipat cu 6 luni

mai devreme prin Ordinul nr. 87/2004 emis de Magistratul pentru Supraveghere

din Verona-Italia (potrivit ordinului citat pedeapsa integrală urma să expire

la 5 ianuarie 2005) .

În timp ce se afla în executarea

pedepsei în Italia, pentru alte fapte comise în România [(infracțiunea de

proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.)] Tribunalul Galați prin

sentința penală nr. 2267/2004, l-a condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare,

pentru care după rămânerea definitivă, instanțele române au solicitat

extrădarea petentului pentru executarea acestei pedepse (mandat nr. 2951 din 11

martie 2003 emis de Tribunalul Galați).

Prin adresa nr. 69241 din 01

februarie 2005 a M.A.I. – B.N.I. a comunicat Ministerului Justiției că petentul

a fost extrădat din Italia către autoritățile judiciare române la data de 31

ianuarie 2005.

Având în vedere ordinul de executare

a pedepsei de 3 ani și 6 luni în Italia ca și Ordinul de liberare anticipată,

la data extrădării petentul executase în întregime pedeapsa de 3 ani și 6 luni

care expira la data de 15 ianuarie 2005 (dată până la care este inclusă și

liberarea anticipată de 6 luni).

Instanța de fond a constatat că

cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor de condamnare străine este inadmisibilă

atât pe fond cât și din punct de vedere procedural.

Pentru a opera această recunoaștere

este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții prevăzute de Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală:

- cerere de recunoaștere și

executare formulată de autoritățile competente ale statului de condamnare

- la data formulării cererii

petentul trebuie să se afle în executarea pedepsei aplicate de instanțele

străine (Art. 115 paragraf 2, Capitolul I, Titlul V din Legea nr. 302/2004).

Or, din datele dosarului rezultă că

autoritățile italiene nu au formulat o cerere de recunoaștere și executare, iar

petentul executare, iar petentul executase integral pedeapsa aplicată de

instanța italiană, respectiv Curtea de Apel din Veneția.

Art. 129 din legea menționată,

prevede că după recunoașterea hotărârii, la data primirii cererii de transferare

condamnatul trebuie să mai aibă de executat cel puțin 6 luni din durata

pedepsei, ceea ce nu e cazul, întrucât petentul a executat integral pedeapsa.

La data când acesta a fost extrădat de

autoritățile italiene, 31 ianuarie 2005, executase în întregime pedeapsa de 3

ani și 6 luni.

Din aceste motive, excepția de

inadmisibilitate invocată de parchet a fost admisă, iar cererea petentului de

recunoaștere a hotărârii de condamnare a Curții de Apel Veneția a fost respinsă

ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 3/ F

din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați a declarat recurs condamnatul A.L.

El solicită admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate și, pe fond, recunoașterea sentinței penale nr. 1368

din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel din Veneția.

Recursul declarat este neîntemeiat

și urmează a fi respins ca atare.

Motivele reiterate în recurs de

condamnat sunt nefondate.

Pentru ca cererea de recunoaștere a

unei hotărâri de condamnare pronunțată de o instanță străină să fie

recunoscută, art. 115 paragraf 2 din Legea nr. 302/2004 prevede cele două

condiții cumulative: cerere de recunoaștere din partea autorităților competente

ale statului de condamnare și ca petentul să fie în executarea pedepsei

aplicate de instanțele acelui stat.

Or, datele dosarului relevă că nici

una din aceste condiții nu este îndeplinită. Autoritățile italiene nu au

adresat cerere de recunoaștere a hotărârii de condamnare, iar petentul executase

integral pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată de instanța italiană.

În aceste condiții, în mod legal și

temeinic, Curtea de Apel Galați a admis excepția ridicată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel galați și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de

petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.L. împotriva sentinței penale nr.

3/ F din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 martie 2006.