ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1/PI/CC din data de 22 iulie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1105/59/2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, a recunoscut Sentința penală din data de 13 noiembrie 2007. A dispus executarea în România de către condamnatul V.H. a pedepsei de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare. A dispus emiterea, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, a unui mandat de executare a pedepsei închisorii. În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de Statul Român au rămas în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu urmând să se plătească din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Timișoara a reținut, următoarele: Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 3374/II/5/2011 din 14 iulie 2011, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1105/59/2011 din 20 iulie 2011, s-a solicitat recunoașterea Sentinței penale din data de 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007, prin care numitul V.H. (cetățean român) a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni și 20 de zile închisoare.

În motivarea propunerii, se arată că persoana în cauză este deținută în Penitenciarul Timișoara în executarea unei pedepse de 8 ani și 3 luni închisoare aplicată printr-o hotărâre a autorităților judiciare italiene recunoscută în România și că s-a mai pronunțat o condamnare în Italia la o pedeapsă de 10 luni și 20 de zile închisoare cu suspendarea condiționată care a fost revocată și s-a dispus executarea unei pedepse de 9 ani, 1 lună și 16 zile închisoare, astfel încât se impune și recunoașterea hotărârii ulterioare de condamnare.

Au fost atașate cererea statului italian privind executarea în România a pedepsei de 9 ani, 1 lună și 20 de zile închisoare, Sentința penală din data de 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma (rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007), expunerea faptelor, ordinul de executare a pedepselor concurente, Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 6530/11/5/2008 din 08 ianuarie 2009, Sentința penală nr. 15 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală și dispozitivul Deciziei penale nr. 1459/R din 16 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 1) Condamnatul V.H. este un cetățean român, fiind încarcerat în Penitenciarul Timișoara în vederea executării unei pedepse de 8 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007 de către Tribunalul din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma.

În fapt, s-a reținut că, în data de 01 septembrie 2006, în timp ce se afla în orașul Roma, împreună cu alte trei persoane, au spart geamul unei portiere a autovehiculului în care se aflau G.G. și M.R., iar apoi, prin violență fizică (utilizând și un spray paralizant) și amenințare cu un cuțit, l-au deposedat pe G.G. de următoarele bunuri: o brățară confecționată din piele, o verighetă din aur, un ceas, un portofel în care se găsea suma de 25 de euro, un telefon mobil, un alt ceas, un inel și un lănțișor de aur. În urma agresiunii, partea vătămată G.G. a suferit leziuni corporale ce au constat într-o traumă cranio-facială, precum și o rană cu rupturi la buza superioară, a căror vindecare a necesitat un număr de 7 zile de îngrijiri medicale.

După consumarea tâlhăriei, M.R. a fost scoasă din autoturismul în care se afla și, ulterior, violată de către V.H. și celelalte persoane participante la comiterea infracțiunilor. În urma violului, partea vătămată a suferit escoriații la nivelul membrelor inferioare, a căror vindecare a necesitat un număr de 5 zile de îngrijiri medicale. Pentru încălcarea prevederilor art. 628, art. 605, art. 582, alin. (1) și art. 609 C. pen. italian, prin Hotărârea nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul din Roma, s-a dispus condamnarea inculpatului V.H. la 11 ani și 6 luni de închisoare, în regim de detenție, precum și la plata unei amenzi în sumă de 2.500 de euro, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, leziune personală și violență sexuală, fiind luată și măsura expulzării acestuia de pe teritoriul statului italian pe o perioadă nedeterminată.

Prin Decizia penală nr. 6456 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel din Roma, rămasă definitivă la data de 03 ianuarie 2008, pedeapsa aplicată inculpatului V.H. a fost redusă la 8 ani și 3 luni de închisoare, precum și la plata unei amenzi de 2.000 de euro. 2) Prin Sentința nr. 15 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 503/2/2009 (număr vechi 137/2009), a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 144, alin. (1), lit. a), raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007, pronunțată de către Tribunalul din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma, dispunându-se transferarea condamnatului V.H.

într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 8 ani și 3 luni de închisoare; s-a mai dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei. Prin Decizia penală nr. 1459 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 503/2/2009 a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 15 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a casat parțial sentința penală atacată, referitor la omisiunea instanței de a dispune continuarea executării în România și a pedepsei constând în amenda penală în cuantum de 2.000 de euro, condamnatul urmând a executa atât pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare, cât și amenda de 2.000 de euro, în echivalentul în lei, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

3) Prin Sentința penală pronunțată la data de 13 noiembrie 2007 de Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007, inculpatul V.H. a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni și 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 64, cu aplicarea art. 62 bis și art. 110 C. pen. italian, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat. În fapt, s-a reținut că, împreună cu un alt inculpat (D.G.P.), au achiziționat de la o persoană rămasă neidentificată cantitatea aproximativă de 310 kg de cupru, în valoare totală de 6.000 de euro, despre care știau că provine din comiterea unei infracțiuni de furt, săvârșită în paguba Rețelei Feroviare Italiene - Grupul Căilor Ferate ale Statului, în vederea obținerii de profit injust.

4) Prin Ordonanța de unificare din data de 28 mai 2010, emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei inculpatului V.H. dispusă prin Sentința penală pronunțată la data de 13 noiembrie 2007 de către Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007, având în vedere Sentința din data de 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, astfel că a fost emis un ordin de executare pentru pedeapsa de 9 ani, 1 lună și 16 zile închisoare. 5) Cum din totalul pedepsei ce urma a fi executată de către condamnatul V.H.

în Italia, de 9 ani, 1 lună și 16 zile de închisoare, rezultată în urma revocării beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 10 luni și 20 de zile de închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire și a contopirii acesteia cu pedeapsa aplicată lui pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, leziune personală și violență sexuală, în România a fost recunoscută doar Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma, statul italian a solicitat recunoașterea și punerea în executare și a Sentinței din data de 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007, prin care numitul V.H.

a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni și 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. Curtea de Apel Timișoara a constatat că cererea de recunoaștere și punere în executare a hotărârii străine este fondată.

S-a constatat că sunt întrunite condițiile cerute de art. 131 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine, întrucât România și-a asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este parte (Acordul dintre Italia și România privind transferul persoanelor condamnate față de care s-a luat măsura expulzării, semnat la Roma în 13 septembrie 2003 și ratificat prin Legea nr. 83/2006), nu există indicii că nu s-ar fi respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, hotărârea nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară care nu este o infracțiune de drept comun, respectă ordinea publică a statului român, poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române, și nu sunt date că pentru aceleași fapte s-ar fi pronunțat o condamnare împotriva aceleiași persoane în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

De asemenea, nu există piedici la executarea pedepsei în România, deoarece condamnatul este resortisant al statului de executare, hotărârea supusă recunoașterii este definitivă; la data primirii cererii statului italian condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei, în cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni; condamnatul și-a dat consimțământul, iar faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii penale române. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și persoana condamnată V.H., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Au susținut că nu s-a făcut mențiune de ordonanța de unificare a procurorului prin care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate, respectiv despre ordinul procurorului intervenit ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a cărei executare a fost suspendată condiționat instanța în mod greșit dispunând doar recunoașterea strictă, a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea la 10 luni închisoare cu suspendare condiționată, dispune executarea pedepsei. Mai mult motivarea hotărârii atacate contrazice dispozitivul hotărârii deoarece deși în motivare se face vorbire de unificarea pedepsei de 8 ani și 3 luni închisoare cu cea de 10 luni și 20 zile al cărei beneficiu al suspendării a fost revocat, dispunând un ordin de executare pentru pedeapsa de 9 ani, 1 lună și 16 zile, emițându-se mandat de executare pentru pedeapsa de 10 luni și 20 de zile.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și persoana condamnată V.H., precum și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că la 31 ianuarie 2011 prin adresa nr. TCE 033.006.005-78 l/L A, Ministerul de Justiție din Republica Italiană, a solicitat recunoașterea și punerea în executare a Sentinței din data de 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007, prin care V.H., a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni și 20 zile de închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat.

Condamnatul V.H. este cetățean roman, încarcerat în Penitenciarul Timișoara, pentru executarea pedepsei de 8 (opt) și 3 (trei) luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007a Tribunalului din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma. Prin Sentința penală nr. 15 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 503/2/2009 a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost recunoscută Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007a Tribunalului din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma, dispunându-se transferarea condamnatului V.H.

într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 8ani și 3 luni de închisoare, emițându-se mandat de executare a pedepsei. Prin Ordonanța de unificare din data de 28 mai 2010 emisă de Procuratura republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin sentința penală pronunțată la data de 13 noiembrie 2007, de către Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007, având în vedere Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, fiind emis un ordin de executare, de către condamnatul V.H., a unei pedepse de 9 (nouă) ani, 1 (o lună) și 16 zile de închisoare.

În România a fost recunoscută doar Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007a Tribunalului din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma, emițându-se mandat de executare a pedepsei 8 ani și 3 luni de închisoare. Înalta Curte apreciază că recursurile sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a greșit prin recunoașterea strictă doar a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului H.V.

la 10 luni și 20 zile de închisoare fără a face mențiune despre Ordonanța de unificare din data de 28 mai 2010, emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma, prin care a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei admis față de inculpatul V.H., prin Sentința penală pronunțată la data de 13 noiembrie 2007, de către Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007, având în vedere Sentința din data de 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma fiind emis ordin de executare pentru pedeapsa de 9 (nouă) ani, 1 (o lună) și 16 zile de închisoare. Astfel că procedând într-o astfel de manieră, Înalta Curte apreciază că potrivit art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen. motivarea sentinței penale atacate contrazice dispozitivul hotărârii. Pe de altă parte prin hotărârea atacată emițându-se mandate de executare doar pentru pedeapsa de 10 luni și 20 de zile închisoare instanța a greșit având în vedere că în motivarea soluției se face vorbire de unificarea pedepsei de 8 ani și 3 luni închisoare cu cea de 10 luni și 20 de zile al cărui beneficiu al suspendării a fost revocat, dispunându-se un ordin de executare pentru pedeapsa de 9 ani, o lună și 16 zile închisoare. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte va admite recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și persoanei condamnate V.H., va casa sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și persoana condamnată V.H. împotriva Sentinței penale nr. l/PI/CC din 22 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, în sumă de 320 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 august 2011.