ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

dosarului, instanța constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1/PI/CC din data de

22 iulie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1105/59/2011, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara.

În baza art. 132

alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, a recunoscut Sentința penală din

data de 13 noiembrie 2007.

A dispus executarea

în România de către condamnatul V.H. a pedepsei de 10 (zece) luni și 20

(douăzeci) de zile închisoare.

A dispus emiterea, la

data rămânerii definitive a prezentei sentințe, a unui mandat de executare a

pedepsei închisorii.

În temeiul art. 16

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de Statul

Român au rămas în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu urmând să

se plătească din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea de Apel Timișoara a reținut, următoarele:

Prin Rezoluția

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 3374/II/5/2011 din 14

iulie 2011, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1105/59/2011 din 20

iulie 2011, s-a solicitat recunoașterea Sentinței penale din data de 13

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la

data de 19 decembrie 2007, prin care numitul V.H. (cetățean român) a fost condamnat

la pedeapsa de 10 luni și 20 de zile închisoare.

În motivarea

propunerii, se arată că persoana în cauză este deținută în Penitenciarul

Timișoara în executarea unei pedepse de 8 ani și 3 luni închisoare aplicată

printr-o hotărâre a autorităților judiciare italiene recunoscută în România și

că s-a mai pronunțat o condamnare în Italia la o pedeapsă de 10 luni și 20 de

zile închisoare cu suspendarea condiționată care a fost revocată și s-a dispus

executarea unei pedepse de 9 ani, 1 lună și 16 zile închisoare, astfel încât se

impune și recunoașterea hotărârii ulterioare de condamnare.

Au fost atașate

cererea statului italian privind executarea în România a pedepsei de 9 ani, 1

lună și 20 de zile închisoare, Sentința penală din data de 13 noiembrie 2007

pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma (rămasă definitivă la data de 19

decembrie 2007), expunerea faptelor, ordinul de executare a pedepselor

concurente, Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr.

6530/11/5/2008 din 08 ianuarie 2009, Sentința penală nr. 15 din 23 ianuarie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală și dispozitivul Deciziei

penale nr. 1459/R din 16 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

1) Condamnatul V.H.

este un cetățean român, fiind încarcerat în Penitenciarul Timișoara în vederea

executării unei pedepse de 8 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin Sentința

penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007 de către Tribunalul din Roma, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de

Apel din Roma.

În fapt, s-a reținut

că, în data de 01 septembrie 2006, în timp ce se afla în orașul Roma, împreună

cu alte trei persoane, au spart geamul unei portiere a autovehiculului în care

se aflau G.G. și M.R., iar apoi, prin violență fizică (utilizând și un spray

paralizant) și amenințare cu un cuțit, l-au deposedat pe G.G. de următoarele

bunuri: o brățară confecționată din piele, o verighetă din aur, un ceas, un

portofel în care se găsea suma de 25 de euro, un telefon mobil, un alt ceas, un

inel și un lănțișor de aur. În urma agresiunii, partea vătămată G.G. a suferit

leziuni corporale ce au constat într-o traumă cranio-facială, precum și o rană

cu rupturi la buza superioară, a căror vindecare a necesitat un număr de 7 zile

de îngrijiri medicale. După consumarea tâlhăriei, M.R. a fost scoasă din

autoturismul în care se afla și, ulterior, violată de către V.H. și celelalte

persoane participante la comiterea infracțiunilor. În urma violului, partea

vătămată a suferit escoriații la nivelul membrelor inferioare, a căror

vindecare a necesitat un număr de 5 zile de îngrijiri medicale.

Pentru încălcarea

prevederilor art. 628, art. 605, art. 582, alin. (1) și art. 609 C. pen.

italian, prin Hotărârea nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul

din Roma, s-a dispus condamnarea inculpatului V.H. la 11 ani și 6 luni de

închisoare, în regim de detenție, precum și la plata unei amenzi în sumă de

2.500 de euro, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, leziune personală

și violență sexuală, fiind luată și măsura expulzării acestuia de pe teritoriul

statului italian pe o perioadă nedeterminată.

Prin Decizia penală

nr. 6456 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel din Roma, rămasă

definitivă la data de 03 ianuarie 2008, pedeapsa aplicată inculpatului V.H. a

fost redusă la 8 ani și 3 luni de închisoare, precum și la plata unei amenzi de

2.000 de euro.

2) Prin Sentința nr.

15 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, în Dosarul nr. 503/2/2009 (număr vechi 137/2009), a fost admisă

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art.

144, alin. (1), lit. a), raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a fost

recunoscută Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007, pronunțată de

către Tribunalul din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07

din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma, dispunându-se transferarea

condamnatului V.H. într-un penitenciar din România în vederea executării

pedepsei de 8 ani și 3 luni de închisoare; s-a mai dispus emiterea unui mandat

de executare a pedepsei.

Prin Decizia penală

nr. 1459 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 503/2/2009 a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 15 din 23 ianuarie 2009 a

Curții de Apel București, secția I penală, s-a casat parțial sentința penală

atacată, referitor la omisiunea instanței de a dispune continuarea executării

în România și a pedepsei constând în amenda penală în cuantum de 2.000 de euro,

condamnatul urmând a executa atât pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare, cât

și amenda de 2.000 de euro, în echivalentul în lei, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

3) Prin Sentința

penală pronunțată la data de 13 noiembrie 2007 de Tribunalul Ordinar din Roma,

rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007, inculpatul V.H. a fost

condamnat la pedeapsa de 10 luni și 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 64, cu aplicarea art. 62 bis și

art. 110 C. pen. italian, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat.

În fapt, s-a reținut

că, împreună cu un alt inculpat (D.G.P.), au achiziționat de la o persoană

rămasă neidentificată cantitatea aproximativă de 310 kg de cupru, în valoare

totală de 6.000 de euro, despre care știau că provine din comiterea unei

infracțiuni de furt, săvârșită în paguba Rețelei Feroviare Italiene - Grupul

Căilor Ferate ale Statului, în vederea obținerii de profit injust.

4) Prin Ordonanța de

unificare din data de 28 mai 2010, emisă de Procuratura Republicii de pe lângă

Tribunalul Ordinar din Roma, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate

a pedepsei inculpatului V.H. dispusă prin Sentința penală pronunțată la data de

13 noiembrie 2007 de către Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la

data de 19 decembrie 2007, având în vedere Sentința din data de 28 februarie

2007 a Tribunalului din Roma, astfel că a fost emis un ordin de executare

pentru pedeapsa de 9 ani, 1 lună și 16 zile închisoare.

5) Cum din totalul

pedepsei ce urma a fi executată de către condamnatul V.H. în Italia, de 9 ani,

1 lună și 16 zile de închisoare, rezultată în urma revocării beneficiului

suspendării condiționate a pedepsei de 10 luni și 20 de zile de închisoare,

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire și a contopirii acesteia cu

pedeapsa aplicată lui pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, leziune

personală și violență sexuală, în România a fost recunoscută doar Sentința

penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul din Roma,

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a

Curții de Apel din Roma, statul italian a solicitat recunoașterea și punerea în

executare și a Sentinței din data de 13 noiembrie 2007, pronunțată de

Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007,

prin care numitul V.H. a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni și 20 de zile de

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Curtea de Apel

Timișoara a constatat că cererea de recunoaștere și punere în executare a

hotărârii străine este fondată.

S-a constatat că sunt

întrunite condițiile cerute de art. 131 din Legea nr. 302/2004, republicată,

pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine, întrucât România și-a asumat

o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este parte (Acordul

dintre Italia și România privind transferul persoanelor condamnate față de care

s-a luat măsura expulzării, semnat la Roma în 13 septembrie 2003 și ratificat

prin Legea nr. 83/2006), nu există indicii că nu s-ar fi respectat dreptul la

un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, hotărârea nu a fost pronunțată pentru o

infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară care nu este o

infracțiune de drept comun, respectă ordinea publică a statului român, poate

produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române, și nu sunt

date că pentru aceleași fapte s-ar fi pronunțat o condamnare împotriva

aceleiași persoane în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în

România.

De asemenea, nu

există piedici la executarea pedepsei în România, deoarece condamnatul este

resortisant al statului de executare, hotărârea supusă recunoașterii este

definitivă; la data primirii cererii statului italian condamnatul mai are de

executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei, în cazuri excepționale, în baza

acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă

partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni; condamnatul și-a dat

consimțământul, iar faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni

potrivit legii penale române.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

persoana condamnată V.H., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Au susținut

că nu s-a făcut mențiune de ordonanța de unificare a procurorului prin care s-a

dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate, respectiv despre

ordinul procurorului intervenit ulterior rămânerii definitive a hotărârii de

condamnare a cărei executare a fost suspendată condiționat instanța în mod

greșit dispunând doar recunoașterea strictă, a hotărârii prin care s-a dispus

condamnarea la 10 luni închisoare cu suspendare condiționată, dispune

executarea pedepsei. Mai mult motivarea hotărârii atacate contrazice

dispozitivul hotărârii deoarece deși în motivare se face vorbire de unificarea

pedepsei de 8 ani și 3 luni închisoare cu cea de 10 luni și 20 zile al cărei

beneficiu al suspendării a fost revocat, dispunând un ordin de executare pentru

pedeapsa de 9 ani, 1 lună și 16 zile, emițându-se mandat de executare pentru

pedeapsa de 10 luni și 20 de zile.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara și persoana condamnată V.H., precum și din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursurile sunt întemeiate.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține că la 31 ianuarie 2011 prin adresa nr.

TCE 033.006.005-78 l/L A, Ministerul de Justiție din Republica Italiană, a

solicitat recunoașterea și punerea în executare a Sentinței din data de 13

noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la

data de 19 decembrie 2007, prin care V.H., a fost condamnat la pedeapsa de 10

luni și 20 zile de închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată

condiționat.

Condamnatul V.H. este

cetățean roman, încarcerat în Penitenciarul Timișoara, pentru executarea

pedepsei de 8 (opt) și 3 (trei) luni închisoare aplicată prin Sentința penală

nr. 6975/07 din 28 februarie 2007a Tribunalului din Roma, rămasă definitivă

prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din

Roma.

Prin Sentința penală

nr. 15 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, în Dosarul nr. 503/2/2009 a admis sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București a fost recunoscută Sentința penală nr. 6975/07 din 28

februarie 2007a Tribunalului din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală

nr. 6456/07 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma, dispunându-se

transferarea condamnatului V.H. într-un penitenciar din România, în vederea

executării pedepsei de 8ani și 3 luni de închisoare, emițându-se mandat de

executare a pedepsei.

Prin Ordonanța de

unificare din data de 28 mai 2010 emisă de Procuratura republicii de pe lângă

Tribunalul Ordinar din Roma, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate

a pedepsei aplicate prin sentința penală pronunțată la data de 13 noiembrie

2007, de către Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19

decembrie 2007, având în vedere Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie

2007 a Tribunalului din Roma, fiind emis un ordin de executare, de către

condamnatul V.H., a unei pedepse de 9 (nouă) ani, 1 (o lună) și 16 zile de

închisoare.

În România a fost

recunoscută doar Sentința penală nr. 6975/07 din 28 februarie 2007a

Tribunalului din Roma, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6456/07 din 17

octombrie 2007 a Curții de Apel din Roma, emițându-se mandat de executare a

pedepsei 8 ani și 3 luni de închisoare.

Înalta Curte

apreciază că recursurile sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a greșit

prin recunoașterea strictă doar a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea

inculpatului H.V. la 10 luni și 20 zile de închisoare fără a face mențiune

despre Ordonanța de unificare din data de 28 mai 2010, emisă de Procuratura

Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma, prin care a fost revocat

beneficiul suspendării condiționate a pedepsei admis față de inculpatul V.H.,

prin Sentința penală pronunțată la data de 13 noiembrie 2007, de către

Tribunalul Ordinar din Roma, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2007,

având în vedere Sentința din data de 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma

fiind emis ordin de executare pentru pedeapsa de 9 (nouă) ani, 1 (o lună) și 16

zile de închisoare.

Astfel că procedând

într-o astfel de manieră, Înalta Curte apreciază că potrivit art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. motivarea sentinței penale atacate contrazice dispozitivul

hotărârii.

Pe de altă parte prin

hotărârea atacată emițându-se mandate de executare doar pentru pedeapsa de 10

luni și 20 de zile închisoare instanța a greșit având în vedere că în motivarea

soluției se face vorbire de unificarea pedepsei de 8 ani și 3 luni închisoare

cu cea de 10 luni și 20 de zile al cărui beneficiu al suspendării a fost

revocat, dispunându-se un ordin de executare pentru pedeapsa de 9 ani, o lună

și 16 zile închisoare.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. c) C. proc. pen. Înalta

Curte va admite recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

persoanei condamnate V.H., va casa sentința penală atacată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate

de stat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și persoana

condamnată V.H. împotriva Sentinței penale nr. l/PI/CC din 22 iulie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Casează sentința

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, în sumă de 320

RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 august 2011.