ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4575/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 966 din 13 septembrie 1999, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții N.J. și H.S.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reținând că imobilul solicitat de reclamanți, situat în București a trecut legal în proprietatea statului întrucât autoarea reclamanților, de la care imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, a făcut parte din categoria persoanelor menționate în art. 1 alin. (2) din decretul menționat. Apelul declarat de către reclamanți împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 50 A din 27 ianuarie 2000, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamanții, susținând că atât instanța de fond cât și cea de apel în mod greșit au reținut că imobilul a trecut legal în proprietatea statului întrucât autorul lor, M.I. - de profesie medic - potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, era exceptat de la naționalizare. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 28 martie 2000, iar la termenul din 3 octombrie 2001, instanța a dispus suspendarea judecății, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. La data de 3 iunie 2010, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 17 septembrie 2010, când Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției perimării.

Față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Curtea urmează a constata perimarea recursului pentru următoarele considerente: In conformitate cu dispozițiile legale menționate, orice cerere, de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an. Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că la termenul de judecată din 3 octombrie 2001, instanța, la solicitarea recurenților reclamanți, a dispus suspendarea judecății, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. La 5 octombrie 2006, cauza a fost repusă pe rol pentru a se verifica dacă motivul suspendării subzistă, fixându-se termen de judecată la 3 februarie 2006 când, instanța constatând că nici una din părți nu s-a prezentat în instanță și nici nu a solicitat judecata în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., a dispus suspendarea judecății. De la acea dată, cauza a rămas în nelucrare, scurgându-se o perioadă mai mare de 1 an fără ca vreuna dintre părți să efectueze vreun act de procedură din care să rezulte intenția de a continua judecata. Astfel, instanța constată îndeplinite condițiile art. 248 C. proc. civ., în sensul perimării cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții N.J. și H.S.A.M. împotriva deciziei nr. 50 A din 27 ianuarie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.