ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8422/2011

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1066 din 27 septembrie 1999 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin Decizia civilă nr. 305 din 31 mai 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința în sensul că a fost admisă acțiunea, s-a constatat nulitatea Deciziei nr. 2095/1953 a fostului Consiliu Popular al Raionului 1 Mai și a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate imobilul situat în București, str. V.L.

sector 2. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General. Prin încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a Deciziei nr. 305 din 31 mai 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 155 1 C. proc. civ., constatând că recurentul pârât nu a îndeplinit măsura dispusă de instanță, prin nedepunerea actelor necesare soluționării cauzei. La data de 20 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 155 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 27 septembrie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 27 octombrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei nr. 305 din 31 mai 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.