ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1184/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1184/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 8 iulie 2003, reclamantul N.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 3838/3804 din 25 iunie 2003 emisă de Casa Județeană de Pensii Hunedoara și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, întrucât a efectuat stagiul militar prin muncă în perioada 25 noiembrie 1956 – 16 decembrie 1958. Prin sentința civilă nr. 308/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta, arătând în esență că reclamantul nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 309/2002, deoarece a prestat muncă în cadrul armatei, și nu în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a fost lucrător C.F. în toată perioada stagiului militar, 25 noiembrie 1956 - 16 decembrie 1958, astfel încât curtea de apel a admis acțiunea în mod temeinic. Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 308 alin. (4) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 308 din 3 septembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.