Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.02.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 604/2004

HOTĂRÂRE
12.02.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 604/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 mai 2003, reclamantul P.I. a solicitat pe calea contenciosului administrativ în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, anularea Hotărârii nr. 2876 din 14 martie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că prin actul administrativ contestat, pârâta i-a respins în mod eronat cererea deși a efectuat stagiul militar în condițiile prevăzute de legea menționată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială de contencios administrativ prin sentința nr. 239 din 2 iulie 2003 a admis acțiunea , a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr.309/2002 și să-i acorde drepturile prevăzute de actul normativ menționat pentru întreg intervalul cât a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă aparținând D.G.S.M, respectiv perioada martie 1953-aprilie 1956. Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că reclamantul a dovedit, prin livretul militar depus, efectuarea stagiului militar în detașamente de muncă aparținând D.G.S.M, așa cum prevăd dispozițiile art.1 din Legea nr. 309/2002, astfel încât este îndreptățit să i se acorde drepturile conferite de acest act.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, solicitând casarea acesteia și rejudecarea cauzei pe fond, cu consecința menținerii actului administrativ în cauză, ca fiind legal. În esență recurenta a reiterat apărările susținute în primă instanță, arătând că soluția instanței de fond este greșită, deoarece din tabelele de evidență a unităților militare cu profil economic, rezultă că Detașamentul Argestru unde intimatul-reclamant și-a efectuat stagiul militar a figurat printre acestea, unitățile militare cu profil economic neputând fi confundate cu detașamentele de muncă la care face referire Legea nr. 309/2002. Recursul se va admite în sensul celor ce urmează pentru următoarele considerente.

Din analiza dosarului, reiese că instanța a soluționat cauza, având în vedere ca dovadă în susținerea acțiunii, exclusiv livretul militar al intimatului-reclamant din care, într-adevăr, nu reiese indubitabil că Detașamentul Argestru ar fi făcut parte din categoria celor prevăzute deart.1 din Legea nr. 309/2002. Pe de altă parte trebuie menționat că înscrierea detașamentului amintit în tabelul cu evidența indicativelor numerice al garnizoanelor de reședință ale unităților militare cu profil economic, nu exclude posibilitatea ca solicitările exprimate de reclamant prin cererea de chemare în judecată să fie totuși întemeiate. Se constată, astfel că cenzura de legalitate a actului administrativ s-a făcut în baza unui probatoriu neconcludent și incomplet, pe baza singurelor două înscrisuri depuse de părți ca probe în dosar neputându-se pronunța fără echivoc o soluție judecătorească temeinică și legală așa cum prevăd dispozițiile art.11 din Legea nr. 29/1990.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) și ale art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță care urmează să suplimenteze probatoriul prin orice mijloc de probă admis de lege, (eventual pe baza unor cercetări la Arhivele Naționale) și la U.M. 02405 Pitești, care să releve dacă reclamantul a prestat muncă pe durata stagiului militar în detașamente de muncă organizat în acest scop, respectiv dacă detașamentul în care și-a efectuat stagiul militar se încadrează în cele prevăzute de Legea nr.309/2002. Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere, deopotrivă și apărările de fond formulate de recurenta-pârâtă în întâmpinarea depusă.

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 239 din 2 iulie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3044/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2003, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr.
ÎCCJ 2004-01-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 aprilie 2003,reclamantul S.I. a solicitat anularea Hotărârii nr.2406/2230 din 28 februarie 2003 emisă de pârâta Casa Jude
ÎCCJ 2004-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1201/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul J.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Hunedoara, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului a
ÎCCJ 2004-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1200/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4105/2003, reclamantul C.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Hunedoara-Deva, a solicitat anularea hotărâri
ÎCCJ 2004-09-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6918/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2003, reclamantul R.T. a solicitat anularea hotărârii nr. 3638/3525 din 11 aprilie 2003 și obligarea pârâtei să-i re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă