ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1776/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din 19

decembrie 2001, Tribunalul Sălaj a condamnat, printre alții, pe inculpatul

B.T., la 13 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) și b) din același cod.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat

beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 1.155 zile de

închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

56 din 8 iunie 1995 a Tribunalului Arad, contopirea acestui rest de pedeapsă

rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză și executarea pedepsei cea mai

grea, de 13 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.

Prin hotărâre, s-a dispus

disjungerea soluționării laturii civile a cauzei.

În noaptea de 29 ianuarie 2001,

frații B.D.I. și B.T., aflați în stare avansată de ebrietate, înțelegându-se

între ei pe drumul spre casa consăteanului lor C.I. spre care plecaseră pentru

a-i cere țigări, l-au strigat pe S.I., inițial tot pentru a-i solicita niște

țigări. Când acesta le-a răspuns că nu are țigări, B.D.I. i-a cerut bani,

întărindu-și cererea cu susținerea că știe că are pentru că a luat pensia și a

jucat cărți, moment în care l-a lovit.

În continuare, cei doi frați l-au

prins pe S.I. de brațe și l-au târât în curtea casei lor, aici lovindu-l cu

picioarele și pumnii peste cap și peste tot corpul.

Alarmat de scandalul iscat, unchiul

inculpaților, P.N., le-a cerut să înceteze agresarea victimei, la această

cerere, pentru a-și justifica într-un fel fapta, B.T. strigând, pentru a fi

auzit „hoțul la găini”. Același unchi a mai sesizat că inculpații, la un moment

dat, au aruncat apă peste trupul lui S.I. și l-au introdus în casă.

Ulterior, cei doi frați l-au

transportat pe cel lovit acasă la el, l-au așezat pe un pat și, deși

constataseră că era inconștient, l-au abandonat, încăperea în care l-au lăsat

nefiind încălzită.

În dimineața următoare, inculpații

au strâns niște lemne și au aprins un foc în încăperea unde abandonaseră

victima, transportarea acesteia la spital având loc la inițiativa lui C.I. și a

fiului celui lovit, S.A.D.

Decesul lui S.I. a avut loc la 31

ianuarie 2001.

Raportul de constatare medico-legală

a înscris că moartea lui S.I. a fost violentă și s-a datorat unui traumatism

cranio-cerebral, cu hemoragie și contuzie cerebrală, dilacerare

meningo-cerebrală, în evoluția căruia a intervenit bronho-pneumonia.

S-a mai reținut că leziunile

constatate pe corpul și capul victimei s-au putut produce prin loviri repetate

cu un corp dur și comprimare între două planuri dure.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și, printre alții, inculpatul

B.T.

În această cale de atac, parchetul a

criticat sentința pentru greșita încadrare juridică a faptei în ce privește pe

inculpatul B.T., sens în care a solicitat condamnarea acestuia pentru

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat

la art. 176 lit. c) din același cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul B.T., în apelul declarat,

a criticat hotărârea pentru greșita stabilire a situației de fapt și, implicit

a vinovăției sale, sens în care a susținut că fapta comisă este infracțiunea de

lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, precum și pentru netemeinicia

pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 243 din 19 septembrie 2002, a admis apelul declarat de parchet, a

desființat sentința în ce privește încadrarea juridică a faptei săvârșită de

inculpatul B.T. și pedeapsa aplicată acestuia.

În baza art. 174 C. pen., raportat

la art. 176 lit. c) din același cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.,

inculpatul a fost condamnat la 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat

liberarea condiționată din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 56 din 8 iunie 1995 a Tribunalului Arad,

s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, respectiv 1.155 zile

închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa

cea mai grea, 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Prin aceeași hotărâre s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat, printre alții, de inculpatul B.T.

Împotriva hotărârii pronunțată în

apel, în termen legal, inculpatul B.T. a declarat recurs, și în această cale de

atac el criticând sentința primei instanțe și decizia pentru greșita stabilire

a situației de fapt și pentru netemeinicia pedepsei aplicate.

Recursul declarat nu este fondat.

Art. 174 C. pen., prin care este

incriminat omorul, nu precizează în mod limitativ modalitățile de realizare a

activității de ucidere, acțiunea putând fi nu numai directă, dar și indirectă;

este esențial că între acțiune și rezultat – moartea persoanei – să existe

raport de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective,

omorul se caracterizează prin intenție directă sau indirectă, această ultimă

modalitate a intenției implică, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență

față de rezultat, care îl determină pe autor să nu întrerupă acțiunea sau

inacțiunea începută, acceptând deci posibilitatea producerii lui.

În cauză, materialul probator

administrat a relevat că lovind victima, de mai multe ori în cap și peste corp,

cu pumnii și picioarele, târând-o dintr-un loc în altul, în ambele locații

neîncetând agresiunea, toate acestea provocându-i traumatism cranio-cerebral cu

hemoragie și contuzie cerebrală, dilacerare meningo-cerebrală, peste acestea

suprapunându-se udarea trupului celui lovit și părăsirea lui într-o încăpere

neîncălzită, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, și nu de a produce

doar vătămări corporale, cărora decesul victimei le-ar fi succedat ca un

rezultat praeterintenționat; ca atare, el se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de omor, nu de a celei de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte.

În altă ordine de idei, inculpatul a

mai săvârșit o infracțiune contra vieții, astfel încadrarea juridică a faptei

fiind aceea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art.

176 lit. c) din același cod.

Privind pedeapsa, se reține că în

conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., text de lege care stabilește

criteriile generale de individualizare, la stabilirea pedepsei de 25 ani

închisoare s-a ținut seama de pericolul social deosebit de grav al faptei, ea

ducând la suprimarea vieții, valoare ocrotită de legea penală, împrejurările în

care s-a săvârșit, respectiv fără nici o motivație sau atitudine deranjantă din

partea celui lovit, dar și persoana inculpatului, recidivist și nesincer pe

parcursul fazelor procesului penal.

Executarea pedepsei prin privare de

libertate este menită a realiza și scopul ei, așa cum prevede art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., el va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 243 din 19 septembrie

2002 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii și arestării preventive de la 31 ianuarie 2001, la 8 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

aprilie 2003.