ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1529/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 830/2003,

Tribunalul, în baza art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., a

admis cererea formulată de petentul-condamnat, a dispus întreruperea pedepsei

aplicată prin sentința penală nr. 518 din 21 septembrie 2000 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3145

din 15 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție pe o durată de 3 luni, începând

cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În motivarea soluției, Tribunalul

reține faptul că există riscul ca familia condamnatului să rămână fără

locuință, aflată într-o stare avansată de deteriorare și fără mijloacele

necesare pentru trai, mai ales în perioada sezonului rece care sporește, o dată

în plus, greutățile pe care le întâmpină aceasta. În același sens, a mai avut

în vedere că mama condamnatului prezintă mai multe afecțiuni care o împiedică

să rezolve această situație ce ar putea avea consecințe grave pentru întreaga

familie și, în același timp, are nevoie de ajutor moral, dar și material pe

care i-l poate acorda numai fiul său, aflat în executarea pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod greșit s-a dispus

întreruperea executării pedepsei aplicate inculpatului atâta timp cât

împrejurările reținute prin referatul de anchetă socială nu sunt sprijinite de

alte probe, nu sunt de natură a produce consecințe iremediabile asupra

sănătății sau vieții condamnatului sau a familiei lui și sunt preexistente

arestării acestuia.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a admis apelul parchetului, a casat sentința și rejudecând, a

respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de

condamnatul S.M.

S-a reținut că fără a

se pune la îndoială starea sănătății mamei condamnatului, situația materială

grea și starea precară a locuinței, totuși aceste împrejurări sunt preexistente

arestării acestuia și nu reprezintă împrejurări speciale, în sensul prevăzut de

art. 453 lit. c) C. proc. pen.

S-a mai reținut că până la data

arestării care a avut loc în 1999 condamnatul nu a putut remedia situația mamei

sale, iar în cei 5 ani de când se află în detenție starea de fapt s-a menținut

neschimbată.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs condamnatul care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și a solicitat casarea deciziei și menținerea sentinței primei

instanțe prin care i-a fost admisă cererea de întrerupere a executării

pedepsei.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 453 lit. c) C. proc.

pen., întreruperea executării pedepsei se poate dispune, printre altele, când

din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a acestei pedepse ar

avea consecințe grave pentru condamnat și familia acestuia.

În acest caz, executarea poate fi

amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.

Revenind la cauză, se constată din

referatul de anchetă socială întocmit de Primăria Dragomirești Vale că situația

menționată de condamnat în cererea sa corespunde realității și anume starea de

boală a mamei sale, condițiile precare de trai, starea de degradare a

imobilului aparținând familiei.

Cu toate acestea, este însă de

observat că situația respectivă este preexistentă condamnării și arestării

inculpatului și nu ar putea fi ameliorată prin prezența acestuia, care în cele

maximum 3 luni de întrerupere a pedepsei nu ar fi în măsură să rezolve

problemele familiei sale.

Așa fiind, în mod corect a apreciat

instanța de apel atunci când rejudecând cauza, a respins cererea condamnatului,

astfel că recursul îndreptat împotriva deciziei acestei instanțe apare ca

nefondat și va fi respins ca atare conform art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

condamnatul S.M. împotriva deciziei nr. 4 din 9 ianuarie 2004 a Curții de Apel

București, Secția a II-a penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2004.