ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1454/2003

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 29

august 2002, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 5

ani închisoare, în baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu

înlăturarea art. 75 alin. (1) lit. b) și d) C. pen.

A fost dedus din pedeapsă timpul

arestării preventive de la 13 iunie 2002 până la 29 august 2002,

menținându-i-se starea de arest. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de

9.883.515 lei despăgubiri civile plus dobânda aferentă către Spitalul Județean

Sf. G.

În considerentele hotărârii,

tribunalul a reținut că, în ziua de 6 iunie 2002, când în domiciliul soților M.

a venit cumnatul inculpatului, R.R., relațiile dintre soți au decurs normal. În

acea zi, cumnatul inculpatului, aflat în stare de ebrietate, a afirmat că ar fi

întreținut relații intime cu soția inculpatului. A doua zi, inculpatul a

formulat plângere penală împotriva cumnatului său pentru violare de domiciliu

și ulterior a avut mai multe certuri cu soția sa care a negat categoric acest

fapt. În ziua de 12 iunie 2002, în urma unui consum considerabil de băuturi

alcoolice, în compania altor persoane, întorcându-se acasă, i-a cerut soției

sale să mărturisească dacă afirmația cumnatului său este reală. Pentru că

aceasta a negat existența acestor legături intime, inculpatul a început s-o

lovească cu pumnii în zona capului până când aceasta a căzut pe podea. Apoi a

continuat să o lovească cu picioarele în zona abdomenului și a toracelui și pe

tot corpul cu o bâtă de lemn de circa 0,5 m lungime și 6 cm grosime. După

aceea, a ridicat-o luând-o cu el pentru a merge la poliție, în Sf. G., pentru a

fi adus în țară R.R., care între timp plecase în Ungaria la lucru, în scopul

clarificării afirmațiilor acestuia. Pentru că începuse să plouă, inculpatul a

renunțat la deplasarea la Sf. G. și, lăsându-și soția în centrul comunei G.,

s-a dus din nou la un bar, unde a continuat să bea. Pe parcurs, s-a întâlnit cu

tatăl și cu sora sa, cărora le-a relatat că a bătut-o pe soția sa.

Întorcându-se acasă, soției

inculpatului i s-a făcut rău, iar la solicitarea tatălui și a surorii

inculpatului, care au chemat salvarea, a fost transportată de urgență la

Spitalul Județean Sf. G., unde a fost internată. Raportul de constatare

medico-legală a constatat că, la internare, partea vătămată  prezenta

diagnosticul ruptură traumatică de ficat, contuzie cu hematom ligamentul

gastro-splenic, hemoperitoneu, fractură cu deplasare humerus drept, necesitând

intervenție chirurgicală de urgență. Leziunile au fost produse prin lovire

directă și repetată cu corp contondent, necesitând 40 de zile de îngrijiri

medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 263/Ap din

13 noiembrie 2002, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și de inculpatul M.A. și,

ca inadmisibil, apelul declarat de partea vătămată M.A. împotriva sentinței

menționate.

Curtea de apel a reținut că

încadrarea juridică a faptei inculpatului în tentativă la infracțiunea de omor

calificat este corectă pentru că, deși nu a intenționat să-și omoare soția,

inculpatul a acționat deosebit de violent, lovind în mod repetat cu pumnii, cu

picioarele și cu o bâtă din lemn în zone unde se află organe vitale și fără nici

un dubiu a prevăzut și acceptat eventualitatea morții soției sale. Numai

intervenția chirurgicală de urgență a salvat viața victimei. Curtea de apel a

constatat că latura subiectivă a infracțiunii a fost intenția indirectă, iar nu

praeterintenția.

Referitor la apelul declarat de

parchet, Curtea a constatat, de asemenea, netemeinicia acestuia, apreciind că

pedeapsa de 5 ani închisoare este corect individualizată în raport cu toate

circumstanțele agravante și atenuante reținute de prima instanță în mod legal.

Apelul declarat de partea vătămată în favoarea inculpatului și vizând latura

penală a procesului a fost respins, ca inadmisibil, în temeiul art. 379 pct. 1

lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul.

Parchetul a invocat, ca unic motiv

de recurs, prevederile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen, susținând că,

în raport cu gravitatea faptei inculpatului și cu modul violent în care acesta

a acționat, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în sarcina

inculpatului. S-a mai susținut că circumstanțele personale puteau fi luate în

considerare doar la orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege,

dar nu cu efectul coborârii sub minimul special.

Inculpatul a invocat, în principal,

motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 17 (când faptei i s-a

dat o greșită încadrare juridică), susținând că încadrarea corectă a faptei

sale ar fi la art. 181 C. pen., iar nu în tentativă de omor calificat. În

subsidiar, a invocat prevederile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen,

considerând că pedeapsa este  prea aspră. În cadrul motivului principal de

recurs, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal, ca urmare a

intervenirii împăcării cu partea vătămată.

Examinând ambele recursuri, Curtea

constată că sunt nefondate, sub toate aspectele, pentru următoarele argumente:

Referitor la recursul declarat de

parchet, Curtea consideră că motivul invocat, aplicarea unei pedepse greșit

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., nu este justificat,

atât sub reținerii aspectul circumstanțelor atenuante, cât și sub aspectul

modalității de aplicare a acestora.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, atât prima instanță care a

aplicat pedeapsa, cât și instanța de apel care a soluționat apelurile, au avut

în vedere aceste prevederi, apreciind corect că fapta a fost săvârșită în

împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante conform art. 74 C. pen.

Acordarea acestor circumstanțe atenuante s-a făcut legal, în raport cu conduita

bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa antecedentelor

penale, atitudinea infractorului după săvârșirea faptei rezultând din

comportarea sinceră în cursul procesului și regretul săvârșirii faptei,

împrejurări enumerate de dispozițiile art. 74 C. pen., ca posibile circumstanțe

atenuante. Gravitatea faptei nu împiedică aplicarea circumstanțelor atenuante,

ci constituie un alt criteriu pentru individualizarea pedepsei, conform art. 72

C. pen.

Pe de altă parte, instanțele au

înlăturat din calificarea faptei agravantele prevăzute de art. 75 alin. (1)

lit. b) și d) C. pen., astfel încât prevederile art. 80 C. pen., referitoare la

concursul între cauzele de agravare și de atenuare, text invocat de parchet, în

recurs, nu au incidență în cauză.

Totodată, reținând circumstanțe

atenuante, instanțele erau obligate, potrivit art. 76 C. pen., să reducă

pedeapsa principală sub minimul special, iar nu doar să se orienteze spre

minimul special cum a susținut în recursul său parchetul.

Cu privire la recursul declarat de

inculpat, atât sub aspectul principal al schimbării încadrării juridice a

faptei în art. 181 C. pen., cât și sub aspectul individualizării pedepsei,

Curtea reține, de asemenea, netemeinicia acestuia.

Astfel, în baza tuturor probelor

administrate, ambele instanțe au încadrat corect, din punct de vedere juridic,

fapta inculpatului în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., iar nu în infracțiunea

de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece, din modul în

care a acționat, cu violență, asupra unor zone ale corpului victimei în care se

află organe vitale, inculpatul, chiar dacă nu a intenționat să suprime viața

soției sale, a acceptat posibilitatea producerii unei asemenea consecințe,

leziunile cauzate acesteia fiind de natură a-i pune în pericol viața. Numai

intervenția chirurgicală efectuată de urgență de medici a salvat viața

victimei.

Chiar dacă ulterior agresiunii victima

și-a iertat soțul, împăcarea nu poate produce, în acest caz, încetarea

procesului penal, procesul penal fiind pornit din oficiu, iar nu la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate. De asemenea, legea nu prevede expres că

împăcarea părților ar atrage încetarea procesului penal în cazul unor asemenea

infracțiuni.

Sub aspectul individualizării

pedepsei, Curtea reține că aceasta a fost bine stabilită și aplicată,

respectându-se criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, i s-au recunoscut

inculpatului circumstanțe atenuante, reducându-se pedeapsa sub minimul special

prevăzut de lege. De asemenea, s-a avut în vedere și situația familiei

inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare fiind corespunzătoare atât

gravității faptei săvârșite de inculpat, cât și persoanei inculpatului,

infractor primar, cu o bună comportare anterioară comiterii infracțiunii.

Pentru aceste motive, curtea urmează

a respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate de parchet și de inculpat.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 iunie

2002 la zi (21 martie 2003).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 1.300.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul M.A.

împotriva deciziei penale nr. 263/Ap din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Brașov.

Deduce din pedeapsă timpul arestării

preventive a inculpatului de la 13 iunie 2002 la 21 martie 2003.

Obligă pe recurent la

plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 martie 2003.