Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1558/2004

HOTĂRÂRE
19.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1558/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1204 din 10 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea condamnatului S.R. privind întreruperea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 61/2003 a aceleiași instanțe, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor. Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins ca nefondat, de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 9 din 14 ianuarie 2004. Ambele instanțe au reținut că motivul invocat de condamnat și anume, situația precară în care se află familia sa, formată din concubină și un copil în vârstă de 9 ani, nu constituie o împrejurare specială, în sensul prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc.

pen., care să justifice întreruperea executării pedepsei. Condamnatul S.R. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând întreruperea executării pedepsei pentru același motiv. Examinând actele dosarului și dispozițiile art. 455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen., se constată că recursul nu este fondat. Potrivit textului de lege menționat, executarea pedepsei poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, aceasta ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucrează. Or, starea materială precară a familiei condamnatului, care rezultă într-adevăr din ancheta socială efectuată în cauză, nu constituie o împrejurare specială apărută în cursul executării pedepsei, fiind anterioară condamnării și nici nu poate fi schimbată de recurent printr-o întrerupere limitată în timp a executării pedepsei.

Se constată deci, că în mod corect, instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, pronunțând o decizie legală și temeinică. În consecință, se va respinge recursul declarat de condamnat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.R. împotriva deciziei penale nr. 9 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-18
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1899/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1205 din 10 decembrie 2003 a Tribunalului București, N.I.M. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevă
ÎCCJ 2004-10-01
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4923/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 466 din 6 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondată, cererea condamnatului R.P. privind înt
ÎCCJ 2005-01-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1287 din 14 octombrie 2004, a respins cererea condamnatului S.F., privind întreruperea executării
ÎCCJ 2004-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4557/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 489 din 13 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul C.C.,
ÎCCJ 2004-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3083/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea de întreruperea executării pedepsei formulată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă