ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1584/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 230 din 18

noiembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 4950/2002 de Tribunalul Bihor s-a

respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de

condamnatul M.E. privind pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 278/2001, pronunțată de Tribunalul Maramureș, și a fost

obligat condamnatul să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 278/2001, pronunțată de

Tribunalul Maramureș condamnat petent a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani

și 6 luni închisoare a cărei executare solicită a fi întreruptă din motive

sociale.

Din ancheta socială dispusă pentru

verificarea susținerilor condamnatului, rezultă că, soția acestuia, numita M.E.

are 3 copii minori, locuiește singură și trăiește din alocația copiilor și

munci ocazionale, astfel că în speță, familia acestuia nu se găsește într-o

asemenea situație deosebită și nu sunt motive reale pentru întreruperea

executării pedepsei condamnatului, fiind evident că într-un termen scurt de 3

luni condamnatul nu va putea îmbunătăți starea socială și materială a familiei

sale.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel condamnatul M.E., solicitând admiterea acestuia,

desfințarea hotărârii primei instanțe și modificarea acesteia în sensul

admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani și 6 luni

închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 278/2001, pronunțată

de Tribunalul Maramureș.

Petentul condamnat a susținut, în

esență, că situația familiei sale este deosebit de grea, astfel că s-ar impune

întreruperea executării pedepsei sus-menționate pe motive sociale.

Curtea de Apel Oradea a respins ca

nefondat apelul formulat de condamnat, considerând că în mod justificat

instanța de fond a ajuns la concluzia că cererea de întrerupere a executării

pedepsei este nefondată și a respins-o ca atare.

Împotriva deciziei instanța de apel

a formulat recurs condamnatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru a putea rezolva

problemele deosebit de grave ale familiei sale.

Recursul nu este întemeiat.

Pentru amânarea sau întreruperea

executării pedepsei în temeiul art. 453 lit. c) C. proc. pen., este necesar ca

familia condamnatului să se afle într-o situație specială, din care cauză

executarea pedepsei de către condamnat să aibă consecințe grave pentru aceasta,

astfel spus, amânarea sau întreruperea executării pedepsei o singură dată, pe o

durată de cel mult 3 luni, va putea fi acordată numai dacă, prin această

măsură, consecințele grave pot fi evitate.

În speță, prima instanță a respins

în mod justificat cererea, pe de o parte având în vederea că situația materială

grea a familiei condamnatului reprezintă o situație de durată, și ca atare nu

poate fi caracterizată ca o împrejurare specială, iar pe de altă parte

apreciind că, oricum această situație preexistentă arestării petentului nu ar

putea fi ameliorată prin întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3

luni, îngăduită de lege.

Așa fiind, decizia instanței de apel

de a menține dispozițiile instanței de fond este contrară, astfel că, recursul

formulat împotriva acestei decizii apare ca nefondat și va fi respins ca atare

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, declarat de

condamnatul M.E. împotriva deciziei nr. 244 din 12 decembrie 2002 a Curții de

Apel Oradea, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 martie 2003.