ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4207/2004

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91 din 20

mai 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. 1995/2004, a

fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei

formulată de condamnatul H.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare în

favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin cererea formulată, condamnatul H.M., a

solicitat întreruperea executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, la care a

fost condamnat prin sentința penală nr. 182 din 10 noiembrie 2003, pronunțată

de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. 9/P/2003.

În motivarea cererii condamnatul a

arătat că este unicul întreținător al familiei sale, compuse din soție și trei

copii minori și că întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat

este impusă de necesitatea de a face demersurile necesare asigurării unui trai

normal pentru familia sa. Totodată, condamnatul a arătat că suferă de mai multe

boli care s-ar agrava prin executarea în continuare a pedepsei.

La ultimul termen de judecată,

condamnatul a precizat că solicită întreruperea executării pedepsei doar pe

motive familiale, nu și pentru motive medicale.

În cauză a fost atașat dosarul nr.

9/P/2003 al Tribunalului Caraș Severin, s-a efectuat ancheta socială și a fost

administrată proba cu înscrisuri, din analiza cărora instanța a reținut

următoarele:

Prin sentința penală nr. 182 din 10

noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr.

9/P/2003, inculpatul H.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi)

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) alin. (3) lit. h), art. 217 alin. (3)

C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (1) și art. 61 C. pen.

Sentința penală mai sus-menționată a

rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de către inculpat și apoi

prin nerecurarea deciziei pronunțate în apel.

Urmare rămânerii definitive a

sentinței penale menționate anterior, pe numele condamnatului H.M. s-a emis

mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 230/2003, acesta fiind

încarcerat la data de 26 februarie 2004.

Analizând materialul probator aflat

la dosarul cauzei prima instanță a constatat că cererea condamnatului este

neîntemeiată.

Astfel, ancheta socială efectuată în

cauză a evidențiat faptul că din relația de concubinaj a condamnatului cu

numita B.C. au rezultat trei minori care, în prezent, se află în întreținerea

acesteia din urmă.

Din aceeași anchetă socială a

rezultat și faptul că numita B.C. beneficiază de ajutor social și este în

vârstă de 27 ani, fiind aptă de muncă.

Din probele administrate în cauză nu

a rezultat că H.M., anterior încarcerării sale ar fi fost angajat și ar fi

realizat venituri și nici nu s-a dovedit cu înscrisuri medicale că persoana cu

care trăiește în concubinaj ar fi în incapacitate de muncă.

În aceste condiții, tribunalul a

apreciat că situația familiei condamnatului nu s-ar modifica în nici un fel

prin revenirea acestuia, pentru o scurtă perioadă de timp la domiciliul

acesteia, astfel încât cererea petentului nu întrunește condițiile de

admisibilitate prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel condamnatul H.M. apreciind că, în mod greșit, a

fost respinsă cererea sa.

Prin decizia penală nr. 231/ A din

24 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 4336/2004

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul H.M. și a fost obligat

apelantul la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Timișoara a reținut că, din referatul de anchetă socială

întocmit în cauză, rezultă că „revenirea pe o scurtă perioadă în familie a

inculpatului nu ar schimba cu nimic situația familiei” astfel că, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455, referitor la art. 453 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen.

Împotriva ambelor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs condamnatul H.M. care a reiterat, motivele

invocate în cererea inițială apreciind că în cauză, sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de lege.

Înalta Curte examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin.

(1) C. proc. pen., constată următoarele:

Legiuitorul a înțeles ca, în

situații deosebite, de natură a afecta grav și irevocabil starea familiei

condamnaților ori a bunurilor acestora, să acorde un plus de clemență și să

permită revenirea temporară a condamnaților în sânul societății.

Astfel, potrivit art. 453 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei

închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale,

executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau

familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă

o singură dată și numai pentru cel mult 3 luni.

Legea nu stabilește care sunt

„împrejurările speciale” datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar

putea produce consecințe grave. Revine instanței de judecată sarcina de a face

aprecieri asupra temeiniciei cererii.

Rezultă așadar că, în cauză trebuie

dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia

acestuia, cât și consecințele grave pe care executarea imediată a pedepsei

le-ar avea pentru aceștia, dar și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi

evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii, întreruperea

executării pedepsei poate fi dispusă.

În speță, față de susținerile

condamnatului s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din conținutul căreia

nu se desprinde iminența producerii consecințelor grave la care se referă

textul de lege, deoarece situația grea a familiei petentului nu este

consecutivă privării acestuia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel încât

prezența pasageră a acestuia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3 luni, nu

poate influența în vreun mod starea familiei sale.

Concubina petentului, respectiv

B.C., în vârstă de 27 ani, este aptă de muncă și locuiește împreună cu cei trei

copii minori în condiții decente, cu venituri modeste (beneficiază de ajutor

social), ce nu diferă de nivelul general de trai din perioada de tranziție a

familiilor din pătura săracă a populației.

Din probele administrate în cauză nu

a rezultat că H.M., anterior încarcerării sale ar fi fost angajat și ar fi

realizat venituri.

Față de aceste considerente,

apreciind că cererea petentului nu întrunește condițiile prevăzute de art. 453

lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Curtea în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.M.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul H.M. împotriva deciziei penale nr. 231/ A din 24 iunie

2004 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurentul condamnat la

plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 august 2004.