ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4207/2004

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 91 din 20 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. 1995/2004, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul H.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată, condamnatul H.M., a solicitat întreruperea executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 182 din 10 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. 9/P/2003.

În motivarea cererii condamnatul a arătat că este unicul întreținător al familiei sale, compuse din soție și trei copii minori și că întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat este impusă de necesitatea de a face demersurile necesare asigurării unui trai normal pentru familia sa. Totodată, condamnatul a arătat că suferă de mai multe boli care s-ar agrava prin executarea în continuare a pedepsei. La ultimul termen de judecată, condamnatul a precizat că solicită întreruperea executării pedepsei doar pe motive familiale, nu și pentru motive medicale. În cauză a fost atașat dosarul nr. 9/P/2003 al Tribunalului Caraș Severin, s-a efectuat ancheta socială și a fost administrată proba cu înscrisuri, din analiza cărora instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 182 din 10 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. 9/P/2003, inculpatul H.M.

a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) alin. (3) lit. h), art. 217 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (1) și art. 61 C. pen. Sentința penală mai sus-menționată a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de către inculpat și apoi prin nerecurarea deciziei pronunțate în apel. Urmare rămânerii definitive a sentinței penale menționate anterior, pe numele condamnatului H.M. s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 230/2003, acesta fiind încarcerat la data de 26 februarie 2004. Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei prima instanță a constatat că cererea condamnatului este neîntemeiată.

Astfel, ancheta socială efectuată în cauză a evidențiat faptul că din relația de concubinaj a condamnatului cu numita B.C. au rezultat trei minori care, în prezent, se află în întreținerea acesteia din urmă. Din aceeași anchetă socială a rezultat și faptul că numita B.C. beneficiază de ajutor social și este în vârstă de 27 ani, fiind aptă de muncă. Din probele administrate în cauză nu a rezultat că H.M., anterior încarcerării sale ar fi fost angajat și ar fi realizat venituri și nici nu s-a dovedit cu înscrisuri medicale că persoana cu care trăiește în concubinaj ar fi în incapacitate de muncă. În aceste condiții, tribunalul a apreciat că situația familiei condamnatului nu s-ar modifica în nici un fel prin revenirea acestuia, pentru o scurtă perioadă de timp la domiciliul acesteia, astfel încât cererea petentului nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnatul H.M. apreciind că, în mod greșit, a fost respinsă cererea sa. Prin decizia penală nr. 231/ A din 24 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 4336/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul H.M. și a fost obligat apelantul la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, din referatul de anchetă socială întocmit în cauză, rezultă că „revenirea pe o scurtă perioadă în familie a inculpatului nu ar schimba cu nimic situația familiei” astfel că, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455, referitor la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul H.M. care a reiterat, motivele invocate în cererea inițială apreciind că în cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Legiuitorul a înțeles ca, în situații deosebite, de natură a afecta grav și irevocabil starea familiei condamnaților ori a bunurilor acestora, să acorde un plus de clemență și să permită revenirea temporară a condamnaților în sânul societății. Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată și numai pentru cel mult 3 luni. Legea nu stabilește care sunt „împrejurările speciale” datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar putea produce consecințe grave. Revine instanței de judecată sarcina de a face aprecieri asupra temeiniciei cererii. Rezultă așadar că, în cauză trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât și consecințele grave pe care executarea imediată a pedepsei le-ar avea pentru aceștia, dar și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă.

În speță, față de susținerile condamnatului s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din conținutul căreia nu se desprinde iminența producerii consecințelor grave la care se referă textul de lege, deoarece situația grea a familiei petentului nu este consecutivă privării acestuia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel încât prezența pasageră a acestuia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3 luni, nu poate influența în vreun mod starea familiei sale. Concubina petentului, respectiv B.C., în vârstă de 27 ani, este aptă de muncă și locuiește împreună cu cei trei copii minori în condiții decente, cu venituri modeste (beneficiază de ajutor social), ce nu diferă de nivelul general de trai din perioada de tranziție a familiilor din pătura săracă a populației.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că H.M., anterior încarcerării sale ar fi fost angajat și ar fi realizat venituri. Față de aceste considerente, apreciind că cererea petentului nu întrunește condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Curtea în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.M. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.M. împotriva deciziei penale nr. 231/ A din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2004.