ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2560/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

5739/2003 la Tribunalul București, condamnatul M.A. a solicitat prelungirea

întreruperii executării pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat

prin sentința penală nr. 197 din 16 noiembrie 1995 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, rămasă definitivă prin neapelare, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav.

În motivarea cererii, condamnatul a

arătat că este grav bolnav, iar afecțiunile de care suferă îl pun în situația

de a nu mai putea continua executarea pedepsei, în cauză impunându-se

efectuarea, de urgență, a unor intervenții chirurgicale care nu se poate

realiza decât în rețeaua sanitară din cadrul Ministerului Sănătății și

Familiei.

În dovedirea cererii, condamnatul a

depus la dosar mai multe acte medicale din care rezultă afecțiunile de care

suferă.

În cauză, pentru verificarea

susținerilor condamnatului, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legală.

În urma examinării condamnatului, prin raportul întocmit s-a concluzionat că,

într-adevăr, acesta suferă de mai multe afecțiuni, dintre care unele grave și

care ar necesita intervenție chirurgicală, dar că asistența medicală, pentru

toate bolile menționate (și neoperatorie pentru cea cardio-vasculară) poate fi

asigurată în cadrul rețelei sanitare a D.G.P. cu condiția de a fi ferit de

efort și de a se dispune periodic reevaluare în sfera cadio-vasculară.

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin decizia nr. 156 din 3 februarie 2004, a respins, ca nefondată,

cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat cu

motivarea că, deși acesta suferă de multiple maladii din care unele grave și cu

potențial de risc, din conținutul raportului de expertiză medico-legală,

rezultă că riscul acestor afecțiuni asupra sănătății condamnatului sunt

aceleași și în cazul în care se va continua executarea pedepsei, și dacă va fi

lăsat în libertate, cu precizarea că pentru toate afecțiunile există

posibilitatea tratamentului în rețeaua sanitară a D.G.P., cu respectarea

întocmai a prescripțiilor medicale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul M.A., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că, fiind grav bolnav, rearestarea sa ar avea

consecințe grave asupra sănătății sale, afecțiunile cardiace putând duce la

deces.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 154/ A din 4 martie 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de condamnat.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că este incontestabil că apelantul suferă de

afecțiuni cardiace care necesită intervenție chirurgicală, care nu se poate

realiza decât în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și Familiei și că

neefectuarea acestei intervenții care ar putea dura cca. 4 luni, ar putea avea

drept consecință decesul bolnavului, dar din certificatele eliberate de biroul

de executări penale și biletele de liberare din penitenciar rezultă că

apelantului i s-a întrerupt de mai multe ori executarea pedepsei, începând cu

anul 1997, iar din luna iulie 2002, se află în stare de libertate fără întrerupere

și că, în toate aceste perioade a fost internat doar de trei ori pentru

intervale scurte de timp, refuzând să se supună intervenției chirurgicale

pentru care, de altfel, s-a și dispus întreruperea executării pedepsei,

asumându-și riscul acestui refuz.

S-a concluzionat că, din moment ce

condamnatul a refuzat sistematic să se supună intervenției chirurgicale

recomandate, pentru care a avut la dispoziție intervale mari de timp, cererea

de prelungire a întreruperii executării este nejustificată și prin urmare,

apelul nefondat.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către condamnatul M.A., pe care a criticat-o referitor la

faptul că, din moment ce din actele de la dosar rezultă cu certitudine că

suferă de afecțiuni care îi pun în pericol viața, iar pentru cea

cardio-vasculară este nevoie de intervenție chirurgicală ce se poate realiza

numai în rețeaua sanitară din cadrul Ministerului Sănătății și Familiei, în mod

greșit s-a dispus respingerea cererii formulate.

Recursul declarat de condamnatul

M.A. este nefondat.

Așa cum au reținut și instanțele de

fond și apel, nu se constată faptul că recurentul condamnat suferă de multiple

afecțiuni din care unele grave, cu risc major pentru viață.

Cu toate acestea se constată că,

deși în repetate rânduri și pentru perioade îndelungate de timp, condamnatul a

beneficiat de întreruperea executării pedepsei, tocmai în ideea de a se opera

pentru afecțiunea cardio-vasculară, în mod sistematic s-a sustras de la

internare și efectuarea intervenției, asumându-și în acest fel toate

consecințele ce decurg din aceasta.

De altfel, din raportul medico-legal

întocmit în cauză, se constată că, inclusiv pentru afecțiunea pentru care se

impune intervenția chirurgicală, condamnatul poate fi tratat în cadrul rețelei

sanitare din cadrul D.G.P., cu respectarea medicației și celorlalte prescripții

medicale.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, urmează a se constata că recursul declarat de condamnatul M.A. este

nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 154 A din 4 martie

2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 mai 2004.