ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6082/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6082/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 958 din 22 iulie 2004, Tribunalul București a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul D.V. Condamnatul a fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II–a penală, la data de 12 ianuarie 2004, petentul condamnat D.V. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 29 din 14 februarie 1995, pronunțată de secția a II–a penală, a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 344/1996 a Curții Supreme de Justiție.
În motivarea cererii s-a arătat că petentul suferă de mai multe boli care necesită tratament urgent și care nu poate fi efectuat în regim de detenție. Împotriva acestei sentințe, condamnatul a formulat apel considerând hotărârea pronunțată ca nelegală. Prin decizia penală nr. 665 din 13 septembrie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul condamnatului hotărâre ce a fost recurată în termen legal reinterându-se motivele formulate în cererea introductivă. Recursul este nefondat. Din examinarea actelor medicale, prezentate de condamnat și în raport cu afecțiunile de care suferă, confirmate de expertiza medico –legală se constată că acestea pot fi tratate în rețeaua sanitară medicală a D.G.P.
acesta neaflându-se în imposibilitatea de a executa în continuare pedeapsa aplicată. Pentru aceste motive recursul condamnatului D.V. va fi respins, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va suporta cheltuielile judiciare către stat ce includ și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 665 din 13 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.