ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4060/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4060/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 192 din 26 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Galați a fost condamnat, printre alții, inculpatul t. Z. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen. Conform art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, care constituie termenul de încercare, precum și a pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi. A fost dedusă din pedeapsa aplicată acestui inculpat perioada arestării preventive de la 10 septembrie 2001, la 26 aprilie 2002 și în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc.
pen., s-a dispus punerea în libertate a inculpatului. În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a fost confiscată o butelie metalică și cantitatea de 11,167 kg mercur. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați inculpații I.L.V. la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 3 luni închisoare, M.V. la pedeapsa rezultantă de 4 ani și o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și B.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pentru comiterea infracțiunii de trafic de stupefiante. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Cu ocazia unei întruniri în cadrul Asociației pentru Unitatea Romilor, cu sediul la domiciliul inculpatului T.Z., acesta i-a adus la cunoștință coinculpatului B.V.
că deține mercur procurat în condiții ilicite, cei doi hotărând să comercializeze mercurul, urmând ca banii obținuți să-i împartă. Potrivit înțelegerii, inculpatul B.V. trebuia să identifice persoane interesate să cumpere mercur, acesta intrând în legătură cu inculpații I.L.V. și M.V., care se cunoșteau din Penitenciarul Galați. În realizarea scopului propus inculpatul M.V. a identificat două persoane interesate să cumpere mercur, persoane care în realitate erau lucrători de poliție sub acoperire. La data de 10 septembrie 2001, inculpatul M.V. s-a întâlnit cu I.L.V. la Popasul de la Hanu Conache unde au venit și cei doi cumpărători. Inculpații l-au informat pe B.V. că au găsit cumpărători pentru mercur și împreună s-au deplasat în municipiul Galați, la domiciliul inculpatului T.Z.
care, după o primă discuție, a acceptat să-i dea inculpatului B.V. recipientul cu mercur, moment în care cei doi „cumpărători” și-au dezvăluit identitatea. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor-verbale întocmite de lucrătorii de poliție, raportului de constatare tehnico-științifică, dovezii de cântărire a mercurului, depozițiilor martorilor T.S., T.M. și C.G., probe coroborate cu declarațiile inculpaților. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 794/ R din 19 octombrie 2001, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul M.V., a desființat în parte sentința atacată și în rejudecare, referitor la inculpatul T.Z., a înlăturat dispoziția de suspendare a executării pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sentința primei instanțe este nelegală, întrucât în mod greșit s-a dispus suspendarea condiționată și a pedepsei complimentare pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.Z. care a criticat-o numai în partea referitoare la înlăturarea dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., solicitând menținerea suspendării condiționate a executării pedepsei principale. Recursul nu este fondat. Așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul deciziei recurate, instanța de apel a dispus numai înlăturarea dispoziției de suspendare a executării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, întrucât modalitatea de executare a pedepselor vizează numai pedeapsa principală a închisorii și nu se poate aplica și pedepsei complimentare.
Sub acest aspect hotărârea instanței este legală și în mod corect a fost înlăturară dispoziția de suspendare a executării și a pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Cu privire la critica formulată de inculpat, referitoare la faptul că s-ar fi dispus înlăturarea și a dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., referitoare la executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată, Curtea constată că recurentul este în eroare, instanța de apel neînlăturând suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, de altfel, sentința primei instanțe a fost criticată de parchet numai în raport de suspendarea condiționată a executării pedepsei complimentare nu și a executării pedepsei principale.
La rândul său instanța de apel, în considerentele deciziei pronunțate menționează explicit că „se va înlătura din sentință dispoziția de suspendare luată în temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., referitoare numai la pedeapsa complimentară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.” și că inculpații T.Z. și B.V. (ale căror pedepse fuseseră suspendate condiționat) vor „executa pedepsele aplicate de instanță și a căror executare a fost suspendată corect în temeiul art. 81 – art. 82 C. pen.” În raport de considerentele expuse recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.Z. împotriva deciziei penale nr. 75/ A din 11 februarie 2003 a Curții de Apel Galați. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.