ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1423/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 noiembrie 1998, P.V.,

M.C.G., T.E. și M.S.E. au chemat în judecată municipiul București, prin

primarul general și SC H.N. SA București pentru revendicarea imobilului situat

în municipiul București, str. Ciprian Porumbescu, compus din construcții și

202,63 mp teren, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Tribunalul București, secția a V–a

civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 243 din 28 martie

2000, a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel București, secția a

IV–a civilă, prin decizia nr. 503 din 5 octombrie 2000, a respins, ca nefondat,

apelul Primăriei municipiului București, cu motivarea că acesta nu are calitate

procesuală.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 4873 din 23 octombrie 2001, a admis recursul pârâtului

municipiul București, prin primarul general și a casat decizia în apel cu

trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului, cu motivarea

că pârâtul apelant este municipiul București, prin primarul general și că acesta

a justificat calitatea de parte în proces, așa încât instanța de trimitere are

a ține seama de rezolvarea acestei probleme în sensul arătat.

Curtea de Apel

București, secția a IV–a civilă, ca instanță de trimitere, prin decizia nr. 106

din 13 martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului municipiul

București, prin primarul general, cu motivarea că titlul statului, fiind

neconstituțional, nu este valabil și că reclamanții au făcut dovada că sunt

titularii dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, acesta din

urmă fiind identic cu imobilul menționat în titlul de proprietate al

reclamanților.

Împotriva acestei decizii pârâtul

municipiul București, prin primarul general a declarat recurs bazat pe motivele

de casare prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

cărora a arătat că instanța de apel, declarând neconstituționalitatea

Decretului nr. 92/1950, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar, pe

fond, a ignorat lipsa de identitate a imobilului din litigiu cu cel menționat

cu titlul de proprietate invocat de reclamanți.

Intimații-reclamanți au invocat

nulitatea recursului dedusă din lipsa calității persoanei care l-a declarat.

Recursul este nefondat.

Excepția de nulitate a cererii de

recurs este neîntemeiată, întrucât recursul a fost exercitat, prin delegare de

atribuții, în condițiile art. 42 alin. (2) și art. 48 din Legea nr. 69/1991.

În schimb, este întemeiată critica

privind necompetența instanțelor judecătorești în materia controlului de

constituționalitate, întrucât contenciosul constituțional nu a existat la data

Decretului nr. 92/1950, iar sub imperiul Constituției din 1991 a fost atribuit

Curții Constituționale, ca organism de jurisdicție special și specializat.

Numai că, actul normativ menționat a fost greșit aplicat de vreme ce, subiecții

naționalizării, primul artist plastic, iar al doilea, profesor, licențiat în

filozofie și litere, erau, potrivit art. II din acest act normativ, persoane

exceptate. Ca atare, trecerea bunului în patrimoniul statului a fost făcută

printr-un titlu nevalabil, netranslativ de proprietate. Cum titularii dreptului

de proprietate au rămas, în temeiul convenției din 1933, M.C.M. și E.M.

(subiecții naționalizării), ca autori ai reclamanților și transmițători pe cale

succesorală, se constată că, absolut convingător, reclamanții au făcut proba

dreptului de proprietate invocat prin acțiunea lor. Întrucât înscrisul aflat la

din dosarul de fond face dovada identității dintre imobilul revendicat și cel

naționalizat, dobândit de autorii reclamanților, se constată că, în întregime,

susținerile din recursul pârâților, referitoare la toate aceste aspecte, sunt

neîntemeiate.

În consecință, se impune respingerea

recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul municipiul București, prin primarul general împotriva

deciziei nr. 106 din 13 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 februarie 2004.