ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1423/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 noiembrie 1998, P.V., M.C.G., T.E. și M.S.E. au chemat în judecată municipiul București, prin primarul general și SC H.N. SA București pentru revendicarea imobilului situat în municipiul București, str. Ciprian Porumbescu, compus din construcții și 202,63 mp teren, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Tribunalul București, secția a V–a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 243 din 28 martie 2000, a admis acțiunea așa cum a fost formulată. Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, prin decizia nr. 503 din 5 octombrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul Primăriei municipiului București, cu motivarea că acesta nu are calitate procesuală.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4873 din 23 octombrie 2001, a admis recursul pârâtului municipiul București, prin primarul general și a casat decizia în apel cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului, cu motivarea că pârâtul apelant este municipiul București, prin primarul general și că acesta a justificat calitatea de parte în proces, așa încât instanța de trimitere are a ține seama de rezolvarea acestei probleme în sensul arătat. Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, ca instanță de trimitere, prin decizia nr. 106 din 13 martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului municipiul București, prin primarul general, cu motivarea că titlul statului, fiind neconstituțional, nu este valabil și că reclamanții au făcut dovada că sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, acesta din urmă fiind identic cu imobilul menționat în titlul de proprietate al reclamanților.

Împotriva acestei decizii pârâtul municipiul București, prin primarul general a declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că instanța de apel, declarând neconstituționalitatea Decretului nr. 92/1950, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar, pe fond, a ignorat lipsa de identitate a imobilului din litigiu cu cel menționat cu titlul de proprietate invocat de reclamanți. Intimații-reclamanți au invocat nulitatea recursului dedusă din lipsa calității persoanei care l-a declarat. Recursul este nefondat. Excepția de nulitate a cererii de recurs este neîntemeiată, întrucât recursul a fost exercitat, prin delegare de atribuții, în condițiile art. 42 alin. (2) și art. 48 din Legea nr. 69/1991.

În schimb, este întemeiată critica privind necompetența instanțelor judecătorești în materia controlului de constituționalitate, întrucât contenciosul constituțional nu a existat la data Decretului nr. 92/1950, iar sub imperiul Constituției din 1991 a fost atribuit Curții Constituționale, ca organism de jurisdicție special și specializat. Numai că, actul normativ menționat a fost greșit aplicat de vreme ce, subiecții naționalizării, primul artist plastic, iar al doilea, profesor, licențiat în filozofie și litere, erau, potrivit art. II din acest act normativ, persoane exceptate. Ca atare, trecerea bunului în patrimoniul statului a fost făcută printr-un titlu nevalabil, netranslativ de proprietate.

Cum titularii dreptului de proprietate au rămas, în temeiul convenției din 1933, M.C.M. și E.M. (subiecții naționalizării), ca autori ai reclamanților și transmițători pe cale succesorală, se constată că, absolut convingător, reclamanții au făcut proba dreptului de proprietate invocat prin acțiunea lor. Întrucât înscrisul aflat la din dosarul de fond face dovada identității dintre imobilul revendicat și cel naționalizat, dobândit de autorii reclamanților, se constată că, în întregime, susținerile din recursul pârâților, referitoare la toate aceste aspecte, sunt neîntemeiate. În consecință, se impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 106 din 13 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.