ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2423/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 aprilie 2001, reclamantele P.I.I. și A.M., au chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, solicitând obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 10, et. 5, situat în București, cu motivarea că imobilul, proprietatea autorului lor, a fost naționalizat abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950. Acțiunea a fost completată ulterior prin introducerea în cauză ca pârâți, a S.C. H.N. S.A. și a lui F.E.L., solicitându-se a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 25 februarie 1997 între pârâții S.C.

H.N. S.A. și F.E.L., cu fraudarea Legii nr. 112/1995, iar în cazul respingerii acestei cereri, să se compare titlurile de proprietate urmând a se constata că titlul reclamantelor este mai preferabil, cu obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 4104 din 31 ianuarie 2002, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins astfel acțiunea, în considerarea faptului că acțiunea a fost introdusă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație cu procedură de urmat în acest sens. Prin decizia civilă nr. 157 din 10 aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut de asemeni că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea unor astfel de imobile se face numai în temeiul acestei legi, împrejurarea că a fost formulat și un capăt de cerere având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare neputând reprezenta un impediment de la aplicarea Legii nr. 10/2001 și aceasta întrucât nu s-ar putea soluționa această cerere decât soluționând primul capăt de cerere privind revendicarea imobilului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, întemeindu-l pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență, că soluția pronunțată astfel este nelegală, întrucât, litigiul are ca obiect și constatarea nulității actului de înstrăinare, cu consecința obligării la restituirea în proprietate a imobilului, cerere care este de atributul instanței de judecată, contrar însemnând ca reclamanții să fie obligați să accepte numai despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv. Mai susțin recurenții că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, considerentele aduse fiind contradictorii. Recursul este fondat potrivit celor ce urmează. De necontestat, acțiunea formulată, conține un capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilul a cărui restituire în deplină proprietate se solicită.

În acest cadru, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, solicitarea vizând o asemenea chestiune, are un caracter prejudicial, ea impunându-se în principal și cu necesitate pentru restituirea imobilului. Ca atare, instanța este ținută să soluționeze și să se pronunțe asupra unei astfel de cereri, interesul persoanei îndreptățite fiind evident în acest sens. Sigur, în vederea revendicării, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și în termenul impus de aceasta, parcurgerea procedurii speciale instituite este obligatorie, tocmai în acest sens fiind necesară, la cerere, soluționarea în prealabil a chestiunii privind nulitatea actului de înstrăinare. Reclamantul, a susținut în recurs, că a făcut demersuri în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, rămase fără răspuns susțineri ce nu au însă acoperire în probele dosarului.

Tocmai de aceea, pentru verificarea acestor susțineri și pentru cercetarea judecătorească, în consecință, a capătului de cerere privind nulitatea actului de înstrăinare, cu respectarea principiului disponibilității, se impune, admiterea recursului, desființarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele A.M. și P.I. împotriva deciziei civile nr. 157 din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 104 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.