ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2423/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 6 aprilie 2001,

reclamantele P.I.I. și A.M., au chemat în judecată Municipiul București prin

Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, solicitând

obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.

10, et. 5, situat în București, cu motivarea că imobilul, proprietatea

autorului lor, a fost naționalizat abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950.

Acțiunea

a fost completată ulterior prin introducerea în cauză ca pârâți, a S.C. H.N. S.A.

și a lui F.E.L., solicitându-se a se constata nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare încheiat la 25 februarie 1997 între pârâții S.C. H.N. S.A.

și F.E.L., cu fraudarea Legii nr. 112/1995, iar în cazul respingerii acestei

cereri, să se compare titlurile de proprietate urmând a se constata că titlul

reclamantelor este mai preferabil, cu obligarea pârâților să le lase în deplină

proprietate și posesie imobilul în litigiu.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 4104 din 31 ianuarie 2002, a admis excepția inadmisibilității

acțiunii și a respins astfel acțiunea, în considerarea faptului că acțiunea a

fost introdusă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de

reparație cu procedură de urmat în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 157 din 10 aprilie

2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamante împotriva sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut de asemeni că de la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, restituirea unor astfel de imobile se face numai în temeiul acestei

legi, împrejurarea că a fost formulat și un capăt de cerere având ca obiect

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare neputând reprezenta un impediment

de la aplicarea Legii nr. 10/2001 și aceasta întrucât nu s-ar putea soluționa

această cerere decât soluționând primul capăt de cerere privind revendicarea

imobilului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, întemeindu-l pe motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență, că soluția

pronunțată astfel este nelegală, întrucât, litigiul are ca obiect și constatarea

nulității actului de înstrăinare, cu consecința obligării la restituirea în

proprietate a imobilului, cerere care este de atributul instanței de judecată,

contrar însemnând ca reclamanții să fie obligați să accepte numai despăgubiri

pentru imobilul preluat abuziv.

Mai susțin recurenții că hotărârea

atacată nu este motivată corespunzător, considerentele aduse fiind

contradictorii.

Recursul este fondat potrivit celor

ce urmează.

De necontestat, acțiunea formulată,

conține un capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilul a cărui restituire în

deplină proprietate se solicită.

În acest cadru, raportat la

dispozițiile Legii nr. 10/2001, solicitarea vizând o asemenea chestiune, are un

caracter prejudicial, ea impunându-se în principal și cu necesitate pentru

restituirea imobilului.

Ca atare, instanța este ținută să

soluționeze și să se pronunțe asupra unei astfel de cereri, interesul persoanei

îndreptățite fiind evident în acest sens.

Sigur, în vederea revendicării,

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și în termenul impus de

aceasta, parcurgerea procedurii speciale instituite este obligatorie, tocmai în

acest sens fiind necesară, la cerere, soluționarea în prealabil a chestiunii

privind nulitatea actului de înstrăinare.

Reclamantul, a susținut în recurs,

că a făcut demersuri în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001,

rămase fără răspuns susțineri ce nu au însă acoperire în probele dosarului.

Tocmai de aceea, pentru verificarea acestor susțineri și pentru cercetarea

judecătorească, în consecință, a capătului de cerere privind nulitatea actului

de înstrăinare, cu respectarea principiului disponibilității, se impune,

admiterea recursului, desființarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele

A.M. și P.I.

împotriva deciziei civile nr. 157 din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 104 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.