ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6250/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6093 din 11

septembrie 2003, Judecătoria sectorului 6 București a admis în parte acțiunea

principală formulată de reclamanții-pârâți D.M. și D.I., în contradictoriu cu

pârâții-reclamanți Ș.E. și Ș.C.

S-a admis cererea reconvențională și

cererea de chemare în garanție formulate de pârâții-reclamanți, împotriva

chemaților în garanție N.S. și N.M. și au fost obligați pârâții-reclamanți să

lase reclamanților-pârâți, în deplină proprietate și posesie, apartamentul nr.

4, situat în București.

Reclamanții-pârâți au fost obligați

să plătească pârâților-reclamanți suma de 67.100.000 lei, contravaloarea

îmbunătățirilor efectuate la apartament, iar chemații în garanție au fost

obligați să le plătească suma de 332.400.000 lei reprezentând valoarea

apartamentului.

A fost respinsă cererea pentru

anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 186 din 8

februarie 2001 și au fost obligați pârâții-reclamanți să plătească

reclamanților-pârâți suma de 12.690.000 lei cheltuieli de judecată, iar

chemații în garanție au fost obligați să plătească pârâților-reclamanți suma de

25.951.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de

pârâții-reclamanți Ș.E. și Ș.C. împotriva acestei hotărâri a fost anulat ca

netimbrat, de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin decizia

civilă nr. 708 A din 19 decembrie 2003.

Instanța de apel a reținut că

apelanții, deși au fost legal citați cu mențiunea achitării sumelor de 34.000

lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, nu s-au conformat

acestei obligații, care, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, se

execută anticipat. De aceea, cererea de apel se anulează, conform art. 20 alin.

(3) din lege.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâții-reclamanți Ș.E. și Ș.C., care invocând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susțin că în mod greșit au

fost citați la adresa din str. C nr. 23, deși locuiesc în apartamentul situat

în București, str. N.C., nr. 68.

Arată recurenții, că la instanța de

fond au fost citați la ambele adrese, expertul i-a citat la domiciliul din str.

N.C., iar la adresa din str. C. se află apartamentul care face obiectul

procesului.

Recursul este întemeiat.

Criticile formulate de recurenți fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui

text sunt incidente în cauză, deoarece pentru termenul când s-a soluționat

cererea de apel, pârâții-apelanți nu au fost legal citați.

În cererea înregistrată la instanță,

la data de 28 august 2002, reclamanții D.M. și D.I. au solicitat ca actele de

procedură să fie comunicate pârâților Ș.E. și Ș.C. în București, str. N.C.,

precum și în București, str. C., iar pentru primul termen de judecată (25

septembrie 2002), la instanța de fond, aceștia au fost citați la ambele adrese.

La instanța de apel, pârâții au fost

citați, cu mențiunea că au obligația să plătească taxele de timbru, numai în

București, str. C., iar procedura a fost îndeplinită prin afișarea actului pe

ușa principală a locuinței.

La adresa unde s-a făcut citarea, se

află apartamentul care face obiectul procesului, însă recurenții au dovedit cu

xerocopiile cărții de identitate, anexate la declarația de recurs, că au

domiciliul în București, str. N.G.C.

De altfel, reclamanții-intimați,

indicând în acțiune ambele adrese, au confirmat că pârâții-recurenți nu

locuiesc, efectiv, în apartamentul situat în str. C.

De aceea, instanța de apel, la

primul termen de judecată, trebuia să constate că nu poate hotărî asupra

cererii de apel, decât după citarea apelanților la ambele adrese indicate în

acțiune.

Susținerea intimaților că procedura

de citare nu este nulă, deoarece sunt realizate cerințele art. 90 C. proc. civ.,

prin citarea recurenților la adresa din str. C., nu este întemeiată.

Procedura de citare ar fi fost legal

îndeplinită, la domiciliu sau reședința părții, așa cum prevede art. 90 C.

proc. civ., numai în ipoteza în care nu erau indicate două domicilii ale

pârâților, la care chiar reclamanții au cerut ca aceștia să fie citați.

Prin urmare, se constată că

procedura de citare cu recurenții, pentru termenul când s-a soluționat cererea

de apel, nu a fost legal îndeplinită, fiind încălcate atât dispozițiile

înscrise în art. 85 și urm. C. proc. civ., care consacră principiul că părțile

trebuie citate în proces pentru a se realiza dreptul lor de apărare, cât și

cele înscrise în art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care stabilește obligația

instanței de a cita părțile, în ședință, pentru termenul fixat.

De aceea, sunt incidente dispozițiile

înscrise în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru că în cazul neîndeplinirii

procedurii de citare nulitatea fiind prevăzută de lege, vătămarea este

presupusă până la dovada contrară.

Pentru aceste considerente, se va

admite recursul declarat de pârâți, va fi casată hotărârea atacată și, conform

art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare instanței

de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâții-reclamanți Ș.E. și Ș.C. împotriva deciziei nr. 708/A din 19 decembrie

2003 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2004.