ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3900/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 9 octombrie 2000, municipiul București, prin Primarul General T.B., a chemat în judecată SC Z. SRL - casa de schimb valutar București, pentru obligarea la plata sumei de 2.984 dolari S.U.A. cotă profit din asocierea în participațiune, la plata sumei de 3.402,42 dolari S.U.A., reprezentând penalități de întârziere, la evacuarea din spațiul situat București. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 350 din 19 ianuarie 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că, clauza contractuală în sensul plății către reclamantă a 5% din încasările realizate, dar nu mai puțin de 440 dolari S.U.A.

pe lună, este o clauză leonină, astfel că este nulă, conform art. 1513 C. civ. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul schimbării în tot a sentinței instanței de fond și admiterii în parte a acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 2.773 dolari S.U.A., în echivalent lei la data plății, reprezentând cotă profit, fiind respinsă cererea pentru penalități de întârziere și evacuarea pârâtei. În pronunțarea acestei decizii, instanța a reținut că greșit s-a considerat existența unei clauze leonine, întrucât cota cuvenită reclamantei s-a stabilit de comun acord, pârâta nu a contestat-o și a achitat această cotă, pretențiile privind perioada 1997 - 2000, or, contractul s-a încheiat la 21 noiembrie 1994. Instanța a respins cererea pentru penalități, pe motiv că nu rezultă, din calculul depus de reclamantă, cum s-a ajuns la suma pretinsă, de 3.402,42 dolari S.U.A.

În ce privește cererea de evacuare, s-a reținut că aceasta a rămas fără obiect, prin eliberarea spațiului de către pârâtă. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, întrucât: - greșit s-a reținut, ca prescrise, pretențiile anterioare termenului de 3 ani, în raport cu data introducerii acțiunii, întrucât prescripția s-a întrerupt prin recunoașterea dreptului la acțiune, constând în efectuarea plăților anterioare debitului; - fără temei s-a respins cererea pentru penalități, întrucât acestea au fost prevăzute prin clauza penală din contract și s-a depus și un tabel de calcul pe perioada întârzierii.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se rețin următoarele: Criticile recurentei, privind greșita aplicare a prescripției pentru debitul reclamat, motivat pe faptul că, în speță, a operat o întrerupere a termenului de prescripție în anul 1995, sunt fără temei. Obligațiile de plată ale pârâtei - derivând din contractul de asociere în participațiune - aveau caracter succesiv, pentru fiecare obligație neîndeplinită, născându-se un nou termen de prescripție. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În raport cu data introducerii acțiunii, 9 octombrie 2000, întemeiat s-a reținut că sunt în termen formulate pretențiile pe o perioadă anterioară, începând cu 9 octombrie 1997. Întreruperea termenului de prescripție, susținută de recurentă, nu poate fi primită, întrucât motivul invocat, efectuarea unor plăți pe perioade anterioare, nu se încadrează în cazurile de întrerupere prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Referitor la capătul de cerere privind penalitățile de întârziere în plata debitului, respingerea acestora este criticabilă, întrucât: Potrivit contractului de asociere, art. 13 alin. (3), întârzierea în executarea obligațiilor contractuale este sancționată cu penalități de 1% pe fiecare zi întârziere, pe perioada primelor 30 zile, precum și cu 2% pe perioada ce depășește 30 de zile.

Reținerea instanței că nu rezultă din tabelul de calcul cum s-a ajuns la suma solicitată, nu constituie o motivare care să susțină soluția de respingere a cererii. Aceasta, întrucât instanța de fond nu a analizat capătul de cerere privind plata de penalități, fiind respinsă cererea principală privind plata debitului, astfel că nu s-a mai analizat nici cererea accesorie. Dar, ca urmare a admiterii în apel a cererii pentru plata cotei de profit, se impunea, față de caracterul devolutiv al apelului, conform art. 292 C. proc. civ., ca instanța să analizeze temeiul penalităților și să fie pus în discuția părților, din oficiu, respectarea termenului de prescripție, în condițiile în care intimata-pârâtă nu a formulat obiecțiuni cu privire la calculul penalităților.

Ca urmare, recursul este întemeiat în ce privește capătul de cerere referitor la penalități de întârziere în plata debitului, astfel că, sub acest aspect, decizia atacată va fi casată, cu trimiterea cauzei, spre soluționare, la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul, municipiul București, împotriva deciziei nr. 1075 din 29 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la penalități de întârziere, la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2003.