ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1068/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2435 din 9 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamanta R.T., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, obligându-l pe acesta din urmă să primească cererea reclamantei

și actele necesare redobândirii cetățeniei române, în 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în esență, că nesoluționarea cererii reclamantului

contravine obligației asumate de Statul Român de a examina cererile formulate

în temeiul Legii nr. 21/1991.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs,

recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite a existenței unui

refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având ca obiect

redobândirea cetățeniei române.

În dezvoltarea criticilor formulate,

recurentul susține că cererea intimatei nu a fost respinsă ci urma să fie

soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri similare ale altor

petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat

susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de

ordin administrativ, organizatoric – cele peste 300.000 de cereri înregistrate

cu acest obiect – care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui

termen rezonabil.

În opinia recurentului, instanța de

fond trebuia să evalueze exact situația specifică a derulării activității în

exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate

dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub

suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de

luare a deciziilor.

În concluzie, recurentul arată că,

în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

rezolvare a cererii intimatei, conform definiției legale a acestei noțiuni,

simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de

legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

Recurentul invocă motivul referitor

la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991,

cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă

pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau

redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care autoritățile

române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de altfel, și prevederile

art. 7 din

Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al

Consiliului Europei, cu privire la buna administrare

,

adoptată de Comitetul de

Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat „Principiul acționării

într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „

Autoritățile

publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen

rezonabil

”.

Cu privire la noțiunea

de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o

noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a

fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii – iunie

2008 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de

control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”,

care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea

CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, mai

sus menționate

.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde

solicitării intimatei-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva

sentinței nr. 2435 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie

2010.