ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3938/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 160 din 12 ianuarie 2010, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată

de reclamantele S.E. și S.M.,

în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, obligându-l

pe acesta din urmă să primească cererea reclamantelor de redobândire a

cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

nesoluționarea cererii reclamantelor contravine

obligației asumate de Statul Român de a examina cererile formulate în temeiul

Legii nr. 21/1991.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, a

declarat recurs pârâtul, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea cererii de recurs, recurentul arată că

hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii,

în sensul constatării greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare

a cererii intimatelor având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

In dezvoltarea criticilor formulate, recurentul

susține că cererea

intimatelor nu a fost

respinsă ci urma să fie soluționată, în contextul procesării

celorlalte

cereri similare ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută

și în fața instanței de

fond, în sensul că

există motive de ordin administrativ, organizatoric - cele peste

300.000

de cereri înregistrate cu acest obiect - care au făcut imposibilă rezolvarea

acestora în cadrul unui termen rezonabil.

In opinia recurentului,

instanța de fond trebuia să evalueze exact situația

specifică a derulării

activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul

Afacerilor Externe își poate

dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub

suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra

mecanismului de luare a deciziilor.

In concluzie, recurentul arată că, în speță, nu sunt

întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii

intimatelor, conform

definiției legale a

acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată

ipotezei

avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Recurentul invocă motivul referitor la greșita

aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu

modificările și

completările ulterioare,

stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea,

examinarea și

finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei

române, fără să prevadă un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel

de cereri.

In lipsa unui asemenea termen

legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea

prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată

la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea

nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia

sau eliberarea unui atestat de

cetățenie".

In același sens sunt, de altfel, și prevederile art. 7

din Recomandarea

CM/Rec (2007) 7 a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna

administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat

„Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia

„Autoritățile publice trebuie să acționeze și să

își îndeplinesc atribuțiile într-un

termen rezonabil".

Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil", în

doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii

stricte; dreptul

de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o

dublă

manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut

ocazia să fixeze cele două momente care

trebuie

luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul

său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra

ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale,

ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

In acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies

a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg, caracterul

rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de

complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

In speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că

intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - noiembrie 2006 - și

data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu

poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare

de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a

Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil",

care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM / Rec (2007)

7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatelor-reclamante

de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române

și a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a

cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 160 din 12 ianuarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie

2010.