ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1420/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 155 din 10

iunie 2002, Tribunalul Arad a dispus condamnarea inculpatului H.C.D. la 12 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. b

1

) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) art.

42 și art. 13 C. pen. și la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (2), alin. (4) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen., pe durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatului, în pedeapsa

cea mai grea de 12 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare,

urmând ca inculpatul să execute în final, pedeapsa de 14 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 27 martie 2002, la zi.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Inculpatul H.C.D. a locuit în Arad

împreună cu fiica sa, minora H.B.C. și soția acestuia, martora H.T.

Începând cu anul 2000, fără a se

putea stabili cu exactitate data, inculpatul H.C.D., în timp ce soția sa era

plecată la serviciu, a obligat-o pe fiica sa, în vârstă de 10 ani în acea

perioadă, să se dezbrace, timp în care urmăreau la videocasetofon casete cu

caracter pornografic, apoi o prindea cu mâinile de cap, întreținând cu aceasta

raport sexual pe cale orală prin constrângere. În situația în care se

împotrivea, inculpatul o lovea pe minoră cu palma peste față și peste ceafă și

o trăgea de păr. După consumarea actului sexual, o atenționa pe minoră să nu

spună nimănui, amenințând-o cu moartea. Astfel de acte sexuale, inculpatul le-a

întreținut cu minora de 2 – 3 ori pe săptămână, în perioada anului 2000 până la

data de 12 martie 2002, dată la care partea vătămată s-a deplasat la locuința

martorei S.M., sora mamei sale, căreia i-a relatat faptul că nu vrea să se mai

întoarcă acasă de frica tatălui său, deoarece o obliga să se dezbrace goală în

fața lui. Ulterior, de faptul că inculpatul o obligă în perioada menționată mai

sus, să întrețină raport sexual oral, minora i-a comunicat martorei S.M.,

precum și martorilor R.M. și R.F.

S-a mai reținut că de la data de 12

martie 2002, partea vătămată locuiește la domiciliul familiei R.F.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul H.C.D., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor și

audierea concubinei sale, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Prin decizia penală nr. 311/ A din

11 septembrie 2002, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

H.C.D.

A fost menținută în continuare

starea de arest a inculpatului și a fost dedus din pedeapsă, arestul preventiv

de la 10 iunie 2002, la zi.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul H.C.D., susținând că nu a comis infracțiunile de

viol și perversiuni sexuale reținute în sarcina lui și în mod greșit a fost

condamnat pentru aceste fapte. A solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor și trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi

penale, în sensul audierii prietenei sale P.T., a minorului C., colegul de

școală al fiicei sale și confruntarea inculpatului cu fiica sa și minorul C.

Examinând recursul declarat în

raport de motivul invocat, precum și din oficiu, în temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Din verificarea actelor și

lucrărilor dosarului, se constată că partea vătămată H.B.C., la data la care a

dat declarația în fața organelor de urmărire penală și a primei instanțe, avea

vârsta de 10 ani, și nu a fost asistată, de către reprezentantul său legal.

Pe de altă parte, din concluziile

raportului psiho–social privind pe minora H.B.C., efectuat de Consiliul

Județean Arad – Direcția Generală Pentru Protecția Copilului, atașat la dosarul

primei instanțe, rezultă că s-a făcut propunerea instituirii măsurii de

ocrotire, în sensul plasamentului minorei spre creștere și educare numiților

R.M. și R.F., precum și decăderea din drepturile părintești firești, față de

ambii părinți, fără însă a se emite în acest sens o decizie administrativă de

numire a tutorilor, în condițiile prevăzute de art. 113 și următoarele din C.

fam., raportate la art. 142 și următoarele din același cod.

În această situație, potrivit art.

81 C. proc. pen., minorul până la vârsta de 14 ani poate fi ascultat în

prezența unuia dintre părinți ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este

încredințat minorul spre creștere și educare.

Cum în speță, din dispozițiile

legale sus–menționate nu au fost respectate de către instanță, se impune

casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea

reaudierii minorei H.B.C., conform cerințelor acestor texte de lege, în

condițiile existenței deciziei de tutelă emisă pentru această minoră.

Cu ocazia rejudecării, instanța

poate administra și alte probatorii necesare și utile soluționării prezentei

cauze, cu atât mai mult, cu cât declarațiile părții vătămate H.B.C. și cele ale

inculpatului, sunt contradictorii, deoarece acesta a negat constant faptele

reținute în sarcina lui.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul H.C.D. să fie admis, se va casa decizia atacată și

sentința penală nr. 155 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Arad.

Se va trimite cauza pentru

rejudecare la Tribunalul Arad.

Se va menține starea de arest a

inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul H.C.D. împotriva deciziei penale nr. 311/ A din 11 septembrie 2002 a

Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 155 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Arad.

Trimite cauza pentru rejudecare la

Tribunalul Arad.

Menține starea de arest a

inculpatului.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 martie 2003.