ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 665/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 435 din 22 martie 2000, a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta, SC P.D. SA Predeal, iar pârât SC K.H. SRL Predeal a fost obligată la 342.599.246 lei daune moratorii, plată ce urmează a se face în 6 rate lunare, respectiv câte 57.099.874 lei lunar, plus cheltuieli de judecată aferente sumei. Prin aceeași sentință au fost respinse cererile reclamantei privind rezilierea asocierii, părțile încheind între timp un nou contract de asociere pentru aceeași vilă, „C.B.”, precum și evacuarea pârâtei.

De asemenea, cererea reconvențională a pârâtei, prin care invoca nulitatea clauzei, privind împărțirea foloaselor asocierii stipulată în contract cât și în actele adiționale, nulitatea argumentată pe dispozițiile art. 1513 C. civ., a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că pârâta a acceptat, recunoscut și executat parțial cele stipulate în respectiva clauză. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe, atât cu privire la cererea principală, cât și cu privire la reconvențională, a fost respins prin decizia nr. 138 din 11 aprilie 2001, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Instanța de apel a reținut că asocierea părților, cu privire la exploatarea vilei „C.B.” din Predeal, s-a concretizat prin încheierea contractului nr. 10 din 28 februarie 1995, contract supus regulilor stipulate în dispozițiile art. 251-263 C. com., și nu dispozițiile art. 1513 C. civ.

Cele stipulate de părți, în art. 13 din contract, cu privire la împărțirea profitului, nu contravine ordinii publice sau bunelor moravuri, așa încât, cele stipulate în art. 5 din C. civ., au fost respectate, dispozițiile art. 969 C. civ., urmând a-și produce pe deplin efectele. S-a reținut și că pârâta, prin conduita ei procesuală, semnând în fața primei instanțe actul prin care era de acord cu reeșalonarea datoriei, nu a manifestat conduita celui ce consideră nulă convenția respectivă, așa încât apelul ei a fost respins ca nefondat. Nemulțumită de această decizie pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru motivele prevăzute în dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică soluțiile instanțelor de înlăturare a dispozițiilor art. 1513 C. civ., potrivit cărora, în contractul de societate este sancționată cu nulitate absolută acea clauză prin care una dintre părți își apropie numai câștigul, celeilalte rămânându-i pierderile, o asemenea clauză fiind și abuzivă în accepțiunea Legii 193/2000. Cum dispozițiile art. 1513 C. civ. sunt imperative, în cauză greșit s-a conferit putere de lege celor convenite de părți în respectiva clauză, făcându-se aplicarea greșită a disp. art. 969 C. civ.

De asemenea, recurenta critică neaplicarea compensării creanțelor reciproce ale părților rezultate din contract, compensare ce opera de drept în temeiul dispozițiilor art. 1144 C. civ., creanța sa în sumă de 132.820.432 lei, reprezentând contravaloarea investițiilor făcute, nefiind contestată de reclamantă, motivarea instanței de apel fiind lapidară sub acest aspect, iar soluția greșită, așa încât recurenta solicită constatarea compensației legale, conform celor invocate în reconvențională. Întrucât ea a solicitat numai constatarea compensării, și nicidecum valorificarea unor pretenții proprii, recurenta apreciază că nu datorează taxa de timbru la valoare și nici nu poate fi avută în vedere transformarea obligațiilor reciproce invocată în întâmpinarea din apel de către reclamantă.

În final, recurenta apreciază că temeiul juridic al contractului încheiat cu reclamanta sunt dispozițiile art. 33 și 34 din Legea 15/1990 și nu dispozițiile art. 251-263 C. com., fiind vorba despre o locație de gestiune și nu asociere comercială. Prin concluziile scrise, depuse de recurentă astăzi la dosar, argumentarea criticilor este diferită de cea invocată inițial, așa încât curtea va analiza legalitatea și temeinicia deciziei din apel, doar prin prisma celor invocate în termenul legal de motivare a recursului declarat. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Critica, referitoare la nesancționarea celor stipulate de părți în art. 13 din contract cu nulitate absolută, este neîntemeiată, deoarece, prin respectiva clauză, părțile au convenit împărțirea profiturilor în limita a 30% pentru reclamantă și 70% pentru pârâta recurentă.

Pentru reclamantă s-a stipulat că profitul ei net este de 30% , dar nu mai puțin de 833.334 lei, fapt ce echivalează nu cu o excludere a reclamantei de la pierderi, ci cu o limitare a acestora, situația juridică ce nu este sancționată cu nulitatea absolută în reglementarea asocierii în participațiune prevăzută în dispozițiile art. 251-263 C. com. Potrivit dispozițiilor art. 1 din C. com., dispozițiile C. civ. se aplică numai atunci când C. com. nu dispune, condiție neîndeplinită în cazul asocierii în participațiune. De altfel, chiar în notele scrise, recurenta recunoaște că în contractul încheiat cu reclamanta nu au fost inserate clauze la care se referă dispozițiile art. 1513 C. civ., dar susține eronat că reclamanta a fost scutită de instanță de a participa la pierderi, cererea sa reconvențională nefiind formulată în acest sens.

Susținerile recurentei, în sensul că greșit s-a considerat contractul părților ca fiind un contract de asociere și nu locație de gestiune, precum și greșita respingere a cererii ei de „constatare a compensării legale”, au fost invocate pentru prima dată în recurs, omisso medio , apelul său fiind argumentat exclusiv pe nulitatea clauzei leonine stipulată în art. 1513 C. civ., așa încât nu pot fi analizate, ele neavând suport nici în reconvenționala formulată la fond. De altfel, prin notele scrise nici n-au mai fost susținute aceste critici. În consecință, curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins, decizia din apel fiind legală și temeinică, ea reținând, ca și instanța de fond, că pe parcursul procesului pârâta a și achitat cota de profit restantă, în discuție rămânând numai daunele moratorii, părțile convenind prin notele depuse la dosar plata lor eșalonată, iar în prezent derulând un nou contract de asociere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC K.H. SRL Predeal, împotriva deciziei nr. 138/Ap din 11 aprilie 2000, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2004.