ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2353/2003

Asupra recursului de față;

In baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală 856 din 24

septembrie 2002, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată, cererea de

întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată petiționarului

condamnat C.C., prin sentința penală nr. 25/2001 a Tribunalului Prahova, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 762/2002, a Curții Supreme de Justiție.

S-a reținut în esență că solicitarea

condamnatului este neîntemeiată nefiind întrunite dispozițiile art. 455 C.

proc. pen., raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut că petiționarul

a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. a) C. pen., motivând că soția este bolnavă, nefăcând față întreținerii

celor 3 copii minori. A mai adăugat că, din cauza datoriilor acumulate, familia

sa riscă să fie evacuată din imobilul în care locuiește.

Apelul declarat de petiționarul

condamnat a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 742 din 21

noiembrie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală.

Nemulțumit de această hotărâre,

condamnatul a atacat-o cu recurs.

El reiterează aceleași motive.

Recursul declarat este nefondat și

urmează a fi respins ca atare.

In mod corect, instanțele, analizând

motive invocate de petiționarul condamnat, au ajuns la concluzia că acestea nu

reprezintă acele împrejurări speciale, prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c)

C. proc. pen., care să justifice măsura întreruperii executării pedepsei.

Situațiile prezentate, reliefate și

de ancheta socială sunt preexistente condamnării sale, iar întreruperea

executării pedepsei nu ar fi de natură să înlăture dificultățile, prin care

trece familia condamnatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul C.C., împotriva deciziei penale nr. 742 din 21

noiembrie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 mai 2003.