Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2004

HOTĂRÂRE
13.02.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 aprilie 2002 S.C. D. SRL Arad, prin reprezentant legal, a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 1194 din 22 martie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție. S-a susținut că prin menționata decizie recursul pe care contestatoarea l-a declarat împotriva deciziei civile nr. 88 din 21 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara a fost respins fără a fi judecat în fond. Pe de altă parte, Curtea Supremă de Justiție a omis să cerceteze două dintre motivele de recurs, referitoare la greșita compunere a completului de judecată în apel și nemenționarea în decizia recurată a căii de atac și a termenului în care poate fi exercitată.

A fost atașat dosarul nr. 3357/2001 al Curții Supreme de Justiție în care s-a pronunțat decizia atacată cu contestație în anulare. Examinând cauza, Curtea reține caracterul vădit nefondat al cererii. Contestatoarea fie că se află într-o gravă eroare (explicabilă prin aceea că a formulat cererea înainte de redactarea deciziei atacate), fie își exercită cu rea-credință drepturile procesuale. Aceasta, deoarece toate susținerile din contestație sunt în mod evident contrazise de o simplă lectură a deciziei atacate. Este de reținut în primul rând că recursul a fost judecat în fond. Este adevărat că acțiunea recurentei reclamante a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active, însă în recurs au fost examinate nu numai această problemă, ci și cele două critici privind pretinse încălcări ale normelor de procedură, ca și o susținere, făcută pentru prima dată în fața Curții, privind natura juridică a acțiunii.

În raport de aceste patru aspecte analizate, Curtea a respins recursul în fond. Cu privire la „omisiunea” Curții de a se pronunța asupra criticilor în materie procedurală, în decizie se menționează: „Pretinsa compunere greșită a instanței nu este decât o eroare materială fără consecințe juridice. Faptul că în preambulul hotărârii sunt trecute numele a trei judecători, iar dispozitivul (ca și minuta de altfel) sunt semnate de cei doi judecători care au soluționat cauza, în compunerea prevăzută de lege, nu constituie o cauză de nulitate în sensul prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.” În continuare, în motivarea deciziei se arată: „În ceea ce privește susținerea că în decizie nu se menționează calea de atac și termenul exercitării, ea nu corespunde realității, în dispozitiv stabilindu-se expres: cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”.

Cum caracterul nefondat al susținerilor este vădit, Curtea va respinge cererea și în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga contestatoarea la cheltuieli de judecată către intimata S.C. B.I.E. S.R.L. Arad.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.C. D. S.R.L. Arad împotriva deciziei nr. 1194 din 22 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Obligă pe contestatoare la plata a 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata S.C. B.I.E. S.R.L. Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2562/2004
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 6399 din 9 octombrie 2001, a admis recursul pârâtei SC P.T. SA Arad, împotriva d
ÎCCJ 2005-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5371/2005
Asupra contestație în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 855 din 29 noiembrie 1999, Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ, a respins contestația la e
ÎCCJ 2003-05-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2849/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC „G.T”.Arad împotriva deciziei nr.20 din 25 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția Comercială și Contencios Administrativ. La apelul nominal s-a prezentat recurenta SC „G T.”
ÎCCJ 2004-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4271/2004
menținute. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 875 din 27 martie 2002 a admis recursul declarat de reclamanții K.V. și K.A. și de pârâtul M.S.D. împotriva deciziei civile nr. 2760 din 16 noiembrie 2001 a Tribuna
ÎCCJ 2004-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2004
ție nu se pot face decât în temeiul unor procuri speciale”, considerate a fi ignorate de instanța de apel în soluționarea capătului de cerere privind cererea reconvențională, nu poate fi primită. Astfel, recurenta-pârâtă a declarat explicit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă