ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 294/2004

Asupra

recursului în anulare de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.1264 din 1 octombrie  2002 a Judecătoriei Baia Mare,

definitivă prin neapelare, a fost condamnat inculpatul  P.V.T. la 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin.

(1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la 3 ani închisoare în baza art. 208,

209 lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Conform

art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza

art. 61 C. pen. s-a revocat restul de pedeapsă neexecutat după liberarea

condiționată de 630 zile din pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată

prin sentința penală nr.1128/1997 a Judecătoriei Baia Mare, rest contopit în

pedeapsa aplicată prin sentința atacată la care s-a adăugat un spor de 1 an

închisoare, în final inculpatul urmând a executa 4 ani închisoare.

Sub

aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 350.000

lei despăgubiri către partea civilă G.A., iar în baza art.118 lit. d) C. pen. a

fost confiscată în folosul statului suma  de 50.000 lei, sumă la care a fost

obligat.

Pentru

a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea

situație de fapt:

În

cursul lunii mai 2001, inculpatul P.V.T. s-a deplasat pe timp de zi  la

locuința părții vătămate C.E. și, profitând de faptul că nu era nimeni acasă, a

sustras dintr-o anexă gospodărească o bicicletă.

La

scurt timp, inculpatul a vândut bicicleta numitei G.A. pentru suma de 350.000

lei.

În

cursul cercetărilor bicicleta a fost restituită părții vătămate.

Același

inculpat, la data de 22 iulie 2001, s-a deplasat pe malul râului Săsar, în

apropierea  comunei Recea – Maramureș, pentru a-l vizita pe prietenul său –

partea vătămată N.V.

Negăsind-o

pe partea vătămată, inculpatul a dislocat o scândură din peretele colibei

folosite de victimă, a intrat în colibă și a sustras un telefon mobil marca.

În

aceeași zi inculpatul a vândut telefonul numitului G.V., însă în ziua următoare

telefonul a fost ridicat de către organele de poliție și a fost predat părții

vătămate.

Împotriva

acestei sentințe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409, 410

alin.1 partea a II – a  pct. 5 C. proc. pen., invederând că judecata a avut loc

fără participarea inculpatului, deși aceasta era obligatorie potrivit legii.

Recursul

în anulare este fondat.

Potrivit

art. 314 alin. (1) C. proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezența

inculpatului, când acesta se află în stare de deținere, iar aliniatul 2 din

același text prevede că aducerea inculpatului arestat la judecată este

obligatorie.

Articolul

197 alin. (2) din același cod menționează, printre altele, că dispozițiile

relative la prezența inculpatului când sunt obligatorii potrivit legii, sunt

prevăzute sub sancțiunea nulității.

Din

actele dosarului rezultă că inculpatul a lipsit pe tot parcursul judecării

cauzei, deși a fost citat cu respectarea dispozițiilor art.177 C. proc. pen.

Conform

adresei nr. B 11520 din 5 decembrie 2002 a Direcției Generale a Penitenciarelor

– Penitenciarul Arad și adresei  nr.35056/PJ din 28 octombrie 2002 a

Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Poliția municipiului Baia

Mare, în perioada judecării dosarului, inculpatul se afla arestat în

Penitenciarul Arad încă din 6 decembrie 2001, în executarea unei pedepse

anterioare, de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința  penală nr. 29/2002

a Judecătoriei Chișinău Criș.

Rezultă,

așadar că instanța de fond a judecat cauza în lipsa inculpatului care se afla

în stare de deținere, motiv pentru care hotărârea pronunțată este lovită de

nulitate absolută.

În

raport de considerentele arătate recursul în anulare va fi admis, se va casa

sentința penală atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Conform

art.192 alin. (3) C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței  penale nr. 1264  din 1

octombrie 2002  a Judecătoriei Baia Mare, privind pe intimatul inculpat P.V.T.

Casează

hotărârea pronunțată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Constată

că inculpatul este arestat în altă cauză.

Onorariul

pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 16 ianuarie  2004.