ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3864/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 februarie 1996

reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâții E.A.A. și E.M. pentru a se

dispune evacuarea lor din stația de benzină situată în Rm. Sărat, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că

deși unul din pârâți s-a retras iar celălalt a fost exclus din societatea S.C. P.C.

SRL Rm. Sărat, aceștia refuză să părăsească stația de benzină în care

funcționează societatea.

Față de caracterul comercial al pricinii,

Judecătoria Rm.Sărat a introdus în cauză S.C. P.C. SRL Rm. Sărat în calitate de

reclamantă și S.C. E.P. S.N.C. în calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1642 din 28 octombrie

1996 Judecătoria Rm. Sărat a admis în parte acțiunea și a dispus evacuarea

pârâtei S.C. E.P. din spațiul situat în Rm. Sărat, luând act că s-a renunțat la

capătul de cerere privind despăgubirile și obligând pârâta la plata sumei de

252.050 lei cheltuieli de judecată.

Hotărârea judecătoriei a rămas definitivă în

baza deciziei nr. 69 din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Buzău prin care s-a

respins apelul pârâților, executarea ei fiind însă suspendată în baza

încheierii din 10 august 1998 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul

nr. 4158/1998.

Totodată, în baza deciziei nr. 2280 din 22

septembrie 1998 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis recursul

formulat de pârâtul E.M., în nume propriu și în numele societății comerciale

pârâtă, și a casat ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre judecare în fond

Tribunalului Buzău ca instanță comercială, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ.

Judecând cauza, în fond după casare, prin

încheierea din 10 decembrie 1998 s-a dispus conexarea dosarului nr. 1359/1998

al Tribunalului Buzău (având ca obiect acțiunea S.C. P.C. SRL de revendicare a

construcției în litigiu) la dosarul nr. 1375/1998 al aceleiași instanțe. De

asemenea, la același dosar s-a dispus, prin încheierea din 14 ianuarie 1999, și

conexarea dosarului nr. 2780/1998 al Tribunalului Buzău având ca obiect

soluționarea cererii pârâtei E.A. la plata drepturilor cuvenite ca urmare a

excluderii din societatea comercială.

În fine, la termenul din 9 iunie 1999 s-a dispus

și conexarea dosarului nr. 563/1999 având ca obiect despăgubirile solicitate de

reclamanta S.C. E.P. S.N.C. pentru lipsa exploatării spațiului în perioada

iulie-august 1998.

Prin sentința civilă nr. 978 din 29 decembrie

1999 Tribunalul Buzău, secția comercială, a admis acțiunea conexă în

revendicare promovată de reclamanta S.C. P.C. SRL prin reprezentantul său A.E.,

obligând pârâta S.C. E.P. SRL Rm. Sărat și pe E.M. să lase în deplină

proprietate și pașnică posesie construcția, stație de benzină (compusă din

pavilion, 2 rezervoare, o pompă de benzină identificată în raportul de

expertiză T.M. și reprezentând elemente ale fondului de comerț al reclamantei)

situate în Rm. Sărat.

Totodată a fost respinsă acțiunea reclamantei

S.C. P.C. SRL pentru evacuarea pârâtei S.C. E.P. SRL ca fiind rămasă fără

obiect (în dosarul nr. 1375/1998) precum și cererea conexă formulată de pârâta

reclamantă S.C. E.P. SRL privind obligarea reclamantei pârâte S.C. P.C. SRL la

despăgubiri reprezentând lipsa de folosință (în dosar nr. 563/1999, conexat,

așa cum s-a arătat, la dosarul 1375/1998).

Prin aceeași sentință s-a admis în parte

acțiunea conexă a reclamantei E.A. iar reclamanta pârâtă S.C. P.C. SRL a fost

obligată la plata sumei de 4.545.717 lei reprezentând drepturi cuvenite ca

urmare a excluderii (dosar nr. 2780/1998).

Cât privește cheltuielile de judecată, acestea

au fost compensate parțial, în final pârâta S.C. E.P. fiind obligată să achite

reclamantei suma de 11.696.500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel

pârâții, iar prin decizia nr. 516 din 23 mai 2000 Curtea de Apel Ploiești, secția

contencios administrativ și comercial, a admis apelul pârâtei S.C. E.P. S.N.C.

din Valea Râmnicului prin reprezentantul său E.M. și a schimbat în parte

sentința tribunalului în sensul că a fost respinsă ca nefondată acțiunea conexă

în revendicare formulată de reclamanta S.C. P.C. SRL prin reprezentantul său

legal A.E. privind imobilul - construcție stație de benzină situat în

municipiul Râmnicu Sărat, și a înlăturat obligarea pârâtei S.C. E.P. S.N.C. de

la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței și a fost anulat ca netimbrat apelul pârâtei E.A.A., reclamanta

intimată S.C. P.C. SRL fiind obligată să plătească societății comerciale pârâtă

suma de 8.073.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Cu actul înregistrat la 30 mai 2000 reclamanta

S.C. P.C. SRL Rm. Sărat, prin reprezentanta sa A.E. a declarat recurs împotriva

acestei decizii, pe care ulterior l-a motivat, susținând în esență următoarele

critici:

- hotărârea curții este nelegală

deoarece nu a ținut seama că reclamanții nu au revendicat un fond de comerț ci

doar bunuri mobile și imobile;

- în mod greșit s-a reținut că s-a

acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiune;

- instanța de apel a reținut în mod

eronat împrejurarea că reclamanta trebuia să formuleze o acțiune în constatare

a dreptului de proprietate, o astfel de acțiune fiind deschisă numai atunci

când nu se poate solicita realizarea dreptului, ceea ce nu era cazul în speță;

- reclamanta recurentă a mai arătat

că s-a dovedit cu înscrisuri faptul că a fost edificată construcția, în baza

autorizației, ceea ce le conferă dreptul asupra imobilului;

- în mod netemeinic s-au luat în

considerare actele depuse de pârâte pentru plata impozitului pe clădiri care nu

conferă plătitorului drept de proprietate asupra construcției;

- instanța de apel a reținut în mod

greșit că societatea comercială pârâtă ar fi dovedit dreptul său de proprietate

asupra stației de benzină, în realitate fiind aduse doar unele bunuri cu titlu

de aport;

- totodată, instanța a pronunțat o

hotărâre netemeinică prin aceea că a reținut împrejurarea că dovezile

prezentate de recurenți se referă la alt sediu, când în realitate a avut loc

numai o schimbare a denumirii străzii unde se afla stația de benzină;

- nici dreptul de proprietate al

reclamantei asupra pompelor de benzină nu a fost corect soluționat, ambele

părți având fiecare pompa sa de benzină;

- împrumutul făcut pentru edificarea

construcției a fost achitat doar în parte de S.C. M. SRL, hotărârea instanței

de apel fiind netemeinică și sub acest aspect.

Recursul reclamantelor este

întemeiat în sensul celor ce se vor arăta.

Din actele dosarului rezultă că părțile din

proces au constituit în anul 1992 S.N.C. E.T. Rm. Sărat după care,

construindu-se stația de benzină, prin contribuția tuturor asociaților, s-a

schimbat denumirea și sediul societății în S.C. P.C. SRL Rm. Sărat.

O perioadă de timp societatea reclamantă a

funcționat în această componență dar, la un moment dat, pârâtul E.M. s-a retras

din societate, iar pârâta E.A. a fost exclusă din S.C. P. SRL, singurul asociat

rămas din fosta societate fiind A.E..

Pe de altă parte, cei doi pârâți au constituit

în anul 1995 o nouă societate, respectiv S.C. E.P. S.N.C. Valea Râmnicului,

aportul asociatului E.M. la înființarea acestei societăți constând în două

rezervoare, două pompe benzină și motorină, precum și stația P., ceea ce

reprezenta fondul de comerț al societății comerciale reclamante, reflectat de

altfel în bilanțul pe anul 1994.

În această situație, reclamantele au formulat

acțiunea în revendicare a fondului de comerț al benzinăriei, ce formează

obiectul litigiului de față, dar, pentru care, în cursul soluționării

litigiului au intervenit elemente de natură să conducă cel puțin o parte, la o

altă soluție decât cea adoptată de instanța de apel.

În ceea ce privește imobilul - construcția

benzinăriei - la dosarul cauzei s-au depus acte din care rezultă că acesta a

fost intabulat cu drept de proprietate pentru S.C. E.P. prin încheierea din 17

august 2000 pronunțată de judecătorul de la Biroul de Carte Funciară al

Judecătoriei Rm. Sărat în dosarul 1002/2000.

Ulterior, acest imobil a fost trecut în

proprietatea altei societăți comerciale, în urma licitației organizate de

Administrația Finanțelor Publice Rm. Sărat pentru executarea unei creanțe în

sumă de 2.316.921.077 lei derivând dintr-un proces verbal de contravenție

întocmit de garda financiară în sarcina societății comerciale debitoare S.C. E.P.

S.N.C.

Pe de altă parte, pentru unele bunuri mobile ce

alcătuiau inventarul benzinăriei s-au depus acte ce n-au fost avute în vedere

de instanța de apel, respectiv sentința penală nr. 714 din 8 decembrie 2000 a

Judecătoriei Rm. Sărat (rămasă definitivă prin respingerea apelului

inculpatului) prin care intimatul pârât E.M. a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de fals, reținându-se că adeverința nr. 248 din 17 septembrie 1998

emisă de S.C. S.A. și folosită de pârât în dosarul comercial nu reflectă

realitatea.

Într-adevăr, din considerentele deciziei

instanței de apel (criticată prin prezentul recurs) s-a reținut contribuția

exclusivă a pârâtului E.M. la achiziționarea celor două rezervoare de

combustibil, conform adresei nr. 248/1998 a S.C. S.A. S.A., dar, atâta timp cât

prin sentința penală s-a reținut în mod irevocabil că actul în discuție este

fals, fiind anulat prin dispozitivul hotărârii penale, se impune casarea

deciziei curții de apel pentru ca aceasta să examineze motivele de apel și

pretențiile reclamantelor în raport de toate aceste împrejurări intervenite

după pronunțarea hotărârii criticate.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va

examina cauza sub toate aspectele, având în vedere situația nou creată după

rămânerea definitivă a hotărârii, atât în ceea ce privește imobilul dar și în

ce privește bunurile mobile care au făcut parte din patrimoniul societății.

Sub acest aspect, urmează a fi avută în vedere

și împrejurarea că, deși cu prilejul licitației a fost înstrăinată doar

construcția, din fondul de comerț al S.C. P.C. SRL au făcut parte și alte

bunuri importante a căror situație juridică trebuie elucidată cu ocazia

rejudecării, cu luarea în considerație și a rapoartelor de expertiză întocmite

cu ocazia judecării în fond (expertiza F.I. sau I.M.) care au avut ca obiectiv

evaluarea activelor în vederea partajării lor.

Din acest punct de vedere, trebuie subliniat că

în conformitate cu art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște

asupra fondului doar în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de

fapt care au fost deja stabilite, ori, în decizia recurată acestea nu au fost

stabilite pentru motivele arătate mai sus.

Pentru toate aceste considerente, recursul

reclamantelor va fi admis în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești,

cu luarea în considerare a celor de mai sus și cu menținerea dispoziției din

decizie prin care a fost anulat ca netimbrat apelul pârâtei E.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții S.C. P.C. SRL Rm. Sărat și A.E. împotriva deciziei nr. 516 din 23

mai 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și

comercial, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel

Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

8 octombrie 2003.