ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 501/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 501/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La
data de 7 octombrie 1999, reclamanta S.C. „C.Z.” S.R.L. a chemat în judecată pe
pârâta S.C. „R.” S.A. (în prezent S.C. „R.” S.A.) pentru ca prin hotărârea ce
se va pronunța să se permită accesul în subsolul clădirii situată în Râmnicu
Sărat cu cheltuieli de judecată. Ulterior s-a solicitat ieșirea din indiviziune
în legătură cu utilitățile de folosință comună a clădirii.
Prin
sentința civilă nr.573 din 16 mai 2000 Tribunalul Buzău a admis acțiunea și a
dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra subsolului utilitate comună și
atribuie reclamantei parte din subsol în suprafață de 150,30 mp. aflată sub
boxa de carne, proprietatea sa și a pârâtei restul subsolului aflat sub spațiul
comercial proprietatea sa.
Curtea
de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.726 din 4 septembrie 2000, a respins
apelul pârâtei care nu a fost motivat în termenul legal.
Prin
decizia civilă nr.6588 din 15 noiembrie 2001 Curtea Supremă de Justiție, secția
comercială a admis recursul pârâtei, a casat decizia de mai sus și a trimis
cauza spre rejudecare.
După
casare, prin decizia civilă nr.31 din 30 mai 2002, Curtea de Apel Ploiești a
admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea primei instanțe, pe fond a
respins acțiunea reclamantei, cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.
Împotriva
acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta a declarat recurs,
solicitând, în esență, respingerea apelului pârâtei și menținerea hotărârii
primei instanțe, întrucât a cumpărat spațiul comercial și a dobândit dreptul de
proprietate asupra utilităților de folosință comună, utilități din care face
parte și subsolul.
Recursul
este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din
examinarea lucrărilor și probatoriilor administrate în cauză, în raport de
criticile formulate prin recursul de față, se constată că acestea nu sunt de
natură a conduce la casarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite
niciuna dintre situațiile prevăzute de art.304 C. proc. civ.
În speță, potrivit contractului de vânzare
cumpărare nr.1407 din 30 iunie 1999, reclamanta a dobândit dreptul de
proprietate pentru o suprafață de 216,42 mp. Din imobilul în litigiu împreună
cu boxa de carne în suprafață de 150,30 mp. și dreptul de proprietate indiviză
asupra utilităților de folosință comună ale clădirii.
Astfel
că, în raport de prevederile contractului de vânzare cumpărare, reclamanta are
un drept de proprietate indiviză asupra utilitățilot de folosință comună ale
clădirii, care se bazează pe o stare de coproprietate forțată pe durata
existenței construcției, situație în care nu poate solicita ieșirea din
indiviziune, așa cum corect s-a reținut și prin hotărârea ce se atacă.
Rezultă
așa dar, că reclamanta nu a dobândit un drept de proprietate asupra subsolului
clădirii în cauză și deci nu a dovedit că este titulara unui drept de
proprietate asupra acestuia, în forma deținerii unei cote părți indivize.
În
consecință, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de
reclamanta S.C. „C.Z.” S.R.L. împotriva deciziei nr.31 din 30 mai 2002 a
Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 10 februarie 2004.