ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M A N I A
Decizia nr.809
Dosar nr.4993/2002
S-a luat în
examinare recursul declarat de partea vătămată B.R., împotriva sentinței penale
nr.3 din 25 octombrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș.
S-a prezentat
petiționara.
Procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Petiționara
a solicitat admiterea recursului său astfel cum a fost formulat.
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului.
C
U R T E A,
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea
de Apel Tg.Mureș a fost investită, la data de 17 iulie 2002, cu soluționarea
plângerii formulate de petiționara B.R. împotriva rezoluției date de Parchetul
de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în cauza privindu-l pe G.I., judecător
la Judecătoria Reghin.
În
plângerea formulată s-a susținut că atât reuzoluția Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Tg.Mureș, cât și cea a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție, sunt nelegale, deoarece judecătorul G.I. se face vinovat, în opinia
petiționarei de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă incriminată
de dispozițiile art.289 Cod penal.
S-a arătat că la termenul de judecată din 25 octombrie
1999, când petiționara a fost prezentă în fața instanței, ea nu a înțeles să facă
o declarație, expresă la renunțarea la judecata acțiunii intentată împotriva pârâților
T., deoarece, pe de o parte, acest aspect nu s-a pus în discuția părților, iar pe
de altă parte, în această ședință publică s-au purtat discuții legate doar de plata
taxei de timbru aferentă acțiunii promovate.
S-a mai susținut că aspectele învederate de către petiționară
în plângerea sa se confirmă prin probă testimonială (petiționara solicitând audierea
a două martore) și că prin înscrierea făcută de către judecător pe verso-ul acțiunii
sale s-a menționat în fals un aspect nereal.
Pentru justa soluționare a cauzei s-a apreciat că se impune
a se arhiva la dosarul cauzei atât dosarul în care Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Tg.Mureș a pronunțat rezoluția din 21 martie 2002, privindu-l pe G.I., cât
și dosarul Judecătoriei Reghin nr.1953/1998, precum și rezoluția Parchetului de
pe lângă Curtea Supremă de Justiție prin care s-a confirmat rezoluția Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș în cauză privindu-l pe G.I.
Verificând actele aflate la dosarul nr.13/P/2002 al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș și cele aflate în dosarul nr.1953/1998 al Judecătoriei
Reghin, instanța a reținut că rezoluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Tg.Mureș la data de 21 martie 2002 în cauza privindu-l pe G.I., în prezent
judecător la Tribunalul Maramureș, este legală și temeinică, neputându-se dispune
infirmarea acesteia.
Analizând cursul dezbaterilor în cauza civilă ce a
format obiectul dosarului nr.1953/1998 al Judecătoriei Reghin, s-a observat că în
practicaua încheierii civile nt.1624 din 25 octombrie 1999 s-a consemnat în mod
expres că, datorită faptului că reclamanta nu are posibilități de achitare a taxei
de timbru, în completare, în cuantum de 6.215.000 lei, ea înțelege să renunțe
la judecarea cauzei.
Această împrejurare expres învederată de către reclamantă
se regăsește în minuta întocmită de către judecător pe verso-ul actului aflat
la fila 65 din dosarul sus-menționat, minută semnată de judecător și de grefierul
de ședință care a participat la ședința publică din 25 octombrie 2002.
Așa încât, instanța a apreciat că, în sarcina judecătorului
G.I., nu se poate reține existența infracțiunii de fals intelectual.
În consecință, în mod corect prin rezoluțiile Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș și a celui de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,
s-a reținut că împotriva numitului G.I. nu se poate începe urmărirea penală pentru
săvârșirea infracțiunii incriminate de dispozițiile art.289 Cod penal, întrucât
această faptă nu există.
În baza acestor considerente, Curtea de Apel Tg.Mureș,
prin sentința penală nr.3 din 25 octombrie 2002, a respins, ca nefondată, plângerea
formulată de petiționara B.R. împotriva rezoluției din 21 martie 2002, dată de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș în dosarul nr,13/P/2002, dosar privindu-l pe
G.I.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs petiționara B.R., solicitând admiterea recursului, desființarea
hotărârii atacate și rejudecarea și condamnarea judecătorului G.I. pentru săvârșirea
infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art.289 Cod penal și obligarea acestuia
la 150.000.000 lei despăgubiri civile.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că
recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Încheierea nr.1624 din 25 octombrie 1999 s-a consemnat
în mod expres că reclamanta nu are posibilități de achitare a taxei de timbru și,
din acest motiv, înțelege să renunțe la judecarea cauzei, împrejurare care se regăsește
în minuta întocmită de judecătorul G.I.
Așa fiind, G.I. a consemnat în minuta întocmită manifestarea
de voință a petiționarei în sensul de a renunța la soluționarea
acțiunii pe care a promovat-o împotriva pârâților T.
Modificarea ulterioară a voinței petiționarei nu este,
însă, de natură a atrage răspunderea penală a judecătorului G.I., cu atât mai puțin
cu cât prin renunțarea la judecată manifestată de petiționara B.R., acesteia nu
i s-a stins dreptul la exercitarea unei noi acțiuni în pretenții împotriva acelorași
pârâți.
Față de aceste considerente, apare ca nefondat recursul
declarat de petiționară, urmând a fi respins, ca atare, conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara
B.R. împotriva sentinței penale nr.3 din 25 octombrie 2002 a Curții de Apel Tg.Mureș.
Obligă petiționara la 500.000 lei cheltuieli judiciare
către stat.
Pronunțată în ședință publică,azi 18 februarie 2003.