ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1924/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 821 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Timiș, a fost condamnat inculpatul M.O. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. S-a dispus aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 255 alin. (5) C. pen., inculpatul a fost obligat să restituie denunțătorului B.N., suma de 50 Euro. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus publicarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia, într-un ziar local. S-a reținut că, inculpatul M.O. a fost lucrător al Poliției de frontieră, sectorul Jimbolia, cu gradul de agent șef adjunct, având între altele, atribuții de control. La data de 28 noiembrie 2002, în timpul executării serviciului la punctul de trecere a frontierei Jimbolia, a pretins și primit de la cetățeanul român B.N., suma de 50 Euro, pentru a-i permite să introducă în țară un autoturism marca SEAT, înmatriculat în străinătate, fără plata garanției vamale, în sumă de 32.804.506 lei. Inculpatul a declarat apel împotriva sentinței, criticând-o cu privire la încadrarea juridică a faptei în alin. (2) al art. 254 C. pen, și cu privire la individualizarea pedepsei pentru neaplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Prin decizia penală nr. 43/ A din 5 februarie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat apelul, motivând, în esență, că încadrarea juridică dată faptei este corectă, deoarece la data săvârșirii infracțiunii, inculpatul îndeplinea atribuții de control la punctul de trecere a frontierei, astfel justificat s-a făcut aplicarea alin. (2) al art. 254 C. pen., iar pedeapsa aplicată a fost considerată ca bine individualizată în raport cu criteriile legale. Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru greșita individualizare a pedepsei, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând a se reduce cuantumul prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Recursul este fondat. Din examinarea dosarului cauzei se constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate și au încadrat fapta în textul de lege corespunzător. În ceea ce privește pedeapsa aplicată, în adevăr, nu este bine individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., deoarece nu s-a ținut seama de împrejurările care atenuează răspunderea penală a inculpatului. Din referatul ofițerului cu cercetarea penală specială de la Inspectoratul județean al poliției de frontieră Timiș, rezultă că inculpatul, fără antecedente penale, a avut anterior o bună conduită la serviciu, nu a fost sancționat în întreaga sa activitate, a obținut calificativul foarte bun (1997 – 2001) și a fost recompensat cu soldă de merit (1999 – 2001). Aceste împrejurări constituie circumstanțe atenuante și trebuiau să fie considerate ca atare și a se face aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În consecință, urmează a se reduce pedeapsa sub minimul special, considerându-se că o pedeapsă de un an închisoare este suficientă pentru realizarea scopului educativ și preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. Întrucât greșeala de individualizare a pedepsei constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., recursul declarat de inculpat este fondat și urmează, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite ca atare și casa decizia recurată, precum și sentința tribunalului, cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea reținută care, prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., o va modifica, în sensul reducerii de la 3 ani la 1 an închisoare.

Totodată, avându-se în vedere că, potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani, prin reducerea pedepsei principale la un an închisoare, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi nu mai are suport legal, astfel că, urmează a se înlătura. Celelalte dispoziții ale hotărârilor urmează a fi menținute. Onorariul, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a recurentului, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva deciziei penale nr. 43/ A din 5 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 821 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Timiș cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului. Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în sensul că prin aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., o reduce de la 3 ani închisoare la un an închisoare. Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2004.