ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1924/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 821 din 17

decembrie 2003 a Tribunalului Timiș, a fost condamnat inculpatul M.O. la 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a dispus aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen.,

inculpatul a fost obligat să restituie denunțătorului B.N., suma de 50 Euro.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

În baza art. 30 din Legea nr.

78/2000, s-a dispus publicarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia,

într-un ziar local.

S-a reținut că, inculpatul M.O. a

fost lucrător al Poliției de frontieră, sectorul Jimbolia, cu gradul de agent

șef adjunct, având între altele, atribuții de control.

La data de 28 noiembrie 2002, în

timpul executării serviciului la punctul de trecere a frontierei Jimbolia, a pretins

și primit de la cetățeanul român B.N., suma de 50 Euro, pentru a-i permite să

introducă în țară un autoturism marca SEAT, înmatriculat în străinătate, fără

plata garanției vamale, în sumă de 32.804.506 lei.

Inculpatul a declarat

apel împotriva sentinței, criticând-o cu privire la încadrarea juridică a

faptei în alin. (2) al art. 254 C. pen, și cu privire la individualizarea

pedepsei pentru neaplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Prin decizia penală nr. 43/ A din 5

februarie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat apelul,

motivând, în esență, că încadrarea juridică dată faptei este corectă, deoarece

la data săvârșirii infracțiunii, inculpatul îndeplinea atribuții de control la

punctul de trecere a frontierei, astfel justificat s-a făcut aplicarea alin.

(2) al art. 254 C. pen., iar pedeapsa aplicată a fost considerată ca bine

individualizată în raport cu criteriile legale.

Împotriva deciziei instanței de

apel, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru greșita individualizare

a pedepsei, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând a se reduce

cuantumul prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Recursul este fondat.

Din examinarea dosarului cauzei se

constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, în concordanță cu probele administrate și au încadrat fapta în

textul de lege corespunzător.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată, în adevăr, nu este bine individualizată în raport cu criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., deoarece nu s-a ținut seama de împrejurările care

atenuează răspunderea penală a inculpatului.

Din referatul ofițerului cu

cercetarea penală specială de la Inspectoratul județean al poliției de

frontieră Timiș, rezultă că inculpatul, fără antecedente penale, a avut anterior

o bună conduită la serviciu, nu a fost sancționat în întreaga sa activitate, a

obținut calificativul foarte bun (1997 – 2001) și a fost recompensat cu soldă

de merit (1999 – 2001).

Aceste împrejurări constituie

circumstanțe atenuante și trebuiau să fie considerate ca atare și a se face

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În consecință, urmează a se reduce

pedeapsa sub minimul special, considerându-se că o pedeapsă de un an închisoare

este suficientă pentru realizarea scopului educativ și preventiv prevăzut de

art. 52 C. pen.

Întrucât greșeala de individualizare

a pedepsei constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 teza I C. proc. pen., recursul declarat de inculpat este fondat și

urmează, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se

admite ca atare și casa decizia recurată, precum și sentința tribunalului, cu

privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea reținută care, prin aplicarea

art. 74 și art. 76 C. pen., o va modifica, în sensul reducerii de la 3 ani la 1

an închisoare.

Totodată, avându-se în vedere că,

potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea

de cel puțin 2 ani, prin reducerea pedepsei principale la un an închisoare,

aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi nu mai are suport legal, astfel

că, urmează a se înlătura.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor

urmează a fi menținute.

Onorariul, în sumă de 400.000 lei,

pentru apărarea din oficiu a recurentului, urmează a se plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.O. împotriva deciziei penale nr. 43/ A din 5 februarie 2004 a

Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 821 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Timiș cu privire la

pedeapsa aplicată inculpatului.

Modifică pedeapsa aplicată

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în sensul că prin aplicarea

dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., o reduce de la 3 ani închisoare la un

an închisoare.

Înlătură pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și

menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

aprilie 2004.