ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5165/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5165/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10/ P din 5

decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea au fost condamnați inculpații:

M.I., pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.,

cu referire la art. 1, art. 17 lit. d), art. 18 din Legea nr. 78/2000 la

pedeapsa de 2 ani închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 1 și art. 7

din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în

pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, la care se

adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen. și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) – c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

M.A.S., pentru săvârșirea instigării

la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de

art. 25, raportat la art. 248 C. pen., cu referire la art. 1, art. 17 lit. d)

și art. 18 din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 și art. 7 din Legea nr.

78/2000 în complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 și art. 7 din

Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în

pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 3 luni

închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3

luni închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen.,

s-a dispus restituirea în favoarea lui M.N. a unui pat pliant depus la camera

de corpuri delicte a I.P.J. Satu-Mare și a sumei de 200 Euro consemnați la

B.N.R., sucursala Maramureș.

În baza art. 118 lit. c) C. pen.,

s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 149.660 lei, inculpatul

M.A.S. fiind obligat la plata acestei sume.

În baza art. 346 pct. 1 C. proc.

pen., acțiunea civilă formulată de D.G.F.P. Bihor a fost respinsă.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpații au fost obligați la 15.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 18 noiembrie 2002,

martorul M.N.A. i-a solicitat ajutorul inculpatului M.A.S., lucrător în cadrul

Poliției de frontieră, punctul de trecere Valea lui Mihai, în sensul de a

introduce în țară, fără plata taxelor vamale, o autoutilitară marca Peugeot și

mai multe bunuri de uz gospodăresc, folosite, achiziționate din Germania.

Inculpatul a fost de acord,

precizându-i însă că trebuie să dea mită vameșului și să prezinte bunurile la

control în seara zilei de 19 noiembrie 2002, după ora 20,00.

Apoi, inculpatul M.A.S. a luat

legătura cu inculpatul M.I., lucrător vamal în cadrul acestui punct de trecere

a frontierei și i-a cerut să permită introducerea în țară a unor bunuri, fără

achitarea taxelor legale.

În seara zilei de 19 noiembrie 2002,

după ce martorul M.N.A. s-a prezentat la controlul vamal, inculpatul M.I. i-a

pretins suma de 400 Euro pentru a-i permite intrarea în țară a bunurilor, fără

plata taxelor vamale.

Martorul i-a remis efectiv suma de

200 Euro și un pat pliant.

În timp ce se deplasa spre Carei,

martorul M.N.A. a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție,

împrejurare în care a motivat lipsa documentelor vamale ale mărfurilor prin

fapta descrisă mai sus.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de consemnare a denunțului oral, proces-verbal de

constatare, procese-verbale de percheziție, proces-verbal de inventariere a

bunurilor aflate în autoutilitara Peugeot, proces-verbal de verificare, actele

de identitate și înmatriculare ale autovehiculului, proces-verbal de constatare

a contravențiilor întocmit de D.R.V.I. Oradea, dovada de ridicare a sumei de

200 Euro de la M.I., fișa postului inculpatului M.I., declarațiile martorilor

M.N.A., G.I.Z., B.D.I., S.C.P., M.T.N., declarațiile inculpaților care au

încercat să nege săvârșirea faptelor, ori să denatureze adevărul.

Împotriva acestei sentințe penale au

declarat recurs P.N.A., Serviciul Teritorial Anticorupție Oradea și inculpații

M.I. și M.A.S.

Cu privire la recursul P.N.A.,

Serviciul Teritorial Anticorupție Oradea.

Parchetul a declarat recurs,

criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că s-au încălcat dispozițiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen., întrucât

în mod greșit inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de

15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum și

dispozițiile art. 72 C. pen., întrucât pedepsele aplicate inculpaților nu au

fost just individualizate.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate, obligarea fiecăruia dintre inculpați la plata

cheltuielilor judiciare în favoarea statului și condamnarea acestora la pedepse

mai mari.

Temeiul juridic al recursului în

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și

14 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

recurs, Curtea constată că, potrivit art. 191 alin. (2) C. proc. pen., când

sunt mai mulți inculpați condamnați, instanța hotărăște partea din cheltuieli

judiciare datorată de fiecare.

Solidaritatea nu este prevăzută de

legea procesual penală și nici nu poate fi atribuită ca presupusă intenție

instanței de fond cu privire la modul de plată a cheltuielilor judiciare, atât

timp cât, în considerentele hotărârii judecătorești, această împrejurare este

lămurită pe deplin, în sensul obligării fiecărui inculpat la câte 15.000.000

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

De astfel, instanța de judecată, în

aprecierea cuantumului cheltuielilor judiciare este obligată să țină seama și

de cheltuielile judiciare efectuate în timpul urmării penale și stabilite la 10

milioane lei (desigur, pentru fiecare inculpat în parte), astfel că nu avea cum

să fixeze o sumă mai mică decât aceasta, după epuizarea și a fazei de judecată.

privind individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea constată că

nici acesta nu este întemeiat.

Instanța de fond, în considerarea

dispozițiilor art. 72 C. pen., a făcut o justă individualizare a pedepselor

aplicate, dând eficiența cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de

textul de lege arătat.

S-a reținut că fenomenul

infracțional al corupției, în care se circumscriu și faptele săvârșite de cei

doi inculpați, are, prin evoluția sa, un impact deosebit în rândul opiniei

publice și prezintă un pericol social sporit prin consecințele socio-economice

pe care le produce.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere

conduita procesuală nesinceră a inculpaților care au încercat să denatureze

adevărul, calitatea și atribuțiile lor profesionale de care s-au folosit în

săvârșirea faptelor penale.

Totodată, s-a dat eficiență cuvenită

datelor legate de conduita pe care inculpații au avut-o anterior comiterii

infracțiunilor: nu au antecedente penale, sunt căsătoriți, fiecare având în

întreținere copii minori.

De asemenea, s-au avut în vedere

foloasele dobândite de inculpați de pe urma săvârșirii infracțiunilor, precum

și prejudiciul în sumă de 181.791.219 lei reprezentând drepturile vamale de

import datorate bugetului de stat.

Desigur, în aceste împrejurări,

pedepsele de 5 ani și 6 luni închisoare și respectiv 2 ani și 3 luni

închisoare, aplicate inculpaților M.I. și M.A.S. sunt proporționale pericolului

social al faptelor săvârșite și al făptuitorilor, fiind în măsură să conducă la

reeducarea și reinserția socială a acestora, în conformitate cu scopul

coercitiv și educativ al sancțiunii penale prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, constatând că

pedepsele aplicate sunt necesare și suficiente în cuantumul aplicat, Curtea

consideră că nu se impune majorarea acestuia.

Cu privire la recursurile

inculpaților M.I. și M.A.S.

Inculpații au solicitat admiterea

recursurilor și casarea hotărârilor atacate pe care le-au criticat pentru

motive de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17, 17

1

, 18, 19 și 14 C. proc. pen.

Recurenții au solicitat:

în conformitate cu dispozițiile art. 333 C. proc. pen., pentru refacerea

actelor de urmărire penală de către organul competent (procurorul), cele

efectuate fiind lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 197

alin. (2) C. proc. pen., în raport de prevederile art. 209 C. proc. pen., art.

22 din Legea nr. 78/2000 și Legea nr. 503/2002, deoarece au fost întocmite de

un organ necompetent material și teritorial (poliția judiciară).

În subsidiar,

pentru inculpatul M.I., din infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. și din infracțiunea prevăzută de

art. 254 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 256 C. pen., achitarea

acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b

1

) C. pen. și art. 18

1

C. pen. și aplicarea unei

sancțiuni cu caracter administrativ, potrivit dispozițiilor art. 91 C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 248 C.

pen. și art. 26, raportat la art. 255 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) și a) C. proc. pen.

În ultimul subsidiar,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 249 C. pen. și art. 256 C.

pen. și aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege

a cărei executare să fie suspendată în condițiile art. 81 C. pen.

aplicate inculpatului M.A.S. și suspendarea condiționată a executării acesteia,

în condițiile art. 81 C. pen.

Examinând recursurile prin prisma

motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea constată că acestea sunt

nefondate.

de organele competente din punct de vedere material și teritorial, potrivit

dispozițiilor legale în materie.

Legea nr. 503/2002 privind P.N.A.,

în art. 10 pct. 3 și 4, prevede posibilitatea efectuării de către ofițerii de

poliție judiciară a actelor de cercetare penală dispuse de procurorii P.N.A.,

din dispoziția scrisă și în numele acestora.

Curtea constată că procurorul a

respectat cerințele legii, la dosarul de urmărire penală existând ordonanța nr.

111/P/2002 din 16 decembrie 2002, prin care procurorul șef P.N.A. al

Serviciului Anticorupție Oradea a dispus delegarea competenței de efectuare a

unor acte de urmărire penală (audierea învinuiților, audierea martorilor,

efectuarea confruntărilor necesare), în numele său, de către ofițerul de

poliție judiciară.

Totodată, Curtea constată că acte

importante de urmărire penală au fost efectuate de procuror însuși

(procesul-verbal de începere a urmăririi penale, audierea învinuiților M.I. și

M.A.S., solicitarea de relații de la D.R.V. interjudețeană Oradea privind

cuantumul prejudiciului înregistrat, atribuțiile de serviciu ale celor doi

făptuitori, procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală).

Textele de lege invocate au eliminat

excepția de competență exclusivă a procurorului în efectuarea actelor de

cercetare penală privind faptele de corupție și au modificat dispozițiile art.

3 din O.U.G. nr. 24/2004 (M. Of. nr. 365/27.05.2004) care se refereau la

posibilitatea ofițerilor de poliție judiciară de a efectua actele de cercetare

penală sub directa conducere, supraveghere și controlul nemijlocit al

procurorilor P.N.A., cu excepția actelor care sunt de competența exclusivă a

procurorului, după cum s-a arătat.

Cât privește competența teritorială

a organelor de poliție, infracțiunea constatată fiind flagrantă, Curtea

constată că s-au respectat dispozițiile art. 213 C. proc. pen., organul de

cercetare penală fiind obligat să efectueze actele de cercetare care nu suferă

amânare, după care a trimis cauza procurorului competent.

Potrivit dispozițiilor art. 42 alin.

(3) C. proc. pen., actele și măsurile dispuse de organele necompetente

teritorial, se mențin.

La rândul său, procurorul a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (3) C. proc. pen., investind în mod legal

instanța competentă să judece cauza.

În aceste împrejurări, Curtea

constată că nu există temeiuri pentru restituirea cauzei la procuror pentru

refacerea urmăririi penale.

2 și 4. Din analiza materialului

probator administrat în cauză, Curtea constată că instanța de judecată a

reținut în mod corect situația de fapt, a stabilit în mod just vinovăția

inculpatului M.I. și a dat încadrarea juridică legală și temeinică faptelor

săvârșite de acesta.

Inculpatul M.I. a pretins și primit

bani și bunuri de la martorul M.N.A. pentru a nu-și îndeplini îndatorirea de

serviciu ce consta în vămuirea autoutilitarei Peugeot și a bunurilor de uz

casnic transportate cu aceasta.

În cauză nu se poate dispune

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită, prevăzută de

art. 254 C. pen., în infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de

art. 256 C. pen., întrucât de esența laturii obiective a acesteia din urmă este

ca acțiunea de a primi banii sau foloasele să aibă loc după îndeplinirea de

către făptuitor a unui act. Or, în speță, inculpatul nu și-a îndeplinit deloc

atribuțiile de serviciu, neîntocmind actele de vămuire, prin urmare calificarea

faptei sale în infracțiunea de luare de mită este legală și temeinică.

De asemenea, și încadrarea juridică

dată faptei aceluiași inculpat care, în calitate de controlor vamal aflat în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, a permis introducerea în țară a unor

bunuri de uz casnic și a unui autovehicul fără a încasa taxele vamale aferente,

în sumă de 181.791.219 lei în infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., cu referire la art. 1, art.

17 lit. d) și art. 18 din Legea nr. 78/2000 este corectă și în concordanță

deplină cu situația de fapt rezultată din probele dosarului.

Inculpatul M.I. a acționat cu

intenție directă, cunoscând și urmărind rezultatul faptei sale, acela de a

produce un prejudiciu bugetului de stat prin neîndeplinirea voită a

atribuțiilor sale de serviciu.

În cauză nu se poate pune problema

culpei, întrucât un funcționar vamal care nu întocmește actele de vămuire nu

acționează nici din greșeală, întrucât la nivelul său de pregătire și

experiență trebuia să prevadă rezultatul conduitei sale, și nici cu ușurință,

întrucât nu poate exclude că rezultatul faptei sale (păgubirea bugetului de

stat) nu se va produce (rezultatul unei atari fapte fiind imediat).

În consecință, este exclusă

reținerea în sarcina inculpatului M.I. a infracțiunii de neglijență în

serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., nefiind întrunite condițiile laturii

subiective ale unei infracțiuni din culpă.

Cât privește achitarea solicitată în

temeiul art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., precum și reducerea cuantumului pedepselor aplicate, Curtea constată

că aceste motive de recurs au fost invocate ca subsecvente celui privind

schimbarea încadrării juridice, astfel că, nefiind primită prima critică,

formulată în temeiul art. 385

9

pct. 17 și, deci, nereținându-se în

sarcina inculpatului infracțiuni pedepsite mai blând, nici achitarea pentru

aceste fapte și, nici redozarea pedepselor nu poate opera.

De altfel, Curtea constată că

pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și luare de mită sunt just individualizate, respectând

dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

Instanța de fond a dat eficiență

cuvenită criteriilor generale de individualizare referitoare la pericolul

social sporit pe care îl reprezintă întotdeauna faptele unui funcționar aflat

în executarea atribuțiilor de serviciu, mai ales atunci când ele sunt dublate

de acte de corupție. Inculpatul M.I. nu numai că a pretins bani, dar a și

negociat, în final, suma primită drept mită, iar asupra sa s-a găsit, cu ocazia

percheziției corporale efectuate de organele de poliție suma de 450 Euro și

782.000 lei, bani pe care nu îi declarase la intrarea în serviciu, patul primit

fiind deja depozitat în autoturismul proprietate personală Opel Vectra.

Inculpatul nu a recunoscut faptele

ce i s-au reținut în sarcină, demonstrând nesinceritate.

Curtea constată că în cauză nu se

impune reducerea pedepselor aplicate și nici suspendarea condiționată a

executării lor, acestea fiind în măsură să se constituie într-un mijloc

eficient de constrângere și reeducare a inculpatului M.I.

3 și 5. Nici criticile formulată de

inculpatul M.A.S. prin recursul său nu pot fi primite ca fondate.

Inculpatul le-a promis martorilor

M.N.A. și G.I.Z. că îi va ajuta să introducă bunurile în țară fără plata

taxelor vamale, determinând un vameș să nu efectueze vămuirea, dar le-a

precizat că ei vor trebui să-i dea acestuia din urmă o sumă de bani, în acest

fel, inculpatul i-a ajutat pe cei doi mituitori să-și consolideze hotărârea

infracțională, fapta sa constituindu-se într-un act de complicitate morală la

infracțiunea de dare de mită săvârșită de aceștia.

Cum actul de vămuire nu s-a

realizat, în mod nemijlocit și imediat bugetul de stat a înregistrat o pagubă

constând în valoarea taxei neîncasate, inculpatul M.A.S. constituindu-se în

persoana care, prin rugăminți, a determinat săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor publice de către inculpatul M.I.

În consecință, Curtea constată că în

cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpatului M.A.S., infracțiunile

reținute în sarcina acestuia fiind conforme situației de fapt stabilite și pe

deplin dovedite prin probele administrate, în concordanță cu interpretarea și

coroborarea dată de instanța de judecată acestora.

Individualizarea pedepselor aplicate

s-a realizat în conformitate cu cerințele art. 72 C. pen.

Fără inițiativa inculpatului M.A.S.,

intenția de mituire a denunțătorilor nu și-ar fi găsit realizarea, el fiind cel

care a mijlocit relația dintre aceștia și funcționarul vamal.

Disponibilitatea manifestată de

inculpat pentru a-i determina sau ajuta pe ceilalți făptuitori să încalce legea

a fost just sancționată de instanța de fond.

Ușurința cu care inculpatul s-a angajat să

mijlocească săvârșirea unor ilegalități, acceptând ideea de mită, determinând

actul de corupție, demonstrează necesitatea pedepsei aplicate, în cuantum și

modalitatea de executare dispuse, ca fiind remediul legal pentru reeducarea sa.

Pentru aceste considerente, Curtea

va respinge, ca neîntemeiată, cererea de reducere a cuantumului pedepsei

aplicate inculpatului M.A.S., apreciind că nu se impune nici suspendarea

condiționată a executării acesteia, întrucât numai privarea de libertate este

în măsură să asigure realizarea scopului art. 52 C. pen.

Așa fiind, și constatând din oficiu

că nu există alte motive de casare, Curtea va respinge recursurile declarate de

P.N.A., Serviciul Teritorial Oradea și de inculpații M.I. și M.A.S., ca

nefondate.

Recurenții inculpați vor fi obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

P.A.S.T. Oradea și de inculpații M.I. și M.A.S., împotriva sentinței penale nr.

10 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 octombrie 2004.