ÎCCJ, decizie (scj.ro #83835)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83835) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor în formă calificată. Luare de mită

Cuprins

pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere

unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege.

Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată

-

luare

de mită

C.

pen.,

art. 246, art. 248

1

, art. 254, art. 258

Faptele

inculpatului, care are calitatea de membru în consiliul de administrație al

unei societăți comerciale pe acțiuni, de a îndeplini, în exercitarea

atribuțiilor sale de serviciu, acte contrare hotărârilor conducerii societății

și atribuțiilor stabilite în contractul de administrare privitoare la

încheierea unor contracte, cauzând societății un prejudiciu care se circumscrie

noțiunii de consecințe deosebit de grave, precum și de a primi o sumă de bani

în scopul încheierii unui contract în detrimentul societății, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și ale infracțiunii de luare de mită prevăzută

în art. 254 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 1170 din 24 martie 2011

Prin

sentința penală nr. 546 din 15 decembrie 2005, Tribunalul Galați, între altele,

a condamnat pe inculpatul M.F. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și

la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă

calificată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.

A

condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C.

pen. în referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit.

a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza

art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul M.F. să execute pedeapsa principală de 9 ani

închisoare sporită la 10 ani și 6 luni închisoare, plus pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.

pen. pe o durată de 5 ani.

A

condamnat pe inculpatul D.M. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută în art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă

calificată și continuată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258, art. 41 alin. (2) și

art. 42 C. pen.

În baza

art. 71 C. pen., a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în anul 1991

societatea comercială S., fostul Combinat S., a devenit societate pe acțiuni,

iar în anul 2000 structura acționariatului era formată din 73,3% cota de

participare a statului, 20,9% cota de participare a SIF Moldova și 4,7% alți

acționari.

În luna

aprilie 2000 s-a realizat o nouă organizare a societății comerciale S.

La data

de 12 aprilie 2000, inculpatul M.F. a fost numit prin hotărârea nr. 17 membru

al Consiliului de administrație.

În luna

mai 2000, la conducerea Direcției Comerciale cu Furnizorii și Clienții Interni

a fost numitul inculpatul D.M.

Încă

din luna aprilie 2000, organele de conducere ale societății comerciale S. au

luat o serie de măsuri pentru rentabilizarea și eficientizarea activității

societății.

Membrii

Consiliului de administrație, deci și inculpatul M.F., au coordonat și răspuns

de atingerea unor standarde și obiective economice, emițând hotărâri în

diferite domenii de activitate ale societății.

Întrucât

societatea trecea printr-o perioadă economică dificilă, în special datorită

lipsei lichidităților, Comitetul de direcție, din care făcea parte și

inculpatul M.F., a emis, la data de 23 mai 2000, hotărârea nr. 3, prin care se

stipulau în esență modalitățile de derulare a afacerilor între societatea

comercială S. și clienții săi.

Astfel,

s-a stabilit ca livrările de produse să fie efectuate ritmic urmând a fi

respectate următoarele reguli: comercializarea produselor către clienții care

efectuează plăți directe fără măsuri asigurătorii de plată; clienții care

efectuează plăți în avans sau la livrare; clienții care efectuează plăți

directe cu măsuri asigurătorii de plată (instrumente de plată garantate de

instituțiile bancare).

Inculpatul

D.M., în calitate de director relații comerciale, avea sarcina de a selecta

clienții în vederea încheierii de contracte avantajoase pentru societate,

aspect ce rezultă atât din hotărârea nr. 3, cât și din fișa postului.

Toate

prevederile obligatorii vizând revitalizarea activității societății erau bine

cunoscute de inculpații M.F. și D.M. prin natura funcțiilor deținute de

aceștia, dar chiar așa fiind, aceștia și-au încălcat cu buna știință

atribuțiile de serviciu, provocând grave vătămări intereselor legale ale

societății comerciale S.

Pe

fondul unor relații de prietenie și trafic de influență, inculpații M.F. și

D.M. și-au exercitat atribuțiile de serviciu în mod abuziv, încălcând

hotărârile luate de conducerea societății, prin perfectarea unor contracte

comerciale dezavantajoase pentru societate, în totală contradicție cu

hotărârile luate de conducere.

Astfel,

pe relația societatea comercială S. - societatea comercială E. au fost derulate

mai multe contracte, unele dezavantajoase pentru societatea comercială S.

Societatea

comercială E. era administrată efectiv de către inculpatul C.V., acesta

cunoscându-se cu inculpatul R.C. (condamnat în cauză), care la rândul său era

în relații de prietenie cu inculpatul M.F.

Prin

intermediul inculpatului R.C., inculpatul C.V. a luat legătura cu inculpatul M.F.

și i-a solicitat acestuia să fie ajutat în achiziționarea unor produse laminate

pentru societatea comercială E.

Folosind

o modalitate ilegală de comercializare, respectiv constituirea unui avans prin

introducerea de mărfuri în societatea comercială S., inculpatul M.F. a acceptat

derularea unei afaceri cu societatea comercială E., deși în avans puteau fi

achitați numai bani, nu și mărfuri de către partea contractantă.

La data

de 23 mai 2005, Comitetul de direcție al societății comerciale S. a emis o nouă

hotărâre și mai restrictivă, în sensul că livrarea de produse siderurgice către

clienți se face numai dacă aceștia achită în avans prețul sau cu posibilitatea

de plată la livrarea mărfii.

Cu

toate acestea, inculpatul M.F. a intervenit personal în sensul încheierii unor

contracte cu societatea comercială E., primind ca avans de la aceasta unele

care nu erau necesare societății comerciale S.

Pe

oferta primită de la societatea comercială E. și semnată de inculpatul C.V.,

inculpatul M.F. a pus rezoluția „tratare”, cu înțelesul de a fi soluționată

favorabil cererea, deși între atribuțiile de serviciu ale acestuia nu figura

selectarea clienților.

Inculpatul

M.F. a intervenit și telefonic la martorul U.I., care deținea funcția de

director general adjunct, rugându-l să analizeze și să satisfacă cererea de

ofertă făcută de societatea comercială E.

În mod

nelegal, a fost acceptată societatea comercială E. la o licitație care viza

achiziționarea de role, deși acestea nu erau necesare societății comerciale S.

și, în cele din urmă, societatea comercială E. administrată de inculpatul C.V.

a câștigat licitația și s-a încheiat contractul cu nr. 15 din 30 mai 2000.

Concomitent,

inculpatul M.F. a luat legătura cu coinculpatul D.M. pentru a aproba livrarea

de tablă către societatea comercială E., această livrare urmând să se facă pe

baza minimului de avans creat prin livrarea de role de bandă transportoare,

deși hotărârile imperative ale societății comerciale S. se refereau la avans

bănesc sau plata în avans integrală a prețului ori la data livrării produsului.

Deși

inculpatul D.M. cunoștea hotărârile luate de conducere privind comercializarea

produselor siderurgice, a încălcat cu bună știință aceste hotărâri, acceptând

livrarea pe bază de comenzi de tablă și alte produse siderurgice către societatea

comercială E.

În

înțelegere cu inculpatul M.F., inculpatul D.M. a acceptat livrarea în lunile

iunie - iulie 2000 a 1.750 tone tablă și 300 tone alte produse siderurgice și,

deși au fost atenționați de serviciile de resort din societate să stopeze

livrările, acestea au continuat.

S-au

emis atenționări către societatea comercială E. pentru plata prețului, dar

aceasta nu a dat niciun răspuns și, chiar în aceste condiții, inculpatul D.M. a

suplimentat contractul cu încă 500 tone tablă laminată la rece.

În perioada

1 iunie 2000 - 30 august 2000, societatea comercială E. a achiziționat de la

societatea comercială S. produse siderurgice în valoare de circa 9,8 miliarde

lei și a achitat doar parțial, prin compensare, numai 3,7 miliarde lei,

rămânând neachitate circa 6,1 miliarde lei contravaloare marfă plus penalități

de circa 13,7 miliarde lei.

Încheierea

unor contracte la termene extrem de scurte - 30 mai 2000 respectiv 6 iunie 2000

- pentru societatea comercială E. s-a datorat, în principal, traficului de

influență exercitat de inculpatul R.C., prieten apropiat cu inculpatul M.F.

Inculpatul

C.V. a relatat că pentru intervențiile făcute de inculpatul R.C. la conducerea

societății comerciale S., acesta pretindea bani pentru a răsplăti pe inculpatul

M.F. La insistențele lui R.C., inculpatul C.V. a împrumutat suma de 25.000

mărci germane pentru a o remite inculpatului M.F.

În luna

august 2000, inculpatul C.V. i-a dat suma de 25.000 mărci inculpatului R.C.,

acesta a pus suma respectivă într-o geantă și s-a deplasat spre locuința

inculpatului M.F., cu un autoturism.

Inculpatul

C.V. a rămas în autoturism, timp în care inculpatul R.C. s-a deplasat la

apartamentul inculpatului M.F., iar la venire R.C. l-a asigurat pe C.V. că a

dat 20.000 mărci inculpatului M.F., iar suma de 5.000 mărci a oprit-o pentru

sine.

În

vederea participării la o licitație publică organizată pentru cumpărarea

pachetului majoritar de acțiuni la societatea comercială C. de circa 71%,

inculpații P.I., E.I. (condamnați în cauză) și martorii P.G. și D.G. au

încheiat o convenție de asociere autentificată la notarul public Ș.U. la data

de 20 decembrie 1999.

Pentru

a face rost de bani, inculpatul P.I., reprezentant al societății comerciale O.

și inculpatul E.I., director general al societății comerciale R. l-au contactat

pe inculpatul R.C., știind că acesta este prieten cu inculpatul M.F., în

vederea achiziționării unor produse siderurgice.

În

cursul lunii septembrie 2000, inculpatul R.C. și inculpatul P.I. s-au deplasat

în municipiul Cluj-Napoca, pentru a se întâlni cu inculpatul M.F. și a-i da

acestuia suma de 200 milioane lei drept mită în vederea încheierii unui

contract pentru livrarea de produse siderurgice.

Întâlnirea

de la Cluj-Napoca nu a avut loc, dar inculpatul P.I. s-a întâlnit la Galați cu inculpatul M.F. și i-a dat acestuia suma de 180 milioane lei mită, pentru ca

inculpatul M.F., în calitatea pe care o avea, să ajute la încheierea unui

contract de livrare a unor produse siderurgice către societatea comercială R.,

societate administrată de colaboratorul inculpatului P.I., respectiv inculpatul

E.I.

După

primirea sumei de 180 milioane lei, inculpatul M.F. a intervenit la inculpatul

D.M. pentru ca acesta să aprobe două comenzi către societatea comercială R. din

4 octombrie 2000, pentru cantitatea de 825 tone produse siderurgice (tablă).

De

menționat că nu au fost încheiate contracte de livrare pentru cantitatea de 825

tone tablă, între societatea comercială S. și societatea comercială R., la data

de 4 octombrie 2000.

La fel

de nelegal, la data de 9 și, respectiv, 10 octombrie 2000, se suplimentează

livrarea către societatea comercială R., cu alte două comenzi, pentru 400 tone

fiecare, aprobate de inculpatul D.M., în total cantitatea de tablă livrată

către societatea inculpatului E.I. fiind de 11.426.687.527 lei.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și

inculpații.

Prin

decizia penală nr. 59/A din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel Galați a admis

apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 546 din 15 decembrie 2005

pronunțată de Tribunalul Galați, a desființat, în parte, sentința penală și în

rejudecare a dispus, între altele, următoarele:

A redus

pedeapsa aplicată inculpatului M.F. pentru infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

În baza

art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului M.F., acesta având de executat pedeapsa cea

mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit.

a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani.

A redus

pedeapsa aplicată inculpatului D.M. pentru infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prevăzută în

art. 246 C. pen. în referire la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare și 3 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și c) C. pen.

A

modificat dispoziția privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor

drepturi, în sensul că a interzis inculpaților drepturile prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs, între alții, inculpații.

Analizând

legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare

invocate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., reține Înalta Curte de Casație

și Justiție că recursurile declarate de inculpații M.F. și D.M. sunt nefondate,

urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că situația de fapt a fost bine

stabilită de instanțele inferioare în urma analizei coroborate a întregului

ansamblu probator administrat în cauză, încadrarea juridică dată faptelor este

justă și corespunde situației de fapt reținute, în mod corect apreciind

instanța de fond că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere

penală a inculpaților sub aspectul infracțiunilor ce li se rețin în sarcină.

Cu

privire la recursurile declarate de inculpații M.F. și D.M., reține Înalta

Curte de Casație și Justiție că nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

1.

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanțe au comis grave erori de fapt având drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare menținută de instanța de apel,

nu este incident în cauză.

Reține

Înalta Curte de Casație și Justiție că inculpatul M.F. a fost trimis în

judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., respectiv luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul

D.M. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii

unice de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată

prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.

Probele

administrate în cauză dovedesc în mod cert, mai presus de orice dubiu, că cei

doi inculpați se fac vinovați de comiterea acestor fapte.

Atât

instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o analiză completă a tuturor

probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, stabilind fără

echivoc vinovăția celor doi inculpați sub aspectul comiterii infracțiunilor

prevăzute în art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., în cazul inculpatului D.M. fiind incidente și

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru

a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o

parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie

vădită, neîndoielnică.

Eroarea

gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între

cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor

aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât

cea pe care materialul probator o susține.

Verificând

probatoriul administrat în cauză prin prisma apărărilor formulate de inculpați,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca nefondate apărările

inculpaților D.M. și M.F., în sensul că nu se fac vinovați de comiterea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma

calificată și că a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel,

din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală

coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării

judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, deși organele de

conducere ale societății comerciale S. au adoptat un plan de măsuri pentru

rentabilizarea activității acesteia, iar membrii Consiliului de administrație

din care făcea parte și inculpatul M.F. au coordonat și au asigurat atingerea

unor standarde economice, ulterior cei doi inculpați, inculpatul D.M. deținând

funcția de director comercial, au folosit o modalitate ilegală de

comercializare a produselor, fapte ce au produs grave prejudicii părții

vătămate.

Susținerile

apărării, în sensul că inculpații nu au nicio legătură cu așa-zisul prejudiciu

produs părții vătămate cât timp în scriptele societății figurează ca debitori

societatea comercială E. și societatea comercială R., nu sunt întemeiate,

întrucât prin atitudinea lor, în sensul nerespectării atribuțiilor de serviciu

permițând celor două societăți să ridice marfă de la partea vătămată fără a

plăti contravaloarea acesteia, au făcut posibilă prejudicierea părții vătămate.

Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază, așa cum de altfel în mod corect au

reținut și cele două instanțe, că există raport de cauzalitate între

nerespectarea de către cei doi inculpați a atribuțiilor de serviciu, prin

efectuarea unor acte contrare măsurilor adoptate de Comitetul de direcție și

atribuțiilor din contractele de administrare și, respectiv, de muncă încheiate

cu partea vătămată, și producerea prejudiciului constând în contravaloarea

mărfii livrate către cele două societăți beneficiare, livrări care nu ar fi

avut loc fără intervenția inculpaților, astfel încât sunt întrunite condițiile

pentru angajarea răspunderii penale a celor doi inculpați sub aspectul

comiterii infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

Intervențiile

inculpaților M.F. și D.M. în derularea contractelor cu societatea comercială E.

și societatea comercială R. au fost hotărâtoare, astfel că în lipsa acestora nu

era posibilă livrarea de produse siderurgice fără a se efectua plata efectivă a

contravalorii mărfii.

Instanța

de apel a evidențiat probele care fac dovada faptului că inculpații M.F. și

D.M. s-au implicat direct în derularea contractului cu societatea comercială

E., relevante în acest sens fiind raportul de constatare tehnico-științifică

grafoscopic, declarațiile martorilor G.C., G.E., S.A. și E.B., ca și proba cu

înscrisuri.

Astfel,

martorii declară că, deși au sistat livrările către societatea comercială E.,

deoarece acestea atinseseră plafonul valoric al rolelor livrate către

societatea comercială S., în urma intervențiilor inculpatului M.F. livrările au

continuat, situație ce a fost confirmată și de inculpatul D.M., prin atitudinea

lor cei doi inculpați încălcându-și atribuțiile de serviciu și hotărârile

Comitetului de direcție.

Aceeași

situație s-a perpetuat și în cazul derulării relațiilor cu societatea

comercială R., contractul fiind încheiat ca urmare a intervenției inculpatului

M.F.

Cele

două instanțe au expus pe larg modalitatea de derulare a relațiilor comerciale

între partea vătămată și societatea comercială R., probele administrate în

cauză dovedind că și în acest caz contractul semnat de către inculpatul D.M. nu

respecta măsurile de rentabilizare a părții vătămate adoptate de organele de

conducere și Consiliul de administrație.

Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că probele administrate în cauză

dovedesc indubitabil că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată în

sarcina celor doi inculpați, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub

aspectul laturii subiective, solicitările apărării în sensul achitării

inculpaților nefiind întemeiate.

Cu

privire la infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C.

pen. cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina

inculpatului M.F., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că a fost pe

deplin dovedită, declarația inculpatului P.I. fiind relevantă, în acest sens el

declarând că i-a dat inculpatului M.F. suma de 180.000.000 lei (ROL) cu scopul

de a aproba în condiții nelegale încheierea unui contract de către societatea

comercială R. în vederea livrării de produse laminate.

Această

poziție a fost menținută atât în autodenunț, în declarația dată în faza de

urmărire penală, cât și cu ocazia confruntării dintre cei doi inculpați.

Faptul

că inculpatul P.I. a revenit asupra declarației în fața instanței de judecată

nu poate conduce la concluzia inexistenței infracțiunii de luare de mită, mai

ales că nici nu a oferit o explicație credibilă asupra acestei reveniri,

arătând doar că s-au făcut presiuni asupra sa.

Omite,

însă, apărarea inculpatului M.F. că între cei doi inculpați s-a realizat și o

confruntare, ocazie cu care inculpatul P.I. și-a menținut poziția inițială.

Aceste

aspecte au fost analizate pe larg de cele două instanțe, probele administrate

în cauză dovedind vinovăția inculpatului M.F. sub aspectul comiterii

infracțiunii de luare de mită.

Datorită

funcției deținute în Comitetul de direcție, în mod corect au apreciat

instanțele inferioare că inculpatul M.F. îndeplinește calitatea de funcționar

pentru a putea avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de

mită.

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Reținerea

dispozițiilor art. 248

1

C. pen., alături de infracțiunea prevăzută

în art. 246 C. pen., este justificată de cuantumul mare al prejudiciului produs

prin comiterea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

Este

adevărat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

este inclusă în categoria infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu

serviciu, însă este în același timp și o infracțiune de rezultat, neîndeplinirea

unui act sau îndeplinirea în mod defectuos trebuie să aibă ca rezultat

vătămarea intereselor legale ale unei persoane, înțelegând prin aceasta

inclusiv producerea unui prejudiciu.

Ca

atare, cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prin înlăturarea dispozițiilor art. 248

1

C. pen., formulată de apărare, nu este întemeiată.

Nici

cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de luare de mită în

infracțiunea de primire de foloase necuvenite formulată de inculpatul M.F. nu

este întemeiată, primirea sumei de 180.000.000 (ROL) lei de la inculpatul P.I.

având rolul de a-l determina pe inculpatul M.F. să încheie contractul de

livrare a produselor laminate cu societatea comercială R., în condiții nelegale

și în detrimentul măsurilor de rentabilizare a societății comerciale S. luate

de către Comitetul de direcție.

Modul

în care a acționat inculpatul M.F. în funcția deținută nu poate duce la

concluzia că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen., care presupune primirea unor foloase după îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,

situație ce nu se regăsește în cauza dedusă judecății.

Față de

considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații D.M. și F.M., fiind admise

recursurile declarate de unii dintre inculpații condamnați în cauză.