ÎCCJ, decizie (scj.ro #83835)

Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Luare de mită Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege.

Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Indice alfabetic: Drept penal - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată - luare de mită C. pen., art. 246, art. 248 1 , art. 254, art. 258 Faptele inculpatului, care are calitatea de membru în consiliul de administrație al unei societăți comerciale pe acțiuni, de a îndeplini, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, acte contrare hotărârilor conducerii societății și atribuțiilor stabilite în contractul de administrare privitoare la încheierea unor contracte, cauzând societății un prejudiciu care se circumscrie noțiunii de consecințe deosebit de grave, precum și de a primi o sumă de bani în scopul încheierii unui contract în detrimentul societății, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.

și ale infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1170 din 24 martie 2011 Prin sentința penală nr. 546 din 15 decembrie 2005, Tribunalul Galați, între altele, a condamnat pe inculpatul M.F. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. A condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen.

în referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul M.F. să execute pedeapsa principală de 9 ani închisoare sporită la 10 ani și 6 luni închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani. A condamnat pe inculpatul D.M. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 258, art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în anul 1991 societatea comercială S., fostul Combinat S., a devenit societate pe acțiuni, iar în anul 2000 structura acționariatului era formată din 73,3% cota de participare a statului, 20,9% cota de participare a SIF Moldova și 4,7% alți acționari.

În luna aprilie 2000 s-a realizat o nouă organizare a societății comerciale S. La data de 12 aprilie 2000, inculpatul M.F. a fost numit prin hotărârea nr. 17 membru al Consiliului de administrație. În luna mai 2000, la conducerea Direcției Comerciale cu Furnizorii și Clienții Interni a fost numitul inculpatul D.M. Încă din luna aprilie 2000, organele de conducere ale societății comerciale S. au luat o serie de măsuri pentru rentabilizarea și eficientizarea activității societății. Membrii Consiliului de administrație, deci și inculpatul M.F., au coordonat și răspuns de atingerea unor standarde și obiective economice, emițând hotărâri în diferite domenii de activitate ale societății.

Întrucât societatea trecea printr-o perioadă economică dificilă, în special datorită lipsei lichidităților, Comitetul de direcție, din care făcea parte și inculpatul M.F., a emis, la data de 23 mai 2000, hotărârea nr. 3, prin care se stipulau în esență modalitățile de derulare a afacerilor între societatea comercială S. și clienții săi. Astfel, s-a stabilit ca livrările de produse să fie efectuate ritmic urmând a fi respectate următoarele reguli: comercializarea produselor către clienții care efectuează plăți directe fără măsuri asigurătorii de plată; clienții care efectuează plăți în avans sau la livrare; clienții care efectuează plăți directe cu măsuri asigurătorii de plată (instrumente de plată garantate de instituțiile bancare).

Inculpatul D.M., în calitate de director relații comerciale, avea sarcina de a selecta clienții în vederea încheierii de contracte avantajoase pentru societate, aspect ce rezultă atât din hotărârea nr. 3, cât și din fișa postului. Toate prevederile obligatorii vizând revitalizarea activității societății erau bine cunoscute de inculpații M.F. și D.M. prin natura funcțiilor deținute de aceștia, dar chiar așa fiind, aceștia și-au încălcat cu buna știință atribuțiile de serviciu, provocând grave vătămări intereselor legale ale societății comerciale S. Pe fondul unor relații de prietenie și trafic de influență, inculpații M.F. și D.M. și-au exercitat atribuțiile de serviciu în mod abuziv, încălcând hotărârile luate de conducerea societății, prin perfectarea unor contracte comerciale dezavantajoase pentru societate, în totală contradicție cu hotărârile luate de conducere.

Astfel, pe relația societatea comercială S. - societatea comercială E. au fost derulate mai multe contracte, unele dezavantajoase pentru societatea comercială S. Societatea comercială E. era administrată efectiv de către inculpatul C.V., acesta cunoscându-se cu inculpatul R.C. (condamnat în cauză), care la rândul său era în relații de prietenie cu inculpatul M.F. Prin intermediul inculpatului R.C., inculpatul C.V. a luat legătura cu inculpatul M.F. și i-a solicitat acestuia să fie ajutat în achiziționarea unor produse laminate pentru societatea comercială E. Folosind o modalitate ilegală de comercializare, respectiv constituirea unui avans prin introducerea de mărfuri în societatea comercială S., inculpatul M.F.

a acceptat derularea unei afaceri cu societatea comercială E., deși în avans puteau fi achitați numai bani, nu și mărfuri de către partea contractantă. La data de 23 mai 2005, Comitetul de direcție al societății comerciale S. a emis o nouă hotărâre și mai restrictivă, în sensul că livrarea de produse siderurgice către clienți se face numai dacă aceștia achită în avans prețul sau cu posibilitatea de plată la livrarea mărfii. Cu toate acestea, inculpatul M.F. a intervenit personal în sensul încheierii unor contracte cu societatea comercială E., primind ca avans de la aceasta unele care nu erau necesare societății comerciale S. Pe oferta primită de la societatea comercială E. și semnată de inculpatul C.V., inculpatul M.F.

a pus rezoluția „tratare”, cu înțelesul de a fi soluționată favorabil cererea, deși între atribuțiile de serviciu ale acestuia nu figura selectarea clienților. Inculpatul M.F. a intervenit și telefonic la martorul U.I., care deținea funcția de director general adjunct, rugându-l să analizeze și să satisfacă cererea de ofertă făcută de societatea comercială E. În mod nelegal, a fost acceptată societatea comercială E. la o licitație care viza achiziționarea de role, deși acestea nu erau necesare societății comerciale S. și, în cele din urmă, societatea comercială E. administrată de inculpatul C.V. a câștigat licitația și s-a încheiat contractul cu nr. 15 din 30 mai 2000. Concomitent, inculpatul M.F.

a luat legătura cu coinculpatul D.M. pentru a aproba livrarea de tablă către societatea comercială E., această livrare urmând să se facă pe baza minimului de avans creat prin livrarea de role de bandă transportoare, deși hotărârile imperative ale societății comerciale S. se refereau la avans bănesc sau plata în avans integrală a prețului ori la data livrării produsului. Deși inculpatul D.M. cunoștea hotărârile luate de conducere privind comercializarea produselor siderurgice, a încălcat cu bună știință aceste hotărâri, acceptând livrarea pe bază de comenzi de tablă și alte produse siderurgice către societatea comercială E. În înțelegere cu inculpatul M.F., inculpatul D.M. a acceptat livrarea în lunile iunie - iulie 2000 a 1.750 tone tablă și 300 tone alte produse siderurgice și, deși au fost atenționați de serviciile de resort din societate să stopeze livrările, acestea au continuat.

S-au emis atenționări către societatea comercială E. pentru plata prețului, dar aceasta nu a dat niciun răspuns și, chiar în aceste condiții, inculpatul D.M. a suplimentat contractul cu încă 500 tone tablă laminată la rece. În perioada 1 iunie 2000 - 30 august 2000, societatea comercială E. a achiziționat de la societatea comercială S. produse siderurgice în valoare de circa 9,8 miliarde lei și a achitat doar parțial, prin compensare, numai 3,7 miliarde lei, rămânând neachitate circa 6,1 miliarde lei contravaloare marfă plus penalități de circa 13,7 miliarde lei. Încheierea unor contracte la termene extrem de scurte - 30 mai 2000 respectiv 6 iunie 2000 - pentru societatea comercială E. s-a datorat, în principal, traficului de influență exercitat de inculpatul R.C., prieten apropiat cu inculpatul M.F.

Inculpatul C.V. a relatat că pentru intervențiile făcute de inculpatul R.C. la conducerea societății comerciale S., acesta pretindea bani pentru a răsplăti pe inculpatul M.F. La insistențele lui R.C., inculpatul C.V. a împrumutat suma de 25.000 mărci germane pentru a o remite inculpatului M.F. În luna august 2000, inculpatul C.V. i-a dat suma de 25.000 mărci inculpatului R.C., acesta a pus suma respectivă într-o geantă și s-a deplasat spre locuința inculpatului M.F., cu un autoturism. Inculpatul C.V. a rămas în autoturism, timp în care inculpatul R.C. s-a deplasat la apartamentul inculpatului M.F., iar la venire R.C. l-a asigurat pe C.V. că a dat 20.000 mărci inculpatului M.F., iar suma de 5.000 mărci a oprit-o pentru sine.

În vederea participării la o licitație publică organizată pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la societatea comercială C. de circa 71%, inculpații P.I., E.I. (condamnați în cauză) și martorii P.G. și D.G. au încheiat o convenție de asociere autentificată la notarul public Ș.U. la data de 20 decembrie 1999. Pentru a face rost de bani, inculpatul P.I., reprezentant al societății comerciale O. și inculpatul E.I., director general al societății comerciale R. l-au contactat pe inculpatul R.C., știind că acesta este prieten cu inculpatul M.F., în vederea achiziționării unor produse siderurgice. În cursul lunii septembrie 2000, inculpatul R.C. și inculpatul P.I. s-au deplasat în municipiul Cluj-Napoca, pentru a se întâlni cu inculpatul M.F.

și a-i da acestuia suma de 200 milioane lei drept mită în vederea încheierii unui contract pentru livrarea de produse siderurgice. Întâlnirea de la Cluj-Napoca nu a avut loc, dar inculpatul P.I. s-a întâlnit la Galați cu inculpatul M.F. și i-a dat acestuia suma de 180 milioane lei mită, pentru ca inculpatul M.F., în calitatea pe care o avea, să ajute la încheierea unui contract de livrare a unor produse siderurgice către societatea comercială R., societate administrată de colaboratorul inculpatului P.I., respectiv inculpatul E.I. După primirea sumei de 180 milioane lei, inculpatul M.F. a intervenit la inculpatul D.M. pentru ca acesta să aprobe două comenzi către societatea comercială R. din 4 octombrie 2000, pentru cantitatea de 825 tone produse siderurgice (tablă).

De menționat că nu au fost încheiate contracte de livrare pentru cantitatea de 825 tone tablă, între societatea comercială S. și societatea comercială R., la data de 4 octombrie 2000. La fel de nelegal, la data de 9 și, respectiv, 10 octombrie 2000, se suplimentează livrarea către societatea comercială R., cu alte două comenzi, pentru 400 tone fiecare, aprobate de inculpatul D.M., în total cantitatea de tablă livrată către societatea inculpatului E.I. fiind de 11.426.687.527 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și inculpații.

Prin decizia penală nr. 59/A din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel Galați a admis apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 546 din 15 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Galați, a desființat, în parte, sentința penală și în rejudecare a dispus, între altele, următoarele: A redus pedeapsa aplicată inculpatului M.F. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului M.F., acesta având de executat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

pe o durată de 3 ani. A redus pedeapsa aplicată inculpatului D.M. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. A modificat dispoziția privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, în sensul că a interzis inculpaților drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs, între alții, inculpații.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., reține Înalta Curte de Casație și Justiție că recursurile declarate de inculpații M.F. și D.M. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanțele inferioare în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat în cauză, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației de fapt reținute, în mod corect apreciind instanța de fond că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților sub aspectul infracțiunilor ce li se rețin în sarcină.

Cu privire la recursurile declarate de inculpații M.F. și D.M., reține Înalta Curte de Casație și Justiție că nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: 1. Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanțe au comis grave erori de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare menținută de instanța de apel, nu este incident în cauză. Reține Înalta Curte de Casație și Justiție că inculpatul M.F. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., respectiv luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen.

cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Inculpatul D.M. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii unice de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. Probele administrate în cauză dovedesc în mod cert, mai presus de orice dubiu, că cei doi inculpați se fac vinovați de comiterea acestor fapte. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o analiză completă a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, stabilind fără echivoc vinovăția celor doi inculpați sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 246 C. pen.

raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., în cazul inculpatului D.M. fiind incidente și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma apărărilor formulate de inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca nefondate apărările inculpaților D.M.

și M.F., în sensul că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și că a fost comisă o gravă eroare de fapt. Astfel, din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, deși organele de conducere ale societății comerciale S. au adoptat un plan de măsuri pentru rentabilizarea activității acesteia, iar membrii Consiliului de administrație din care făcea parte și inculpatul M.F. au coordonat și au asigurat atingerea unor standarde economice, ulterior cei doi inculpați, inculpatul D.M.

deținând funcția de director comercial, au folosit o modalitate ilegală de comercializare a produselor, fapte ce au produs grave prejudicii părții vătămate. Susținerile apărării, în sensul că inculpații nu au nicio legătură cu așa-zisul prejudiciu produs părții vătămate cât timp în scriptele societății figurează ca debitori societatea comercială E. și societatea comercială R., nu sunt întemeiate, întrucât prin atitudinea lor, în sensul nerespectării atribuțiilor de serviciu permițând celor două societăți să ridice marfă de la partea vătămată fără a plăti contravaloarea acesteia, au făcut posibilă prejudicierea părții vătămate.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, așa cum de altfel în mod corect au reținut și cele două instanțe, că există raport de cauzalitate între nerespectarea de către cei doi inculpați a atribuțiilor de serviciu, prin efectuarea unor acte contrare măsurilor adoptate de Comitetul de direcție și atribuțiilor din contractele de administrare și, respectiv, de muncă încheiate cu partea vătămată, și producerea prejudiciului constând în contravaloarea mărfii livrate către cele două societăți beneficiare, livrări care nu ar fi avut loc fără intervenția inculpaților, astfel încât sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale a celor doi inculpați sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

Intervențiile inculpaților M.F. și D.M. în derularea contractelor cu societatea comercială E. și societatea comercială R. au fost hotărâtoare, astfel că în lipsa acestora nu era posibilă livrarea de produse siderurgice fără a se efectua plata efectivă a contravalorii mărfii. Instanța de apel a evidențiat probele care fac dovada faptului că inculpații M.F. și D.M. s-au implicat direct în derularea contractului cu societatea comercială E., relevante în acest sens fiind raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopic, declarațiile martorilor G.C., G.E., S.A. și E.B., ca și proba cu înscrisuri. Astfel, martorii declară că, deși au sistat livrările către societatea comercială E., deoarece acestea atinseseră plafonul valoric al rolelor livrate către societatea comercială S., în urma intervențiilor inculpatului M.F.

livrările au continuat, situație ce a fost confirmată și de inculpatul D.M., prin atitudinea lor cei doi inculpați încălcându-și atribuțiile de serviciu și hotărârile Comitetului de direcție. Aceeași situație s-a perpetuat și în cazul derulării relațiilor cu societatea comercială R., contractul fiind încheiat ca urmare a intervenției inculpatului M.F. Cele două instanțe au expus pe larg modalitatea de derulare a relațiilor comerciale între partea vătămată și societatea comercială R., probele administrate în cauză dovedind că și în acest caz contractul semnat de către inculpatul D.M. nu respecta măsurile de rentabilizare a părții vătămate adoptate de organele de conducere și Consiliul de administrație.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată în sarcina celor doi inculpați, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, solicitările apărării în sensul achitării inculpaților nefiind întemeiate. Cu privire la infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina inculpatului M.F., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că a fost pe deplin dovedită, declarația inculpatului P.I. fiind relevantă, în acest sens el declarând că i-a dat inculpatului M.F.

suma de 180.000.000 lei (ROL) cu scopul de a aproba în condiții nelegale încheierea unui contract de către societatea comercială R. în vederea livrării de produse laminate. Această poziție a fost menținută atât în autodenunț, în declarația dată în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia confruntării dintre cei doi inculpați. Faptul că inculpatul P.I. a revenit asupra declarației în fața instanței de judecată nu poate conduce la concluzia inexistenței infracțiunii de luare de mită, mai ales că nici nu a oferit o explicație credibilă asupra acestei reveniri, arătând doar că s-au făcut presiuni asupra sa. Omite, însă, apărarea inculpatului M.F. că între cei doi inculpați s-a realizat și o confruntare, ocazie cu care inculpatul P.I.

și-a menținut poziția inițială. Aceste aspecte au fost analizate pe larg de cele două instanțe, probele administrate în cauză dovedind vinovăția inculpatului M.F. sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită. Datorită funcției deținute în Comitetul de direcție, în mod corect au apreciat instanțele inferioare că inculpatul M.F. îndeplinește calitatea de funcționar pentru a putea avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită. 2. Nici cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu este incident în cauză. Reținerea dispozițiilor art. 248 1 C. pen., alături de infracțiunea prevăzută în art. 246 C. pen., este justificată de cuantumul mare al prejudiciului produs prin comiterea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

Este adevărat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este inclusă în categoria infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciu, însă este în același timp și o infracțiune de rezultat, neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos trebuie să aibă ca rezultat vătămarea intereselor legale ale unei persoane, înțelegând prin aceasta inclusiv producerea unui prejudiciu. Ca atare, cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin înlăturarea dispozițiilor art. 248 1 C. pen., formulată de apărare, nu este întemeiată. Nici cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de luare de mită în infracțiunea de primire de foloase necuvenite formulată de inculpatul M.F.

nu este întemeiată, primirea sumei de 180.000.000 (ROL) lei de la inculpatul P.I. având rolul de a-l determina pe inculpatul M.F. să încheie contractul de livrare a produselor laminate cu societatea comercială R., în condiții nelegale și în detrimentul măsurilor de rentabilizare a societății comerciale S. luate de către Comitetul de direcție. Modul în care a acționat inculpatul M.F. în funcția deținută nu poate duce la concluzia că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen., care presupune primirea unor foloase după îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situație ce nu se regăsește în cauza dedusă judecății.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.M. și F.M., fiind admise recursurile declarate de unii dintre inculpații condamnați în cauză.