ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3532/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 151 din 26 octombrie

2003, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpatul D.P. la

pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de

omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Pe perioada indicată de art. 71 C.

pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

Totodată, a fost admisă acțiunea

civilă exercitată de partea civilă Ministerul Administrației și Internelor

pentru Spitalul clinic militar Dimitrie Gerota și a fost obligat inculpatul să

plătească acestei părți civile suma de 41.645.989 lei, plus dobânzile aferente

de la data rămânerii definitive a sentinței până la achitarea integrală a

sumei.

Prin aceeași sentință a fost admisă,

în parte și acțiunea civilă exercitată de partea civilă Șt.F. și a fost obligat

inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul

Administrației și Internelor să plătească acestei părți civile suma de

5.000.000 lei cu titlu de daune materiale și 50.000.000 lei cu titlu de daune

morale.

Inculpatul D.P. a fost obligat, în

solidar, cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și

Internelor să plătească părții civile Șt.F. suma de 6.522.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Au fost respinse pretențiile civile

formulate de partea civilă Șt.F., vizând prestația periodică lunară de

2.500.000 lei.

Inculpatul a fost obligat la

4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul Militar Teritorial București a reținut că, inculpatul a fost încorporat

de Centrul militar județean Gorj la data de 24 februarie 1999 și repartizat

pentru satisfacerea stagiului militar la UM. 0389 Lugoj, de unde a fost mutat,

la 8 iunie 1999 la UM. 0223 București.

În ziua de 18 octombrie 1999,

inculpatul a fost planificat în serviciul de pază la un obiectiv situat pe

B-dul Iuliu Maniu din București, în postul nr. 1, schimbul III, între orele

10-14, având asupra sa pistolul mitralieră și 60 cartușe de război, calibrul

7,62 mm.

La intrarea în serviciul de gardă,

inculpatul împreună cu ceilalți militari în termen (din grupa ce executa paza

perimetrului obiectivului, a fost instruit cu privire la consemnul postului și

la modul de folosire a armamentului și muniției din dotare, în sensul că, la

pistolul mitralieră să se poarte încărcătorul gol, iar cele două încărcătoare

cu muniția de război să rămână în port-încărcător și folosite în cazuri

deosebite.

În grupa de gardă era inclusă și

partea civilă Șt.F., planificat tot în schimbul III, însă la postul nr. 2.

La intrarea în serviciul de gardă,

ajutorul comandantului gărzii, martorul D.C. a ordonat celor care preluau

posturile de gardă să asigure curățenia în zona acestor posturi, respectiv, să

strângă frunzele căzute.

Cu acea ocazie, între inculpat și

partea vătămată s-a iscat o dispută verbală legată de transportul tomberonului

la locul de depozitare a gunoiului din incinta unității. Partea vătămată a

solicitat ca inculpatul să ducă tomberonul cu gunoi, însă acesta a refuzat,

menționând că are dureri la coloana vertebrală, după care, cei doi și-au

adresat reciproc injurii. Partea vătămată, după ce a dus tomberonul, i-a spus

inculpatului „beteagule”, expresie ce l-a enervat pe inculpat care, la rândul

lui l-a amenințat.

Partea vătămată a

pretins că inculpatul l-a amenințat cu împușcarea, însă acesta a negat,

pretinzând cu ocazia confruntării că s-a gândit doar să-l bată.

Cum nu au mai fost de față alte

persoane, amenințarea concretă nu poate fi stabilită. După aceste amenințări,

inculpatul a înlocuit încărcătorul gol cu unul din încărcătoarele cu muniție, a

armat, introducând cartuș pe țeavă, după care a îndreptat arma către partea

vătămată care se afla la o distanță de 30 m de el.

Partea vătămată auzind zgomotul

specific armării pistolului mitralieră, s-a întors către inculpat, moment în

care a auzit bubuitura produsă de focul de armă și a constatat că a fost

împușcat în umărul drept.

Partea vătămată a fost transportată

la Spitalul clinic militar Dimitrie Gerota, internată și operată de urgență cu

diagnosticul „plagă împușcată transfixiantă latero-toracic dreapta, cu

orificiul de intrare în șanțul delatopectoral drept și cel de ieșire

interscapulo-vertebral drept cu fractură cominutivă arcuri costale posterioare

V-VI”.

În raportul de expertiză

medico-legală traumatologică s-a concluzionat că leziunile traumatice s-au

produs prin împușcare, că acestea necesită 35 zile de îngrijiri medicale și că

au pus în primejdie viața victimei.

Împotriva sentinței au formulat apel

în termen, inculpatul, partea civilă Șt.F. și partea responsabilă civilmente

Ministerul Administrației și Internelor.

Prin decizia nr. 10 din 19 februarie

2003, pronunțată în dosarul nr. 49/2003, Curtea Militară de Apel a admis apelul

inculpatului, a desființat în parte sentința penală nr. 151/2003, în sensul că

inculpatul a fost obligat în solidar, cu partea responsabilă civilmente la

plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

De asemenea, au fost respinse ca

fiind nefondate, apelurile declarate de partea civilă Șt.F. și partea

responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor.

S-a motivat că prima instanță a

reținut o corectă situație de fapt care își găsește corespondent în probele

administrate, că s-a făcut o corespunzătoare încadrarea juridică, iar la

individualizarea pedepsei s-au respectat criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen.

În ceea ce privește recursul părții

responsabile civilmente s-a apreciat că prima instanță a stabilit corect atât

despăgubirile materiale, cât și daunele morale.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen, inculpatul care a solicitat admiterea acestuia și schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) sau 2 C.

pen., deoarece nu a acționat cu intenția de a ucide. În subsidiar, a solicitat

a se reține în sarcina sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

și pe cale de consecință reducerea pedepsei aplicate. A mai criticat decizia

sub aspectul rezolvării laturii civile, în sensul că nu se justifică obligarea

sa la plata despăgubirilor civile și a daunelor morale.

Examinând recursul declarat sub

aspectul motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept, Curtea consideră că acesta nu este fondat.

Astfel, fapta și împrejurarea

săvârșirii acesteia, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică

reținută își găsesc corespondentul în probele complet analizate și just

apreciate de către instanțe.

Susținerea inculpatului că nu a

acționat cu intenția de a ucide și că se impune schimbarea încadrării juridice

în infracțiunea de vătămare corporală gravă din culpă este neîntemeiată,

deoarece din probele administrate rezultă cu certitudine că inculpatul a

acționat cu intenția de a ucide, a încărcat arma, a îndreptat-o spre victimă

care se afla la 30 m de el și a tras, lovind victima în umăr, leziunile cauzate

fiind de natură să pună în primejdie viața părții vătămate.

Curtea consideră că la

individualizarea pedepsei aplicate s-a avut în vedere gradul de pericol social

al infracțiunii comise, împrejurările în care a fost săvârșită, precum și persoana

inculpatului care nu a are antecedente penale, a avut o poziție sinceră de

recunoaștere a faptei pe care a regretat-o, aceste din urmă împrejurări

regăsindu-se în cuantumul pedepsei aplicate, stabilită la limita minimă

prevăzută de textul incriminator.

Sub aspectul temeiniciei acordării daunelor

materiale și morale, Curtea consideră că instanța le-a apreciat în mod just.

Cuantumul despăgubirilor materiale își găsește corespondent în probele

administrate (bilete de transport, chitanțe cu privire la taxele de expertiză

etc.). De asemenea, daunele morale au fost just stabilite, având în vedere

suferințele fizice și psihice îndurate în concret de partea vătămată.

Față de această situație, Curtea

consideră că decizia pronunțată este legală și temeinică și în consecință, în

conformitate cu art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

urmează a respinge recursul declarat ca fiind nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul D.P. împotriva deciziei nr. 10 din 19 februarie 2004 a Curții

Militare de Apel București, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2004.