ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3902/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 28 septembrie 2000 reclamanta S.C. A.

S.A. București a chemat în judecată pârâta S.C. T.P.C. S.R.L. București solicitând:

1) Obligarea pârâtei la plata sumei de 359.164.876

lei, din care: 327.547.917 lei, cu titlu de chirie pe perioada 1 decembrie 1998

– 1 decembrie 1999 și ianuarie - iunie 2000, 9.205.567 lei reprezentând cote de

asociere neachitate pe perioada septembrie 1998 - iunie 2000, conform

contractului de asociere nr. 1457 din 11 octombrie 1996, 15.636.169 lei

reprezentând salarii pe perioada ianuarie 1999 - iunie 2000 și 466.936 lei energie

electrică pe perioada ianuarie - februarie 2000, aprilie - mai 2000, precum și 6.308.287

lei contravaloare facturi emise de R. în perioada ianuarie 1998 – noiembrie 1999.

2) Rezilierea contractului de asociere nr. 1457

din 11 octombrie 1996.

3) Evacuarea pârâtei din spațiul comercial

situat în sector 4, în suprafață de 295 mp pentru lipsă de titlu.

4) Obligarea pârâtei la restituirea următoarelor

bunuri: 1 mașină aragaz Gina, 2 mese lucru blat inox, 1 bar pentru răcit și distribuit

bere, 3 dulapuri vestiar – metalice, 9 mese pentru consumație, 1 oală inox 50 l

și 1 cratiță inox 50 l, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 7228 din 10 noiembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei, astfel

cum a fost formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

La data de 11 octombrie 1996 între părți s-a încheiat

contractul nr. 1457 în vederea exploatării eficiente a spațiului comercial

situat în București.

Prin contract reclamanta s-a obligat să pună la

dispoziția pârâtei spațiul comercial și personal angajat, aflat în unitate la

data încheierii contractului și să achite personalului salarii după ce sumele necesare

au fost virate de pârâtă.

Pârâta s-a obligat să achite sumele convenite cu

locatorul și să suporte obligațiile privind utilitățile ce decurg din folosirea

spațiului (apă, energie electrică, gaze, telefon, termoficare, chirie etc.) prin

reclamantă și să vireze în contul acesteia o cotă lunară de 20 % din profitul

net, dar nu mai puțin de 340.000 lei.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale,

având de achitat reclamantei suma de 359.164.876 lei, așa cum rezultă din facturile

depuse și necontestate de pârâtă.

Față de prevederile art. 8 lit. a) și b) din contract

și art. 969 și art. 970 C. civ., constatând că pârâta nu a achitat sumele

datorate a dispus rezilierea contractului de asociere, precum și evacuarea

pârâtei din spațiul comercial. De asemenea, având în vedere prevederile art. 4 alin.

ultim din contract, a obligat pârâta să restituie reclamantei bunurile ce i s-a

pus la dispoziție.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia nr. 1530 din 11 decembrie 2001, a admis apelul pârâtei împotriva sentinței

tribunalului și a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a înlăturat

obligarea pârâtei la restituirea bunurilor, către reclamantă.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs pârâta și invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ. solicită respingerea acțiunii reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în

esență, următoarele:

Instanța de apel în mod eronat nu a ținut seama de

notificarea reclamantei din 17 februarie 2000 prin care făcea cunoscut pârâtei

că începând cu data de 1 ianuarie 1998 contractul de asociere a expirat și a încetat

relația contractuală de asociere.

Reclamanta nu avea calitate procesuală activă încă

de la data de 1 aprilie 1978, spațiul în discuție aparținând Primăriei municipiului

București, astfel că în mod greșit s-au admis capetele de cerere privind pretențiile

acesteia și evacuarea din spațiul comercial. Menționează că sumele reprezentând

salariile și utilitățile le-a achitat, în condițiile prevăzute în contract.

Chiar și în situația în care instanțele nu ar fi ținut seama de lipsa calității

procesuale active, nu se putea dispune evacuarea, întrucât a făcut dovada că a

efectuat cheltuieli în sumă de 234.025.000 lei în legătură cu spațiul respectiv.

Dacă se avea în vedere acele cheltuieli evacuarea se putea dispune numai după plata

acestei sume de către reclamantă sau după tacita relocațiune în contul sumei

respective până la acoperirea ei.

Invocarea sumei de 234.025.000 lei nu reprezintă

o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, cum eronat a reținut instanța de

apel. Îmbunătățirile aduse spațiului sunt efectuate, iar contravaloarea sporului

de valoare creat este mult mai mare față de suma solicitată de pârâtă, astfel

că nu se pune problema datoriei pârâtei, ci a reclamantei. Pe cale de

consecință se impune modificarea sentinței în sensul păstrării locațiunii de

către pârâtă până la acoperirea sumei de 234.025.000 lei.

Recursul este nefondat.

Notificarea din 17 februarie 2000 către pârâtă nu

infirmă pretențiile reclamantei, întrucât din conținutul ei reiese că a notifica

să îi predea spațiul până la data de 10 august 2000, dată până la care să

achite și debitul în sumă de 359.417.271 lei.

Mențiunea din notificarea făcută în anul 2000 de

reclamantă că la data de 1 ianuarie 1998 contractul de asociere a expirat,

ajungând la termen, nu este de natură să conducă la ideea că la acea dată a

încetat contractul, deoarece pârâta nu a predat spațiul comercial și a continuat

o anumită perioadă să își îndeplinească obligațiile contractuale, iar reclamanta

nu a denunțat contractul, astfel că s-a produs o prelungire tacită a contractului.

În acest sens art. 8 lit. e) din contractul de asociere a prevăzut încetarea asocierii

la împlinirea termenului, dacă asociații nu convin prelungirea contractului. Cum

părțile s-au comportat în continuare ca asociați, în mod tacit au convenit prelungirea

contractului. Sub acest aspect notificarea este o încunoștiințare făcute pârâtei

că în anul 2000 asociația încetează.

Faptul că pârâta a folosit spațiul în perioada în

litigiu și că nu și-a achitat obligațiile contractuale față de reclamantă și

respectiv că nu a plătit diferite sume Primăriei municipiului București în legătură

cu acest spațiu, este confirmat și de adresa nr. 20 din 16 ianuarie 2000 a Direcției

generale de administrare a fondului imobiliar – Serviciul licitații asociere,

contracte, prin care i se face cunoscut că pentru spațiul din sector 4, va

plăti contravaloarea dreptului de folosință la D.G.A.F.I. începând cu data de

15 noiembrie 2000. Din aceiași adresă reiese că încă nu s-a reglementat

situația juridică a spațiului comercial.

În afară de adresa sus menționată, pârâta nu a

administrat probe că în prezent spațiul comercial nu mai aparține reclamantei.

Prin urmare, din probele administrate rezultând că

spațiul a aparținut reclamantei în perioada în litigiu, aceasta are calitate procesual

activă.

În ceea ce privește susținerea pârâtei că prin decizia

nr. 1172 din 25 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

face dovada netemeiniciei acțiunii reclamantei se constată că această decizie nu

infirmă probele administrate în prezenta cauză. Aceasta, întrucât obiectul acelui

proces este deschiderea procedurii prevăzute Legea nr. 64/1995, republicată, în

vederea recuperării unei creanțe a reclamantei față de pârâtă.

Cererea de deschidere a procedurii prevăzute de

Legea nr. 64/1995 a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât Curtea de Apel

București a reținut că suma în cauză nu este certă, lichidă și exigibilă.

Este adevărat că în decizia nr. 1172/2003 curtea

de apel a reținut că debitul și penalitățile aferente au fost calculate de creditoare

pe perioada februarie 1998 - octombrie 2000, când nu mai erau incidente dispozițiile

contractului de asociere, care a expirat la 1 ianuarie 1998 și nu a intervenit un

act adițional de prelungire a acestuia, condiție în care suma solicitată trebuia

să se refere la lipsa de folosință a spațiului comercial și nu la chiria

potrivit contractului, respectiv la dobândă și nu la penalități de întârziere. Însă,

Curtea de Apel București nu a avut în vedere și nu reiese că s-ar fi

administrat probe cu privire la prelungirea tacită a contractului de asociere.

Or, în prezentul proces au fost administrate probe din care rezultă că acel contract

de asociere a fost prelungit în mod tacit.

Astfel fiind și reținând că pârâta nu a predat spațiul

reclamantei și nu a plătit sumele pretinse prin acțiune, se constată că în mod corect

instanța a obligat-o la plata sumei de 359.164.876 lei.

Susținerea pârâtei că a efectuat îmbunătățiri la

imobil și că reclamanta îi este datoare și ca urmare nu putea fi evacuată decât

după plata sumei respective sau că se impunea păstrarea locațiunii până la acoperirea

sumei de 234.025.000 lei nu are temei legal. Aceasta, deoarece nu este o

apărare propriu – zisă, ci o cerere care se putea valorifica numai printr-o cerere

reconvențională. Fără a fi investită cu o cerere reconvențională, instanța nu poate

să oblige pe reclamantă în propria acțiune ori să procedeze la compensația judiciară.

De altfel, raportul de expertiză tehnică depus

de pârâtă este o probă extrajudiciară și care nefiind recunoscută de reclamantă

nu îi este opozabilă. În asemenea condiții compensație judiciară nu se poate

opune pe cale de simplă apărare, întrucât creanța nu este certă și lichidă, iar

stabilirea ei necesită anumite verificări și care se pot face numai în cadrul

cererii reconvenționale.

În concluzie reținând că între părți există un

contract de asociere valabil și pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale,

în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la plata sumelor de bani cuvenite

reclamantei și a reziliat contractul și ca urmare a dispus evacuarea pârâtei

din spațiul comercial. Totodată, constatând că decizia instanței de apel este temeinică

și legală și nu sunt îndeplinite nici una din condițiile art. 304 C. proc. civ.

pentru casarea acestei decizii, se va respinge recursul, fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta

S.C. T.P.C. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 1530 din 11 decembrie 2001

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2003.