ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 663/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 296 din 20 aprilie 2001, Tribunalul Buzău a admis în parte acțiunea reclamantei, SC. P.D. SRL Râmnicu Sărat, împotriva pârâtei, SC. D.N. SRL Râmnicu Sărat, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 13.742.878 lei contravaloare ambalaje, și 20.174.544 lei cu titlu de daune reprezentând rata inflației. A fost respins capătul de cerere cu privire la plata dobânzilor. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că T.D., în calitate de administrator la societatea reclamantă, a livrat societății pârâte, la care era de asemenea administrator, mărfuri ambalate și nu a restituit contravaloarea ambalajelor.

Prin nerestituirea ambalajelor ori a contravalorii, pârâta a fost prejudiciată, cu suma reprezentând echivalentul devalorizării leului, pe perioada iunie 1998-decembrie 2000. Apelul declarat de pârâta, SC. D.N. SRL, prin care se critica nerespectarea unor norme de procedură în soluționarea cauzei la Tribunal, iar pe fond greșita obligare la plata contravalorii ambalajelor și respectiv daune, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 934 din 9 august 2001, a Curții de Apel Ploiești. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, SC. D.N. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 7-9 C. proc. civ. Printr-o primă critică se susține că decizia Curții de Apel Ploiești este confuză și nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Pe fondul cauzei, se susține că instanța a obligat pârâta la plată, deși la dosarul cauzei nu s-a depus factura prin care să se facă dovada lipsei ambalajelor. Că instanța trebuia să dispună restituirea în natură a ambalajelor, care se află la pârâtă. În fine, că greșit a fost obligată pârâta la penalități. Criticile sunt neîntemeiate, iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează: În raport de obiectul pricinii, Curtea de Apel Ploiești a examinat fiecare motiv de apel invocat de pârâta apelantă și a motivat, în fapt și în drept, netemeinicia acestora, astfel că susținerea recurentei că decizia nu este motivată, este nefondată. Cu privire la lipsa facturii, instanța a avut în vedere recunoașterea, atât a primirii ambalajelor, cât și a contravalorii acestora de către administratorul pârâtei, prin răspunsul la adresa nr. 176 din 10 aprilie 2000, a SC.

P.D. SRL, înscris aflat în copie la dosarul nr. 166/2001 al Tribunalului Buzău, de altfel, această recunoaștere este reconfirmată prin motivele 2 și 3 de recurs, când afirmă că instanța trebuia să dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură și nu la plata contravalorii. Această afirmație conține în sine o critică nefondată a soluției, deoarece instanța a obligat pârâta la plata contravalorii ambalajelor, tocmai reținând că deși au fost primite, acestea nu au fost restituite. În fine, printr-o ultimă critică, se susține că pârâta a fost obligată greșit la penalități. Recurenta face o confuzie nescuzabilă între penalități, care, în cauză, nu numai că nu s-au acordat, dar nici nu s-au cerut, și daune rezultate din devalorizarea monedei naționale, care în asemenea împrejurări se comportă ca o marfă și valoarea ei finală trebuia să corespundă celei inițiale, numai așa asigurându-se repararea integrală a pagubei suferită de reclamantă.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC. D.N. SRL Râmnicu Sărat, împotriva deciziei nr. 934 din 9 august 2001, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2004.