ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4102/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4290 din 17 martie 2000 Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. M. S.A. cu sediul în București și pârâta S.C. A.C. SRL cu sediul în București, în favoarea Tribunalului București, secția comercială, avându-se în vedere că potrivit art. 2 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială cu excepția celor al căror obiect au o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv. Tribunalul București, secția comercială, prin încheierea de ședință din 1 septembrie 2000 a admis excepția de litispendență și a trimis cauza formulată de reclamanta S.C.

M. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. A.C. SRL, la Curtea de Apel București, secția comercială, în vederea conexării la dosarul nr. 2399/1999 aflat pe rolul acestei instanțe. S-a apreciat că pe rolul celor două instanțe diferite se află în curs de soluționare aceeași cauză, având ca obiect evacuarea pentru lipsă de titlu ca urmare a rezilierii contractului de asociere, părțile fiind aceleași. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 3583 din 18 decembrie 2000 a admis apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în București împotriva încheierii din data de 1 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în sensul că a schimbat în totul încheierea atacată, respingând excepția de litispendență ca neîntemeiată și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Prin sentința civilă nr. 1867 din 9 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. M. S.A. cu sediul în București împotriva pârâtei S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în București. De asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea principală având ca obiect evacuarea pârâtei este neîntemeiată întrucât pârâta ocupă spațiul în baza unui titlu valabil. Contractul de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995 potrivit art. 9 a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, expirând în anul 2005, fiind în vigoare la data soluționării litigiului dintre părți.

Reclamanta nu a făcut nici o dovadă a faptului că acest contract a fost desființat și nu se poate reține că s-a constatat rezilierea de drept a contractului pentru nerespectarea obligațiilor contractuale din partea pârâtei, deoarece nici una dintre clauzele contractului nu prevede vreun pact comisoriu de gradul IV care să îi permită reclamantei să desființeze unilateral contractul. Referitor la cererea reconvențională s-a reținut că instanța poate interpreta o clauză a unui contract doar în soluționarea pe fond a unei anumite cereri întemeiată pe această clauză, în realitate pârâta reclamantă solicitând modificarea unei clauze, cerere inadmisibilă, deoarece instanța nu poate suplini și nu poate modifica voința liber exprimată a părților.

În ceea ce privește instituirea unui drept de retenție, cererea este neîntemeiată, nefăcându-se dovada existenței lucrărilor de îmbunătățire, cu raportare și la art. 7 din contract, conform cărora părțile au convenit ca S.C. A.C. SRL să nu aibă nici un fel de pretenții cu privire la recuperarea investițiilor ce le-a efectuat pe parcursul derulării contractului de asociere. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1357 din 31 octombrie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. M. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1867 din 9 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București-secția comercială. A admis excepția autorității de lucru judecat și în consecință a respins apelul declarat de apelanta pârâtă S.C.

A.C. 93 SRL. Pentru a decide astfel, instanța de apel, analizând conținutul celor două cereri reconvenționale, cea din dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2736 din 25 iunie 1997 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 432 din 23 martie 2001 a Curții de Apel București și cea din prezenta cauză, constată că în speță există triplă identitate de părți, obiect și cauză, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., a admis excepția puterii lucrului judecat cu privire la cererea reconvențională și în consecință a respins apelul pârâtei, fiind de prisos a mai cerceta motivele apelantei pârâte. Cu privire la apelul reclamantei, potrivit art. 4 aliniatul final din contractul de asociere încheiat între părți, în situația în care drepturile cuvenite S.C.

M. S.A. nu vor fi achitate timp de 3 luni, convenția se va rezilia de drept, acest pact comisoriu stipulat în contract nefiind de gradul IV, singurul care să permită reclamantei să solicite desființarea unilaterală a contractului, fără nici o formalitate prealabilă, fără intervenția justiției. De altfel, așa cum rezultă din ordinele de plată aflate la dosar, contractul de asociere este în continuă derulare, pârâta achitând cota parte de asociere stabilită în contract. Împotriva deciziei civile nr. 1357 din 31 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, au declarat recurs pârâta S.C. A.C. 93 SRL București și reclamanta S.C. M. S.A. București, care au criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta pârâtă S.C. A.C. 93 SRL a criticat hotărârea instanței de apel, în esență, sub aspectul că în mod greșit a fost reținută autoritatea de lucru judecat, neexistând triplă identitate de părți, cauză și obiect, în condițiile în care decizia civilă nr. 432 din 23 martie 2001 a Curții de Apel București a fost atacată cu recurs, solicitând modificarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță a cauzei, invocând ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 4 C. proc. civ. Recurenta reclamantă S.C. M. S.A. București a criticat aceeași hotărâre sub aspectul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, i-a schimbat înțelesul, în sensul că a reținut că dispozițiile art. 4 alin. final din contractul de asociere potrivit căruia „în situația în care drepturile cuvenite S.C.

M. S.A., stabilite conform contractului nu vor fi achitate timp de 3 luni, acesta se va rezilia de drept”, nu constituie un pact comisoriu de gradul IV, solicitând evacuarea pârâtei, invocând ca temei de drept al recursului prevederile art. 304 pct. 8 și art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. Ambele părți au depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, solicitând reciproc respingerea recursurilor promovate. Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile formulate în cererile de recurs, constată că recursul declarat de pârâta S.C. A.C. 93 SRL urmează a fi respins ca nefondat iar recursul promovat de S.C. M. S.A. urmează a fi admis, pentru următoarele considerente.

Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995, referitor însă numai la conținutul juridic al art. 6 și art. 7 din acest contract, constatând că în prezenta speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., impunându-se cu necesitate puterea lucrului judecat asupra cererii reconvenționale. Potrivit art. 1201 C. civ. pentru a exista autoritate de lucru judecat dedus într-un proces, din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect și de cauză.

S-a făcut dovada că prima hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă o constituie decizia civilă nr. 432 din 23 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în contextul respingerii ca nefondat a recursului declarat de S.C. A.C. 93 SRL împotriva deciziei menționate, conform deciziei nr. 369 din 28 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială. Prin această hotărâre judecătorească a fost rezolvat litigiul în fond, deoarece numai în acest caz partea al cărei drept a fost recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată, iar instanța nu mai poate lua în discuție existența dreptului. În speță există identitate de persoane, prin aceasta înțelegându-se participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca titulare ale drepturilor ce formează obiectul principal al acțiunii.

Apare cât se poate de evident că S.C. A.C. 93 SRL a avut calitatea de pârâtă reclamantă în ambele cauze, iar S.C. M. S.A. a avut corelativ calitatea de reclamantă pârâtă. Pentru a exista o identitate de obiect între cele două acțiuni reconvenționale formulate de S.C. A.C. 93 SRL, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor două acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de parte este același. Chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentală stabilirea dreptului de creanță ce justifică și dreptul de retenție, soluția dată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia civilă nr. 369 din 28 ianuarie 2003, are putere de lucru judecat în noua acțiune promovată, prin care se încearcă valorificarea aceluiași drept.

Justificat a reținut instanța că dreptul de retenție este un mijloc specific de garantare a obligațiilor, care constă în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenția sa, până ce debitorul nu-i plătește tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun.

În speță, s-a constatat că prin contractul de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995 părțile au convenit ca pârâta să obțină autorizațiile și aprobările legale pentru modificările pe care le va face în structura spațiului (art. 6) și să nu aibă nici un fel de pretenție cu privire la recuperarea investițiilor pe care le-a făcut pe parcursul derulării contractului de asociere (art. 7). Cu alte cuvinte, potrivit convenției părților, care are putere de lege (art. 969 C. civ.), între părțile în litigiu, pârâta beneficiară a spațiului comercial închiriat de la reclamanta proprietară și-a asumat obligația de a efectua îmbunătățiri ce vor fi în sarcina sa, situație în care este lipsită de orice temei legal pretenția sa la despăgubiri.

În lipsa unui temei legal pentru pretențiile privind îmbunătățirile efectuate spațiului în discuție, aceasta nu poate solicita nici constatarea unui drept de retenție, cât timp în sarcina reclamantei nu a fost stabilită vreo obligație de plată a unor despăgubiri. Referitor la al treilea element, cauza, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, precum și finalitatea acestei instituții juridice, aceea că puterea de lucru judecat, nu împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată în alt proces.

Bine motivat și amplu argumentat, instanța de apel a apreciat că puterea de lucru judecat este o excepție de fond, având un caracter absolut, perfect aplicabilă în prezenta speță. Referitor la recursul promovat de reclamanta S.C. M. S.A. București, urmează a fi dată eficiență juridică maximă clauzelor cuprinse în contractul de asociere în participațiune nr. 518 din 26 ianuarie 1995, prin care părțile, conform voinței lor liber exprimate, au stipulat expres în art. 4 alin. (3) că „în situația în care, drepturile cuvenite S.C. M. S.A., stabilite conform contractului nu vor fi respectate timp de 3 luni, acesta se va rezilia de drept”, precum și art. 9 alin. (5) în sensul că „nerespectarea obligațiilor de plată a veniturilor în condițiile și termenele stabilite prin contract, ori încălcarea dispozițiilor legale conduce automat la rezilierea contractului în momentul constatării”.

Verificând îndeplinirea obligațiilor asumate contractual de pârâtă, așa cum sunt ele expuse cu maximă claritate în art. 4 alin. (1) și (2) din contractul părților, reiese că plata nu a fost efectuată nici în limitele stabilite și nici la termenele fixate. Neîndeplinirea obligației de plată asumată contractual, instituie o culpă în conduita contractuală a pârâtei, a cărei sancțiune juridică o constituie rezilierea de drept a contractului cu consecința evacuării din spațiul deținut. Greșit au reținut instanțele judecătorești anterioare o altă situație de fapt și de drept, deoarece din clauzele contractuale expuse anterior, fără putere de tăgadă, termenii folosiți de părți în redactarea pactului comisoriu conținut în art.4 alin. (3) și art. 9 alin. (5) din contractul de asociere în participațiune sunt proprii unui pact comisoriu de gradul IV, specific în materie comercială.

Prezența unui pact comisoriu de gradul IV face ca instanța să nu se poată substitui părții în privința căreia obligația nu s-a respectat și care a decis rezilierea unilaterală a convenției, în această situație instanța trebuind să se limiteze numai la verificarea aplicării corecte a pactului în speță. Acest pact comisoriu este cel mai energic sub aspectul consecințelor juridice, o asemenea stipulație având drept efect desființarea necondiționată a contractului, iar instanța nu mai poate pronunța rezilierea contractului, ci doar constată dacă această sancțiune a operat pe baza condițiilor prevăzute de părți. Astfel fiind, urmează a admite recursul promovat de reclamanta S.C. M. S.A. cu sediul în București, iar în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica în parte decizia civilă nr. 1357 din 31 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul că admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr. 1867 din 9 martie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, admite acțiunea principală și dispune evacuarea pârâtei S.C. A.C. 93 SRL din spațiul comercial situat în București. Va menține dispoziția sentinței privind cererea reconvențională și dispoziția deciziei privind apelul pârâtei reclamante reconvențional. Urmează a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în București, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., recurs îndreptat împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.C. M. S.A. București. Modifică, în parte, decizia nr. 1357 din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a VI Comercială, în sensul că admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr. 1867 din 9 martie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, admite acțiunea principală și dispune evacuarea pârâtei S.C. A.C. 93 SRL din spațiul comercial situat în București. Menține dispoziția sentinței privind cererea reconvențională și dispoziția deciziei privind apelul pârâtei reclamante reconvențional. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A.C. 93 SRL București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2003.