ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4102/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4102/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4290 din 17 martie 2000

Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția de necompetență materială

și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. M.

S.A. cu sediul în București și pârâta S.C. A.C. SRL cu sediul în București, în

favoarea Tribunalului București, secția comercială, avându-se în vedere că

potrivit art. 2 pct. 1   C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță

procesele și cererile în materie comercială cu excepția celor al căror obiect

au o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv.

Tribunalul București, secția comercială, prin

încheierea de ședință din 1 septembrie 2000 a admis excepția de litispendență

și a trimis cauza formulată de reclamanta S.C. M. S.A. în contradictoriu cu

pârâta S.C. A.C. SRL, la Curtea de Apel București, secția comercială, în

vederea conexării la dosarul nr. 2399/1999 aflat pe rolul acestei instanțe. S-a

apreciat că pe rolul celor două instanțe diferite se află în curs de

soluționare aceeași cauză, având ca obiect evacuarea pentru lipsă de titlu ca

urmare a rezilierii contractului de asociere, părțile fiind aceleași.

Curtea de Apel București, secția comercială,

prin decizia civilă nr. 3583 din 18 decembrie 2000 a admis apelul formulat de

apelanta pârâtă S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în București împotriva încheierii

din data de 1 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, în sensul că a schimbat în totul încheierea atacată, respingând

excepția de litispendență ca neîntemeiată și a dispus trimiterea cauzei la

aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Prin sentința civilă nr. 1867 din 9 martie 2001

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost respinsă ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. M. S.A. cu sediul în

București împotriva pârâtei S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în București. De

asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională. Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea principală având ca

obiect evacuarea pârâtei este neîntemeiată întrucât pârâta ocupă spațiul în

baza unui titlu valabil. Contractul de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995

potrivit art. 9 a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, expirând în anul 2005,

fiind în vigoare la data soluționării litigiului dintre părți. Reclamanta nu a

făcut nici o dovadă a faptului că acest contract a fost desființat și nu se

poate reține că s-a constatat rezilierea de drept a contractului pentru

nerespectarea obligațiilor contractuale din partea pârâtei, deoarece nici una

dintre clauzele contractului nu prevede vreun pact comisoriu de gradul IV care

să îi permită reclamantei să desființeze unilateral contractul.

Referitor la cererea reconvențională s-a reținut

că instanța poate interpreta o clauză a unui contract doar în soluționarea pe

fond a unei anumite cereri întemeiată pe această clauză, în realitate pârâta

reclamantă solicitând modificarea unei clauze, cerere inadmisibilă, deoarece

instanța nu poate suplini și nu poate modifica voința liber exprimată a

părților. În ceea ce privește instituirea unui drept de retenție, cererea este

neîntemeiată, nefăcându-se dovada existenței lucrărilor de îmbunătățire, cu

raportare și la art. 7 din contract, conform cărora părțile au convenit ca S.C.

A.C. SRL să nu aibă nici un fel de pretenții cu privire la recuperarea

investițiilor ce le-a efectuat pe parcursul derulării contractului de asociere.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia civilă nr. 1357 din 31 octombrie 2001 a respins ca

nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. M. S.A. împotriva

sentinței civile nr. 1867 din 9 martie 2001 pronunțată de Tribunalul

București-secția comercială. A admis excepția autorității de lucru judecat și

în consecință a respins apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. A.C. 93 SRL.

Pentru a decide astfel, instanța de apel,

analizând conținutul celor două cereri reconvenționale, cea din dosarul în care

s-a pronunțat sentința civilă nr. 2736 din 25 iunie 1997 a Tribunalului

București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 432 din 23 martie 2001 a

Curții de Apel București și cea din prezenta cauză, constată că în speță există

triplă identitate de părți, obiect și cauză, iar în conformitate cu

dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., a admis excepția puterii

lucrului judecat cu privire la cererea reconvențională și în consecință a

respins apelul pârâtei, fiind de prisos a mai cerceta motivele apelantei

pârâte.

Cu privire la apelul reclamantei, potrivit art. 4

aliniatul final din contractul de asociere încheiat între părți, în situația în

care drepturile cuvenite S.C. M. S.A. nu vor fi achitate timp de 3 luni,

convenția se va rezilia de drept, acest pact comisoriu stipulat în contract

nefiind de gradul IV, singurul care să permită reclamantei să solicite

desființarea unilaterală a contractului, fără nici o formalitate prealabilă,

fără intervenția justiției. De altfel, așa cum rezultă din ordinele de plată

aflate la dosar, contractul de asociere este în continuă derulare, pârâta

achitând cota parte de asociere stabilită în contract.

Împotriva deciziei civile nr. 1357 din 31

octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

au declarat recurs pârâta S.C. A.C. 93 SRL București și reclamanta S.C. M. S.A.

București, care au criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta pârâtă S.C. A.C. 93 SRL a criticat

hotărârea instanței de apel, în esență, sub aspectul că în mod greșit a fost

reținută autoritatea de lucru judecat, neexistând triplă identitate de părți,

cauză și obiect, în condițiile în care decizia civilă nr. 432 din 23 martie

2001 a Curții de Apel București a fost atacată cu recurs, solicitând

modificarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță

a cauzei, invocând ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9

și art. 312 pct. 4 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă S.C. M. S.A. București a

criticat aceeași hotărâre sub aspectul că instanța a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, i-a schimbat înțelesul, în sensul că a reținut că

dispozițiile art. 4 alin. final din contractul de asociere potrivit căruia „în

situația în care drepturile cuvenite S.C. M. S.A., stabilite conform

contractului nu vor fi achitate timp de 3 luni, acesta se va rezilia de drept”,

nu constituie un pact comisoriu de gradul IV, solicitând evacuarea pârâtei,

invocând ca temei de drept al recursului prevederile art. 304 pct. 8 și art. 312

alin. (3) din C. proc. civ.

Ambele părți au depus întâmpinare, motivată în

fapt și în drept, solicitând reciproc respingerea recursurilor promovate.

Curtea, analizând materialul probator

administrat în cauză, raportat la criticile formulate în cererile de recurs,

constată că recursul declarat de pârâta S.C. A.C. 93 SRL urmează a fi respins

ca nefondat iar recursul promovat de S.C. M. S.A. urmează a fi admis, pentru

următoarele considerente.

Printr-o corectă și integrală apreciere a

probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre

părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc în cadrul

contractului de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995, referitor însă numai la

conținutul  juridic al art. 6 și art. 7 din acest contract, constatând că în

prezenta speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. și art.

166 C. proc. civ., impunându-se cu necesitate puterea lucrului judecat asupra

cererii reconvenționale. Potrivit art. 1201 C. civ. pentru a exista autoritate

de lucru judecat dedus într-un proces, din hotărârea pronunțată într-un proces

anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de acest text: de

persoane, de obiect și de cauză. S-a făcut dovada că prima hotărâre rămasă definitivă

și irevocabilă  o constituie decizia civilă nr. 432 din 23 martie 2001 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, în contextul respingerii ca

nefondat a recursului declarat de S.C. A.C. 93 SRL împotriva deciziei

menționate, conform deciziei nr. 369 din 28 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială. Prin această hotărâre judecătorească a

fost rezolvat litigiul în fond, deoarece numai în acest caz partea al cărei

drept a fost recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată,

iar instanța nu mai poate lua în discuție existența dreptului.

În speță există identitate de persoane, prin

aceasta înțelegându-se participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca

titulare ale drepturilor ce formează obiectul principal al acțiunii. Apare cât

se poate de evident că S.C. A.C. 93 SRL a avut calitatea de pârâtă reclamantă

în ambele cauze, iar S.C. M. S.A. a avut corelativ calitatea de reclamantă

pârâtă.

Pentru a exista o identitate de obiect între

cele două acțiuni reconvenționale formulate de S.C. A.C. 93 SRL, nu este

necesar ca obiectul să fie formulat în același mod, ci este suficient ca din

cuprinsul acestor două acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de parte este

același. Chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentală

stabilirea dreptului de creanță ce justifică și dreptul de retenție, soluția

dată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia civilă nr. 369

din 28 ianuarie 2003, are putere de lucru judecat în noua acțiune promovată,

prin care se încearcă valorificarea aceluiași drept. Justificat a reținut

instanța că dreptul de retenție este un mijloc specific de garantare a

obligațiilor, care constă în dreptul creditorului de a refuza să restituie un

bun al debitorului aflat în detenția sa, până ce debitorul nu-i plătește tot

ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun. În speță, s-a constatat că prin

contractul de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995 părțile au convenit ca

pârâta să obțină autorizațiile și aprobările legale pentru modificările pe care

le va face în structura spațiului (art. 6) și să nu aibă nici un fel de

pretenție cu privire la recuperarea investițiilor pe care le-a făcut pe

parcursul derulării contractului de asociere (art. 7). Cu alte cuvinte,

potrivit convenției părților, care are putere de lege (art. 969 C. civ.), între

părțile în litigiu, pârâta beneficiară a spațiului comercial închiriat de la

reclamanta proprietară și-a asumat obligația de a efectua îmbunătățiri ce vor

fi în sarcina sa, situație în care este lipsită de orice temei legal pretenția

sa la despăgubiri. În lipsa unui temei legal pentru pretențiile privind

îmbunătățirile efectuate spațiului în discuție, aceasta nu poate solicita nici

constatarea unui drept de retenție, cât timp în sarcina reclamantei nu a fost

stabilită vreo obligație de plată a unor despăgubiri.

Referitor la al treilea element, cauza, trebuie

avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, precum și

finalitatea acestei instituții juridice, aceea că puterea de lucru judecat, nu

împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat ci și contrazicerile

dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei

părți să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată în alt

proces.

Bine motivat și amplu argumentat, instanța de

apel a apreciat că puterea de lucru judecat este o excepție de fond, având un

caracter absolut, perfect aplicabilă în prezenta speță.

Referitor la recursul promovat de reclamanta S.C.

M. S.A. București, urmează a fi dată eficiență juridică maximă clauzelor

cuprinse în contractul de asociere în participațiune nr. 518 din 26 ianuarie

1995, prin care părțile, conform voinței lor liber exprimate, au stipulat

expres în art. 4 alin. (3) că „în situația în care, drepturile cuvenite S.C. M.

S.A., stabilite conform contractului nu vor fi respectate timp de 3 luni,

acesta se va rezilia de drept”, precum și art. 9 alin. (5) în sensul că

„nerespectarea obligațiilor de plată a veniturilor în condițiile și termenele

stabilite prin contract, ori încălcarea dispozițiilor legale conduce automat la

rezilierea contractului în momentul constatării”.   Verificând îndeplinirea

obligațiilor asumate contractual de pârâtă, așa cum sunt ele expuse cu maximă

claritate în art. 4 alin. (1) și (2) din contractul părților, reiese că plata

nu a fost efectuată nici în limitele stabilite și nici la termenele fixate.

Neîndeplinirea obligației de plată asumată contractual, instituie o culpă în

conduita contractuală a pârâtei, a cărei sancțiune juridică o constituie

rezilierea de drept a contractului cu consecința evacuării din spațiul deținut.

Greșit au reținut instanțele judecătorești

anterioare o altă situație de fapt și de drept, deoarece din clauzele

contractuale expuse anterior, fără putere de tăgadă, termenii folosiți de părți

în redactarea pactului comisoriu conținut în art.4 alin. (3) și art. 9 alin. (5)

din contractul de asociere în participațiune sunt proprii unui pact comisoriu

de gradul IV, specific în materie comercială. Prezența unui pact comisoriu de

gradul IV face ca instanța să nu se poată substitui părții în privința căreia

obligația nu s-a respectat și care a decis rezilierea unilaterală a convenției,

în această situație instanța trebuind să se limiteze numai la verificarea

aplicării corecte a pactului în speță. Acest pact comisoriu este cel mai

energic sub aspectul consecințelor juridice, o asemenea stipulație având drept

efect desființarea necondiționată a contractului, iar instanța nu mai poate

pronunța rezilierea contractului, ci doar constată dacă această sancțiune a

operat pe baza condițiilor prevăzute de părți.

Astfel fiind, urmează a admite recursul promovat

de reclamanta S.C. M. S.A. cu sediul în București, iar în temeiul art. 304 pct.

8 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica în

parte decizia civilă nr. 1357 din 31 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul că admite apelul

reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr. 1867 din 9 martie 2001 a

Tribunalului București, secția comercială, admite acțiunea principală și

dispune evacuarea pârâtei S.C. A.C. 93 SRL din spațiul comercial situat în

București.

Va menține dispoziția sentinței privind cererea

reconvențională și dispoziția deciziei privind apelul pârâtei reclamante

reconvențional.

Urmează a respinge ca nefondat recursul promovat

de pârâta S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în București, nefiind îndeplinite nici una

din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recurs îndreptat împotriva aceleiași

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.C. M. S.A. București.

Modifică, în parte, decizia nr. 1357 din 31

octombrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a VI Comercială, în sensul că

admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr. 1867 din 9

martie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, admite acțiunea

principală și dispune evacuarea pârâtei S.C. A.C. 93 SRL din spațiul comercial

situat în București.

Menține dispoziția sentinței privind cererea

reconvențională și dispoziția deciziei privind apelul pârâtei reclamante

reconvențional.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta S.C. A.C. 93 SRL București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2003.